Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2012

HOTĂRÂRE
08.12.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția primei instanțe Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, sub nr. 3304/84/2011, contestatoarea SC A.S.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Contractantă Comuna T. (Consiliul Local), anularea Raportului de atribuire nr. 979 din 24 iunie 2011, calificarea ofertei sale ca fiind conformă cerințelor de eligibilitate, obligarea autorității să continue procedura de atribuire a contractului și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. În motivarea contestației, s-a arătat că soluția autorității contractante este netemeinică și nelegală în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) și lit. f) din O.G.

nr. 34/2006 și față de înscrisurile anexate cererii ce atestă ca oferta să cuprindă toate documentele și informațiile conform solicitărilor din fișa de date și caietul de sarcini. Contestatoarea a mai susținut că, raportat la art. 11 din H.G. nr. 925/2006, în cazul în care autoritatea avea îndoieli asupra înscrisurilor depuse avea posibilitatea să solicite informații în acest sens, iar în raport de diferența dintre nivelul ofertelor, dintre cea a societății și a societății câștigătoare era în fapt o obligație a autorității contractante.

Pe rolul aceleiași instanțe, contestatoarea a formulat în contradictoriu cu Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și Autoritatea Contractantă Comuna T. (Consiliul local) plângerea înregistrată sub nr. 3924/84/2011, la data de 1 august 2011, prin care a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 2942/C5 din 13 iulie 2011 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor; calificarea ofertei sale ca fiind conformă cu cerințele de eligibilitate, obligarea autorității să continue procedura de atribuire a contractului și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea plângerii, arătând, în esență, că niciunul dintre motivele invocate de autoritatea contractantă nu este întemeiat.

Tribunalul Sălaj, prin Sentința nr. 6547 din 8 decembrie 2011, a dispus conexarea acestor dosare și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A.S.E. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local T., în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și a art. 283 din O.G. nr. 34/2006. 2. Soluția celei de-a doua instanțe Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității, la care ulterior a renunțat, și excepția necompetenței materiale în privința cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3304/84/2011, raportat la faptul că se contestă un act al unei autorități locale, iar conform Legii nr. 554/2004 litigiile vizând actele autorităților locale sunt de competența în primă instanță a tribunalelor Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 348 din 18 ianuarie 2012, a respins plângerea formulată de petenta SC A.S.E. SRL împotriva deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2942/C5 din 13 iulie 2011 formulată în contradictoriu cu autoritatea contractantă comuna T. (Consiliul local) și înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 3924/84/2011, obligând petenta să plătească autorității contractante cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 1500 RON.

Prin aceeași decizie a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea dosarului înregistrat inițial sub nr. 3304/84/2011 pe rolul Tribunalului Sălaj și a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului Sălaj. În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, Curtea de apel a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006, din conținutul cărora rezultă că ori de câte ori se contestă decizia data de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor competența revine Curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, iar în celelalte situații de necontestare a deciziei competența revine instanței de contencios după regulile instituite de art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 și art. 3 C. proc.

civ. (dacă prin alte acte normative nu se prevede altfel) respectiv, în cazul unui act al autorității locale - competența soluționării acțiunii în anulare/sau refuzul emiterii unui atare act revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, iar cu privire la un act al autorității centrale - competența revine Curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal. În speță, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3304/84/2011 nu se contestă decizia consiliului, așa cum prevede Legea specială - O.U.G. nr. 34/2006 și nici un act al autorității centrale, situație în care competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență în ceea ce privește cauza înregistrată inițial sub nr. 3304/84/2011 și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

3. Soluția Înaltei Curți - regulator de competență Din actele și lucrările dosarului rezultă că SC A.S.E. SRL a formulat contestație împotriva rezultatului procedurii de atribuire a Contractului de concesiune privind delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a comunei T., care i-a fost comunicat cu actul nr. 807 din 24 iunie 2011. Contestația, astfel formulată, a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 2942/CD din 13 iulie 2011. Împotriva celor două acte, societatea comercială a formulat acțiuni distincte care au fost înregistrate inițial separat: Dosarul nr. 3304/84/2011 și, respectiv, Dosarul nr. 3924/84/2011, care au fost conexate prin Încheierea din 8 decembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Sălaj care prin Sentința civilă nr. 6574 din 8 decembrie 2011 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj.

Într-adevăr, potrivit art. 281 alin. (1) și art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, actul care se atacă la instanța de contencios este decizia de soluționare a contestației, iar competența aparține Curții de apel în caza căreia se află sediul autorității contractante. Or, în cauză, Curtea de apel competentă să soluționeze cauza în integralitatea sa, în mod greșit a evitat să se pronunțe cu privire la actul contestat în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care a respins contestația prin Decizia nr. 2942/C5/3398 din 13 iulie 2011. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de apel rămâne competentă să judece cauza în integralitatea sa.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A.S.E. SRL Zalău în contradictoriu cu intimata Comuna T., în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2012. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4388/2012
cția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 1.780 din 19 septembrie 2011, a admis în parte, modificând în parte decizia C.N.S.C., în sensul că: "Admite contestația SC T.R. SRL, în limita considerentelor prezent
ÎCCJ 2011-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5715/2011
apreciat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv faptul că prin Decizia nr. 1984/C8/1904 din 18 mai 2011, Consiliul de Soluționare a Contestațiilor nu s-a pronunțat cu privire la actul care face
ÎCCJ 2012-05-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2242/2012
nta a formulat cerere de anulare a actului administrativ nr. 5206 din 10 noiembrie 2010 emis de Orașul C., atât la instanța de judecată a Curții de Apel Suceava cât și în procedura prealabilă a Consiliului Național al Contestațiilor și, că
ÎCCJ 2015-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2015
Decizia nr. 2153/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin plângerea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și
ÎCCJ 2011-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4305/2011
posibilitățile procedurale ale persoanei care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, respectiv pe calea contestației administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă