Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5715/2011

HOTĂRÂRE
29.11.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5715/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 157 din 07 iulie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G. SRL în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale „T.” SA Mediaș și în consecință a dispus suspendarea efectelor Documentului D.D. 9378 din 11 aprilie 2011 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituire de legiuitor prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate, având în vedere modalitatea în care a fost întocmit acest document și reținerea culpei exclusive a prestatorului în îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor contractuale, fără descrierea sau arătarea probelor și folosirea acestui document pentru excluderea reclamantei de la alte proceduri de licitații astfel că s-a reținut ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție, privind paguba iminentă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SNTGN T. SA Mediaș, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv faptul că prin Decizia nr. 1984/C8/1904 din 18 mai 2011, Consiliul de Soluționare a Contestațiilor nu s-a pronunțat cu privire la actul care face obiectul prezentei cauze, prin această decizie fiind anulat raportul procedurii de atribuire și a dispus reevaluarea ofertelor cu respectarea celor dispuse în motivare, situație în care, comisia de evaluare a reanalizat ofertele, fără a lua în considerare documentul contestat.

Consideră recurentul că nu se poate reține ca fiind îndeplinite condițiile legale, atât timp cât actul respectiv nu a făcut obiectul contestației formulate iar societatea comercială intimată nu a fost împiedicată să participe la alte proceduri de licitație. Intimata reclamantă SC G. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că, în mod corect instanța de fond a apreciat în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză cât și a probatoriului administrat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea documentului constatator nr. D.D. 9378 din 11 aprilie 2011. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele arătate în continuare. Obiectul cererii de suspendare formulat de intimata reclamantă îl constituie documentul nr. D.D. 9378 din 11 aprilie 2011 emis de recurenta pârâtă SNTGN T. SA Mediaș prin care se constată că intimata-reclamantă SC G. SRL nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale prevăzute în contractul de servicii nr. 258 din 04 mai 2010 privind „Reparație conductă D.n. 500 mm Schitul Golești - Țigveni, zona Sălătruc și zona Valea Danului, menționându-se faptul că nu au fost respectate termenele contractuale de livrare produse/prestare servicii, executare lucrări.

Analizând natura juridică a documentului constatator a cărui suspendare a executării s-a solicitat, instanța de control judiciar reține că acesta nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru definirea actului administrativ, ca fiind manifestarea unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică în vederea executării ori organizării executării legii. În fapt, actul respectiv a fost emis de recurentul-pârât în calitate de beneficiar al contractului de servicii nr. 258 din 04 mai 2010 și constată nerespectarea termenelor contractuale de către cocontractantul SC G. SRL, vizând raporturile juridice dintre părțile contractante.

Acest document constatator întocmit de recurentul-pârât la data de 11 aprilie 2011 privind nerespectarea obligațiilor contractuale în contractul de servicii nr. 258 din 04 mai 2010, a fost utilizat în procedura organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Elaborare PT + CS + documentația de obținere a autorizației de construire pentru lot I - Reparația conductei de transport gaze naturale 80” Racord PM Alamor - și pentru lot II. „Reparația conductelor de transport gaze naturale 32” și 28” - Moghioroș - Onești, zona Ferestrău. Această procedură de atribuire a fost anulată în temeiul art. 278 alin. (2) și (4) din O.U.G.

nr. 34/2006 de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 1984/C8/1904 din 18 mai 2011, reținându-se că documentul în cauză a fost emis după data deschiderii ofertelor astfel că nu poate fi luat în considerare în ceea ce privește „prezentarea unor informații eronate” în Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 181 din același act normativ. În baza acestei decizii, procedura a fost reluată iar oferta intimatei reclamante SC G. SRL a fost declarată câștigătoare, ulterior fiind încheiat și contractul cu intimata-reclamantă. Potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, au dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ jurisdicțională sau în justiție.

Întrucât intimata reclamantă a ales calea contestației jurisdicționale, contestație care i-a fost admisă prin raportare la documentul - contestator nr. D.D. 9378 din 11 aprilie 2011 al SNTGN T. SA Mediaș, apare ca fiind inadmisibilă cererea de suspendare formulată la instanța de contencios administrativ cu privire la același document. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind admisibilă cererea de suspendare a executării actului respectiv, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată, în sensul că, va respinge acțiunea formulată de reclamantul SC G. SRL ca inadmisibilă în contenciosul administrativ.

D E C I D E: Admite recursul declarat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale T. SA Mediaș împotriva Sentinței nr. 157 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2014
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 140 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant
ÎCCJ 2011-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4071/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 noiembrie 2010, reclamanta E.G.D. SA Târgu-Mureș a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală soli
ÎCCJ 2016-10-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2016
Decizia nr. 2718/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a
ÎCCJ 2008-11-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3332/2008
de respingere a acțiunii reclamantei. Recurenta consideră că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce face incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
ÎCCJ 2015-12-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2015
de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș, iar reclamanta a arătat clar și a dovedit că mediul concurențial este afectat în mod negativ și injust prin preluarea de către S.N.T.G.N. Transgaz SA a clientului SC B. SRL din sistemul (piața) de di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă