ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x din data de 20 aprilie 2016 la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., solicitând:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 394.188,08 RON (TVA inclus), reprezentând prejudiciu suferit de Prestator și pretins în conformitate cu art. 33 din Condițiile generale ale contractului de servicii, cu titlu de daune, ca urmare a suspendării și apoi a rezilierii abuzive de către pârâtă a Contractului de servicii de supervizare nr. 92/37413/29.06.2011, dispusă prin adresele nr. x/15.05.2014 (adresa de suspendare) și nr. 92/64640/11.11.2014 (adresa de reziliere);

- să se constate că, la data de 19.09.2014, a operat rezilierea unilaterală a Contractului de servicii, dispusă de către Inginer prin adresa nr. x, în temeiul dispozițiilor art. 36.1 lit. c) din Condițiile Generale ale Contractului;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.643.095,63 RON, cu titlu de daune, reprezentând cheltuielile suportate de către reclamantă pentru serviciile de depozitare, arhivare, transport și predare a tuturor documentelor întocmite de către Inginer în cursul executării contractului, servicii prestate după data suspendării abuzive a Contractului de servicii, acestea fiind calculate de la data suspendării executării contractului - 15.06.2014 - și data predării documentelor întocmite - 30.07.2015;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațional a României în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., fiind obligată reclamanta sa plătească pârâtei suma de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale (onorariu expert).

La data de 22 iunie 2018, S.C. A. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., acțiune în anulare împotriva sentinței anterior menționate, solicitând admiterea acțiunii în anulare și, pe cale de consecință, anularea sentinței arbitrale, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 9, 13 și 14 din C. proc. civ. și ale art. 575 și 576 din același act normativ.

Prin sentința civilă nr. 108 F din 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefondată.

Împotriva sentinței anterior menționate a formulat recurs, la data de 21 februarie 2019, recurenta S.C. A. S.R.L., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 martie 2019.

Recurenta a precizat temeiul acțiunii ca fiind textul art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

A susținut, în esență, că hotărârea pronunțată încalcă dispozițiile imperative ale legii, judecata acțiunii arbitrale făcându-se cu nesocotirea principiului disponibilității, reglementat de art. 9 C. proc. civ., a dreptului la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ. și a principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 C. proc. civ., întrucât tribunalul arbitral a soluționat cauza cu încălcarea obligației de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate.

A mai invocat încălcarea obligației tribunalului arbitral de a-și întemeia hotărârea numai pe motivele de fapt și de drept supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților, obligație expres reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

A arătat, astfel, că prin sentința civilă recurată, instanța a reținut că tribunalul arbitral a procedat corect lăsând neexaminat capătul de cerere privind caracterul abuziv al notificării de suspendare, întrucât suspendarea executării contractului de servicii și-a produs efectele ca urmare a rezilierii contractului de servicii dispusă de către pârâtă.

Or, câtă vreme recurenta nu a contestat nelegalitatea măsurii suspendării până la data rezilierii, în mod implicit, a susținut că acest capăt de cerere nu mai putea fi contestat în procedura arbitrală.

Recurenta a făcut referire la aspectele reținute de instanță, în sensul că anumite apărări ale intimatei, formulate pe calea excepției tardivității, puteau primi alte interpretări în soluționarea pe fond a cauzei, tribunalul arbitral nefiind obligat să le pună în discuția prealabilă a părților.

Or, această manieră de interpretare a limitelor judecății și a obligației pe care instanța o are față de părți, de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt sau de drept supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților, a produs, în opinia recurentei, o încălcare a dispozițiilor art. 14 din C. proc. civ., fiind validată o hotărâre pronunțată cu încălcarea normelor de drept ce consfințesc atât dreptul la apărare, cât și contradictorialitatea în procesul civil.

Recurenta a susținut că soluționarea de către tribunalul arbitral a excepției tardivității, în susținerea căreia pârâta a invocat, ca motiv de fapt și de drept, existența unei alte cereri, cu un petit similar, dar la care reclamanta a renunțat, echivalează cu o decădere a reclamantei din formularea unei noi cereri având același obiect, respectivul motiv de fapt și de drept nemaiputând face obiectul judecății, decât dacă partea sau instanța l-ar fi supus dezbaterii contradictorii a părților, lucru care nu s-a întâmplat.

Tot astfel, a arătat că tribunalul arbitral nu putea să dea o calificare cererii de renunțare la judecată, fără ca în prealabil să o pună în discuția contradictorie a părților, mai ales că soluția s-a întemeiat pe această calificare juridică.

A menționat că, din dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ., în raport cu cele ale art. 575 și 576 C. proc. civ., rezultă că tribunalul arbitral era obligat să aplice regulile de procedură reglementate de C. proc. civ. prin art. 9 - dreptul de dispoziție al părților, art. 13 - dreptul la apărare și art. 14 - contradictorialitatea, deoarece judecata nu se putea desfășura decât în limitele stabilite prin cererile și apărările părților, cu respectarea dreptului la apărare și cu respectarea contradictorialității ce guvernează procesul civil.

Cu toate acestea, recurenta a susținut că tribunalul arbitral și-a întemeiat hotărârea pe alte motive de fapt și de drept decât cele ce au făcut obiectul judecății acțiunii principale, acestea nefiind supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părților.

Punerea în dezbaterea contradictorie a părților a calificării juridice a renunțării la judecata cererii realizată într-o altă cauză era cu atât mai importantă, cu cât tribunalul arbitral a reținut, cu caracter definitoriu în cauză, că renunțarea la judecata unei cereri a produs un efect direct asupra prezentului litigiu, în sensul că cererea recurentei de constatare a rezilierii contractului din inițiativa prestatorului nu mai poate primi o dezlegare, petitul rămânând fără obiect, ca urmare a validării rezilierii dispuse, în prealabil, de către autoritatea contractantă, aspect care, de asemenea, nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților.

Procedând astfel, aspectele invocate de recurentă, privitoare la încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 66/29.06.2011, O.U.G. nr. 64/03.06.2009, precum și ale Contractul de finanțare nr. x/21.10.2011 încheiat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial - Transport 2007-2013 și intimată, în calitate de beneficiar, au rămas nesoluționate, recurenta fiind decăzută din dreptul de a contesta măsura suspendării, ca urmare a faptului că, până la data arbitrajului, pârâta a dispus rezilierea contractului, iar pretinsul efect produs prin reziliere asupra măsurii suspendării nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate de recurentă pentru soluționarea recursului.

Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a transmis, la 12 aprilie 2019 (data poștei - plic dosar recurs), întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs formulate de recurenta S.C. A. S.R.L, arătând că din textul art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data cererii de arbitrare, rezultă că hotărârile prin care acțiunile arbitrale au fost respinse nu pot fi atacate cu recurs, deoarece această posibilitate nu este prevăzută de lege.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului, considerând că cererea de recurs este doar formal motivată, recurenta reiterând situația de fapt și apărările formulate prin acțiunea în anulare, fără a invoca motive de nelegalitate ale sentinței atacate care să se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este legal timbrat, a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, însă este inadmisibil, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de punctele 1-8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 6 martie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că recursul declarat de S.C. A. S.R.L. vizează sentința civilă nr. 108 F din 23 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de recurentă împotriva sentinței arbitrale nr. 4 din 11 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2016.

Față de împrejurarea că sentința atacată a fost pronunțată în cadrul unei acțiuni în anulare îndreptate împotriva unei hotărâri arbitrale, se reține că, potrivit art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.

Conform art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz.

Totodată, textul alin. (4) al art. 613 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii introductive - 20 aprilie 2016, prevede că:

"Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt supuse recursului, fiind definitive.

Modificarea alin. (4) al art. 613 din C. proc. civ. s-a realizat doar ulterior datei introducerii cererii de arbitrare (20 aprilie 2016), prin Legea nr. 17/2017, în vigoare începând cu data de 24 martie 2017, textul modificat statuând:

"Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Se constată că dispozițiile astfel modificate nu sunt incidente în cauză, în raport cu prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Prin urmare, având în vedere normele juridice amintite și prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși sentința recurată poartă în dispozitiv mențiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de textul art. 129 din Constituția României.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 108 F din 23 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 108 F din 23 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.