ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5446/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introductivă adresată Curții de

Apel Timișoara, reclamanta B.R. a solicitat constatarea nulității absolute a

procesului-verbal de constatare din 17 noiembrie 2009 emis de comisia

constituită la nivelul A.P.D.R.P., prin care s-a dispus recuperarea sprijinului

nerambursabil acordat reclamantei prin contractul de finanțare indicat în

cauză, constatarea faptului că nu a fost rezoluționat, iar reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile aferente contractului de finanțare, constatarea

nulității absolute a deciziei de soluționare a contestației din 7 decembrie

2009 și suspendarea actelor administrative atacate, până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

Prin Sentința nr. 101

din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă excepția de

necompetență materială a Curții și a fost declinată competența de soluționare a

cererii în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că obiectul acțiunii introductive privește

anularea unor acte administrative care privesc o creanță bugetară care nu

depășește suma de 500.000 RON, astfel încât văzând dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a constatat că Tribunalul este instanța competentă

material să soluționeze cererea dedusă judecății.

Tribunalul Timiș prin

Sentința nr. 973 din 11 iunie 2010 a admis excepția de necompetență materială a

Tribunalului și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Curții

de Apel Timișoara.

Instanța a reținut că

în cauză sunt atacate acte administrative emise de o autoritate publică

centrală, pentru care competența este stabilită de dispozițiile art. 10 din

Legea contenciosului administrativ exclusiv în favoarea Curții de Apel.

Astfel, instanța a

apreciat că în cauză este vorba de o creanță bugetară care nu se încadrează în

categoria taxelor și impozitelor arătate de textul legal indicat, pentru a se

stabili competența în funcție de valoarea sumei deduse judecății.

Totodată, a constatat

existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă

să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus

judecății.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20, 21 și 22 C. proc. civ.,

urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conflictul de

competență ivit între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara se va

rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de

reclamanta B.R. în contradictoriu cu A.P.D.R.P. în favoarea Tribunalului Timiș,

pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea unor acte administrative emise în legătură cu

recuperarea unor sume acordate reclamantei cu titlu de sprijin financiar

nerambursabil, în valoare de 46.681,27 RON.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în

raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din

nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența

de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul

cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de

RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.

Soluția decurge și

din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din

asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană,

precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau

fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din

legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

Prin urmare,

competența de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță

Tribunalului, iar Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va pronunța

în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe B.R. și A.P.D.R.P. în favoarea Tribunalului Timiș, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.