ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1739/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 11.06.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității edificării unei construcții pe terenul intravilan în suprafață de 4132 mp, categoria A, situat în intravilanul localității Scornicești; obligarea pârâtei la plata unei sume lunare reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ca urmare a afectării a două suprafețe de teren al căror proprietar este reclamantul, respectiv: suprafața de 4132 mp, tarlaua nr. x, parcela x și suprafața de teren de 1197 mp, categoria A, tarlaua nr. x, parcela x, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 20.02.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei de a nu edifica construcții în subsolul și la suprafața terenurilor proprietatea reclamantului situate în Scornicești, Tarlaua nr. 22 Parcela 5, Tarlaua 237/4 Parcela 5/1, Tarlaua 21 Parcela 20, Tarlaua 21 Parcela 21 și sistarea executării construcțiilor începute și ridicarea acestora până la intrarea în legalitate.

Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2020, instanța a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul cu număr mai mic, 1107/104/2019.

Prin sentința civilă nr. 222 din 30 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea conexată și adiționată formulată de reclamantul A.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului o sumă lunară de 0,53 RON/mp pentru terenul situat în T21 P20. S-a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 511,36 RON.

Prin decizia nr. 264/2021 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 222 din 30 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.389 RON cheltuieli de judecată aferentă fondului, reprezentând 10000 RON onorariu avocat, 1000 RON onorariul expertiză evaluare imobiliară și 389 RON taxă timbru, raportat la valoarea pretențiilor admise și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins apelul formulat de pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaș, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 264/2021 din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a formulat recurs reclamantul A., criticând soluția pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că înțelege să conteste în parte hotărârea instanței de apel în ceea ce privește pretențiile față de imobilul situat în intravilanul localității Scornicești, parcela x în suprafață de 4132 mp, teren cu destinație conform PUG Scornicești "extindere locuințe și funcțiuni complementare".

După expunerea situației de fapt, recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit art. 479 alin. (1) Noul C. proc. civ., interpretând greșit actul dedus judecății, prin aprecierea că reclamantul nu și-a făcut cunoscută intenția de construire a unei stații PECO, pe imobilul situat în T22 P5, raportându-se la data emiterii certificatului de urbanism. Or, dovada acestei intenții a fost făcută prin convenția nr. 30956/01/500, depusă la dosarul cauzei încă de la 27 octombrie 2016.

A arătat recurentul că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv punctul 3 din cererea de apel reținând că obligarea pârâtei la ridicarea construcțiilor edificate fără drept pe imobilele proprietatea recurentului reprezintă o cerere nouă în apel, având caracter inadmisibil.

Referitor la acest aspect, arătă că această cerere - de ridicarea a construcțiilor de pe terenul său - a fost formulată în dosarul nr. x/2020, dosar conexat la dosarul nr. x/2019, iar instanța de apel, neanalizând această cerere formulată distinct, a produs o vătămare a dreptului recurentului la un proces echitabil.

Printr-un alt motiv de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat în mod greșit Legea nr. 185/2016 raportat la art. 749, art. 755-772 și art. 693 C. civ. atunci când a judecat apelul cu privire la construcția edificată de pârâtă pe terenul proprietatea recurentului, aplicând în mod greșit norma de drept material privind dreptul de uz și servitute al pârâtei, instituit de Legea nr. 185/2016.

A arătat că Legea nr. 185/2016 nu conferă titularului de activitate dreptul de superficie, și nici pârâta nu a obținut acest drept asupra imobilului teren.

Totodată, a susținut că instanța de apel a interpretat în mod greșit art. 555 din C. civ. atunci când a analizat pretențiile cu privire la terenul intravilan, construibil, cu destinație locuințe și funcțiuni complementare, condiționând acest drept de dovedirea intențiilor de a construi, de bonitate, de dreptul de a avea acces la justiție prin cererea de ajutor public judiciar, efectuând astfel o discriminare pe criteriu de avere.

În partea finală a memoriului de recurs, recurentul-reclamant a expus pe larg situația de fapt.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a invocat excepția inadmisibilității căii de atac în raport cu prevederile legii speciale - Legea nr. 185/2016, potrivit cărora hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă doar căii de atac a apelului.

Totodată, a invocat excepția tardivității formulării căii de atac, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor inadmisibilității și tardivității și admiterea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 25 ianuarie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 3, care a stabilit termen de judecată la data de 05 octombrie 2022, în ședință publică, pentru soluționarea recursului.

Examinând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității acestuia, invocată de intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin(.1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. la plata contravalorii prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității edificării unei construcții pe terenul intravilan în suprafață de 4132 mp, categoria A, situat în intravilanul localității Scornicești, tarlaua nr. x, parcela x și obligarea pârâtei la plata unei sume lunare reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ca urmare a afectării a două suprafețe de teren al căror proprietar este reclamantul, respectiv: suprafața de 4132 mp, tarlaua nr. x, parcela x și suprafața de teren de 1197 mp, categoria A, tarlaua nr. x, parcela x și, respectiv cererea prin care același reclamant a cerut obligarea pârâtei de a nu edifica construcții în subsolul și la suprafața terenurilor menționate.

Cererile au fost formulate la datele de 11 septembrie 2019 și, respectiv 20 februarie 2020 și au fost întemeiate, în drept, pe dispozițiile Legii nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, respectiv pe art. 8 alin. (8), art. 15 și art. 20 din acest act normativ, precum și pe dispozițiile art. 1529, 617, 749 și 693 C. civ.

Potrivit art. 5 din legea mai sus invocată, în cazul lucrărilor de construire aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, pentru exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra imobilelor, inițiatorul proiectului va plăti: a) indemnizații pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor; b) despăgubiri pentru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activități afectați de exercitarea dreptului de servitute, stabilite conform art. 8.

Conform art. 8 alin. (8), persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizațiilor și/sau despăgubirilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 15 și 20, iar potrivit art. 15 alin. (2), persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizației și/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 și 8 și plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 20, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Termenul de depunere a acestor cereri este de un an de la afișarea de către inițiatorul proiectului a listelor finale conținând identificarea persoanelor îndreptățite și sumele plătite sau consemnate cu titlu de indemnizație/despăgubire, conform alin. (1), sub sancțiunea decăderii. Exercitarea căilor de atac cu privire la valoarea indemnizației și/sau despăgubirilor nu suspendă și nu afectează în niciun mod lucrările, respectiv exercitarea drepturilor de uz și de servitute.

Totodată, art. 20 din această lege stabilește că toate litigiile rezultate din nerespectarea drepturilor și/sau neexecutarea obligațiilor stabilite prin această lege vor fi soluționate de către tribunalul în a cărui rază teritorială este situat imobilul, conform prezentei proceduri, iar alin. (8) al acestui articol prevede că hotărârea dată de tribunal este executorie și este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

De asemenea, instanța constată că litigiul de față, prin toate elementele sale, este unul care se află sub incidența dispozițiilor speciale ale Legii nr. 185/2016, în istoricul raporturilor dintre părți regăsindu-se situația de notificare a reclamantului de către societatea pârâtă - inițiatoare a proiectului, cu privire la începerea construcțiilor și necesitatea permiterii accesului în vederea efectuării lucrărilor în conformitate cu art. 6 din lege, a încheierii unei convenții prin care au reglementat perioada necesară implementării proiectului și condițiile realizării acestuia, a notificării recurentului în temeiul art. 13 și a formulării de către aceasta a unor acțiuni prin care a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile societății pârâte, plata lipsei de folosință a două suprafețe de teren ce îi aparțin, grevate de realizarea proiectului și, respectiv, obligarea pârâtei de a nu edifica construcții în subsol și la suprafața terenurilor afectate.

Se reține astfel că recurentul pretinde și acționează din postura proprietarului imobilelor afectate de implementarea unui proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale care se plânge de nerespectarea drepturilor sale de proprietate și, corelativ, de dezdăunare pentru limitările aduse acestora. În plus, soluționând litigiul, în privința tuturor pretențiilor deduse judecății, instanțele au reținut și făcut aplicarea Legii nr. 185/2016, ca lege specială.

Prin susținerile orale formulate în fața instanței, recurentul-reclamant a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 185/2016, întrucât litigiul nu a urmat procedura de judecată prevăzută prin legea specială.

Aceste susțineri urmează a fi înlăturate având în vedere cele ce urmează:

Potrivit principiului disponibilității, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 185/2016.

Împrejurarea că soluționarea acestei cereri nu s-a făcut cu celeritatea prevăzută de lege, neurmându-se întocmai procedura prevăzută la art. 20 din lege, poate fi datorată unor circumstanțe de ordin administrativ ce țin de organizarea instanțelor și de încărcătura rolului acestora și nu produce efecte asupra temeiului de drept pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, asupra analizei instanței de judecată care trebuie să aplice situației de fapt actele normative incidente în speță și nici asupra căilor de atac ce pot fi formulate în cazul concret dedus judecății.

Astfel, reținând prevederile legale mai sus menționate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 20 alin. (8) din Legea nr. 185/2016, decizia care face obiectul prezentei căi de atac este definitivă, purtând această mențiune în dispozitiv, și nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Având în vedere dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 185/2016, rezultă că decizia nr. 264/2021 din 21 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

În raport de argumentele expuse și de dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 264 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 264 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.