ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 335/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin sentința arbitrală din 16.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/10.08.2018, tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațională – CCI Paris a stabilit că decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor (C.A.D.) nr. 6/20.01.2018 este definitivă și obligatorie pentru părți, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.) având obligația contractuală de a se conforma acesteia. A constatat că rezilierea contractului nr. ISPA 2000/16/P/PT/004/03/02 de către reclamantă la 28.07.2007 s-a realizat în mod justificat și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.150.000 euro, reprezentând garanție de bună execuție, la care se adaugă dobânda calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 10.02.2018 și până la restituirea integrală a debitului, precum și a sumei de 129.988 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului înregistrat de reclamantă ca urmare a nerestituirii garanției de bună execuție de pârâtă, la care se adaugă dobânda calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, astfel: pentru suma de 64.994 euro, începând cu 20.07.2007 și până la plata integrală a acesteia, iar pentru suma de 64.994 euro, de la 10.02.2018 până la achitarea acesteia.

A mai obligat pârâta la plata către reclamantă:

- a sumei de 1.074.219,57 euro, reprezentând sume reținute și a dobânzii aferente debitului, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 20.09.2008 și până la plata integrală a acesteia pentru suma de 537.109 euro și de la 20.09.2010 până la achitarea debitului pentru suma de 537.109 euro,

- a sumei de 422.750 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în temeiul contractului și a dobânzii aferente, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 20.08.2008 și până la plata integrală a acesteia,

- a sumei de 715.000 euro, cu titlu de despăgubiri înregistrate urmare ridicării echipamentelor de către reclamantă din șantier și a dobâzii aferente, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, de la 20.01.2010 până la plata integrală a debitului,

- a sumei de 479.750 euro, reprezentând beneficiul nerealizat urmare rezilierii contractului de către reclamantă și a dobânzii aferente, calculată lunar la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, de la 20.07.2008 până la plata integrală a sumei,

- a 50% din taxele achitate către C.A.D. în procedura prearbitrală și a dobânzii aferente, calculată lunar, la rata de actualizare a Băncii Centrale Europene + 3%/an, începând cu 10.02.2018 și până la plata lor integrală,

- a sumei de 135.700 USD și sumei de 71.291,34 euro, reprezentând cheltuieli de arbitraj și a dobânzii de 6%/an, calculată de la data pronunțării hotărârii arbitrale și până la data plății debitului, celelalte pretenții fiind respinse.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b), teza a II-a, raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 29.06.2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale aceleiași curți de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VI-a Civile a Curții de Apel București, care prin sentința civilă nr. 78/06.05.2021, a respins acțiunea în anulare ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 78/06.05.2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat că sentința civilă recurată este nelegală prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea incidenței primului motiv de recurs, a afirmat că hotărârea atacată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât pronunțarea soluției în cauză s-a realizat fără a se avea în vedere toate aspectele deduse judecății prin acțiunea în anulare.

Totodată, a arătat că sentința civilă recurată nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunța soluția și, implicit, motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale și probele administrate în dovedirea lor.

Din această perspectivă, a susținut că sentința civilă încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și principiul rolului activ al judecătorului, consfințit de art. 22 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a afirmat că acțiunea în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care vizează aspecte ce țin de conținutul hotărârii arbitrale.

Astfel, a arătat, în esență, că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative aplicabile în speță, întrucât, contrar considerentelor sentinței arbitrale, decizia C.A.D. a fost emisă după împlinirea termenului de 84 de zile, prevăzut de art. 20.2 alin. (2) din condițiile generale FIDIC.

Sub acest aspect, a precizat că intimata, în motivarea cererii de arbitrare, a prezentat în mod greșit modul de derulare a procedurii în fața Comisiei de Adjudecare a Disputelor, inducând în eroare tribunalul arbitral cu privire la acest aspect, dar și la condițiile de plată a onorariului datorat adjudecătorului, respectiv că acesta a fost achitat cu întârziere, fapt ce determinat soluționarea litigiului după expirarea termenului pentru emiterea deciziei de către comisie.

În opinia sa, sancțiunea ce ar fi trebuit să intervină în această situație era rămânerea fără efecte juridice a deciziei C.A.D., aspect confirmat și de președintele comisiei de soluționare a disputelor, având în vedere că legislația aplicabilă contractului era cea română, iar intimata avea obligația de a se conforma și acționa potrivit normelor legale incidente contractului.

Mai mult, a arătat că potrivit condițiilor generale ale contractului care cuprindeau și regulile de adjudecare a disputelor dintre părți și ale actului adițional nr. x/20.06.2006 la acest contract, părțile erau obligate să respecte regulile procedurii pre-arbitrale, sub sancțiunea decăderii din drepturile recunoscute prin acestea.

În continuare, recurenta a prezentat modalitatea în care s-a desfășurat procedura de adjudecare a disputelor în speță, subliniind că, în derularea ei, a întâmpinat dificultăți de comunicare cu membrii C.A.D. și cu partea adversă, în ceea ce privește transmiterea documentelor către aceștia.

A mai afirmat că dispozițiile emise de președintele C.A.D. au fost respectate numai de autoarea căii de atac și parțial de intimata-pârâtă și de emitentul lor și a detaliat modul în care s-a purtat corespondența cu membrii comisiei.

Totodată, a susținut că, față de neemiterea deciziei C.A.D. în termen, aceasta a înaintat, în conformitate cu prevederile contractuale, o notificare de nemulțumire prin Adresa nr. x/20.02.2018, astfel că din această perspectivă, decizia C.A.D. nu mai putea fi emisă.

A mai arătat și că transmiterea deciziei după împlinirea termenului pentru emiterea ci s-a realizat către un singur reprezentant al său, nu și către ceilalți reprezentanți indicați la 19.09.2017, motiv pentru care, în opinia sa, termenul de 28 de zile prevăzut pentru emiterea notificării de nemulțumire a început să curgă cel mai devreme la data de 23.02.2018, dată la care a cunoscut în mod legal sau a putut să cunoască decizia respectivă.

De asemenea, în argumentarea incidenței ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea prevederilor O. G. nr. 13/2011, în ceea ce privește plata cheltuielilor arbitrale.

Sub acest aspect, a afirmat că obligarea sa la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor arbitrale încalcă dispozițiile art. 1 a acestui act normativ, care se referă la restituirea unui împrumut de bani și nu la plata unei sumei la care a fost obligată prin sentința arbitrală.

În concluzie, a apreciat că toate considerentele expuse anterior se încadrează în ipoteza reglementată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și ale art. 1.169 C. civ., astfel că se impune casarea sentinței recurate și pe cale de consecință, desființarea celei arbitrale.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului; în urma analizei, a fost comunicat către părți, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a exprimat punctul de vedere.

La termenul din 26.10.2022, instanța de recurs constituită în complet de filtru a admis în principiu recursul și a acordat termen în ședință publică, pentru soluționarea căii de atac cu citarea părților.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia, cu prioritate, în temeiul în art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că recurenta, deși a indicat expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de desfășurarea procedurii prearbitrale și de sentința arbitrală pronunțată.

Subsumat primului motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că hotărârea atacată nu este motivată, fiind încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cele ale art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât nu cuprinde argumentele care au format convingerea judecătorului și nici motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale și probele administrate în susținerea acestora.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu se integrează conținutului legal al motivului de casare invocat; sub pretextul unor vicii de motivare, recurenta repune în discuție aspecte vizând fondul cauzei, astfel cum a fost reținut prin sentința arbitrală, respectiv chestiuni referitoare la modul de desfășurarea al procedurii în fața Comisiei de Adjudecare a Disputelor (C.A.D.) și clauzele contractului dintre părți privind această procedură. Această concluzie rezultă din argumentele menționate în susținerea motivului de recurs, autoarea căii de atac urmărind, în realitate, o reevaluare a situației de fapt și a probatoriului administrat cu privire la aspecte asupra cărora s-a statuat prin sentința arbitrală.

Prin al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat doar sentința arbitrală, fără a releva vreun motiv de nelegalitate vizând hotărârea curții de apel, prin care a fost soluționată acțiunea în anulare. Astfel, autoarea căii de atac a reluat analiza unor chestiuni privind condițiile de desfășurare a procedurii prearbitrale, regulile de adjudecarea a disputelor dintre părți astfel cum au fost prevăzute în contractul părților, precum și argumente privind corespondența părților cu membrii C.A.D., cheltuielile arbitrale și dobânda aferentă acestora, aspecte criticate, identic, și în fața curții de apel și examinate de această instanță.

De aceea, analiza memoriului de recurs relevă că, reiterând întocmai motivele dezvoltate în cadrul acțiunii în anulare, autoarea căii de atac a urmărit să obțină de la instanța de recurs reaprecierea situației de fapt cu privire la aspectele criticate, precum și reanalizarea probatoriului conform viziunii proprii asupra chestiunii litigioase.

În acest context, Înalta Curte amintește că examinarea instanței de recurs este limitată de conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie. O asemenea analiză nu mai poate fi făcută în etapa procesuală a recursului, față de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, îi consacră acestei căi de atac natura nedevolutivă, astfel că reevaluarea situației de fapt și a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii și în recurs.

Totodată, Înalta Curte reamintește că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motive de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce analiza motivelor de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

În consecință, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 78/06.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.