ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

conflictul negativ de competență

Reclamantul C.S. „F.C.C.” Timișoara a chemat

în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, solicitând instanței

ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună admiterea contestației, anularea

Deciziei de impunere nr. 598 din 13 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție

fiscală din 13 octombrie 2009, anularea Deciziei nr. 1095/185 din 15 iunie 2010

emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș și obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice

la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr.

598/2009 și a raportului de inspecție fiscală.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin decizia contestată au fost stabilite în mod eronat

în sarcina C.S. „F.C.C.” Timișoara sume suplimentare aferente perioadei 1

ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008 pentru suma totală de 2.103.515 RON, sume

rezultate din reîncadrarea plăților efectuate de C.S. „F.C.C.” către jucătorii

profesioniști de fotbal în baza unor convenții civile de prestări servicii, ca

fiind venituri din salarii și asimilate salariilor.

Prin precizările

formulate, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a solicitat instanței,

pe cale de excepție, să conteste lipsa competenței materiale a instanței,

solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Tribunalul Timiș,

secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința civilă nr. 289

din 8 martie 2011 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că actele administrative fiscale

contestate prin acțiunea de față, stabilesc în sarcina reclamantului obligații

fiscale în cuantum de 2.103.515 RON, astfel că având în vedere dispozițiile

art. 3 lit. c), art. 159 alin. (1) pct. 2 și art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de

soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Timișoara.

Astfel sesizată,

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 4 din 9 ianuarie 2012 a admis excepția necompetenței

materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii

formulate de C.S. „F.C.C.” Timișoara în favoarea Tribunalului Timiș, secția

contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza spre soluționare

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că obiectul cauzei este o obligație de a

face, iar nu anularea unor acte de impunere. Cum decizia de suspendare a

procedurii administrative a fost emisă de o autoritate de nivel local,

respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Curtea de Apel

Timișoara a reținut că Tribunalul Timiș este instanța competentă să soluționeze

cauza de față.

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

regulator de competență

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că în cauză există

conflict de competență.

Pentru soluționarea

conflictului negativ de competență, se reține că, într-adevăr, obiectul

acțiunii îl constituie obligarea autorității pârâte să soluționeze contestația

împotriva actelor administrative fiscale în sensul emiterii unei decizii care

să poată fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, conform

art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât prin Decizia nr. 1095 din 15

octombrie 2010 s-a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei în

temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

De asemenea, s-a

solicitat și anularea Deciziei nr. 1095/2010, cât și a Deciziei de impunere nr.

598/2009, a Raportului de inspecție fiscală din 13 octombrie 2009 referitoare

la o creanță fiscală de peste 500.000 RON.

Chiar dacă nu a fost

finalizată procedura de soluționare a contestației formulată de reclamantă

împotriva deciziei de impunere menționată, conform Titlului IX - art. 205 - 218

C. proc. fisc., este evident că litigiul vizează acte administrative fiscale

având ca obiect taxe, impozite, contribuții, accesorii ale acestora de peste

500.000 RON, cât și acte administrative fiscale emise în cadrul procedurii

prevăzute de acest titlu, respectiv Decizia nr. 1095/2010 în legătură cu actele

administrative fiscale contestate.

Prin urmare, litigiul

este unul evaluabil în bani, astfel că se va stabili competența materială de

soluționare a acestuia, în fond, avându-se în vedere criteriul valoric, conform

art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Prin urmare, în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 cu

modificările și completările ulterioare, care prevăd că „Litigiile care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel” coroborate cu cele ale art. 3

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.S. „F.C.C.” Timișoara și

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în favoarea Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.

Procesat de GGC - AS