ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență Reclamantul C.S. „F.C.C.” Timișoara a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună admiterea contestației, anularea Deciziei de impunere nr. 598 din 13 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală din 13 octombrie 2009, anularea Deciziei nr. 1095/185 din 15 iunie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 598/2009 și a raportului de inspecție fiscală.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată au fost stabilite în mod eronat în sarcina C.S. „F.C.C.” Timișoara sume suplimentare aferente perioadei 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008 pentru suma totală de 2.103.515 RON, sume rezultate din reîncadrarea plăților efectuate de C.S. „F.C.C.” către jucătorii profesioniști de fotbal în baza unor convenții civile de prestări servicii, ca fiind venituri din salarii și asimilate salariilor. Prin precizările formulate, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a solicitat instanței, pe cale de excepție, să conteste lipsa competenței materiale a instanței, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința civilă nr. 289 din 8 martie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că actele administrative fiscale contestate prin acțiunea de față, stabilesc în sarcina reclamantului obligații fiscale în cuantum de 2.103.515 RON, astfel că având în vedere dispozițiile art. 3 lit. c), art. 159 alin. (1) pct. 2 și art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Timișoara.

Astfel sesizată, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4 din 9 ianuarie 2012 a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de C.S. „F.C.C.” Timișoara în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că obiectul cauzei este o obligație de a face, iar nu anularea unor acte de impunere. Cum decizia de suspendare a procedurii administrative a fost emisă de o autoritate de nivel local, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Curtea de Apel Timișoara a reținut că Tribunalul Timiș este instanța competentă să soluționeze cauza de față.

2. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că în cauză există conflict de competență. Pentru soluționarea conflictului negativ de competență, se reține că, într-adevăr, obiectul acțiunii îl constituie obligarea autorității pârâte să soluționeze contestația împotriva actelor administrative fiscale în sensul emiterii unei decizii care să poată fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât prin Decizia nr. 1095 din 15 octombrie 2010 s-a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc. De asemenea, s-a solicitat și anularea Deciziei nr. 1095/2010, cât și a Deciziei de impunere nr. 598/2009, a Raportului de inspecție fiscală din 13 octombrie 2009 referitoare la o creanță fiscală de peste 500.000 RON. Chiar dacă nu a fost finalizată procedura de soluționare a contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere menționată, conform Titlului IX - art. 205 - 218 C. proc. fisc., este evident că litigiul vizează acte administrative fiscale având ca obiect taxe, impozite, contribuții, accesorii ale acestora de peste 500.000 RON, cât și acte administrative fiscale emise în cadrul procedurii prevăzute de acest titlu, respectiv Decizia nr. 1095/2010 în legătură cu actele administrative fiscale contestate.

Prin urmare, litigiul este unul evaluabil în bani, astfel că se va stabili competența materială de soluționare a acestuia, în fond, avându-se în vedere criteriul valoric, conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că „Litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel” coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.S. „F.C.C.” Timișoara și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012. Procesat de GGC - AS