ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2015

Decizia nr. 3867/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 364 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată a reclamantei SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SRL și S.N.T.G.N. Transgaz SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta SC A. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.G.N. Transgaz SA și SC B. SRL, constatarea nulității absolute a actului juridic „Acord de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113/2 din 22 august 2011” emis de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA; constatarea nulității absolute a actelor subsecvente

S-a reținut că acordul de acces la S.N.T. - Sistemul național de transport al gazelor naturale reprezintă doar o etapă în procesul de acces la S.N.T., conform cap. IV din Regulamentul aferent, aprobat prin H.G. nr. 1043/2004, și se concretizează prin răspunsul operatorului S.N.T. la cererea de rezervare de capacitate în S.N.T. a solicitantului - inclusiv consumatorul de gaze naturale, conform art. 6 lit. e) din același act normativ - potrivit art. 12 din Regulament.

S-a constatat că, potrivit susținerilor autorității pârâte, necontestate de reclamanta, acordul de acces emis societății pârâte s-a concretizat inițial în Acordul nr. DD 23113 din 20 octombrie 2010, urmat de Acordul nr. DD 23113/1 din 20 februarie 2011, și de Acordul nr. DD 23113 din 22 august 2011 (contestat în cauza) - primele 2 acorduri fiind desființate de ultimul, conform art. 16 lit. c) și art. 7 pct. C din Regulament, a cărui emitere a fost determinata de modificarea caracteristicilor tehnice inițiale ale instalației de racordare, implicând parametrii acestuia, așa cum rezulta din pct. 1 al acordului contestat.

S-a apreciat că este nefondată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de autoritatea pârâtă, considerându-se că cererea de revocare a actului administrativ, în sensul art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, este suplinita de cererea reclamantei nr. 21364 din 13 septembrie 2011, adresată A.N.R.E., ca autoritate ierarhic superioară pârâtei S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș, conform art. 1 din O.U.G. nr. 33/2007 - chiar dacă această cerere se referă numai la acordul de acces inițial din 20.10.2010, urmat de încheierea contractului de racordare la sistemul național de transport nr. 202 din 14 martie 2011, nu și la ultimul acord de acces valabil, nr. DD 23113 din 22 august 2011, contestat în speță - având în vedere și prev. art. 6 lit. b) din contractul de racordare, potrivit căruia operatorul S.N.T. are dreptul de a modifica soluția de racordare precizată în acordul de acces inițial, în raport cu eventuale modificări majore ale soluției stabilite în faza de proiect tehnic.

De asemenea, s-a mai reținut că, potrivit mențiunilor actului contestat, accesul la S.N.T. implică o soluție de racordare prin realizarea unei stații de reglare-măsurare având drept caracteristici „P Max. operare: 40 bar; presiune minima aval: 1 bar, presiune maxima aval 2 bar”.

Prin urmare, a fost înlăturat primul motiv de nelegalitate al reclamantei vizând inexistența unei racordări a societății pârâte implicând o presiune mai mare de 6 bari, conform cerințelor legale arătate anterior, câtă vreme presiunea de operare este prevăzuta la un maxim de 40 bari și nu coincide cu presiunea din aval. De altfel, potrivit Proiectului tehnic pentru obținerea autorizației de construire nr. 856/2011 privind „Acord de acces - Conducta de Racord și SRMP pentru alimentarea cu gaze naturale a SC B. SRL Botiz, jud. Satu Mare” - proiect aprobat prin Avizul Consiliului tehnico-economic nr. 97 din 16 august 2011, conform înscrisurilor depuse la parata la termenul din 08.12.2014 - se confirmă încadrarea în presiunea maximă, prin mențiunile „presiune maximă de operare (PMop) = 26 bar; presiune minima de operare (Pmop) = 7 bar”, fiind vorba deci despre o SRMP (stație de reglare, măsură și predare gaze) de înaltă presiune care funcționează la presiuni de intrare de peste 6 bari, conform normativelor tehnice în materie.

Referitor la cel de-al doilea argument al reclamantei, privind amplasamentul obiectivelor de consum ale societății pârâte în intravilanul localității, contrar art. 5.21 alin. (3) din decizia nr. 1220/2006, s-a constatat că, potrivit pct. 2 din acordul contestat, obiectivul de alimentare cu gaze naturale este „SC B.. SRL, localitatea Botiz, jud. Satu Mare”, iar soluția de racordare impune o clasă de locație ce „se va stabili în faza de proiectare”, conform pct. 3.a din același acord.

Prin urmare, s-a apreciat că Normele tehnice aprobate prin Decizia Președintelui A.N.R.D.G.N. nr. 1220/2006, de care se prevalează reclamanta, nu sunt incidente în cauza întrucât acestea vizează proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale, conform anexei actului normativ, iar potrivit prev. cap. IV din Regulament, racordarea la S.N.T. este o etapă ulterioară obținerii acordului de acces, care include proiectarea și executarea instalației de racordare, conform art. 14 lit. d), și „care poate fi realizată de către operatorul S.N.T. sau prin intermediul agenților economici autorizați de A.N.R.G.N. Selectarea de către operatorul S.N.T. a agenților economici pentru proiectarea și executarea instalațiilor de racordare se face în sistem concurențial, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”.

S-a reținut că, de altfel, aceasta etapa ulterioara a fost inițiată în speță de către operatorul S.N.T., potrivit anunțului de publicare din 14.11.2011 de la fila 51 dosar judecătorie, vizând oferta pentru contractul „Lucrări/Acord de acces - Conducta de Racord și SMRP pentru alimentarea cu gaze naturale a SC B. SRL” - situație în care aspectele privind locația și traseul obiectivului de investiție, puteau fi contestate de părțile interesate, în temeiul Normelor tehnice menționate, cu referire la conținutul documentației tehnice a procedurii de achiziție, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare, s-a apreciat că împrejurarea modificării categoriei de folosința a terenului aferent obiectivului S.N.T., urmare a extinderii zonei industriale în care își avea sediul societatea pârâtă, nu constituie un motiv de nelegalitate al acordului de acces contestat în cauză, care să fie considerat vătămător pentru reclamantă, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Conform situației de fapt necontestată de părți, care rezultă din acțiunea care a declanșat litigiul similar în Dosarul nr. x/57/2012, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, respectivul teren situat în extravilan la momentul obținerii acordului de acces inițial, a fost trecut în intravilan la data emiterii acordului contestat, prin modificarea PUZ, pe baza hotărârilor emise de autoritatea publica județeană și locala competente.

În fine, referitor la faptul ca operatorul S.N.T. ar fi în culpă prin neîndeplinirea obligației de a solicita A.N.R.E. obținerea autorizației de înființare a obiectivului S.N.T. în litigiu, anterior demarării lucrărilor de execuție, conform dispozițiilor Legii gazelor nr. 351/2004, obligație reiterată prin adresa acestei autorități nr. 37368 din 09 septembrie 2010, s-a constatat că apărarea reclamantei sub acest aspect excede prezentului litigiu, în raport cu obiectul și cauza acestuia.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin această cale extraordinară de atac solicitându-se modificarea în totalitatea a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii recurentei astfel cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, este netemeinică și nelegală, întrucât, în primul rând, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în al doilea rând, instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, și în al treilea rând, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

S-a apreciat că instanța de fond a analizat în amănunt actele juridice emise de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș anterior actului contestat, fără ca aceste acte să aibă importanță pentru cauză, atâta vreme cât actul valabil și contestat este ultimul emis de pârâtă, cu privire la accesul la sistemul național de transport gaze naturale al pârâtei SC B. SRL Botiz.

De asemenea, s-a susținut că prima instanța face interpretarea legislației speciale în domeniul gazelor naturale în mod greșit, pentru a acoperi soluția de respingerea a acțiunii reclamantei, și totodată dovedește o neînțelegere a naturii cauzei și a domeniului special, care se circumscrie actului juridic contestat.

În raport de starea de fapt din litigiu, simplă și facil de înțeles, recurenta a susținut că interesul pe care îl are în cauză este unul direct și patrimonial, determinat de o eventuală perdere a clientului, pârâta SC B. SRL, în condițiile în care veniturile din distribuția de gaze naturale asigurată consumatorului SC B. SRL sunt de cca. 15% din veniturile totale ale societății reclamante iar odată cu prejudicierea societății recurente este prejudiciată și Comuna Botiz, prin diminuarea redevenței pe care reclamanta o datorează în baza contractului de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale în comuna Botiz, jud. Satu Mare.

S-a opinat că cea care acționează fără a avea nici un interes, legal și economic justificat, este pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș, racordarea clienților reclamantei în sistemul național de transport al gazelor naturale având drept consecință determinarea de pierderi financare în patrimoniul S.N.T.G.N. Transgaz SA, întrucât racordarea unui client/solicitant la sistemul național de transport gaze naturale se face, în regim reglementat, în baza prevederilor H.G. nr. 1043/2004, la un tarif nesemnificativ, nemodificat din anul 2004 nici măcar cu rata inflației.

Prin urmare, concluzia logică nu poate fi decât aceea că S.N.T.G.N. Transgaz SA nu ar avea nici un interes să racoleze clienții operatorului de distribuție (cu atât mai puțin în mod nelegal) și să-i racordeze la conductele magistrale de transport gaze deoarece acest lucru nu-i creează un câștig, din contră îi produce o mare pierdere.

S-a mai relevat că actul administrativ contestat „Acord de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113/2 din 22 august 2011” este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor legale și aducând reclamantei un prejudiciu patrimonial însemnat prin pierderea unui client care aduce 15% din veniturile societății recurente.

Deși obiectul de activitate al pârâtei S.N.T.G.N. Transgaz SA este clar stabilit, transportul gazelor naturale, aceasta preia clienți din distribuția reclamantei, o astfel de preluare abuzivă și nelegală fiind încercată prin emiterea actului administrativ denunțat pentru nulitate, anume „Acordul de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113/2 din 22 august 2011”.

Chiar dacă, pe cale de excepție, pârâtei S.N.T.G.N. Transgaz SA i se permite racordarea consumatorilor finali direct în sistemul de transport, a susținut recurenta că aceasta se poate face doar în anumite condiții, prevăzute în mod expres și imperativ de art. 5.13. și art. 5.21. alin. (3) din Decizia A.N.R.E. nr. 1220/2006 privind Normele tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor dea limentare din amonte și de transport gaze naturale în vigoare la data emiterii acordului de acces menționat, respectiv dacă consumatorul are o activitate de mari dimensiuni, fiind necesară o presiune a gazelor naturale de peste 6 bari, și dacă consumatorul se află în extravilanul localității.

S-a precizat că faptul că pârâta SC B. SRL are nevoie de o presiune sub 6 bari este dovedit cu cererea pentru acordarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale depuse de pârâta menționată la reclamantă sub nr. 14291 din 11 aprilie 2011, atașată cererii de chemare în judecată, iar faptul că obiectivele de consum ale SC B. SRL, se află în intravilanul localității Botiz și nu în extravilan este dovedit cu extrasul de carte funciară nr. 100208 Botiz depus de societatea în discuție ca anexă la cererea pentru acordarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale nr. 14291 din 11 aprilie 2011.

S-a mai arătat că punctul de vedere al A.N.R.E. față de aceste practici ale pârâtei S.N.T.G.N. Transgaz SA este cuprins în adresa emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sub nr. 37368 din data de 9 septembrie 2010, atașată cererii de chemare în judecată, și că, urmare sesizărilor reclamantei, A.N.R.E. a emis raportul de verificare nr. 134/2011 prin care s-a stabilit față de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA măsura de desființare a Acordului de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113 din data de 22 august 2011 și a actelor subsecvente.

S-a mai susținut că prin sentința civilă nr. 140 din data de 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/57/2011 a fost anulat Acordul de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113/2 din 22 august 2011 emis de S.N.T.G.N. Transgaz SA și contractul de racordare încheiat în baza acordului, pentru motivele invocate și de reclamantă în prezenta acțiune, prin cererea de chemare în judecată, și că Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, în cadrul Dosarului nr. x/57/2011, nu a mai analizat sentința civilă nr. 140 din data de 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, deoarece pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA, reclamantă intimată în acel dosar, în mod suprinzător și împotriva celor dispuse de A.N.R.E. prin raportul de verificare nr. 134/2011, a renunțat la acțiune.

S-a apreciat, totodată, că argumentele pentru care a renunțat S.N.T.G.N. Transgaz SA la acțiune nu privesc prezenta cauză și nici nu influențează opinia Curții de Apel Alba Iulia sau motivele de nelegalitate invocate de recurenta reclamantă, acestea existând la momentul emiterii actului contestat și subzistând atâta vreme cât actul administrativ contestat nu a fost modificat sau revocat.

În raport de toate cele mai sus expuse, recurenta a considerat că este cert că actul denunțat pentru nulitate a fost emis cu fraudarea legii, cauza actului fiind una nelicită, impunându-se prin urmare lipsirea acestuia de consecințe juridice prin constatarea nulității absolute.

Recurenta a mai învederat că instanța de fond a intrat în detalii tehnice care nu au nicio legătură cu pricina, și că deși recunoaște că acordurile de acces la sistem, anterioare actului contestat, au fost modificate prin ultimul act emis (cel contestat), acuză reclamanta că nu a atacat și actele inițiale și recunoaște că proiectul tehnic aferent a fost modificat și că elementele instalației de racordare la S.N.T. vor fi amplasate în intravilanul localității și nu în extravilan, contrar legii, dar acest aspect nu are nicio importanță pentru instanța de fond.

Mai mult, intrând în detalii strict tehnice, fără a preciza din ce document citează, instanța de fond, total greșit, face confuzii și reține că presiunea de operare este „la un maxim de 40 de bari și nu coincide cu presiunea din aval”, după care revine și reține că „presiunea maximă de operare (Pmop) = 26 bari, presiunea minimă de operare (Pmop) = 7 bari”, în condițiile în care aceste presiuni se referă la presiunile maxime/minime de operare a sistemului național de transport gaze naturale, respectiv în amonte de stație de reglare (SRMP), iar reclamanta se referea la presiunile din aval de SRMP/de ieșire din SRMP (în fapt presiunea gazelor la care sunt alimentate instalațiile de gaz ale consumatorului, în speță SC B. SRL), și care este mai mică de 2 bari așa cum s-a demonstrat și cum rezultă din acordul de acces eliberat de S.N.T.G.N. Trangaz SA.

Totodată, recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond nu a analizat susținerile părților și nici înscrisurile depuse în probatoriu, în condițiile în care în totală eroare și fără nicio legătură cu cauza a reținut că reclamanta invocă un prejudiciu decurgând din pretinsa afectare a mediului concurențial și că această afectare ar putea fi invocată numai în sistuația în care reclamanta ar fi participat la licitația organizată de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș.

Or, niciuna din părți nu a făcut referire la vreun potențial prejudiciu determinat de licitația organizată de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș, iar reclamanta a arătat clar și a dovedit că mediul concurențial este afectat în mod negativ și injust prin preluarea de către S.N.T.G.N. Transgaz SA a clientului SC B. SRL din sistemul (piața) de distribuție a gazelor naturale în sistemul național de transport, acest aspect fiind detaliat pe larg de recurentă în preambulul motivelor de recurs.

Nu în ultimul rând, reclamanta recurentă a susținut că instanța de fond în mod netemeinic a apreciat că nu are nevoie pentru soluționarea cauzei de raportul de verificare emis de A.N.R.E. sub nr. 134 din 6 decembrie 2011, avut în vedere de către Curtea de Apel Alba Iulia la pronunțarea unei hotărâri într-o cauză cu obiect similar, solicitându-se instanței de recurs să solicite de la A.N.R.E. depunerea raportului de verificare amintit, înscris considerat esențial pentru cauză.

A apreciat reclamanta că este cel puțin surprinzător că pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș, autoritate publică centrală - așa cum o definește instanța de fond, are poziții contradictorii față de obiectul litigiului, respectiv la Curtea de Apel Alba Iulia cere anularea acordului de acces și a actelor subsecvente, iar în prezenta cauză cere menținerea acelorași acte ca fiind valabile emise.

În raport de cele mai sus arătate, reclamanta SC A. SA a solicitat admiterea recursului, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 364 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Intimata pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș a solicitat a se avea în vedere umătoarele:

În fapt, SC B. SRL, înainte de introducerea acțiunii, era racordată la Sistemul de distribuție al gazelor naturale al localității Botiz, jud. Satu Mare, sistem ce era operat de reclamanta recurentă.

În temeiul H.G. nr. 1034/2004 privind accesul la Sistemul Național de Transport Gaze Naturale s-a dat posibilitatea profesioniștilot de a cumpăra gaze naturale mai ieftine (prin eliminarea taxei de distribuție), cu condiția racordării, pe cheltuiala proprie, la S.N.T.

Racordarea la SNT implică, potrivit dispozițiilor legale în materie, o solicitare de acces la S.N.T., răspunsul dat la această solicitare se concretizează în Acordul de acces la sistem și se materializează prin realizarea pe cheltuiala proprie a unei conducte de racord la S.N.T. și a unei Stații de reglare și măsurare a gazelor naturale.

SC B. SRL a solicitat în temeiul art. 7 lit. a), și art. 9 din H.G. nr. 1043/2004 accesul la S.N.T.; după eliberarea de către intimata pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș a actului administrativ contestat - Acord de acces la S.N.T., intimata pârâtă SC B. SRL a realizat conducta de racord și Stația de reglare și măsurare gaze naturale necesare accesului la S.N.T. și s-a debranșat de la sistemul de distribuție operat de reclamanta recurentă. După realizarea lucrărilor de racordare terenul pe care au fost amplasate construcțiile a fost introdus din extravilan în intravilan urmare a dezvoltării zonei industriale, motiv pentru care reclamanta recurentă, cu rea-credință, a solicitat anularea Acordului de acces la S.N.T.

Ulterior, terenul în cauză a fost reintrodus din intravilan în extravilan, fapt ce rezultă din din extrasele de carte funciarănr. 100547, nr. 100245 și nr. 100244 al localității Botiz, jud. Satu Mare.

A considerat intimata pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș că prima instanță a analizat în mod corect faptul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în condițiile în care:

Stația de reglare și măsurare gaze naturale a fost construită de pârâta SC B. SRL, după emiterea de către Transgaz a Acordului de acces cu nr. DD23113 din data de 22 august 2011, în conformitate cu Proiectul tehnic ce a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr. 856/2011 privind „Acordul de acces - Conducta de racord și SRMP pentru alimentare cu gaze naturale a S.C. B. SRL Botiz, jud. Satu Mare”.

Stația funcționează la o presiune de operare cuprinsă între 7-26 de bari, presiunea maximă de operare fiind 40 de bari (fapt ce rezultă din Proiectul tehnic nr. 856/2011 ce a stat la baza emiterii autorizației de construire indicată).

Susținerea recurentei reclamante că stația de reglare măsurare ar avea presiunea de intrare sub 6 bari este făcută cu rea credință, în cauză fiind respectate toate condițiile impuse de dispozițiile art. 3 pct. 51 din Legea nr. 351/2004 a gazelor naturale, act normativ incident la data emiterii actului contestat pentru nelegalitate. Astfel susținerile reclamantei cu privire la existența unei presiuni mai mici de 6 bari nu sunt întemeiate, fapt pentru care s-a considerat că prima instanță în mod corect a interpretat faptul dedus judecății și a respins primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv privind amplasamentul obiectivelor de consum a societății SC B. SRL în intravilanul localității, contrar dispozițiilor art. 5.21. alin. (3) din Decizia nr. 1220 din 29 noiembrie 2006 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale emisă de Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prima instanță a statuat în mod corect că potrivit dispozițiilor art. 12 din H.G. nr. 1043/2004 privind accesul la S.N.T. gaze naturale, coroborate cu prevederile din Anexa nr. 3 din regulamentul aferent, răspunsul favorabil al operatorului care se concretizează în Acordul de acces la S.N.T., cuprinde, în principal, datele tehnice necesare, incluzând „traseul aproximativ al racordului și caracteristicile tehnice de bază”.

În moc corect instanța de fond a constatat că împrejurarea modificării categoriei de folosință a terenului aferent obiectivului S.N.T., urmare a extinderii zonei industriale în care își are sediul SC B. SRL nu constituie motiv de nelegalitate al Acordului de acces contestat în cauză care să fie considerat vătămător pentru reclamantă în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Intimata pârâtă SC B. SRL, prin racordarea la S.N.T. în condițiile legii și a principiului „libertății comerțului” statuat de Constituția României la art. 45, a achiziționat gaze naturale la un preț mai mic. Fapta ei fiind una licită, permisivă, în cauză nu sunt îndeplinite consițiile răspunderii civile delictuale, fapt pentru care s-a considerat că în mod corect instanța de fond a respins și cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, stabilind că interesul reclamantei nu este unul legitim, public sau privat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prejudiciul decurgând din pretinsa afectare a mediului concurențial putea fi invocat de către reclamantă numai în calitate de oferatnt în cadrul procedurii de achiziție publică privind realizarea lucrărilor acord/acces la S.N.T. în conformitate cu dispozițiile prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

În ceea ce privește precizarea de acțiune a reclamantei și aceasta a fost respinsă în mod corect, instanța de fond constatând că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind procedura licitației publice aceasta este gvernată de norme proprii prevăzute în ordonanță, ea nu operează exclusiv anulării acordului de acces contestat.

Cât privește neîndeplinirea obligației de către pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș de a solicita Agenției Naționale de Resurse Energetice obținerea autorizației de înființare a obiectivului de racordare la S.N.T. în litigiu, potrivit competenței A.N.R.E. („de a stabili condițiile de valabilitate a autorizațiilor și licențelor acordate”), în mod corect prima instanță a statuat că acest motiv invocat în apărare de către reclamantă excede sub acest aspect litigiului deoarece privește raportul dintre intimatat pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș și A.N.R.E. iar soluția dată în acest caz nu poate influența soluția din prezentul litigiu.

Față de cele mai sus expuse, intimata pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș a considerat că hotărârea recurată cuprinde motive clare și care vizează natura pricinii, că instanța a interpretat în mod corect faptul dedus judecății și că hotărârea pronunțată de judecătorul fondului a fost dată cu respectarea tuturor condițiilor impuse de legislația în materie, astfel că în litigiu nu sunt întrunite condițiile pentru incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., forma de la data introducerii acțiunii, și nu se poate dispune decât respingerea recursului ca nefondat.

În cauză intimata SC B. SRL a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 364 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocațial, motivându-se, în esență, că hotărârea atacată cu recurs este legală și temeinică.

A considerat intimata pârâtă SC B. SRL că hotărârea recurată nu conține motive contradictorii și străine de pricina cauzei, pentru următoarele argumente:

În emiterea hotărârii, Curtea de Apel Timișoara a reținut în mod legal și corect situația de fapt și încadrarea legală, astfel că în lipsa unor argumente legale, recurenta face alegații de ordin general, fără a indica în mod concret care ar fi motivele contradictorii și străine de natura cauzei pe care le-ar fi reținut curtea de apel în pronunțarea sentinței atacate.

Dimpotrivă, însăși recurenta, în lipsa unor motive legale de recurs, încearcă să își argumenteze demersul prin elemente străine față de relațiile dintre părți și care nu au nicio incidență asupra legalității și validității raporturilor dintre intimata SC B. SRL și Transgaz.

Toate susținerile reclamantei recurente denotă o perspectivă anticoncurențială asupra relației cu proprii clienți și o încercare de manipulare apieței, în scopul forțării asupra intimatei a unor raporturi comerciale împotriva drepturilor sale consacrate prin lege și în scopul perceperii de către recurentă a tarifului de distribuție pe care intimata societate comercială nu este obligată să îl plătească.

În al doilea rând, intimata SC B. SRL a considerat că instanța de fond a interpretat corect actul dedus judecății, și a aplicat coerent legea la situația de fapt, în condițiile în care curtea de apel a analizat cu rigurozitate toate susținerile fiecărei părți și a făcut observații pertinente față de acestea reținându-le sau respingându-le cu respectarea prevederilor legale și demonstrând înțelegerea completă a aspectelor deduse judecății.

În fine, intimata pârâtă SC B. SRL a apreciat că hotărârea recurată este una motivată temeinic, cu respectarea și aplicarea legii în mod corect, pentru următoarele argumente:

Recurenta nu își motivează în mod concret alegațiile privind aplicarea greșită a legii, încercând să își argumenteze recursul prin elemente exterioare cadrului procesual al recursului și al obiectului dedus judecății, demonstrând abuzul de drept procesual.

În realitate, deconectarea intimatei de la rețeaua de distribuție operată de reclamantă nu reprezintă o preluare de clienți de către Transgaz, ci o exercitare ăn limitele legii a dreptului intimatei pârâte de a avea acces direct la S.N.T., în considerarea presiunii la care funcționează stația.

Astfel cum recunoaște și recurenta, motivația sa internă de promovarea a recursului este dată de interesul său patrimonial, dar contractul de concesiune încheiat de recurentă nu îi dă acesteia dreptul de a impune, cu titlu de monopol, raporturi contractuale și costuri de distribuție unor agenți economici care au drepturi și interese proprii.

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la lipsa de interes a Transgaz în racordarea clienților recurentei, s-a aătat că în interpretarea corectă a actelor normative invocate chiard e reclamantă, Transagaz are nu doar interesul, ci și obligația acordării către intimată a accesului la S.N.T., în cazul în care sunt îndeplinte condițiile necesare (condiții a căror îndeplinire a fost dovedită, fapt ce a determinat Transgaz să mențină acordul atacat).

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la tariful de racordare perceput de Transgaz, a apreciat intimata pârâtă că acestea sunt străine cauzei, neavând nicio relevanță în stabilirea legalității hotărârii recurate sau a legalității Acordului de acces.

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la neîndeplinirea condiției de acordare a accesului la S.N.T. reprezentată de presiunea stației intimatei, s-a subliniat faptul că recurenta confundă presiunea de operare cu presiunea în aval și în mod vădit ignoră mențiunile cuprinse în proiectul tehnic depus pentru obținerea autorizației de construire nr. 856/2011, depus la dosarul cauzei, în care se arată că presiunea minimă de operare este de 7 bari și presiunea maximă de operare este de 27 bari. Așa cum corect a reținut și curtea de apel, această condiție tehnică pentru acordarea accesului la S.N.T. este îndeplinită.

În ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la neîndeplinirea condiției de emitere a Acordului de acces reprezentată de amplasarea terenului în intravilanul localității, s-a relevat că la data emiterii Acordului de acces terenul se afla în extravilanul societății, la fel cum se află și în prezent, că terenul a fost inclus în intravilanul localității pentru o perioadă scurtă de timp, după emiterea acordului de acces, și că prevederile pct. 5.13 din Normele tehnice aprobate prin Decizia nr. 1220/2006 au caracter de reglementare, așa cum rezultă chiar din formularea normativă, aprecierea tehnică, fiind o chestiune faptică, fiind lăsată la analiza în concret de către emitentul Acordului.

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la raportul de verificare nr. 134 din data de 6 decembrie 2011, precum și conținutul acestui document, s-a arătat de către intimată că raportul de verificare este un document de constatare a situației de care au luat cunoștință membrii echipei de control. Secțiunea din Raport intitulată „Măsuri dispuse” (ultima secțiune) nu cuprinde nicio măsură de desființare a Acordului de acces, ci doar o recomandare în acest sens.

A mai precizat intimata că potrivit Regulamentului din 13 decembrie 2007 de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei elctrice și în domeniul gazelor naturale, agenții de control ai A.N.R.E. nu au competența emiterii de recomandări. Așadar, prin formularea măsurilor, echipa de control s-a plasat în afara cadrului reglementat de propriile reguli de funcționare. De altfel, s-a învederat, acțiunea Transgaz de anulare a propriului Acord de acces s-a finalizat prin renunțarea la judecată de către Transgaz, în urma trecerii terenului în extravilanul localității.

Recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 364 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține, cât privește criticile reclamantei vizând cuprinderea în hotărârea recurată a unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. din anul 1865, și constând în aceea că instanța de fond a analizat în amănunt doar actele juridice emise de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș anterior actului contestat, acte care nu au importanță pentru cauză (atâta vreme cât actul valabil și contestat este ultimul emis de pârâtă, cel privitor la accesul la sistemul național de transport gaze naturale al pârâtei SC B. SRL Botiz), că acestea nu sunt întemeiate, judecătorul fondului menționând în mod complet și convingător, în cuprinsul considerentelor sentinței pronunțate, consecință a analizării susținerilor din cererea de chemare în judecată și a apărărilor din întâmpinările depuse în cauză, care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Se constată, în al doilea rând, că nu pot fi primite nici susținerile recurentei reclamante privind incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, constând într-o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății prin care s-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în condițiile în care motivul de recurs în discuție urmărește desființarea hotărârii judecătorești recurate în acele ipoteze în care judecătorul (instanța) a nesocotit principiul înscris în art. 969 din C. civ. vechi, respectiv art. 1270 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, ceea ce nu este cazul în litigiu.

În fine, Înalta Curte reține că nu este fondat nici cel de-al treilea motiv de recurs invocat de reclamantă, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), întrucât instanța de fond a procedat în mod întemeiat, prin sentința civilă nr. 364 din data de 18 decembrie 2014, urmare interpretării și aplicării corecte a legii la circumstanțele de fapt ale litigiului, la respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanta SC A. SA, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș și SC B. SRL, constatarea nulității absolute a actului intitulat „Acord de acces la la S.N.T. nr. DD 23.113/2 din 22 august 2011” emis de pârâta S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaș.

Este incontestabil că prin actul denumit „Acord de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113/2 din 22 august 2011” adresat SC B. SRL, cu sediul în localitatea Botiz, jud. Satu Mare, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș a comunicat acordul său privind accesul la S.N.T., acord ce constă în rezervarea de capacitate pentru alimentarea cu gaze naturale a obiectivului SC B. SRL conform H.G. nr. 1043/2004.

Prin același act, mai sus menționat, s-a prevăzut că soluția de racordare a obiectivului impune realizarea unui racord în lungime de 300 m. și un diametru de 4”, precum și realizarea unei stații de reglare-măsurare cu următoarele caracteristici importante: presiune maximă operare 40 bar, presiune minimă aval 1 bar, presiune maximă aval 2 bar, debit minim 10SNm3/h și debit maxim 3000SNm3/h.

Instanța de fond a înlăturat, în mod întemeiat, primul motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat, invocat de reclamantă, vizând inexistenta unei racordări a societății pârâte implicând o presiune mai mare de 6 bari, conform prevederilor legale reprezentate de art. 3 pct. 52 din Legea nr. 351/2004 a gazelor naturale și de art. 5.13 și 5.21 din Normele tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport de gaze naturale aprobate prin Decizia nr. 1220/2006 a președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, fiind evident că relevanță prezintă presiunea de operare maximă prevăzută în acordul de acces, respectiv de 40 bar, și nu presiunea din aval, care are o altă semnificație.

Dealtfel, potrivit Proiectului tehnic pentru obținerea autorizației de construire nr. 856/2011 privind „Acord de acces - Conducta de Racord și SRMP pentru alimentarea cu gaze naturale a SC B. SRL Botiz, jud. Satu Mare” - proiect aprobat prin Avizul Consiliului Tehnico-economic nr. 97 din 16 august 2011 - se confirmă încadrarea în presiunea maximă, prin mențiunile „presiune maximă de operare (PMop) = 26 bar; presiune minimă de operare (Pmop) = 7 bar”, fiind vorba deci despre o SRMP (stație de reglare, măsurare și predare gaze) de înaltă presiune care funcționează la presiuni de intrare de peste 6 bari, conform normativelor tehnice în materie.

Se constată, de asemenea, că în mod just nu au fost primite, de judecătorul fondului, nici criticile de nelegalitate ale reclamantei vizând încălcarea prevederilor art. 5.21 alin. (3) din Normele tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport de gaze naturale aprobate prin Decizia nr. 1220/2006 a președinteleui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prin aceea că amplasamentul obiectivelor de consum ale societății pârâte SC B. SRL era în intravilanul localității, statuându-se corect, pe de o parte, că potrivit dispozițiilor art. 12 din Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale aprobat prin H.G. nr. 1043/2004 coroborat cu conținutul Anexei nr. 3 la regulamentul menționat, răspunsul favorabil al operatorului care concretizează acordul de acces cuprinde, printre altele, „traseul aproximativ al racordului și caracteristicile tehnice de bază”, și pe de altă parte, că Normele tehnice aprobate prin Decizia Președintelui A.N.R.D.G.N. nr. 1220/2006, de care se prevalează reclamanta, nu sunt incidente în cauza întrucât acestea vizează proiectarea și executia conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale, conform anexei actului normativ, iar potrivit prevederilor capitolului IV din Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, racordarea la S.N.T. este o etapa ulterioară obținerii acordului de acces, care include proiectarea și executarea instalației de racordare, conform art. 14 lit. d), și „care poate fi realizată de către operatorul S.N.T. sau prin intermediul agenților economici autorizați de A.N.R.G.N. Selectarea de către operatorul S.N.T. a agenților economici pentru proiectarea și executarea instalațiilor de racordare se face în sistem concurențial, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”.

Instanța de fond a mai reținut, în mod întemeiat, că împrejurarea modificării categoriei de folosință a terenului aferent obiectivului S.N.T., urmare a extinderii zonei industriale în care își avea sediul societatea parata, nu constituie un motiv de nelegalitate al acordului de acces contestat în cauza, care sa fie considerat vătămător pentru reclamanta, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, trecerea terenului proprietatea SC B. SRL din extravilanul (la momentul obținerii acordului de acces inițial) în intravilanul (la momentul emiterii acordului contestat) localității Botiz realizându-se prin modificarea PUZ, pe baza hotărârilor adoptate de autoritatea publică locală și județeană competente.

Dealtfel, se constată, în plus, că acest motiv de pretinsă nelegalitate nu mai poate fi susținut la acest moment procesual, în condițiile în care SC B. SRL a făcut dovada cu extrasele de carte funciară pentru informare ale imobilelor înscrise în C.F. nr. 101827 (transcris din C.F. nr. 100547), în C.F. nr. 101833 (transcris din C.F. nr. 100246) și în C.F. nr. 101831 (transcris din C.F. nr. 100244) că a reintrodus terenurile avute în vedere la emiterea acordului de acces contestat din intravilanul în extravilanul localității Botiz, și că după reintroducerea terenurilor în extravilan societatea în discuție a obținut Autorizația de construire nr. 24 din data de 2 aprilie 2014 emisă de Primăria Comunei Botiz, act în baza căruia a fost executată conducta de racord gaze naturale și S.R.M.P pentru alimentarea cu gaze naturale a SC B. SRL Botiz, jud. Satu Mare.

Înalta Curte mai constată, în litigiu, că susținerile recurentei reclamante în sensul că prin emiterea actului administrativ a fost vătămată în interesele sale comerciale și implicit financiare prin preluarea de către S.N.T.G.N. Transgaz SA a clientului SC B. SRL din sistemul (piața) de distribuție a gazelor naturale în sistemul național de transport, nu sunt de natură că conducă, strict pe acest temei, la anularea actului administrativ atacat pe calea contenciosului administrativ în prezentul litigiu, în condițiile în care o atare posibilitate, de racordare a clienților/solicitanților la sistemul național de transport al gazelor naturale, evident cu efectul achiziționării de gaze mai ieftine (urmare eliminării taxei de distribuție), este legală, ea fiind prevăzută expres prin dispozițiile H.G. nr. 1043/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, a Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale și a Regulamentului privind accesul la conductele de alimentare din amonte, cu modificările și completările ulterioare.

În fine, se reține că nu prezintă relevanță, în soluționarea litigiului, conținutul raportului de verificare nr. 134 din data de 6 decembrie 2011 întocmit de Departamentul Control și Protecția Consumatorului din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, înscris administrat în recurs, întrucât, pe de o parte, acest raport s-a emis în concretizarea raporturilor existente între A.N.R.E. ca autoritate de reglementare competentă în materie și structurile subordonate și, pe de altă parte, acesta nu cuprinde nicio măsură de desființare a acordului de acces ci doar o recomandare în acest sens.

În raport de cele mai arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate prin calea extraordinară de atac formulată în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 364 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Recurenta reclamantă SC A. SA, fiind - urmare respingerii ca nefondat a recursului declarat - în culpă procesuală, va fi obligată, în temeiul art. 274 alin. (1) și cu aplicarea art. 274 alin. (3) din același act normativ, la plata în favoarea intimatei pârâte SC B. SRL a sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 364 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta SC A. SA la plata, către intimata-pârâtă SC B. SRL., a sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2015.