ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 114/2017

Decizia nr. 114/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 11 aprilie 2012, sub nr. x/84/2012, reclamanta SC A. SRL Zalău, prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea în solidar a pârâților C., D. și E. la plata sumei de 5.560.000 lei, reprezentând prejudiciul direct, precum și a sumei de 33.485,42 lei/lună, reprezentând profitul nerealizat, calculat de la 02 august 2011 și până la data plății efective.

În drept, reclamanta a invocat art. 1381, art. 1382, art. 1385 și art. 1386 C. civ.

La data de 06 iunie 2012, pârâtul C. a depus întâmpinare (filele 19-22 din dosarul Tribunalului Sălaj), prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității și netimbrării, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând în esență că rezilierea a avut loc în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1)

2

din contractul de finanțare, întrucât reclamanta, deși trebuia să depună cererile de rambursare în lunile a 13-a, a 16-a, a 19-a și a 21-a de la semnarea contractului, totuși nu a depus nicio cerere până la încetarea perioadei de implementare a proiectului (17 iunie 2011).

În drept, pârâtul a invocat art. 115-118 C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentința nr. 4101 din 10 iulie 2012, Tribunalul Sălaj a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către pârât prin întâmpinare, și a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 iulie 2012.

Prin sentința nr. 143 din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, invocată de către pârât prin întâmpinare, și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, la data de 19 februarie 2013, reclamanta a declarat recurs, care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3848 din 16 octombrie 2014, sentința fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 02 februarie 2015, sub nr. x/84/2012*.

Prin sentința nr. 2104 din data de 16 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții D. și F. - E., ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu G. (prin H., în calitate de I., în numele și pentru C., în calitate de E.) Contractul de finanțare din 17 septembrie 2009 (filele 38-84 din Dosarul nr. x/84/2012 al Curții de Apel București), având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru implementarea Proiectului nr. 719 din 01 august 2008, cod SMIS, intitulat „Dezvoltarea capacității tehnice și adaptarea la cerințele pieții a SC J. SRL Zalău”.

Ulterior, părțile au încheiat actele adiționale din 18 august 2010 și din 22 noiembrie 2010 la acest contract de finanțare (filele 92-96 din dosarul Tribunalului Sălaj).

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 8.198.760 lei (art. 3 alin. (1)), din care D. s-a angajat, în numele Autorității de Management, să acorde beneficiarului o finanțare nerambursabilă de maxim 5.560.000 lei, din care 86% Forul European de Dezvoltare Regională și 14% de la bugetul de stat (art. 3 alin. (2)).

Contractul a intrat în vigoare la data semnării lui de către ambele părți (17 septembrie 2009), data începerii implementării proiectului fiind data intrării în vigoare a contractului, iar perioada de implementare a proiectului fiind de 21 luni de la data semnării contractului, respectiv 17 iunie 2011 (art. 2 alin. (1)-(3), astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 18 august 2010).

Beneficiarul avea obligația de a depune 4 cereri de rambursare: în a 13-a lună de la data semnării contractului (valoare estimativă 1.946.940 lei), în a 16-a lună (valoare estimativă 1.281.665,34 lei), în a 19-a lună (valoare estimativă 1.123.000 lei) și în a 21-a lună (valoare estimativă 1.208.394,66 lei), conform art. 5 alin. (1)

1

, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 18 august 2010. Dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menționată în grafic și nu justifică în scris motivele nerespectării acesteia, I. are dreptul de a rezilia contractul, cu recuperarea integrală a sumelor rambursate (art. 5 alin. (1)

2

).

În cazul încălcării de către beneficiar a contractului, I., cu avizul Autorității de Management, poate dispune rezilierea contractului, după o notificare prealabilă, cu recuperarea integrală a finanțării acordate.

Prin adresele înregistrate din 29 octombrie 2010 și din 19 ianuarie 2011 (filele 67-91 din dosarul Tribunalului Sălaj), reclamanta a notificat I. despre schimbarea denumirii societății (din SC J. SRL în SC A. SRL), reprezentantului financiar, administratorului și managerului de proiect, precum și despre intrarea în insolvență.

Prin adresa din 05 iulie 2011, înregistrată la 07 iulie 2011 (fila 37 din dosarul Tribunalului Sălaj), reclamanta a adus la cunoștința I. aprobarea planului de reorganizare a societății, faptul că procedura de achiziție a utilajelor ce fac obiectul proiectului a fost finalizată, fiind semnate contractele cu furnizorii, precum și faptul că au fost identificate sursele de finanțare, plata utilajelor fiind posibilă în maxim 45 de zile. Totodată, reclamanta a solicitat ca I. să-i comunice în scris dacă toate clauzele contractuale rămân în vigoare, invocând faptul că nu a primit niciun răspuns la corespondența purtată anterior (rapoarte de progres, notificări etc.).

Prin adresa din 02 august 2011 (fila 36 din dosarul Tribunalului Sălaj), I. a notificat reclamantei rezilierea contractului de finanțare, având în vedere că perioada de implementare a proiectului s-a împlinit la data de 17 iunie 2011, iar societatea nu a depus nicio cerere de rambursare, devenind aplicabile prevederile art. 5 alin. (1)

2

și art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare.

Propunerea de reziliere a fost aprobată de către E. (filele 34-35 din dosarul Tribunalului Sălaj), conform dispozițiilor art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare.

Prin adresa din 07 septembrie 2011 (fila 33 din dosarul Tribunalului Sălaj), I. a informat reclamanta că a intervenit rezilierea de drept a contractului de finanțare, având în vedere neimplementarea proiectului în termenul și condițiile asumate prin contract.

Fiind învestită cu o acțiune în pretenții, instanța de fond a arătat că cerințele de drept substanțial ale angajării răspunderii administrative patrimoniale sunt cele prevăzute de dreptul comun (art. 1349-1395 C. civ.), respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât neîndeplinirea uneia atrage automat respingerea cererii în despăgubiri.

În ceea ce privește fapta ilicită a pârâților, contrar celor susținute de către reclamantă, instanța de fond a reținut că aceasta nu există, întrucât rezilierea contractului de finanțare a fost dispusă de către I., cu avizul A.M., în deplină concordanță cu art. 5 alin. (1)

2

și art. 17 alin. (4) din contract.

S-a susținut de către instanța de fond că, așa cum rezultă din situația de fapt prezentată anterior, rezilierea contractului de finanțare a intervenit urmare neimplementării de către reclamantă a proiectului în termenul și condițiile asumate prin contract. În concret, cu toate că, potrivit art. 5 alin. (1)

1

din contractul de finanțare, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 18 august 2010, beneficiarul avea obligația de a depune 4 cereri de rambursare (în a 13-a lună, în a 16-a lună, în a 19-a lună și în a 21-a lună de la data semnării contractului), totuși acesta nu a depus nicio cerere de rambursare, devenind astfel aplicabilă clauza contractuală de la art. 5 alin. (1)

2

, potrivit căreia ”dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menționată în grafic și nu justifică în scris motivele nerespectării acesteia, I. are dreptul de a rezilia contractul, cu recuperarea sumelor rambursate”.

Curtea a mai constatat, pe baza înscrisurilor ce au fost depuse la dosar, că reclamanta nu a solicitat niciodată I. prelungirea perioadei de implementare a proiectului, ci doar a notificat anumite împrejurări legate de situația juridică și financiară a societății.

De altfel, adresa din 05 iulie 2011, înregistrată la 07 iulie 2011, prin care reclamanta a adus la cunoștința I. că procedura de achiziție a utilajelor ce fac obiectul proiectului a fost finalizată și că au fost identificate sursele de finanțare pentru plata utilajelor, a fost emisă și comunicată după împlinirea perioadei de implementare a proiectului (17 iunie 2011).

În altă ordine de idei, contrar susținerilor reclamantei, Curtea a subliniat că pârâții nu au nesocotit prevederile art. 86 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006 (”contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii; orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule”). Aceasta întrucât rezilierea contractului de finanțare nu a intervenit pentru motivul intrării societății în insolvență, cum încearcă să acrediteze reclamanta, ci în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1)

2

și art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare, respectiv pentru neimplementarea de către beneficiar a proiectului în termenul și în condițiile asumate prin contract (nedepunerea niciuneia dintre cele 4 cereri de rambursare, conform graficului convenit la art. 5 alin. (1)

1

din contract, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 18 august 2010). Pentru aceleași considerente, s-a apreciat că au relevanță în cauză susținerile reclamantei, în sensul că societatea nu era în insolvență nici la data depunerii cererii de finanțare, nici la data semnării contractului de finanțare.

În consecință, nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite a pârâților, Curtea nu a mai analizat celelalte cerințe necesare pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale (prejudiciul, legătura de cauzalitate, vinovăția), context în care raportul de expertiză contabilă, dispus în cauză, la solicitarea reclamantei, pentru cuantificarea prejudiciului, nu mai are relevanță probatorie (neadministrarea acestui mijloc de probă ar fi putut fi considerată antepronunțare).

Împotriva sentinței nr. 2104 din data de 16 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 5.560.000 lei reprezentând prejudiciul financiar direct suferit de recurentă ca urmare a încetării abuzive a Contractului de finanțare din 17 septembrie 2009 - cod SMIS, obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 33.485,42 lei/lună reprezentând profitul nerealizat, prejudiciul suferit ca urmare a încetării abuzive a contractului de financiare menționat, calculat de la data rezilierii abuzive, respectiv 02 august 2011 și până la data plății efective a sumei reprezentând pierderea financiară directă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că rezilierea contractului a intervenit urmare a neimplementării de către de către reclamantă a proiectului în termenul și condițiile asumate prin contract și pentru că pârâtele intimate nu ar fi nesocotit dispozițiile art. 86 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006.

S-a solicitat de către recurentă să se constate că în niciuna dintre adresele emise de pârâte nu se invocă, ca motiv de reziliere, dispozițiile art. 5 alin. (1)

2

și art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare.

Prin adresa din 28 februarie 2011 emisă de I. (nota referitoare la rezilierea Contractului de finanțare din 17 septembrie 2009) se indica în mod expres faptul că rezilierea urmează a se face deoarece recurenta se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, neeligibile pentru finanțare din fonduri structurale întrucât este în stare de insolvență, astfel că singura cauză privind rezilierea contractului de finanțare a fost aprecierea pârâtelor că recurenta-reclamantă se află în stare de insolvență.

Pârâtele nu au invocat decât prin întâmpinarea depusă la dosar faptul că recurenta nu ar fi depus în termen cererile de rambursare ori alte motive pentru care nu s-ar putea reține neimplementarea proiectului în termenul și condițiile asumate.

Recurenta a arătat că a solicitat în mod repetat (prin adresele din 29 iulie 2011) un punct de vedere din partea organismului intermediar în ceea ce privește derularea contractului și că a semnat contractele de achiziție utilaje, că deține fondurile necesare acesteia și poate efectua achiziția în termen de 45 de zile, da nu a primit niciun răspuns din partea pârâtelor.

A fost invocat și faptul că D. a solicitat de cel puțin două ori la Autoritatea de Management un punct de vedere cu privire la „efectele deschiderii procedurii insolvenței asupra implementării proiectului societății SC A. SRL (adresa din 19 ianuarie 2011 și adresa din 26 mai 2011), iar din conținutul acestora rezultă că recurenta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate până la 29 octombrie 2010 și era pregătită să-și îndeplinească și celelalte obligații, așteptând răspunsul pârâtelor.

Cauza reală a rezilierii contractului de finanțare din partea pârâtelor, susține recurenta, este cea evidențiată în Nota privind rezilierea din 17 septembrie 2009, respectiv „sunt eligibili a primi finanțare din fonduri structurale întreprinderile mici și mijlocii care nu sunt în stare de insolvență” și nu neimplementarea proiectului, așa cum susține instanța de fond.

Pentru că s-a dispus rezilierea în mod abuziv și nelegal (pe motivul neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate din prisma stării de insolvență) a contractului de finanțare aceasta reprezintă fapta ilicită a autorităților pârâte.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut că rezilierea contractului s-a făcut în mod legal pentru că nu a analizat și celelalte condiții pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor, întrucât a fost dovedit atât cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii contractului cât și faptul că prejudiciul a fost consecința directă a neacordării finanțării contracte.

Prin rezilierea abuzivă a contractului recurenta a fost în imposibilitatea de a implementa proiectul și astfel nu a putut finaliza achiziția utilajelor aprobate în valoare de 8.198.760 lei, dar s-a solicitat să se constate că înainte de expirarea duratei de implementare a contractului, aceasta avea îndeplinite toate condițiile contractuale pentru efectuarea cheltuielilor și rambursarea sumelor, dar D. nu a emis confirmarea.

S-a solicitat, pentru că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 5.560.000 lei și a sumei de 33.485,42 lei/lună începând cu 01 august 2011 și până la data plății efective.

Intimatul K., în numele și pentru L. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.

Recurenta SC A. SRL a depus răspuns la întâmpinare.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL prin care a solicitat obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 5.560.000 lei și la plata sumei de 33.485,42 lei/lună reprezentând prejudiciul financiar direct suferit ca urmare a încetării abuzive - 2 august 2011 și până la data plății efective, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a respins, după casarea cu trimitere spre rejudecare, acțiunea reclamantei, iar criticile formulate sunt nefondate.

Principalul argument invocat de instanța de fond în respingerea acțiunii reclamantei a fost acela că nu s-a dovedit de către aceasta fapta ilicită a pârâților.

Recurenta a criticat susținerile instanței de fond referitoare la faptul că rezilierea contractului de finanțare încheiat la 17 septembrie 2009 ar fi intervenit urmare a neimplementării de către reclamantă a proiectului în termenul și condițiile asumate prin contract și a susținut că temeiul rezilierii s-ar datora stării de insolvență, dar aceste critici sunt nefondate.

Într-adevăr, în nota referitoare la rezilierea Contractului de finanțare din 17 septembrie 2009 încheiat între G. și SC J. SRL (SC A. SRL) din 28 iulie 2011 întocmită de D., s-a făcut referire și la art. 11 alin. (1) din Schema de ajutor de stat aprobată prin Ordinul nr. 477/2008 al F., conform cărora sunt eligibile a primi finanțare din fondurile structurale întreprinderile mici și mijlocii care nu sunt în stare de insolvență, dar în aceeași notă s-au invocat dispozițiile art. 5 alin. (1)

2

și art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare și s-a solicitat rezilierea acestuia.

Aceleași temeiuri de drept au fost indicate și în adresa din 2 august 2011 emisă de D. prin care s-a comunicat societății recurente măsura rezilierii contractului de finanțare.

În aceste condiții sunt greșite susținerile recurentei că în niciuna dintre adresele emise de autoritățile pârâte nu s-ar invoca, ca motiv de reziliere, dispozițiile art. 5 alin. (1)

2

și ale art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare, întrucât din analiza conținutului Notei din 28 iulie 2011 și a Adresei din 2 august 2011, cele două articole sunt indicate expres, respectiv art. 5 „Rambursarea cheltuielilor” și art. 17 - „Încetarea contractului” din contractul de finanțare (fila 34, dosar Tribunalul Sălaj), iar în adresa din 7 septembrie 2011, deși nu sunt indicate articolele s-a precizat că a intervenit rezilierea de drept a contractului de finanțare urmare a neimplementării proiectului la termenul și în condițiile asumate prin contract.

Nu se poate susține, în raport de conținutul acestor înscrisuri, că aceste temeiuri nu au fost invocate decât prin întâmpinarea depusă la dosar, așa cum susține recurenta.

Recurentei i s-a comunicat încă din luna august 2011, cu adresă, că a fost reziliat contractul de finanțare tocmai pentru ca proiectul nu a fost implementat în termenul și în condițiile asumate.

Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse mai multe notificări, așa cum a reținut și instanța de fond, respectiv cea înregistrată din 29 octombrie 2010 prin care s-au făcut cunoscute schimbarea denumirii societății și solicitarea adresată Tribunalului Sălaj pentru deschiderea procedurii insolvenței, cea înregistrată din 19 ianuarie 2011 prin care s-a comunicat schimbarea administratorului societății, cu acordul administratorului judiciar și cea înregistrată din 7 iulie 2011, prin care a fost notificat D. că societatea a solicitat intrarea în insolvență, că procedura de achiziție a utilajelor a fost finalizată și că a identificat sursa de finanțare pentru plata utilajelor în maxim 45 de zile.

Nu se poate susține că recurenta nu a primit un răspuns la notificările sale deoarece acestea au fost făcute numai cu scopul de a informa D. în privința modificărilor intervenite pe parcursul valabilității contractului, așa cum prevedeau clauzele contractuale.

Acest D. a solicitat, cu adresa din 26 mai 2011, revenire la adresa din 19 ianuarie 2011, un punct de vedere al E. referitor la efectele deschiderii procedurii de insolvență asupra implementării Contractului de finanțare din 17 septembrie 2009, dar lipsa unui răspuns nu poate produce o vătămare recurentei în condițiile în care nu acesta a constituit temei al rezilierii contractului de finanțare, iar dacă s-ar fi apreciat vătămată și că s-ar fi impus un răspuns, putea să solicite obligarea la soluționarea cererii.

Nu vor fi reținute nici susținerile recurentei potrivit cărora și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale asumate și că aceasta ar rezulta din adresele emise de D. pentru că, în primul rând, în adresa emisă de acesta s-a precizat numai faptul că societatea a derulat primele achiziții aferente implementării proiectului, fiind semnate până la data raportului de progres și contracte de furnizare de produse în vederea achiziționării de utilaje ce fac obiectul finanțării nerambursabile și, în al doilea rând, abia prin Notificarea înregistrată din 7 iulie 2011, societatea recurentă a notificat faptul că procedura de achiziție a utilajelor ce fac obiectul proiectului a fost finalizată, fiind semnate contractele de furnizare și care a identificat sume de finanțare pentru plata utilajelor, în maxim 45 zile, dar notificarea este ulterioară datei de implementare a proiectului.

De altfel, față de aspectele invocate de autoritatea publică pentru rezilierea contractului de finanțare (împlinirea perioadei de implementare a proiectului la 17 iunie 2011 și faptul că, deși potrivit contractului de finanțare, avea obligația să depună 4 cereri de rambursare, în a 13-a lună, în a 16-a lună, în a 19-a lună și a 21-a lună de la data semnării contractului de finanțare, aceasta nu a depus nicio cerere de rambursare ), recurenta nu a formulat nicio critică.

Chiar dacă s-ar aprecia că ultima notificare, cea înregistrată din 7 iulie 2011 ar fi reprezentat vreo solicitare a recurentei, aceasta a fost transmisă după expirarea contractului de finanțare la 17 iunie 2011.

Oricum, chiar dacă s-ar considera că la data de 5 iulie 2011, când a transmis ultima notificare, recurenta ar fi identificat sursa de finanțare pentru plata utilajelor, ce urma să fie făcută în maxim 45 zile, toate acestea sunt ulterioare încetării perioadei de valabilitate a contractului de finanțare și nu poate dovedi îndeplinirea depunerii cererilor de rambursare potrivit contractului, astfel că în mod corect a fost considerată aplicabilă clauza înserată în art. 5 alin. (1)

2

conform căreia: „Dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menționată în grafic și nu justifică în scris motivele nerespectării acesteia, I. are dreptul de a rezilia contractul, cu recuperarea sumelor rambursate”.

Pentru că rezilierea contractului s-a dispus pentru alte considerente decât intrarea în insolvență a societății recurente nu este nelegală hotărârea instanței de fond în ceea ce privește aplicarea art. 86 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006 și, în mod corect, aceasta a constatat că pârâții nu au nesocotit aceste prevederi și oricum acestea nu au relevanță în cauză.

Ar trebui remarcat faptul că recurenta-reclamantă nici nu a făcut dovada că ar fi contestat măsura rezilierii contractului de finanțare încheiat în anul 2009, încercând să dovedească nelegalitatea acestei măsuri numai în prezentul litigiu.

Referitor la faptul că instanța de fond s-a limitat la analiza condiției existenței faptei ilicite și nu a verificat îndeplinirea și a celorlalte condiții pentru antrenarea răspunderii, se constată că hotărârea atacată este legală, întrucât în lipsa existenței faptei ilicite, este de prisos să fie analizate, de exemplu, condiția existenței prejudiciului, pentru antrenarea răspunderii fiind necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor, or, lipsa uneia dintre ele (în speță lipsa faptei ilicite), face imposibilă antrenarea răspunderii.

Apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea prevederilor legale, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvență B., împotriva sentinței nr. 2104 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2017.