ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

introdusă la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta A.V.P.A. Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

M.M.P., I.T.R.S.V. Timiș, A.P.T. Danta-Banloc, P.C. Racovița – reprezentantă de

P.N.I., P. Recaș și A.V.B. Timișoara, anularea procesului-verbal de atribuire nr.

218411 din 27 mai 2011 Anexa 2A, poziția 152 încheiat de M.M.P. București, iar

prin completarea la acțiune, depusă la termenul din 7 noiembrie 2011,

reclamanta a solicitat și suspendarea contractului de atribuire nr. 3641 din 16

iunie 2011.

Prin Încheierea din

16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea de suspendare a executării contractului nr. 364 din 16

iunie 2011, formulată de reclamanta A.V.P.A. Timișoara, în contradictoriu cu

pârâții M.M.P., I.T.R.S.V. Timiș și A.V.B. Timișoara.

A admis excepțiile

privind lipsa calității procesual pasive a pârâtelor P. Recaș și P.C. Racovița.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamata nu a motivat în drept și în

fapt cererea de suspendare, dar având în vedere natura juridică de act

administrativ a contractului în discuție, a constatat incidența dispozițiilor art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004 care reglementează materia suspendării

executării actului administrativ.

În acest context, a

reținut prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada nici a formulării unei

plângeri prealabile referitoare la contractul nr. 3641 din 16 iunie 2011, nici

a existenței unei acțiuni în contencios administrativ privind anularea acestui

act, astfel încât cererea de suspendare nu îndeplinește condiția de

admisibilitate prealabilă necesară exercitării acestei acțiuni în suspendarea

executării contractului.

Pentru aceste

considerente curtea de apel a apreciat cererea de suspendare a executării ca

fiind inadmisibilă și a respins-o ca atare.

În ceea ce privește

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a P. Recaș și a P.C. Racovița,

prima instanță a apreciat că acestea sunt întemeiate, prin raportare la faptul

că pârâtele nu dețin calitatea de autorități emitente ale actului administrativ

contestat, astfel cum impun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea

contenciosului administrativ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta A.V.P.A. Timișoara, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Prin cererea de

recurs, recurenta –reclamantă susține, în esență, următoarele:

- în mod greșit

instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu

a formulat o cerere de anulare a contractului nr. 3641 din 16 iunie 2011. În

acest sens arată recurenta că a contestat procesul-verbal care a stat la baza

încheierii contractului de gestionare a fondului de vânătoare, atât în

procedura prealabilă cât și ulterior în cadrul prezentei acțiuni, iar prin

precizarea la acțiune depusă la dosar a solicitat și anularea contractului

menționat, astfel că erau îndeplinite condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

- în mod greșit

instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtelor P. Recaș și P. Racovița, având în vedere că cele două primării au

emis acte care atestă nereal suprafața de teren existentă pentru fondul

cinegetic care s-a solicitat a fi atribuit în mod direct.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum

se va arăta în continuare:

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Dispozițiile art. 15 alin.

(1) din același act normativ, prevăd că suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute de art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (…). Cererea de suspendare se

poate formula odată cu acțiunea principală sau prin acțiune separată, până la

soluționarea acțiunii în fond”.

Din economia celor

două texte legale precitate rezultă, fără putință de tăgadă, caracterul

accesoriu al cererii de suspendare a executării actului administrativ, indiferent

că aceasta este întemeiată pe art. 14 sau 15 din lege, în sensul că aceasta

trebuie să fie precedată de existența unei plângeri prealabile, formulată în

condițiile art. 7 din lege, împotriva actului administrativ vizat de cererea de

suspendare ori să fie legată de o cerere principală dedusă judecății instanței

de contencios administrativ, ce vizează anularea acelui act administrativ.

Cercetând actele

dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a înțeles să formuleze

plângere prealabilă, în condițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

prin care să solicite revocarea contractului administrativ nr. 364 din 16 iunie

2011 și nu a solicitat anularea acestuia nici în cadrul acțiunii formulată în

contencios administrativ și prin care Curtea de Apel Timișoara a fost învestită

doar cu anularea procesului-verbal de atribuire nr. 218411 din 27 mai 2011,

anexa 2A, poziția 152.

Mai mult decât atât, la

data de 7 noiembrie 2011, în cadrul aceluiași dosar, reclamanta a înțeles să

solicite doar suspendarea executării contractului susmenționat, fără a solicita

și anularea acestuia, astfel cum rezultă din dosarul de fond, afirmația

recurentei în sensul că prin precizarea la acțiune a solicitat și anularea

contractului de gestiune neavând acoperire în actele lucrările dosarului.

Pe de altă parte,

contractul de gestiune nr. 3641 din 16 iunie 2011 este un act administrativ

distinct, de sinestătător și care produce efecte juridice prin el însuși,

independent de procesul-verbal de atribuire nr. 218411 din 27 mai 2011, a cărui

anulare se solicită în cadrul acțiunii principale, astfel încât și pentru

acesta din urmă trebuiau parcurse toate etapele administrative și procedurale

prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste argumente,

Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a constatat că cererea de

suspendare nu îndeplinește cerința de admisibilitate necesară pentru formularea

ei, și anume existența unei demers administrativ sau judiciar principal, care

să aibă ca obiect, sui generis, desființarea contractului administrativ a cărui

suspendare a executării se solicită.

În ceea ce privește

critica privind greșita constatare a lipsei calității procesuale pasive a celor

două primării, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, având în

vedere că cele două pârâte nu au calitatea de părți ale contractului

administrativ vizat prin cererea de suspendare și, prin urmare, neputând fi

obligate la o anumită conduită prin hotărârea judecătorească.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță

este temeinică și legală și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.V.P.A. Timișoara, împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 mai 2012.