ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 17.09.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe parata Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 25.234,64 RON reprezentând penalități contractuale, stipulate la clauza 13.2. din Contractul de servicii nr. x din 05.01.2015 ("Contractul"), calculate de la data de 11.12.2015, ziua imediat următoare scadenței facturii fiscale nr. x/26.10.2015 emisă de reclamantă pentru serviciile stipulate la clauza 4.1. pct. 2 din contract, și până la 27.08.2018 data încasării facturii fiscale (urmare pronunțării sentinței prin care pârâta a fost obligată la plată), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7106/07.11.2018, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a admis acțiunea formulată de reclamanta A A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pârâta fiind obligată la plata sumei de 25234,64 RON către reclamantă, reprezentând penalități contractuale calculate pentru perioada 11.12.2015-27.08.2018 prin raportare la debitul de 94190,40 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 7106/07.11.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a declarat recurs pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. solicitând casarea în tot a sentinței civile nr. 7106/07.11.2018 pentru nemotivarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată și neîntemeiată.

2.1. Prin decizia civilă nr. 153/24.10.2019, Tribunalul București, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că potrivit prevederilor art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante."

Conform prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice (…)."

Din dispozițiile legale mai sus evocate, rezultă că instanța competentă să soluționeze recursul declarat împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate cererile ce decurg din executarea contractelor administrative, este secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel care judecă în complet specializat în achiziții publice.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal care judecă în complet specializat în achiziții publice, conform prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal iar la primul termen de judecată, a fost invocată din oficiu excepția necompetenței materiale.

2.2. Prin decizia civilă nr. 1258/19.11.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a recursului formulat pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 7106/07.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Totodată, a constatat intervenit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că prezentul litigiu a fost inițiat ulterior intrării în vigoare a Legii 212/2018 care a adus o serie de modificări importante în derularea contenciosului contractelor administrative.

Una dintre modificările importante constă în segregarea litigiilor decurgând din contractele administrative, după cum urmează:

a) litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ și litigiile legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, sunt în competența instanței de contencios administrativ;

b) litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența instanțelor de drept comun.

Așadar, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competența instanțelor de drept comun, acesta fiind și motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluționat, în primă instanță, de judecătorie, secția civilă.

Referitor la noțiunea de instanță de drept comun, aceasta ar fi instanța civilă și, în funcție de calitatea părților și de obiectul contractului administrativ, completurile specializate în litigii între profesioniști.

Stabilind competența instanței de drept comun, legiuitorul a schimbat în profunzime regimul juridic și regulile după care aceste litigii se vor desfășura (termen de prescripție, lipsa impunerii parcurgerii procedurii prealabile) și, cu toate că legea de modificare nu face nicio referire la legea de procedură pe care instanța de drept comun o va aplica, sunt argumente solide în sensul aplicării dreptului comun (definiția noțiunii de "contencios administrativ" cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 554/2004 care exclude activitatea instanțelor de drept comun și posibilitatea instanțelor de drept comun de a aplica Legea nr. 554/2004; procedura de soluționare prevăzută în capitolul II din Legea nr. 554/2004 vizează doar soluționarea cererilor în contenciosul administrativ; căile de atac și termenele reglementate de Legea nr. 554/2004 vizează exclusiv hotărârile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, prin urmare dispozițiile legale care le reglementează nu se aplică hotărârilor pronunțate de instanțele de drept comun).

Raportat la aceste statuări, Curtea de apel a reținut că norma prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016 este inaplicabilă prezentului litigiu, atribuit de la început în competența instanțelor de drept comun, întrucât aceasta se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din lege care, fiind soluționate în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice, sunt supuse recursului la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă, de asemenea, în complet specializat în achiziții publice, aplicând legea contenciosului administrativ, în completarea legii speciale.

În cauză, calea de atac și termenul pentru declararea acesteia sunt cele de drept comun, iar instanța competentă cu soluționarea căii de atac este instanța ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanță, respectiv Tribunalul București, secția civilă, complet specializat în litigii cu profesioniști.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului București, secția a VI a civilă.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de17.09.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25.234,64 RON reprezentând penalități contractuale, stipulate la clauza 13.2. din Contractul de servicii nr. x din 05.01.2015 ("Contractul"), calculate de la data de 11.12.2015 (ziua imediat următoare scadenței facturii fiscale nr. x/26.10.2015 emisă de reclamantă pentru serviciile stipulate la clauza 4.1. pct. 2 din contract, și până la 27.08.2018 (data încasării facturii fiscale urmare pronunțării sentinței prin care pârâta a fost obligată la plată), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit normei de competență prevăzută de art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 212/2018, procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante".

Prin sentința civilă nr. 7106/07.11.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, cererea reclamantei a fost admisă iar împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta.

Așadar, recursul este formulat împotriva unei hotărâri prin care fost soluționată o cerere ce privește executarea unui contract de achiziție publică.

Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 reglementează competența instanței care soluționează calea de atac a recursului, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice, însă așa cum a reținut și Curtea de Apel București, norma se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) - Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor- care se soluționează în prima instanță de secția de contencios administrativ a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Or, în condițiile în care, scopul modificărilor intervenite prin Legea nr. 212/25.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004 și intenția legiuitorului au fost de a stabili competența litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanței civile de drept comun, care va aplica dreptul comun, este evident că art. 55 alin. (3) nu poate fi interpretat decât în sensul că recursul va fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în complet specializat în achiziții publice, doar dacă calea de atac este formulată într-o cerere ce face obiectul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1) din același act normativ.

Așadar, este evident că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în speță calea de atac și termenul pentru declararea recursului fiind cele de drept comun, iar instanța competentă în soluționarea căii de atac este instanța ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanță, respectiv Tribunalul București, secția civilă.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe recurenta-pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și pe intimata-reclamantă A. S.R.L. în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.