ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1823/2016

Decizia nr. 1823/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 53 din 22 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 750 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad. În motivare, curtea de apel a reținut că obiectul cauzei îl constituie solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea apartamentelor vândute către chiriași din imobilul din Oradea, acțiune întemeiată pe dreptul comun.

De asemenea, curtea de apel a avut în vedere că titlul pe care îl invocă reclamanta îl constituie Decizia civilă nr. 608 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru apartamentele situate în imobilul menționat, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, însă nu stabilește un cuantum al acestor despăgubiri, reținând însă în considerente că reclamanta în baza acestei hotărâri urmează să se adreseze organelor de drept prevăzute de Legea nr. 247/2005 în vederea stabilirii și acordării despăgubirilor aferente, în baza acestei hotărâri. Instanța a reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei, în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 405 (1) și (2), respectiv art. 371 și 372 din vechiul C. proc.

civ., dispoziții ce reglementează executarea silită, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită, întrucât acțiunea este înregistrată după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., iar pe de altă parte, decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Oradea nu constituie titlu executoriu, în sensul dispozițiilor legale menționate. Raportat la data pronunțării deciziei civile invocate, la dispozițiile art. 6 (2) și (4) C. civ., curtea de apel a reținut ca fiind corectă motivarea tribunalului privind incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ce prevăd că termenul de prescripție de 3 ani, care, în cauză, a început să curgă de la data pronunțării Deciziei civile nr. 608/2006 a Curții de Apel Oradea, s-a împlinit la 20 aprilie 2009, deci anterior promovării prezentei acțiuni.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și repartizat completului C5 la data de 30 mai 2016. La data de 13 iunie 2016 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților prin rezoluția din data de 23 iunie 2016. Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat recurentei reclamante A. la data de 30 iunie 2016, intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la data de 17 iunie 2016 și intimatei pârâte Primăria Oradea - Serviciul Imobiliar Taxe și Impozite la data de 30 iunie 2016. Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

În raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din același act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 27 iunie 2016, a admis, în principiu, recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 53 din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, fixând termen de judecată la data de 6 octombrie 2016. Analizând excepția nelegalei compuneri a completului de judecată care a pronunțat decizia recurată, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 22 aprilie 2015, reclamanta a solicitat să fie despăgubită cu valoarea de patrimoniu a apartamentelor vândute către chiriași din imobilul situat în Oradea plus uzufructul.

Prin Sentința civilă nr. 750 din data de 05 octombrie 2015, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis excepția prescripției extinctive și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Oradea, Serviciul Imobiliar Taxe și Impozite. Prin Decizia nr. 53 din 22 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A. Sub aspectul determinării, în cauză, a posibilității exercitării căilor de atac de reformare, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă, a fost întemeiată în drept pe art. 21 alin. (1), art. 41 și alin. (2), art. 42 din Constituția României, art. 3 alin. (1) și art. 5 C. proc.

civ. Ulterior, prin adresa din data de 24 aprilie 2015, tribunalul a pus în vedere reclamantei să precizeze, sub sancțiunea anulării cererii, motivele de drept pe care se întemeiază aceasta.

Ca urmare, reclamanta a depus la dosar multiple precizări și memorii, la data de 5 mai 2015, la data de 7 mai 2015, la data de 15 iunie 2015, la data de 15 iulie 2015 și la data de 16 septembrie 2015. Din toate aceste precizări, precum și din declarațiile orale ale reclamantei, Tribunalul Arad a reținut că prezenta cerere de chemare în judecată are ca temei de drept dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței nr. 750 din 05 octombrie 2015, paginile 3 și 4. Înalta Curte reține și că în etapa procesuală a apelului acest temei de drept nu a fost schimbat.

Ca atare, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu s-a avut în vedere valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, ci împrejurarea că în favoarea autorului reclamantei s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care s-a anulat titlul statului asupra imobilului înscris în CF x1 top x2 din Oradea, așa încât instanțele de judecată s-au raportat la prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text de lege "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel". În speță, curtea de apel a judecat ca instanța de apel, în compunere cu doi judecători și nu ca instanță de recurs, în compunere cu trei judecători, așa cum se impunea în lumina dispozițiilor legale, respectiv a art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care prevede că "apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători", ceea ce determină incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte, constatând că a fost încălcat principiul legalității căilor de atac și că în mod greșit curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 1 C. proc.

civ., coroborate cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Timișoara pentru soluționare, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 53 din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru judecarea recursului împotriva Sentinței civile nr. 750 din 5 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2016. Procesat de GGC - NN