ÎCCJ, decizie (scj.ro #232229)

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 22 noiembrie 2018 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2018, reclamantul reprezentat de Consorțiul format din A. GMBH și B. AG (fosta C. GMBH) a chemat în judecată pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale C. S.A solicitând ca instanța arbitrală să se pronunțe asupra: - încălcării obligațiilor pârâtului de a achita contravaloarea licențelor software aferente numărului suplimentar de puncte de intrare/ieșire date (I/O), implementat de consorțiu la solicitarea pârâtului, de la 16.837 la 41.220 și a costurilor aferente creșterii lățimii de bandă VSAT de la 512 kbps la 1024 kbps și urmăririi traficului GPRS de date cauzate de creșterea numărului de puncte de intrare/ieșire date; - obligarea pârâtului la plata sumelor în cuantum de 1.752.996,02 euro, reprezentând costurile aferente extinderii licențelor software aferente numărului suplimentar de puncte de intrare/ieșire date (I/O), de 471.831 euro, reprezentând costurile aferente măririi lățimii de bandă VSAT și a creșterii traficului GPRS cauzat de creșterea numărului de puncte intrare/ieșire date și de 767.524,95 euro, reprezentând penalități de întârziere aferente neexecutării la timp de către pârâtă a obligațiilor contractuale menționate mai sus. În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la achiziționarea unui număr de 24.343 licențe suplimentare de la consorțiu, în urma desfășurării procedurii de achiziții publice prevăzute de art. 122 din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 104 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, sub sancțiunea unor penalități pe zi de întârziere, stabilite de instanță. Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat ca reclamantul să fie obligat să-i pună la dispoziție licența pentru un număr nelimitat de puncte I/O.

Hotărârea pronunțată de tribunalul arbitral Prin sentința arbitrală nr. 39 din 06.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea arbitrală formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.752.996,02 euro, reprezentând costul extinderii licențelor software aferente numărului suplimentar de puncte de intrare/ieșire date ale sistemului SCADA de la 16.837 la 41.220, licențe implementate de consorțiu la solicitarea pârâtului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 471.831 euro, reprezentând costurile aferente măririi lățimii de bandă VSATA și a creșterii traficului GPRS, cauzate de creșterea numărului de puncte de intrare/ieșire date ale sistemului SCADA. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.365.996,78 euro, cu titlu de penalități contractuale de întârziere, calculate până la data de 10.02.2022. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 262.212,82 euro lei, cu titlu de cheltuieli arbitrale. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Acțiunea în anulare La data de 21 iulie 2022 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a civilă, sub nr. x/2/2022, acțiunea în anulare formulată de pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale C. S.A., prin care a solicitat, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., desființarea sentinței arbitrale nr. 39 din 06.06.2022, precum și a încheierii de ședință din data de 24.03.2022, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a supraarbitrului. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării hotărârii arbitrale. Prin cererea înregistrată la 12 august 2022, pârâta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării hotărârii arbitrale și a modificat cererea în anulare, în sensul că a formulat noi capete de cerere, prin care a solicitat întoarcerea executării, respectiv restituirea sumei de 29.277.725,58 lei și obligarea reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei executate în cuantum de 10.227,15 lei/zi, calculate de la data popririi conturilor bancare și până la data plății integrale. Prin sentința civilă nr. 113 din 27.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, s-a admis acțiunea în anulare formulată de pârâtă, a fost anulată sentința arbitrală nr. 39 din 06.06.2022, sub aspectul dispoziției de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 2.598.471,51 euro. S-a admis cererea de întoarcere a executării silite în dosarul de executare nr. x/2022 al B.E.J. D. și a fost obligată reclamanta să restituie pârâtei suma de 2.598.471,51 euro, (echivalent în lei), precum și dobânda legală aferentă debitului de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile formulate în cauză Împotriva acestei sentințe, pârâta Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale C. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurenta pârâtă a susținut că procedura în fața tribunalului arbitral a fost viciată, întrucât ședința de arbitraj a fost ținută online, iar unul dintre arbitri nu a participat efectiv din cauza conexiunii slabe la internet, fie a zgomotului de fundal puternic. De asemenea, a invocat relațiile apropiate ale reprezentanților reclamantei cu arbitrii Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. A apreciat recurenta-pârâtă că sentința recurată nu este motivată în ceea ce privește solicitarea de rejudecare a cererii arbitrale și nici cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă. Reclamanta B. AG a declarat, de asemenea, recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei, aceleiași instanțe, în ceea ce privește soluția dată asupra penalităților de întârziere, întoarcerii executării silite și obligării acesteia la plata dobânzii legale. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, prin dispozițiile art. 575 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 576 alin. (2) și art. 619 alin. (2) C. proc. civ. s-a reglementat prin norme imperative prioritatea aplicării regulilor de procedură ale arbitrajului instituționalizat, iar prin dispozițiile art. 576 alin. (1) și (3) din același cod s-a limitat în mod expres aplicarea în completare a dispozițiilor Codului de procedură civilă numai la cele prevăzute în Cartea a IV-a, fără a putea fi opuse alte norme din cod în lipsa unei norme de trimitere. În acest context, s-a apreciat că, deși art. 26 alin. (2) teza a III-a din Regulile de procedură arbitrală face trimitere la ,,(...) dispozițiile corespunzătoare din Codul de procedură civilă”, această normă poate fi interpretată și aplicată numai în lumina prevederilor art. 576 C. proc. civ., cu limitare la Cartea a IV-a din cod. S-a mai arătat că instanța de apel a admis în parte acțiunea în anulare în baza dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., prevederi care se regăsesc în Cartea a II-a, fără indicarea vreunei norme de trimitere cuprinsă în Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă. Potrivit recurentei, prin aplicarea directă și nemotivată a dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., instanța de apel a înțeles să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 33 din Regulile de procedură arbitrală și art. 3 alin. (9) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, norme pe care le-a invocat atât în fața tribunalului arbitral, cât și a instanței de judecată. Prin urmare, curtea de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 575 alin. (1) și art. 576 alin. (2) și (3) și art. 619 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, s-a susținut și încălcarea principiului disponibilității prevăzut la art. 9 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 587 alin. (2) și art. 592 alin. (2) C. proc. civ. În continuare, recurenta a susținut că, în situația în care s-ar admite incidența dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., instanța a calificat greșit precizarea făcută la termenul din 10 februarie 2022, ca fiind o modificare a obiectului cererii, cu înlăturarea prevederilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. În aprecierea recurentei, curtea de apel a încălcat principiul aflării adevărului consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., deoarece din dosarul arbitral rezultă că la termenul din 10 februarie 2022 a existat o manifestare de voință în sensul precizării petitului privind plata penalităților de întârziere. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că sentința recurată nu este motivată, întrucât instanța nu a arătat argumentele pentru care a înlăturat aplicarea regulilor de procedură arbitrală, respectiv art. 33 din Regulile de procedură arbitrală, art. 3 alin. (9) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale și art. 575 C. proc. civ. Totodată, recurenta a susținut că hotărârea recurată nu este motivată nici din perspectiva înlăturării aplicării dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 13/2011, normă specială față de dispozițiile art. 3 din același act normativ. În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține încălcarea de către curtea de apel a dispozițiilor art. 3 alin. (2) indice 1 și art. 4 din O.G. nr. 13/2011, având în vedere că raportul juridic dedus judecății are un element de extraneitate, legea aplicabilă este cea română, iar plata a fost stipulată în monedă străină.

Apărările formulate în cauză La data de 8 aprilie 2024, recurenta-reclamantă B. AG a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a invocat excepția nulității pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. Prin întâmpinarea înregistrată la 11 aprilie 2024, recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale C. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei B. AG, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia. La 20 mai 2024 recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale C. S.A a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia. De asemenea, la 27 mai 2024, recurenta-reclamantă B. AG a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29.02.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit la data de 16 iulie 2024, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la data de 19.09.2024, fără ca acestea să formuleze puncte de vedere. Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 13.02.2025, prin care s-a stabilit prim termen de judecată la data de 15.05.2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale „C.” S.A. pentru nemotivare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Plecând de la premisa că recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție, Curtea reține că nelegalitatea hotărârii trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sub denumirea de „motive de casare”. Așadar, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege. În mod firesc, recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate a hotărârii, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului (atât în fapt, cât și în drept) în apel. Astfel, de lege lata, Codul de procedură civilă reglementează exclusiv motive care vizează nelegalitatea hotărârii, motivele fiind limitativ enumerate de textul legal anterior indicat, după cum urmează: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Fiecare motiv de recurs va fi arătat și dezvoltat separat. Legea nu impune o anumită formă de prezentare a motivelor de recurs invocate, lăsând aceasta la latitudinea părții, și nici nu stabilește obligația prezentării motivelor în ordinea prevăzută de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Aceeași este sancțiunea și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de lege. Conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., prin excepție de la sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică. Prin cererea de recurs, recurenta a indicat drept temei al cererii sale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede ca motiv de casare situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situații ce nu cad sub incidența ei etc.); textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă); violarea unor principii generale de drept. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale „C.” S.A. a formulat critici legate de modalitatea în care s-a desfășurat procedura în fața tribunalului arbitral, întrucât ședința de arbitraj ar fi fost ținută online, iar unul dintre arbitri nu a participat efectiv din cauza conexiunii slabe la internet, fie a zgomotului de fundal puternic, iar între societatea adversară și unul dintre arbitri ar fi existat relații apropiate. Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat un text legal de drept material care ar fi fost încălcat, pe de o parte, iar aspectele invocate țin de procedura desfășurată, iar nu de fondul dreptului dedus spre soluționare, pe de altă parte. Concluzionând, prin cererea de recurs, recurenta nu a invocat vreun argument care s-ar putea subsuma noțiunilor de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, referindu-se doar la aspecte ce nu pot forma obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, iar din expunerea făcută în recurs nu se poate face o încadrare a susținerilor în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, context în care Înalta Curte urmează să constate nul recursul. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică și nici recurenta Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale „C. ” S.A. nu a invocat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a admis excepția și a constatat nul recursul pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate. Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă B. AG Reclamanta B. AG a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei aceleiași instanțe, în ceea ce privește soluția dată asupra penalităților de întârziere, întoarcerii executării silite și obligării acesteia la plata dobânzii legale. Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevede că se impune casarea hotărârii atacate în situația în care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Nerespectarea acestor dispoziții legale ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăți, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza. Viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă, alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă (aceasta din urmă fiind numită de unii autori și „lipsa de bază legală”). Hotărârea este casabilă: dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție (de exemplu, admiterea cererii de chemare în judecată), însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară (de exemplu, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea ei numai în parte); când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele netemeinicia acestora, ori dacă ar rezulta că atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție principală sunt întemeiate, deși ambele cereri au același obiect și, în consecință, se exclud reciproc etc.; când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă; dacă instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică și fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. În toate aceste cazuri menționate, practic, soluția la care s-a oprit instanța, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată. Prin cererea de recurs, recurenta critică faptul că instanța de fond nu a motivat în niciun fel înlăturarea Regulilor de procedură arbitrală (în concret a art. 33) și aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., Regulile arbitrale și argumentele acesteia fiind, în realitate, complet ignorate, precum și faptul că nu a motivat aplicarea textelor legale referitoare la dobânda legală. În analiza cererii de anulare a hotărârii arbitrale, instanța de fond a pornit de la premisa că solicitarea penalităților pentru perioada 01.12.2018 și până la data plății efective a debitului, în condițiile în care nu au fost pretinse prin cererea de arbitrare sau, potrivit dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., până la primul termen de judecată, nu constituie o majorare a cuantumului obiectului cererii, ci reprezintă formularea de pretenții noi, apreciind că instanța arbitrală a înfrânt principiul disponibilității părților, consacrat de art. 9 C. proc. civ., în condițiile în care nu fusese învestită cu un asemenea petit. Contrar acestei rețineri, Înalta Curte învederează că, astfel cum rezultă din sentința arbitrală nr. 39/06.06.2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018, recurenta-reclamantă B. AG a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând compensația pentru încălcările contractuale invocate: (i) 1.752.996,02 Euro reprezentând costurile aferente extinderii licențelor software aferente numărului suplimentar de puncte de intrare/ieșire date (I/O) implementat de Consorțiu la solicitarea pârâtului, de la 16.837 la 41.220; (ii) 471.831 Euro reprezentând costurile aferente măririi lățimii de bandă VSAT și a creșterii traficului GPRS cauzate de creșterea numărului de puncte intrare/ieșire date (iii) 767.524,95 Euro reprezentând penalitățile de întârziere aferente neexecutării la timp de către C. a obligațiilor contractuale, rezervându-și dreptul de a invoca alte pretenții viitoare care decurg din sau în legătură cu disputa izvorâtă din executarea Contractului sau de a modifica și suplimenta pretențiile din cererea sa de arbitrare. La termenul din data de 10 februarie 2022, recurenta a precizat oral că penalitățile de întârziere sunt solicitate ,,până la data plății efective”, iar prezentarea Power-Point folosită la termenul din 10 februarie 2022 în cuprinsul căreia (la slide-ul 23) a indicat în mod expres că solicită acordarea penalităților de întârziere „până la data plății efective”, achitând taxa arbitrală aferentă acestor pretenții. Potrivit art. 544 C. proc. civ., arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale, încheiată conform dispozițiilor titlului II din prezenta carte. (2) Sub rezerva respectării ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, părțile pot stabili prin convenția arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, cel mai târziu odată cu constituirea tribunalului arbitral, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv eventuale proceduri prealabile de soluționare a litigiului, repartizarea între părți a cheltuielilor arbitrale și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. (3) În lipsa regulilor prevăzute la alin. (2), tribunalul arbitral va putea stabili procedura de urmat așa cum va socoti mai potrivit. (4) Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozițiile ce urmează. Art. 576 alin. (1) C. proc. civ. statuează că părțile pot stabili, în convenția arbitrală, regulile de procedură aplicabile arbitrajului sau îi pot împuternici pe arbitri să stabilească aceste reguli. Aceste reguli se completează, dacă este cazul, cu prevederile prezentei cărți. Din coroborarea prevederilor legale anterior redate rezultă că prevalează voința părților în stabilirea regulilor în temeiul cărora se organizează și se desfășoară arbitrajul, cu excepțiile prevăzute de lege, dispozițiile din Codul de procedură civilă aplicându-se doar în completarea acestora, în măsura în care sunt compatibile, sau în lipsa lor. Cu toate că soluționarea cererii formulate de B. AG s-a realizat de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în virtutea Regulilor de procedură arbitrală, care au fost completate cu prevederile din Codul de procedură civilă, instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceste reguli și a aplicat în mod direct dispozițiile din procedura civilă, fără a arăta raționamentul în virtutea căruia a procedat în această manieră. În condițiile în care instanța arbitrală a făcut trimitere directă la art. 33 - din Regulile de procedură arbitrală, care stipulează că, după primul termen de arbitrare, niciuna dintre părți nu va putea modifica sau formula noi pretenții, excepții sau cereri, decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral, care va putea fi dată după luarea în considerare a naturii noilor pretenții, excepții sau cereri, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celeilalte părți prin întârzierea procedurilor, precum și alte circumstanțe relevante, curtea de apel nu a arătat de ce nu ar trebui să se uzeze de aceste reguli și de ce a preferat să tranșeze disputa dintre părți, referitoare la acordarea penalităților de întârziere pentru perioada 01.12.2018 și până la data plății efective a debitului, prin referire la Codul de procedură civilă. Cum instanța de fond și-a întemeiat întreaga construcție juridică, din cauza pendinte, care a condus la anularea sentinței arbitrale doar pe prevederile art. 204 alin. (3) C. proc. civ., fără a arăta motivele pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile din Regulile de procedură arbitrală, Înalta Curte constată că sentința atacată este insuficient motivată, intrând sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În aceste condiții, în lumina articolelor anterior redate, instanța de control judiciar nu poate verifica silogismul juridic dezvoltat de curtea de apel și nici nu poate cerceta celelalte critici invocate de recurentă, referitoare la încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă B. AG împotriva sentinței civile nr. 113 din 27 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de fond. Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.