ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra cauzei de față, constată următoarele.

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2021, pe rolul Tribunalului Gorj, Secția I civilă, sub nr. x/95/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaș, a solicitat următoarele: plata sumei de 1.200 euro/an, echivalent în lei la data plății - indemnizație pentru limitările aduse dreptului de folosință a suprafeței de 722 m.p. teren afectat de lucrările realizate de către pârâtă, reprezentând Proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale: „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului național de transport al gazului pe coridorul de transport Bulgaria – România – Ungaria – Austria – gazoduct Podișor – Horia GMS și trei noi stații de comprimare (Jupa, Bibești și Podișor) (etapa 1)”, indemnizație care să fie achitată de la data demarării acestor lucrări; plata sumei de 6.000 euro, echivalent în lei la data plății – cu titlu de daune, reprezentând pierderea de valoare a restului de teren ca urmare a schimbării categoriei de folosință; plata dobânzii legale calculate de la data publicării actului de expropriere în Monitorul Oficial până la momentul achitării sumelor stabilite cu titlu de despăgubire de către instanță; plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5,  art. 6 și art. 8 din Legea nr. 185/2016, precum și cele ale art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția Românie și ale art. 1498, art. 1530  și art. 1531 C. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/95/2021, Tribunalul Gorj, Secția I civilă, constatând că la dosar nu există o hotărâre de expropriere, a recalificat obiectul cererii de chemare în judecată din expropriere în pretenții.

I.2

.

Sentința pronunțată de Tribunalului Gorj, Secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 39 din data de 16 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/95/2021, Tribunalul Gorj, Secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 3.581,12 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 722 m.p., aferentă perioadei februarie 2020 – mai 2021.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 3.898 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins, în rest, cererea.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/95/2021, Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 39 din data de 16 februarie 2023, pronunțate de Tribunalul Gorj, Secția I civilă, în dosarul nr. x/95/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A. să achite reclamantului A. și dobânda legală pentru despăgubirile acordate, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

II.

Calea de atac formulată în cauză

II.1.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, la data de 6 septembrie 2023, sub nr. x/95/2021, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. x.

II.2. Cererea de recurs

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii în integralitatea sa, astfel cum a fost formulată și modificată ulterior, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirilor și a lipsei de folosință stabilite de experții evaluatori C., D. și E., precum și a dobânzii legale.

În esență, a arătat că în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză judiciară evaluatorie, necontestate de către partea adversă, se precizează că suprafața afectată este de 3.640 m.p., fiind propusă o despăgubire de 112.840 lei.

Totodată, a susținut că este adevărat că, raportat la categoria de folosință – fâneață, amplasarea conductei nu ar afecta destinația menționată în acte, dar, potrivit certificatului de urbanism nr. 8 din data de 13 martie 2023, se poate observa că imobilul să găsește în intravilanul U.A.T. Schela, fiind pretabil ridicării de construcții, în condițiile în care există un P.U.Z. și un P.U.G., iar imobilul se află în intravilanul localității.

A arătat că în certificatul de urbanism se reține că în vederea ridicării celor trei construcții este necesar avizul B., aviz care va fi condiționat de respectarea acelei zone de siguranță identificată de experții constructori prin raportare la ordinul nr. 118 din 2013; această interdicție plasată în sarcina proprietarului semnifică o limitare a dreptului său de proprietate, o ocupare continuă a terenului pe durata existenței rețelei cu privire la această suprafață, deși teoretic acesta se bucură de toate atributele proprietății.

În opinia recurentului-reclamant, contrar celor reținute de către instanța de apel, nu poate fi vorba despre o situație ipotetică, respectiv că nu se pot acorda despăgubiri ce se dovedesc a fi certe, actuale momentului judecății, ci trebuie avute în vedere acele situații sigure ca realizare și al căror efecte, deși se produc la o dată ulterioară, analizate la momentul pronunțării hotărârii, este sigur că se vor produce, neexistând un dubiu în acest sens.

A subliniat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atingerea adusă respectării bunurilor trebuie să păstreze un echilibru just între cerințele interesului general și imperativul apărării dreptului de proprietate; trebuie verificate nu numai existența, în concret, a modalităților de despăgubire aplicate, ci și subordonarea lor scopului reparator comparativ cu natura interesului general ocrotit.

Totodată, a apreciat că aspectele reținute în considerentele decizie Curții Constituționale nr. 856/2006 nu exclud faptul că instanțele au căderea de a aprecia cauzal asupra încălcării dispozițiilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social și dacă răspunde unei utilități publice și dacă păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativul apărării dreptului fundamental de proprietate.

II.3

.

Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaș a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului în raport de prevederile art. 457 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (9) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, iar, în subsidiar, excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La data de 27 octombrie 2023, recurentul-reclamant A. a depus o cerere prin care a arătat că își retrage recursul și solicită restituirea taxei judiciare de timbru achitate.

Prin notele scrise depuse la data de 14 noiembrie 2023, intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaș a precizat că nu se opune renunțării la judecata recursului de către partea adversă, precum și că lasă a aprecierea instanței cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant.

II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 noiembrie 2023, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data de 16 ianuarie 2024, când a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității recursului, invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, iar, în subsidiar, asupra celorlalte chestiuni invocate în cauză.

II.5.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

II.5.1.

În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea având ca obiect pretenții întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 185/2016, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A. la repararea prejudiciului suferit de acesta ca urmare a lucrărilor efectuate de pârâtă, din cauza atât a ocupării suprafeței de 722 m.p., cât și a schimbării categoriei de folosință pentru diferența de teren.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 185/2016: „În cazul lucrărilor de construire aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, pentru exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra imobilelor, inițiatorul proiectului va plăti: a) indemnizații pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor; b) despăgubiri pentru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activități afectați de exercitarea dreptului de servitute, stabilite conform art. 8.”

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din același act normativ, „Drepturile de uz și de servitute asupra imobilelor aflate în proprietate privată se constituie cu titlu oneros, în condițiile prezentei legi. Inițiatorul proiectului plătește sau, după caz, consemnează: a) indemnizațiile lunare pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor necesare proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale; b) despăgubirile pentru toate pagubele cauzate proprietarilor sau titularilor de activități afectați de exercitarea drepturilor de uz și de servitute; c) indemnizațiile anuale ale proprietarilor, în cazul instalațiilor de suprafață, pentru exercitarea dreptului de uz.”

Totodată, alin. (8) al acestui articol prevede că persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizațiilor și/sau despăgubirilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 15 și art. 20 lege, iar, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2016, persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizației și/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 și 8 și plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 20 din același act normativ, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Art. 20 din lege stabilește că toate litigiile rezultate din nerespectarea drepturilor și/sau neexecutarea obligațiilor stabilite prin această lege vor fi soluționate de către tribunalul în a cărui rază teritorială este situat imobilul, conform prezentei proceduri, iar alin. (9) al acestui articol prevede că

hotărârea dată de tribunal este executorie și este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare

.

Înalta Curte constată că litigiul de față, prin toate elementele sale, este unul circumscris dispozițiilor speciale ale Legii nr. 185/2016, recurentul-reclamant acționând din postura proprietarului imobilelor afectate de implementarea unui proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale, care se plânge de nerespectarea drepturilor sale de proprietate și, corelativ, de cuantumul dezdăunărilor acordate pentru limitările aduse drepturilor sale. Soluționând litigiul, în privința tuturor pretențiilor deduse judecății, instanțele au reținut și făcut aplicarea Legii nr. 185/2016, ca lege specială.

În aceste circumstanțe, reținând prevederile legale mai sus menționate, se constată că hotărârea tribunalului

este supusă numai apelului

, cale de atac a cărei soluționare intră în competența curții de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, cum, potrivit art. 20 alin. (9) din Legea nr.185/2016, sentința pronunțată în cauză de către tribunal este supusă numai apelului, față de dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte reține că decizia care face obiectul prezentei căi de atac este definitivă și nu este susceptibilă de recurs.

Chiar dacă în dispozitivul hotărârii se precizează că ea este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte reține că această mențiune nu are niciun efect, în acest sens fiind dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercit calea de atac prevăzută de lege.

Conform principiului legalității, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atacare a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Ca atare, cum hotărârea atacată pe calea prezentului recurs – decizia civilă nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă, în dosarul nr. x/95/2021 – este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în raport de argumentele expuse și de dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împrejurare față de care nu se mai impune analiza cererii de renunțare la judecata recursului formulată de recurentul-reclamant, nici a excepției nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă și nici a motivelor de recurs susținute în cauză.

II.5.2. Analizând cerea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte reține următoarele.

În speță, prin rezoluția din data de 13 septembrie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant, în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 1.641 lei.

Această obligație a fost îndeplinită de către recurentul-reclamant, care a depus la dosar chitanța seria 77812/2023 nr. 0066935 din data de 26 septembrie 2023, emisă de Municipiul Târgu Jiu.

Potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române; h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) în alte cauze expres prevăzute de lege.”

Prin urmare, situațiile în care partea poate beneficia de restituirea taxei judiciare de timbru sunt expres prevăzute de lege, neputându-se proceda de către instanța de judecată la o extindere a acestora și la alte situații.

Este adevărat că recurentul-reclamant a formulat cerere de renunțare la judecata recursului (la data de 27 octombrie), însă dat fiind faptul că această solicitare a fost formulată ulterior comunicării cererii de recurs către intimata-pârâtă (26 septembrie 2023) și că analiza excepției inadmisibilității recursului este prioritară oricărei alte cereri, nu se poate reține incidența ipotezei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ca atare, față de soluția ce urmează a fi pronunțată și de succesiunea efectuării actelor de procedură, Înalta Curte, constatând că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele la care se referă art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă.

Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.