ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4406/2019

Ședința publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2016, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. și S.C. B. S.A. a solicitat anularea Acordului de acces nr. 33076/06.10.2014 emis de către S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș în favoarea beneficiarul B. S.A. ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale.

Prin cererea depusă la dosar în data de 23.06.2016, reclamanta A. S.R.L., prin director general, a arătat că renunță la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față.

Prin sentința nr. 2177 din 23 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. și S.C. B. S.A. și a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.A. suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C., criticând hotărârea doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

În motivarea recursului recurenta arată că deși a depus la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantum de 45.573,92 RON instanța de fond a apreciat suma solicitată ca fiind nerezonabilă și disproporționată, ținând cont de circumstanțele cauzei, obligând reclamanta să achite doar suma de 3.000 RON din totalul onorariului de avocat solicitat sub forma cheltuielilor de judecată.

Recurenta apreciază netemeinice aceste considerente ale instanței de judecată, având în vedere faptul că la dosarul cauzei au fost depuse factura și ordinul de plată, prin care se atestă faptul că B. a achitat către Cabinet de avocat D. suma de 45.573,92 RON.

Instanța a procedat din oficiu la reducerea cheltuielilor de judecată, apreciind că munca prestată de avocat în prezenta cauză este aferentă unui onorariu în cuantum de doar 3.000 RON.

Arată că, toate cheltuielile au fost realizate către Cab. Av. D., de către B. S.A. fiind aferente serviciilor de asistentă juridică și reprezentare conform contractului de asistență juridică încheiate pentru redactarea de documente, asistență juridică și reprezentarea intimatei în situația litigioasă creată de către reclamantă.

Onorariul ce a fost redus este aferent unei situații litigioase complexe, inițiate de către A. în fața ANRE și ulterior în fața Curții de Apel București.

Recurenta-pârâtă mai arată că prezenta cauză, are un caracter complex, fiind un litigiu de contencios administrativ, dar cu elemente specifice din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, asistența juridică cuprinzând, pe lângă prezentarea în fața instanței de judecată, formularea, motivarea și susținerea întâmpinării - inclusiv a excepțiilor, munca ce nu se poate cuantifica la doar 666 Euro.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

Culpa procesuală nu presupune în mod necesar reaua credință, pentru care art. 12 din C. proc. civ. prevede alte sancțiuni, iar aceasta nu rezultă implicit din soluția dată procesului.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanță nu a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce nu au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a respins acordarea cheltuielilor de judecată. În virtutea acestor argumente se impune modificarea sentinței primei instanțe, în ceea ce privește respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că situația litigioasă este complexă, inițiată de către A. în fața ANRE și ulterior în instanță, în fața Curții de Apel, apărările formulate necesitând studiu, dispoziții legale aplicabile și documentele analizate având un volum mare, nefiind în fața unei cauze simple, uzuale, care să nu necesite pregătire și studiu individual specializat.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse de recurentă, Înalta Curte apreciază că munca prestată de avocat în prezenta cauză nu poate fi cuantificată la suma de doar 3000 RON.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C., va casa, în parte, sentința atacată și, rejudecând, va majora cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de reclamanta A. S.R.L. în favoarea pârâtei S.C. B. S.A. la suma de 6.000 de RON. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței nr. 2177 din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând majorează cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă în favoarea pârâtei S.C. B. S.A. la suma de 6.000 de RON .

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.