ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 580/2023

Prin acțiunea arbitrală înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/13.08.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., solicitând următoarele: - în principal, să se constate că nu s-a executat obligația de a restitui cantitatea de gaze rămasă în conductă și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să restituie cantitatea de gaze naturale de 6.733.637 nm 3 ; în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să restituie contravaloarea în bani a cantității de gaze rămasă în conductă, evaluată provizoriu la suma de 949.914,17 USD; - în subsidiar, să se constate că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să acopere prejudiciul suferit de reclamantă estimat la suma de 949.914,17 USD; - într-un al doilea subsidiar, să se constate că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză și să fie obligată pârâta să restituie contravaloarea în bani a cantității de gaze rămasă în conductă, evaluată provizoriu la suma de 949.914,17 USD; - să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii corespunzătoare sumei anterior menționate; - să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a tuturor cheltuielilor suportate în legătură cu prezentul arbitraj. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1.1, 2.1, 4.1 lit. c), 4.2 lit. d), 9.3.1. și 9.4 din contractul nr. x/19.10.2005 privind tranzitul pe teritoriul României a gazului natural pentru Republica Bulgaria, precum și pe dispozițiile art. 1357 și 1345 C. civ. român.

Prin sentința arbitrală nr. 120/09.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a obligat pârâta Transgaz ca, în termen de 15 zile, să restituie reclamantei A. cantitatea de gaze naturale de 6.733.637 nm 3 ; în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să ramburseze echivalentul monetar al Zestrei conductei, anume valoarea de 923.153,66 USD. Pârâta a mai fost obligată să plătească în termen de 15 zile dobânda legală de 6% pe an corespunzătoare sumei de 923.153,66 USD, începând cu 01.10.2016 și până la plata integrală a sumei principale. Pârâta a mai fost obligată să ramburseze reclamantei cheltuielile suportate în legătură cu arbitrajul în valoare de 86.365,82 EUR. Hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu opinia concurentă a arbitrului B., care a fost de acord cu hotărârea celorlalți doi arbitri, însă nu și cu constatările și analiza juridică a acestora.

Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a V-a Civilă la 28.12.2021, sub nr. x/2021, pârâta arbitrală (denumită în continuare "reclamantă") Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta arbitrală (denumită în continuare "pârâtă") A., desființarea hotărârii arbitrale nr. 120/09.12.2021 pronunțată de către tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2019. În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b), e), g) și h) și art. 613 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 69 din 06.07.2022, Curtea de Apel București – secția a V-a civilă a respins acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 120/09.12.2021, pronunțată de tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2019 formulată de reclamanta TRANSGAZ S.A. în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondată. Totodată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum au fost reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. II. Judecata în recurs Motivele de casare invocate 1. Împotriva acestei hotărâri, la data de 06.09.2022 a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A., solicitând, în principal, admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare formulată de aceasta, cu consecința anulării hotărârii arbitrale nr. 120/09.12.2021 și respingerea acțiunii A.; în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București sau trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral. De asemenea, recurenta a precizat că formulează recurs și împotriva încheierii de dezbateri din data de 15.06.2022, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și C. proc. civ. Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a precizat că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul că respingerea criticii Transgaz vizând nerespectarea dreptului la apărare a fost motivată prin prisma unei probe neîncuviințate de către instanță, respectiv o probă care nu se regăsește la dosarul cauzei. Recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ., privind contradictorialitatea, arătând că prin încheierea de ședință din 15.06.2022 instanța a respins proba cu înregistrarea audierilor din data de 09.09.2021, deși încuviințase proba cu înscrisuri, cu motivarea că societatea ar fi avut obligația de a verifica dacă la dosarul cauzei se regăsește și acest înscris. De asemenea, a arătat recurenta că, având în vedere susținerile părților în cadrul acțiunii în anulare, în virtutea art. 22 C. proc. civ., instanța ar fi trebuit să lămurească aspectul privind dezbaterile din cadrul audierilor din data de 09.09.2021, susținerile părților fiind contradictorii în ceea ce privește modul de desfășurare a acestora. Susținerea recurentei privind încălcarea principiului contradictorialității derivă din faptul că în motivarea deciziei, în respingerea criticii privind nerespectarea dreptului la apărare, Curtea de Apel București a folosit și argumentul întemeierii măsurii pe concluziile reținute din înregistrarea audierilor din data de 09.09.2021, înregistrări care nu se regăseau la dosar. O altă susținere a recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. se referă la modalitatea în care au fost acordate cheltuielile de judecată, cuantumul acestora nefiind pus în discuția părților, intimata pârâtă precizând cuantumul detaliat ulterior audierii din 09.09.2021, ceea ce echivalează, în opinia recurentei, cu depunerea acestor înscrisuri ulterior rămânerii în pronunțare și nefiind făcută dovada existenței și întinderii lor. În acest sens, recurenta a precizat că a fost nesocotit principiul contradictorialității și prin raportare la prevederile art. 598 C. proc. civ., fiind încălcat astfel dreptul la apărare al recurentei, în condițiile în care nu a mai avut posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, conform prevederilor art. 547 C. proc. civ. În continuare, recurenta a invocat încălcarea art. 131 C. proc. civ., prevederi imperative ce sunt transpuse în Regulile Arbitrale de art. 31 alin. (1) și (7), sens în care constituiau motiv de anulare, în conformitate cu art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., or, Curtea de Apel a încălcat dispozițiile C. proc. civ. privind stabilirea competenței anterior efectuării unor alte acte de procedură în cauză, ignorând faptul că tribunalul arbitral nu putea să unească excepțiile cu fondul fără ca acestea să fie puse în discuție în contradictoriu. O altă încălcare a principiului contradictorialității, a dreptului la apărare și la un proces echitabil recurenta o invocă în cazul obiecțiunilor Transgaz, obiecțiuni care apreciază aceasta că nu au fost analizate, nu au fost combătute și nu au fost luate în considerare. A mai precizat recurenta că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., conform căruia constituie motiv de anulare a hotărârii arbitrale lipsa mențiunii privind locul pronunțării hotărârii, în mod eronat Curtea de Apel constatând că sunt norme care ocrotesc un interes privat. Prin considerentele referitoare la obiecțiunile Transgaz, pe care le apreciază ca fiind referitoare la presupuse încălcări ale unor norme de procedură civilă de ordine privată, astfel încât o eventuală încălcare a acestora nu se încadrează în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în opinia recurentei sunt încălcate prevederile art. 619 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta a precizat în ce au constat obiecțiunile acesteia, arătând că vizau aspecte de ordin procedural, care transpun dispoziții legale imperative. Pe de altă parte, atât timp cât nu s-au aplicat Regulile arbitrale, fiind aplicate reguli proprii ale tribunalului, apreciază recurenta că au fost încălcate și dispozițiile art. 619 alin. (2) C. proc. civ. Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea Curții de Apel nu este motivată sub aspectul respingerii criticilor Transgaz vizând: nemotivarea de către Tribunalul Arbitral a aspectelor referitoare la depunerea unor rapoarte de expertiză, întocmite de persoane care nu au calitatea de experți și folosirea unei astfel de probe în motivarea hotărârii, fără ca acestea să fie încuviințate; lipsa analizei tribunalului arbitral cu privire la obiecțiunile formulate de Transgaz, în conformitate cu art. 39 din Regulile de procedură arbitrală; lipsa motivării în ceea ce privește criticile referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv lipsa unei motivări în ceea ce privește stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție. Dezvoltând acest motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că instanța a reținut existența unei încuviințări doar în privința probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, Curtea de apel omițând să analizeze criticile vizând neîncuviințarea probei cu expertiză, reținând în mod eronat că rapoartele de expertiză au fost întocmite de către experți parte și omițând critica Transgaz conform cărora rapoartele depuse de către pârâtă nu pot fi considerate rapoarte de expertiză, întrucât nu sunt întocmite de persoane care au calitatea de expert în accepțiunea legii. Curtea a omis să analizeze aceste critici și a procedat ea însăși la analizarea obiecțiunilor Transgaz, însă analiza Curții nu poate să suplinească omisiunea tribunalului arbitral de a analiza obiecțiunile Transgaz și nici nu înlătură obligația Curții de a motiva respingerea criticilor care vizau lipsa acestei analize a tribunalului arbitral. A subliniat recurenta că prin lipsa unei motivări a tribunalului arbitral în privința respingerii obiecțiunilor i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, fiind lipsită totodată de un grad jurisdicțional, în privința analizării acestor obiecțiuni. Cu referire la prescripție, recurenta a arătat că soluția instanței și statuarea acesteia că dreptul la restituire s-a născut cel mai devreme în anul 2016, momentul încetării contractului de tranzit nr. x/19.10.2005 este nemotivată, fiind preluate întocmai concluziile expuse de către A., fără a fi analizate. Prin raportare la acest considerent nejustificat a fost stabilit și actul normativ aplicabil, în mod eronat, ca fiind noul C. civ. De asemenea, recurenta a arătat că nu a fost motivată respingerea criticii privind motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., cu privire la lipsa mențiunii privind locul pronunțării hotărârii, în cuprinsul hotărârii arbitrale fiind prevăzut doar locul arbitrajului, din data de 09.09.2021. A mai precizat recurenta că nu a fost indicată rațiunea pentru care criticile privind încălcarea prevederilor art. 1854 din vechiul C. civ. nu pot fi primite, iar, pe de altă parte, motivarea extrem de generală a respingerii criticilor vizând nerespectarea prevederilor art. 981, 983 și 984 din vechiul C. civ., nu poate să constituie o motivare reală, în sensul jurisprudenței CJUE. Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 18, art. 1, 3, 7 și 12 din Decretul nr. 167/1958, redând paragrafe din motivarea hotărârii atacate și precizând că Transgaz a indicat în concret atât prevederile C. civ., cât și prevederile Decretului nr. 167/1958, în scopul demonstrării împlinirii termenului de prescripție, indiferent de norma aplicabilă. În acest sens, recurenta a precizat că, în cadrul acțiunii în anulare, a indicat că se prevalează și de considerentele expuse pe larg în cadrul memoriilor scrise, cu referire la normele aplicabile prescripției extinctive, redând paragrafe din cadrul acelui memoriu. În continuare, recurenta a arătat că a criticat soluția tribunalului arbitral privind prescripția extinctivă și s-a raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958, astfel că instanța nu putea să considere că a achiesat la faptul că a considerat aplicabile exclusiv prevederile Noului C. civ. Transgaz a arătat în concret situațiile pentru care ar fi fost incidente prevederile Noului C. civ. și anume, doar pentru obligațiile succesive a căror nerespectare ar fi intervenit ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., iar în ceea ce privește presupusa obligație a Transgaz de a restitui contravaloarea zestrei conductei, sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958. Pentru a analiza momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, recurenta a apreciat că se impunea analiza clauzelor contractuale în baza cărora acțiunea A. a fost admisă, respectiv prevederile art. 4.1, art. 9.3.1. și art. 9.4. al căror conținut a fost redat, recurenta concluzionând în baza acestora că termenul de prescripție pentru presupusa obligație de restituire a zestrei conductei nu se poate calcula de la încetarea contractului de tranzit. Recurenta a reiterat că A. a confirmat executarea obligației Transgaz de a preda toate cantitățile de gaze naturale primite, prin semnarea protocoalelor lunare care atestă faptul că întreaga cantitate de gaze naturale primită pe perioada de derulare a contractului a fost predată la ieșirea din sistemul de transport către client. A reiterat recurenta și că, în contractul de tranzit din anul 2005, nu există obligația Transgaz de restituire a zestrei conductei la încetarea contractului, singura obligație a Transgaz constând în obligația de a transporta cantități de gaze naturale predate de A.. A concluzionat recurenta că, în mod eronat, Curtea de Apel București a respins excepția prescripției motivat de faptul că termenul ar fi început să curgă de la data încetării contractului, cum nu există niciun temei pentru a considera astfel, motivarea instanței încălcând în mod flagrant prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și prevederile vechiul C. civ., vizând regulile de interpretare a unui contract. În continuare, recurenta a arătat că hotărârea Curții de Apel, în ceea ce privește considerentele referitoare la respingerea ca nefondat a motivului de anulare vizând soluționarea de către tribunalul arbitral a litigiului în baza unei convenții arbitrale inoperante, este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 982 și art. 984 din vechiul C. civ. Astfel, recurenta a precizat că nu este suficient ca, pentru atragerea competenței tribunalului arbitral să existe o clauză compromisorie, ci este necesar ca această clauză să fie aplicabilă raportului litigios. Curtea de Apel București s-a limitat la a verifica dacă există o clauză compromisorie, fără să analizeze dacă aceasta este aplicabilă sau nu, încălcând astfel prevederile contractuale. Astfel, recurenta a precizat că părțile au limitat aplicabilitatea clauzei compromisorii strict la neînțelegerile ivite în derularea contractului din 2005, iar pretențiile A. nu fac obiectul acestui contract de tranzit, soluționarea litigiului de către tribunalul arbitral fiind contrară prevederilor contractuale. În acest sens, recurenta a subliniat că, pentru pretențiile formulate nu există nicio convenție arbitrală, aceasta neizvorând din contractul încheiat, clauza precizată în cuprinsul contractului privind soluționarea litigiilor pe calea arbitrajului fiind inoperantă, în raport cu pretențiile A.. O altă critică formulată de recurentă se referă la încălcarea jurisprudenței C.J.U.E., în ceea ce privește motivarea hotărârii arbitrale. Astfel, recurenta a reiterat că tribunalul arbitral nu a analizat niciuna din cererile Transgaz vizând obiecțiunile formulate față de nerespectarea Regulilor arbitrale, nici în cadrul procedurii de arbitraj și nici în cadrul hotărârii, nu există nicio dispoziție a tribunalului arbitral față de obiecțiunile formulate pe parcursul procedurii, așa-zisa motivare nu conține nicio mențiune privind probatoriul administrat, probatoriul nefiind încuviințat, Curtea de Apel București omițând să verifice încuviințarea probei cu expertiză și nici nu a analizat critica vizând luarea în considerare a unei probe neîncuviințate și neconforme cu normele legale. Instanța s-a rezumat la a prelua susținerile eronate ale pârâtei și nu au fost făcute referiri la apărările Transgaz, pe fondul cauzei, tribunalul arbitral respingând totodată toate excepțiile, fără să menționeze de ce susținerile Transgaz au fost înlăturate. A mai susținut recurenta că hotărârea atacată încalcă prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, tribunalul având obligația de a proceda la examinarea efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților, sub rezerva aprecierii pertinenței acestora, indicând drept jurisprudență hotărârea în cauza Van de Hurk c. Tările de Jos și cauza Albina contra României. În continuare, recurenta a dezvoltat critici vizând aplicarea greșită a prevederilor vechiul C. civ., cu referire la prevederile art. 978, privind modul de interpretare a contractului. Astfel, a prezentat modul de calcul al cantității de gaze acumulate, concluzionând că interpretarea tribunalului arbitral contravine clauzelor contractului, respectiv prevederilor art. 9 din contract și a anexei 7 la acesta, iar susținerile Curții de apel, în sensul că în cauză nu există argumente pertinente și rezonabile privind faptul că tribunalul arbitral a încălcat regulile de interpretare ale contractelor, nu pot să constituie o motivare reală pentru respingerea acestora. Revenind la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la motivarea instanței, în ceea ce privește respingerea criticii privind caducitatea arbitrajului, recurenta a precizat faptul că aceasta încalcă prevederile art. 568 alin. (2) C. proc. civ. și prevederile art. 568 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (6) din Regulile de procedură arbitrală, considerentul instanței prin care se arată că s-a convenit un nou calendar, urmând ca decizia arbitrală să fie pronunțată la data de 31.05.2021, încălcând prevederile legale vizând faptul că renunțarea la caducitate trebuie să se facă în mod expres. A subliniat recurenta Transgaz că nu a renunțat la caducitate, iar acordul în ceea ce privește stabilirea unor termene nu presupune renunțarea la caducitate, Transgaz nefiind de acord cu prelungirea duratei arbitrajului. Deși Curtea a constatat că Transgaz nu a invocat caducitatea la primul termen, din 23.03.2020, Transgaz a invocat această excepție în termen, respectiv până la primul termen de arbitrare, însă instanța a omis faptul că nu a existat un prim termen de arbitrare la care să se fi acordat posibilitatea Transgaz de a face susțineri. Analiza motivelor de casare Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: 2.1. Prin încheierea de dezbateri din 15 iunie 2022, Curtea de apel a respins cererea formulată de reclamanta Transgaz privind emiterea unei adrese către Curtea de arbitraj pentru a comunica înregistrarea/transcriptul ședinței din 09.09.2021, din care ar rezulta că Transgaz s-a opus ca tribunalul arbitral să pronunțe o hotărâre cu depășirea termenului legal cu 21 de zile și față de cheltuielile de judecată care nu se pot depune ulterior închiderii dezbaterilor. Curtea de apel a reținut, în esență, cu efectele unei decăderi, că reclamanta avea posibilitatea să aducă la cunoștința instanței încă de la termenul din 11.05.2022 eventuale lipsuri probatorii cu privire la înscrisurile transmise de Curtea de arbitraj și că transcrierea susținerilor din ședința tribunalului arbitral de la 09.09.2021 nu este concludentă și utilă analizei motivelor de nulitate invocate (în special cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.). Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate în privința încheierii de dezbateri din 15 iunie 2022. În primul rând, trebuie precizat că, potrivit art. 608 alin. (3) C. proc. civ., pentru dovedirea motivelor de anulare a hotărârii arbitrale, nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri. Așadar, nu se putea solicita instanței care judeca acțiunea în anulare administrarea unor mijloace materiale de probă dintre cele menționate la art. 341 alin. (2) C. proc. civ. (discuri, benzi de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice). În ceea ce privește transcrierea unei ședințe de arbitrare, Curtea de arbitraj are obligația să pună la dispoziția instanței dosarul arbitral, în integralitate. În cazul lipsei unui act, instanța decide dacă este necesară completarea dosarului ori, după caz, dacă se poate pronunța asupra acțiunii în anulare pe baza actelor depuse. Reclamanta avea posibilitatea să depună la dosar înscrisurile pe care le considera necesare, cu atât mai mult cu cât instanța încuviințase un asemenea probatoriu la termenul din 30.03.2022. Așadar, prin respingerea probei cu înregistrarea/transcriptul ședinței din 09.09.2021 nu a fost încălcat principiul contradictorialității, întrucât această probă a fost respinsă motivat, după dezbateri contradictorii. Totodată, în privința respingerii acestei probe, au fost respectate principiile procesului echitabil și dreptul la apărare al reclamantei, întrucât instanța a explicat în considerentele hotărârii atacate raționamentul pentru care a înlăturat criticile privind respectarea termenului de pronunțare a hotărârii arbitrale și cheltuielile de judecată/arbitrale, rezultând lipsa de relevanță a poziției procesuale a Transgaz cu ocazia ședinței de arbitrare din 09.09.2021. În fine, această soluție este legală și conformă prevederilor art. 258 alin. (1) raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., întrucât se încadrează în marja de apreciere a instanței cu privire la necesitatea încuviințării unor probe suplimentare. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Transgaz S.A. împotriva încheierii din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, ca nefondat. 2.2. Prealabil analizei motivelor de recurs privind sentința nr. 69 din 6 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, este necesară evidențierea distincției dintre, pe de o parte, motivele de recurs (art. 488 C. proc. civ.), care trebuie să reprezinte critici de nelegalitate referitoare la hotărârea Curții de apel și, pe de altă parte, motivele acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale (art. 608 C. proc. civ.), care conțin critici la adresa hotărârii arbitrale. Această distincție se impune în cauză, față de modul nesistematizat de redactare a memoriului de recurs, care cuprinde deopotrivă critici din ambele categorii evidențiate mai sus. Având în vedere obiectul prezentului recurs (art. 483 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv hotărârea Curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, Înalta Curte își va limita analiza strict la motivele de casare invocate, acestea urmând a fi reordonate în mod logico-juridic, în funcție de motivele acțiunii în anulare. 2.3. Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 982 și art. 984 din vechiul C. civ., susținând că pretențiile A. nu își au izvorul în clauzele contractului de tranzit din 2005, clauza compromisorie din acest contract fiind inoperantă, în raport cu pretențiile formulate. Acest motiv de casare, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat. Pornind de la cauza capătului principal din cererea arbitrală, respectiv răspunderea contractuală, pretenție care a și fost admisă de tribunalul arbitral, este corectă concluzia instanței potrivit căreia pretinsa inaplicabilitate a contractului de tranzit din 2005 vizează fondul dreptului dedus judecății și nu poate fi valorificată în contextul examinării competenței tribunalului arbitral. Din moment ce pretențiile formulate au fost întemeiate pe clauzele contractului nr. x/19.10.2005, în mod evident devenea operantă clauza compromisorie de la art. 12.2 lit. a) din acest contract. În plus, tribunalul arbitral, găsind întemeiat capătul principal de cerere întemeiat pe răspunderea contractuală, și-a limitat analiza la acest cadru și nu a mai examinat pretențiile din perspectiva extracontractuală (în opinia majoritară), pentru a fi necesară o analiză a instanței cu privire la competența extinsă reținută de tribunalul arbitral în temeiul art. 550 alin. (3) C. proc. civ. 2.4. Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., privind caducitatea arbitrajului, recurenta a susținut că au fost încălcate prevederile art. 568 alin. (2) C. proc. civ. și prevederile art. 568 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (6) din Regulile de procedură arbitrală, întrucât nu a renunțat în mod expres la caducitate. Acest motiv de casare, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondat. Curtea de apel a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că termenul arbitrajului a fost prelungit, în baza acordului expres al ambelor părți, conform art. 567 alin. (3) C. proc. civ., inițial până la 31.05.2021 și ulterior până la 31.12.2021. Această prelungire a termenului arbitrajului constituie o împrejurare de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs și, în plus, face inaplicabile prevederile art. 568 alin. (2) C. proc. civ. în sensul intervenirii caducității, întrucât neîndeplinirea condiției "expirării termenului prevăzut de art. 567" face ca lipsa renunțării exprese la caducitate să nu prezinte relevanță. 2.

Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., sub aspectul lipsei mențiunii locului pronunțării hotărârii arbitrale, recurenta a criticat considerentele instanței dintr-o dublă perspectivă: (i) prevederile art. 603 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. sunt norme care nu ocrotesc un interes privat, ci unul public; (ii) această pretinsă lipsă nu se încadrează în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci în cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g). Acest critici sunt întemeiate. În primul rând, instanța a interpretat greșit natura sancțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 603 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., referitor la locul pronunțării hotărârii arbitrale, susținând că ar fi incidentă nulitatea relativă, (ocrotirea unui interes privat) condiționată de o vătămare procesuală. În realitate, nerespectarea acestei cerințe de formă a actului de procedură atrage nulitatea absolută, fiind în discuție un interes public, cel puțin din perspectiva calificării hotărârii arbitrale ca străină sau națională după distincția din art. 1124 C. proc. civ. Totodată, nulitatea este necondiționată de vătămare, întrucât se referă la o cerință extrinsecă actului de procedură, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ. În al doilea rând, lipsa mențiunii locului pronunțării hotărârii arbitrale se încadrează în mod evident în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fiind eronată analiza instanței din perspectiva motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. Așadar, pentru aceste argumente, este incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța încălcând normele de procedură menționate mai sus, ceea ce atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate. Mai mult, limitându-se la argumentele privind felul nulității, Curtea de apel nu a mai analizat pe fond criticile reclamantei Transgaz privind nearătarea locului pronunțării hotărârii arbitrale, inclusiv din perspectiva distincției făcute de reclamantă că locul desfășurării arbitrajului nu coincide cu locul pronunțării hotărârii. Din această perspectivă, este incident cazul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul acestui motiv al acțiunii în anulare. 2.

Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., sub aspectul motivării hotărârii arbitrale, recurenta a invocat o serie de critici, subsumate cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în esență în lipsa motivării instanței pentru respingerea criticilor Transgaz. Sub acest aspect, trebuie precizat, în prealabil, că instanța a stabilit în mod corect două premise relevante: (i) tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul contractului nr. x/19.10.2005 (art. 601 alin. (1) C. proc. civ.), iar nu în echitate (art. art. 601 alin. (2) C. proc. civ.); (ii) analiza legalității hotărârii arbitrale se face prin raportare la opinia majoritară, iar nu la opinia concordantă a arbitrului B.. Potrivit art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept. Pornind de la aceste premise, Înalta Curte constată că, deși a reținut că au fost indicate motivele de drept pe care se întemeiază soluția, Curtea de apel nu a identificat norma legală pe care se întemeiază soluția tribunalului arbitral, prin raportare la conținutul concret al hotărârii arbitrale (în opinie majoritară). De asemenea, deși a reținut că tribunalul arbitral a procedat la un examen efectiv al argumentelor părților, Curtea de apel nu a explicat argumentele pentru care a ajuns la această concluzie, în condițiile în care la Cap. XVII al hotărârii arbitrale – "Constatările Tribunalului, opinii și decizii", se menționează că nu se va repeta argumentația părților, iar succinta motivare face dificilă identificarea unor răspunsuri la apărările pârâtei Transgaz, menționate la Cap. XVI. Astfel, având în vedere conținutul amplu al opiniei concordante a arbitrului B., se impunea ca instanța să stabilească motivat în ce măsură în hotărârea arbitrală (opinia majoritară) a fost examinată apărarea esențială a Transgaz potrivit căreia contractul de tranzit nr. x/19.10.2005 nu reglementează regimul juridic al Zestrei conductei, inclusiv prin examinarea clauzelor contractuale relevante, indicate în hotărârea arbitrală. Împrejurarea dacă dreptul A. la Zestrea conductei rezultă în mod clar din prevederile contractului din 2005 sau dimpotrivă, dacă este necesar apelul la prezumții sau interpretarea sistematică a altor norme legale cu privire la proprietatea acestei cantități de gaze, constituia o chestiune esențială în dezlegarea cauzei, cu relevanță inclusiv în soluționarea excepțiilor privind calitatea procesuală și prescripția dreptului material la acțiune. În jurisprudența sa cu privire la interpretarea art. 6 paragraful 1 din CEDO, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră necesare pentru cauza lor, și corelativ, obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (a se vedea hotărârea Albina împotriva României, par. 30). Din această perspectivă, este incident cazul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât Curtea de apel nu a stabilit dacă motivarea hotărârii arbitrale este suficientă pentru a justifica soluția, or, dimpotrivă, este sumară și superficială în analiza unor aspecte esențiale, de natură să afecteze "ratio decidendi". 2.

În fine, în legătură cu cazul de casare anterior, în analiza unor critici subsumate motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., Curtea de apel a realizat o efectivă analiză cu privire la respectarea în cauză a regulilor de interpretare a convențiilor prevăzute de art. 978-982 C. civ. 1864, deși hotărârea arbitrală (în opinie majoritară) nu conține o asemenea analiză, suplinind practic lacunele motivării. Mai mult chiar, instanța procedează la evaluarea probatoriului administrat în arbitraj, pentru a concluziona că "nu există probe consistente" din care să rezulte "obiceiul locului" constând în asigurarea Zestrei conductei de către transportator, astfel că nu ar fi încălcată regula de interpretare prevăzută de art. 980 C. civ. 1864. Or, în cadrul motivului de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanța trebuia să verifice respectarea principiilor procesului echitabil, inclusiv respectarea dreptului la apărare al părților, din perspectiva examenului efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale acestora. Potrivit art. 575 alin. (2) C. proc. civ., principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) si (6) și art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzător și în procedura arbitrală. Ca urmare, instanța nu poate să suplinească o eventuală omisiune a tribunalului arbitral de a analiza obiecțiunile Transgaz, ci este limitată a verifica dacă apărările părții au fost examinate în mod efectiv de tribunalul arbitral. 2.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. împotriva sentinței nr. 69 din 6 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.