ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2015

Decizia nr. 2153/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin plângerea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul B., anularea adresei nr. 50.843 din 09 august 2013, în principal, reluarea procedurii de atribuire cu obligarea acesteia din urmă la refacerea documentației de atribuire, respectiv fișa de date a achiziției și caietul de sarcini și, în subsidiar, reluarea procedurii de atribuire cu obligarea autorității contractante de reevaluare a ofertelor pe fond, inclusiv a ofertei sale.

De asemenea, a solicitat anularea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 3.276/C5/3.549 din 12 septembrie 2013, formulată în contradictoriu cu intimatul B.

Prin precizarea acțiunii, la primul termen de judecată, reclamanta a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, respectiv, suspendarea încheierii contractului de concesiune de servicii, până la soluționarea cauzei, în temeiul art. 256 ind. 3 alin. (3) teza ultimă, coroborat cu art. 283 ind. 1 și art. 287 ind. 7 din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Decizia civilă nr. 9.439 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, a respins plângerea formulată și precizată de petenta SC A. S.A împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 3.276/C5/3.549 din 12 septembrie 2013, formulată în contradictoriu cu intimatul B.

Totodată, a respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, formulată de aceeași petentă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța, în esență, a reținut următoarele:

Referitor la cererea de suspendare a procedurii de atribuire, respectiv, suspendarea încheierii contractului de concesiune de servicii, până la soluționarea cauzei, în temeiul art. 256 ind. 3 alin. (3) teza ultimă, coroborat cu art. 283 ind. 1 și art. 287 ind. 7 din O.U.G. nr. 34/2006, instanța a constatat că cererea formulată de reclamantă a fost pusă în discuția părților la al doilea termen de judecată acordat în cauză, respectiv în data de 14 octombrie 2013, la solicitarea expresă a reclamantei, când a fost soluționată și plângerea promovată.

Mai reține instanța că hotărârea instanței are caracter definitiv, astfel că cererea de suspendare a rămas fără obiect, și a respins-o ca atare.

Pe fondul cauzei instanța reținut că adresa nr. 50.843/9 august 2013 cuprinde atât motivele de fapt, cât și motivele de drept care au condus autoritatea contractantă la concluzia că oferta prezentată de reclamantă este neconformă, arătându-se, la 6 puncte diferite faptul că, pe de-o parte, ofertantul nu a prezentat răspunsuri concludente la solicitarea de clarificări formulată de autoritatea contractantă, la punctele 2, 3, 7, 9, 10 și 12 din adresa nr. 30.304 din 10 mai 2013, iar pe de altă parte, oferta acestuia nu a respectat anumite prevederi (expuse distinct) din caietul de sarcini ori din documentația de atribuire, fiind și completată această ofertă prin documentația atașată răspunsului la clarificări, fiind depuse șapte noi proiecte luminotehnice, care nu se regăseau în oferta inițial prezentată.

Așadar, instanța a constatat că adresa emisă de autoritatea contractantă a indicat ce puncte din răspunsul la clarificări nu cuprind informații concludente, raportat la solicitarea de clarificări comunicate, astfel că în acest mod au fost respectate cerințele impuse de art. 207 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind posibil a se analiza, în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale și a celei jurisdicționale, concludența răspunsurilor formulate, prin compararea solicitărilor de clarificări cu menționatele răspunsuri, precum și prin analizarea documentației de atribuire și, respectiv, a conținutului ofertei declarate neconformă în temeiul art. 79 din H.G. nr. 925/2006.

A reținut instanța că, așa cum a specificat și CNSC în decizia ce face obiectul plângerii, rezultatul procedurii puteau fi detaliate suplimentar, însă această apreciere nu este de natură să releve nelegalitatea adresei de comunicare în discuție, câtă vreme aceasta conține toate elementele impuse de art. 207 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, iar nici o altă normă nu stabilește cât de detaliat trebuie să fie expuse argumentele care au condus la respingerea ofertei ca neconformă sau inacceptabilă.

Mai mult,susține instanța de fond, însăși reclamanta recunoaște că nu a considerat necesar să conteste specificațiile tehnice din documentația de atribuire, întrucât oferta sa putea fi considerată conformă în temeiul art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în condițiile în care propunerea sa tehnică ar satisface în manieră echivalentă cerințele autorității contractante, definite prin specificațiile tehnice.

Instanța reține și faptul că, potrivit celor arătate de autoritatea contractantă, la documentația de atribuire a contractului de concesiune de servicii au fost formulate atât solicitări de clarificări (inclusiv de către reclamantă), cât și contestații, însă de către alți operatori economici, fără însă a se constata că actele din documentație ar avea caracter nelegal.

În fine, instanța conchide reținând că aceste critici prezentate de reclamantă documentației de atribuire sunt tardive, astfel încât nu pot justifica obligarea autorității contractante la refacerea documentației de atribuire și cu atât mai puțin anularea actului de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, toți ofertanții având obligația să elaboreze ofertele în concordanță deplină cu documentația, odată ce aceasta a devenit definitivă, potrivit art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006.

În continuare, analizând susținerile reclamantei referitoare la caracterul concludent al răspunsului la solicitarea de clarificări formulată de autoritatea contractantă, respectiv, la respectarea cerințelor din caietul de sarcini, instanța a constatat că oferta reclamantei nu a fost elaborată cu respectarea art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, intrând astfel în sfera de aplicare a art. 36 alin. (din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006, aprobate prin H.G. nr. 925/2006.

Într-adevăr, arată instanța câtă vreme reclamanta admite că nu a elaborat proiecte luminotehnice pentru fiecare stradă din C., iar această condiție a fost expres înscrisă în documentația de atribuire, cu trimitere expresă la cerințele Caietului de sarcini, Capitolul 6, punctul 6.2, pag. 66, trebuie conchis că aceasta nu a respectat integral cerințele din caietul de sarcini, oferta sa având caracter neconform.

În acest sens sunt și considerentele din decizia CNSC atacată, referitoare la caracterul preponderent al criticilor neîntemeiate aduse prin contestație actului de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire.

Prin urmare, nu se poate constata că CNSC a făcut aplicarea principiului majorității, pentru a respinge contestația reclamantei, astfel cum se susține, ci doar că acesta a reținut că cel puțin una dintre criticile aduse actului de comunicare a rezultatului procedurii este nefondată, oferta societății neputând fi, deci, considerată conformă.

A mai constatat instanța că în mod corect a reținut CNSC în decizia emisă, în documentația de atribuire s-a menționat expres obligația ofertanților de a întocmi proiecte luminotehnice pentru fiecare stradă din C.

De altfel, nu se pune, deci, problema înlăturării acestei cerințe nici măcar de către CNSC, căci măsurile de remediere la care face referire art. 278 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu pot viza înlăturarea din documentația de atribuire a unor cerințe necontestate în termenul legal, date fiind dispozițiile art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța concluzionează că, în mod corect autoritatea contractantă a constatat că reclamanta nu a prezentat proiecte luminotehnice pentru toate străzile din C., absența chiar a unui număr relativ redus de astfel de proiecte din oferta tehnică (5), justificând respingerea ca neconformă a ofertei, potrivit art. 36 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006, aprobate prin H.G. nr. 925/2006.

Împotriva Deciziei civile nr. 9.439 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC A. S.A, în condițiile art. 483 Noul C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac, invocând pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din Noul C. proc. civ., cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. b), art. 35 alin. (5), art. 36 alin. (1), art. 207 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat că argumentele prezentate în susținerea recursului pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar având în vedere dispozițiile cuprinse în Capitolul IX - Soluționarea contestațiilor - Secțiunea a 8-a - Căi împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor - art. 285 din O.U.G. NR. 34/2006, recursul apare, ca inadmisibil.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părților pentru a formula un punct de vedere.

La data de 3 aprilie 2015, data înregistrării la Registratura Generală a Înaltei Curți, intimatul-pârât B. a depus punct de vedere, prin care a precizat că își menține argumentele expuse pe larg în întâmpinarea formulată.

Rezumând apărările formulate în întâmpinare intimatul-pârât B., pe cale de excepție, a înțeles să invoce excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile aer. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii potrivit cărora " hotărârea pronunță de instanță (în soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei CNSC) este definitivă".

La rândul său, recurenta- reclamantă SC A. S.A, a depus punct de vedere, prin care a solicitat, în esență, în raport de excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât B. și reținută și în raportul întocmit în cauză, că această excepție este nelegală, având în vedere aspectul că nu au fost transpuse corect în O.U.G. nr. 34/2006 dispozițiile Directivelor nr. 89/CEE și 92/13/CEE (de căi de atac) și mai ales faptul că textul art. 285 din ordonanță este contra jurisprudenței Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat constant în sensul că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, aspecte reținute în Hotărârea din 29 martie 200, Cauza Rotaru împotriva României.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția invocată de intimatul-pârât B. și, în consecință, va constată că este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.

Recurenta-reclamantă SC A. S.A a formulat plângere împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 3.276/C5/3.549 din 12 septembrie 2013, plângere înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și soluționată prin Decizia civilă nr. 9.439 din 14 octombrie 2013 ce face obiectul prezentului recurs.

Potrivit art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziilor pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal.

Conform dispozițiilor art. 285 pct. 5 din actul normativ mai sus-menționat, hotărârea pronunțată de instanța este definitivă.

Față de aceste dispoziții se constată că împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel, în această cauză, nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. coroborat cu art. 285 pct. 5 din O.U.G. nr. 36/2006, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 9.439 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2015.

Procesat de GGC - ED