ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4248/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 aprilie 2018, pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bistrița Năsăud obligarea la calcularea și plata drepturilor bănești, ce reprezintă diferențele salariale dintre drepturile salariale cuvenite, determinate în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015 și în funcție de o valoare de referință sectorială de 445,5 RON (405 RON majorată cu 10%), pentru perioada 1 decembrie 2015-30 septembrie 2017 și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății; obligarea pârâtului Tribunalul Bistrița-Năsăud la calcularea și la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești solicitate, calculată pentru fiecare drept salarial lunar, de la data scadenței, data de 10 a lunii următoare pentru luna precedentă (respectiv 10 mai 2015, pentru aprilie 2015, 10 octombrie 2017, pentru septembrie 2016), până la data plății efective a sumelor cuvenite și neacordate.

Prin sentința civilă nr. 981/25.09.2018, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.01.2019.

La termenul de judecată din data de 13.03.2019, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței.

Hotărârea celei de-a doua instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 58 din 13 martie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să calculeze și să îi plătească drepturile bănești, ce reprezintă diferențele salariale dintre drepturile salariale cuvenite, determinate în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015 și în funcție de o valoare de referință sectorială de 445,5 RON (405 RON majorată cu 10%), pentru perioada 1 decembrie 2015-30 septembrie 2017 și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești solicitate.

Tribunalul București, prin sentința de declinare a competenței în favoarea Curții de Apel București, a avut în vedere dispozițiile art. 7, Cap. VIII din Anexa nr. VI (FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE "JUSTIȚIE") a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Dispozițiile legale prevăzute de actul normativ anterior menționat se referă la situația în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestațiile împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, respectiv plângerile împotriva hotărârilor organelor prevăzute de acest text legal. În prezenta cauză însă nu se poate identifica nici un act administrativ contestat, cererea reclamantei fiind în sensul de obligare la plata acestor drepturi, fără a se solicita anularea vreunui ordin de salarizare sau emiterea acestuia.

Prin urmare, în lipsa unui text normativ în legea specială care să reglementeze regimul juridic al unei astfel de acțiuni, se va aplica dreptul comun în materie de contencios administrativ,

Jurisdicția contenciosului administrativ este, în lipsa unei dispoziții legale exprese, limitată la situația în care reclamantul este vătămat prin emiterea unui act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, neputându-se extinde această competență și la situațiile precum cea de față, când obiectul cererii îl constituie exclusiv plata unor drepturi.

Pe de altă parte, relevant sub acest aspect este și modul în care reclamanta și-a conceput demersul procesual, aceasta înțelegând să sesizeze instanța de litigii de muncă, fiind evident că a conceput demersul judiciar ca fiind unul care aparține jurisdicției muncii.

În concluzie, în mod corect Curtea de Apel București a apreciat că prezenta cauză este un litigiu de muncă și de asigurări sociale.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă-litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bistrița Năsăud în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.