ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF. și GG. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii, să dispună:

- anularea parțială a Deciziei nr. 17/27.02.2017 și a Deciziei nr. 37/2017, emise de Directorul Institutului Național al Magistraturii, cu privire la drepturile salariale ale reclamanților în sensul obligării pârâtului să înlocuiască/modifice anexa Deciziei 17, în ceea ce-i privește pe reclamanți, cu consecința restabilirii salariului valabil cu data de 28.11.2015 menținând în plată sporul de stabilitate în procentul corespunzător fiecărui reclamant de la data de 28.11.2015, precum și sporul de condiții periculoase sau vătămătoare în procentul/cuantumul valabil pentru data de 27.11.2015, respectiv de 15%;

- obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea sporurilor solicitate, precum și salariile efectiv încasate începând cu data de 28.11.2015 până la data efectuării plății, diferențe salariale indexate, majorate și actualizate cu indicele de inflație;

- acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 4766 din 06 decembrie 2017, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Institutului Național al Magistraturii, iar potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 284/2010, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, iar împotriva acestor măsuri persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Reținând calitatea reclamanților de funcționari publici, s-a considerat că instanța judecătorească competentă potrivit legii se stabilește conform dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", motiv pentru care a constatat Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 942/2018 din data de 16 februarie 2018, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF. și GG., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune în acest fel, s-a reținut că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar conform art. 131 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință cu caracter interlocutoriu temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate."

S-a mai reținut că, în speță, niciuna dintre părțile litigante nu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar la termenul de judecată din data de 11.10.2017, primul termen la care părțile au fost legal citate, Curtea de Apel București nu și-a analizat competența, procedând în schimb la soluționarea cererilor de probatorii formulate în cauză.

Excepția necompetenței materiale a fost invocată de Curtea de Apel București abia la al doilea termen de judecată, după deschiderea dezbaterilor în fond și acordarea cuvântului pe fondul cauzei, situație în care Tribunalul București a luat act de faptul că excepția necompetenței materiale fusese invocată cu încălcarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., competența materială a Curții de Apel București fiind deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a necompetenței sale materiale.

II. Decizia ICCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 17/27.02.2017 și a Deciziei nr. 37/2017 emise de Directorul Institutului Național al Magistraturii, cu privire la drepturile salariale ale reclamanților, respectiv restabilirea salariului începând cu data de 28.11.2015, menținând în plată sporul de stabilitate în procentul corespunzător fiecărui reclamant de la data de 28.11.2015, precum și sporul de condiții periculoase sau vătămătoare în procentul/cuantumul valabil pentru data de 27.11.2015, respectiv de 15%; precum și obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea sporurilor solicitate și salariile efectiv încasate începând cu data de 28.11.2015 până la data efectuării plății, diferențe salariale indexate, majorate și actualizate cu indicele de inflație.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății prin prezenta speță, respectiv cea care guvernează acțiunile în justiție îndreptate împotriva deciziile emise de către angajator cu privire la drepturile salariale ale funcționarilor, precum și momentul până la care o asemenea necompetență ar putea fi invocată.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În speță, conflictul privește competența materială de soluționare a cauzei și s-a ivit în soluționarea cauzei în primă instanță.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

În speță, se constată că, deși excepția a fost invocată în fața primei instanțe, nu s-a respectat momentul până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conținutul dosarului, observă instanța de control judiciar că primul termen de judecată în fața Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la care părțile au fost legal citate, a fost cel din data de 11 octombrie 2017, dată la care nici părțile și nici instanța de judecată nu au invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii reclamanților, aceasta fiind invocată de Curtea de Apel București abia la al doilea termen de judecată, după deschiderea dezbaterilor în fond și acordarea cuvântului asupra fondului.

Pe de altă parte, judecătorul cauzei era dator să-și verifice din oficiu competența materială în soluționarea cererii cu care a fost învestit, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Cum nici părțile și nici instanța de judecată nu au înțeles să invoce/ridice excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, în termenul prescris de lege, rezultă că instanța Curții de Apel București nu mai putea să procedeze să își decline propria competență.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal că excepția necompetenței materiale a fost invocată abia la al doilea termen de judecată, cu încălcarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., competența materială a Curții de Apel București fiind deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a necompetenței sale materiale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., HH., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2018.