ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1871/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1871/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1871/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, au solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu și să fie obligat pârâtul să emită adeverințe tip în vederea obținerii pensiei de serviciu pentru fiecare reclamant în parte, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 2768 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 188/1999 care prevăd: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”
2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 596 din 2.02.2017 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată nu este un litigiu privind funcționarii publici, ci acesta constă în obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri la emiterea unui act administrativ.
Prin urmare, a apreciat că sunt incidente cauzei prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. ”
II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Obiectul principal al cererii deduse judecății îl constituie solicitarea reclamanților, pensionari pentru limită de vârstă, de obligare a Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri la eliberarea adeverințelor-tip în vederea obținerii pensiei de serviciu pentru fiecare reclamant în parte, dat fiind refuzul autorității de efectuare a acestei operațiuni administrative.
Înalta Curte apreciază că litigiul dedus judecății nu este de competența instanțelor de contencios administrativ, dat fiind că reclamanții nu sunt funcționari publici, ci pensionari pentru limită de vârstă, iar potrivit dispozițiilor art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale aparține secțiilor de asigurări sociale ale tribunalelor. Aceste dispoziții de competență sunt speciale în raport cu cele ale Legii nr. 554/2004 și, ca atare, le înlătură de la aplicare (specialia generalibus derogant).
Față de considerentele mai sus expuse, având în vedere și principiul conform căruia stabilirea competenței se face în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată și nu de dispozițiile legale invocate de reclamant în susținerea acesteia, Înalta Curte constată că instanța competentă material în soluționarea prezentului litigiu este tribunalul.
Cât privește competența teritorială, se constată că potrivit prevederilor art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cererile având ca obiect litigii de asigurări sociale, îndreptate împotriva altor pârâți decât C.N.P.P., casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, se adresează instanței de la sediul pârâtului.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B., D., E., F., G., H., I., A., J., K., L., M., N., O., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2017.