ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1823/2016

Decizia nr.

1823/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 53 din 22 martie

2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 750 din 5

octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad.

În motivare,

curtea de apel a reținut că obiectul cauzei îl constituie solicitarea

reclamantei de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea

apartamentelor vândute către chiriași din imobilul din Oradea,

acțiune întemeiată pe dreptul comun.

De asemenea,

curtea de apel a avut în vedere că titlul pe care îl invocă

reclamanta îl constituie Decizia civilă nr. 608 din 20 aprilie 2006 a

Curții de Apel Oradea, prin care s-a constatat că reclamanta este

îndreptățită la despăgubiri pentru apartamentele situate în

imobilul menționat, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare,

însă nu stabilește un cuantum al acestor despăgubiri,

reținând însă în considerente că reclamanta în baza acestei

hotărâri urmează să se adreseze organelor de drept

prevăzute de Legea nr. 247/2005 în vederea stabilirii și

acordării despăgubirilor aferente, în baza acestei hotărâri.

Instanța

a reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei, în

sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 405 (1) și

(2), respectiv art. 371 și 372 din vechiul C. proc. civ., dispoziții

ce reglementează executarea silită, respectiv prescripția

dreptului de a cere executarea silită, întrucât acțiunea este

înregistrată după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., iar pe

de altă parte, decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel

Oradea nu constituie titlu executoriu, în sensul dispozițiilor legale

menționate.

Raportat la

data pronunțării deciziei civile invocate, la dispozițiile art.

6 (2) și (4) C. civ., curtea de apel a reținut ca fiind corectă

motivarea tribunalului privind incidența dispozițiilor art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 ce prevăd că termenul de prescripție de 3

ani, care, în cauză, a început să curgă de la data

pronunțării Deciziei civile nr. 608/2006 a Curții de Apel

Oradea, s-a împlinit la 20 aprilie 2009, deci anterior promovării

prezentei acțiuni.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, și repartizat completului C5 la

data de 30 mai 2016.

La data de 13

iunie 2016 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului, care a fost comunicat părților prin

rezoluția din data de 23 iunie 2016.

Conform

dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat recurentei reclamante A.

la data de 30 iunie 2016, intimatului pârât Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la data de 17 iunie 2016 și intimatei pârâte

Primăria Oradea - Serviciul Imobiliar Taxe și Impozite la data de 30

iunie 2016.

Părțile

nu au depus punct de vedere la raport.

În raport de

dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul

pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin.

(7) din același act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 27

iunie 2016, a admis, în principiu, recursul formulat de reclamanta A. împotriva

Deciziei nr. 53 din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, fixând termen de judecată la

data de 6 octombrie 2016.

Analizând

excepția nelegalei compuneri a completului de judecată care a pronunțat

decizia recurată, invocată din oficiu, Înalta Curte reține

următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la

data de 22 aprilie 2015, reclamanta a solicitat să fie

despăgubită cu valoarea de patrimoniu a apartamentelor vândute

către chiriași din imobilul situat în Oradea plus uzufructul.

Prin

Sentința civilă nr. 750 din data de 05 octombrie 2015, Tribunalul

Arad, secția civilă, a admis excepția prescripției

extinctive și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Primăria Oradea, Serviciul Imobiliar Taxe și

Impozite.

Prin Decizia

nr. 53 din 22 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I

civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A.

Sub aspectul

determinării, în cauză, a posibilității exercitării

căilor de atac de reformare, Înalta Curte reține că cererea de

chemare în judecată, formulată de reclamantă, a fost

întemeiată în drept pe art. 21 alin. (1), art. 41 și alin. (2), art.

42 din Constituția României, art. 3 alin. (1) și art. 5 C. proc. civ.

Ulterior,

prin adresa din data de 24 aprilie 2015, tribunalul a pus în vedere reclamantei

să precizeze, sub sancțiunea anulării cererii, motivele de drept

pe care se întemeiază aceasta.

Ca urmare,

reclamanta a depus la dosar multiple precizări și memorii, la data de

5 mai 2015, la data de 7 mai 2015, la data de 15 iunie 2015, la data de 15

iulie 2015 și la data de 16 septembrie 2015.

Din toate

aceste precizări, precum și din declarațiile orale ale

reclamantei, Tribunalul Arad a reținut că prezenta cerere de chemare

în judecată are ca temei de drept dispozițiile Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 și ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente, așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței

nr. 750 din 05 octombrie 2015, paginile 3 și 4.

Înalta Curte

reține și că în etapa procesuală a apelului acest temei de

drept nu a fost schimbat.

Ca atare,

Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu s-a avut în vedere

valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, ci împrejurarea

că în favoarea autorului reclamantei s-a pronunțat o hotărâre

judecătorească prin care s-a anulat titlul statului asupra imobilului

înscris în CF x1 top x2 din Oradea, așa încât instanțele de

judecată s-au raportat la prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Potrivit

acestui text de lege "Decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în

natură poate fi atacată de persoana care se pretinde

îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de

competența curții de apel".

În

speță, curtea de apel a judecat ca instanța de apel, în

compunere cu doi judecători și nu ca instanță de recurs, în

compunere cu trei judecători, așa cum se impunea în lumina

dispozițiilor legale, respectiv a art. 54 alin. (2) din Legea nr.

304/2004, republicată, care prevede că "apelurile se judecă

în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format

din trei judecători", ceea ce determină incidența cazului

de casare prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ.

În

consecință, Înalta Curte, constatând că a fost încălcat

principiul legalității căilor de atac și că în mod

greșit curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel,

în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art.

497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va

trimite cauza Curții de Apel Timișoara pentru soluționare, ca

instanță de recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 53 din 22 martie 2016

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I

civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza pentru judecarea recursului

împotriva Sentinței civile nr. 750 din 5 octombrie 2015

pronunțată de Tribunalul Arad.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - NN