ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2423/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 mai 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la relocarea conductei de gaze - proprietatea B. S.A., care este amplasată pe terenul - proprietatea S.C. A. S.A; până la relocarea conductei, obligarea pârâtei la închirierea suprafeței de teren de 3.419,22 m.p. pe toată perioada existenței obiectivului, cu plata chiriei în cuantum de 3419 euro/lună, valoare stabilită provizoriu; plata despăgubirilor pentru 3 ani, anterior promovării prezentei acțiuni, la care se adaugă dobânda legală aplicabilă raporturilor dintre profesioniști, de la momentul formulării acțiunii până la momentul plății. A evaluat provizoriu contravaloarea lipsei de folosință la suma de 123084 euro.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 113 din Legea nr. 123/2012, art. 555, art. 621 din C. civ., art. 44 art. 5 din Constituia României.

Prin sentința nr. 452/2022 din 09 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A.; a fost respinsă acțiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A..

Prin decizia nr. 119/2023 din 21 martie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A..

Împotriva deciziei nr. 119/2023 din 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că, deși instanța de apel reține lipsa calității procesuale pasive a intimatei, nu menționează care este raționamentul juridic ce a stat la baza acestei concluzii, nu indică textele de lege incidente în acest sens, pentru ca recurenta să își poată face apărările, motivarea instanței fiind lapidară. În susținerea acestor critici recurenta a expus o parte din considerentele deciziei atacate.

A susținut recurenta că, în condițiile în care instanța nu a indicat temeiul de drept avut în vedere cu privire la soluția pronunțată și nu a analizat în concret raporturile juridice deduse judecății prin prisma criticilor sale, motivarea hotărârii nu se circumscrie exigențelor imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie sa le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

Circumscris cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că motivarea instanței de apel privind excepția lipsei calității procesule pasive a intimatei pârâte B. S.A. constituie rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material prevăzute la art. 555 C. civ., ce reglementează conținutul dreptului de proprietate privată.

Astfel, din definiția legală a dreptului de proprietate rezultă că titularul acestui drept este singurul ce deține plenitudinea prerogativelor asupra bunului, adică totalitatea atributelor care pot fi exercitate. Această constatare este foarte importantă, deoarece ea conferă, în mod exclusiv, proprietarului prerogativa de a dispune de bunul său.

La fel, doar proprietarul bunului este cel care trebuie să suporte limitările aduse de lege exercitării dreptului de proprietate, în speță - despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren proprietatea recurentei.

Recurenta a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la relocarea conductei de gaze naturale tocmai din considerarea calității sale de proprietar al conductei de gaze naturale, aceasta fiind singura îndreptățită să dispună relocarea de pe terenul său și numai aceasta poate fi obligată la plata de despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, traversat de respectiva conductă.

În atare situație, proprietarul conductei justifică, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă, motiv pentru care se impunea analiza acestui aspect de către instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei.

Sub un al doilea aspect, contrar susținerilor instanței, relocarea conductei de gaze naturale nu se încadrează în atribuțiile distribuitorului de gaze naturale și nici nu decurge din desfășurarea activității de distribuție de gaze naturale.

Astfel, relocarea conductei de gaze naturale nu se poate încadra în definiția de exploatare, întreținere sau dezvoltare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, fiind o prerogativă ce decurge din calitatea de proprietar al conductei, nu din atribuțiile legale a operatorului de distribuție gaze naturale.

În acest sens, recurenta a redat dispozițiile art. 100 pct. 41 din Legea 123/2012:

"distribuția gazelor naturale reprezintă activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem de conducte de distribuție pentru a fi furnizate clienților, dar neincluzând furnizarea.", precum și prevederile art. 138 lit. a) - d) din Legea 123/2012, care stabilesc principalele drepturi și obligații ale operatorului de distribuție.

Din prevederile legale citate, precum și din restul reglementărilor în domeniul desfășurării activităților de distribuție de gaze naturale rezultă faptul că operatorul de distribuție are obligația să mențină instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale în stare funcțională, precum și să le întrețină, repare, modernizeze și opereze, a mai susținut recurenta.

Totuși, nu există nicio dispoziție legală ce prevede faptul că operatorul de distribuție ar avea dreptul să dispună cu privire la poziționarea conductei ce se află în proprietatea unei alte persoane juridice.

În speță, a menționat recurenta, prin cererea de chemare în judecată nu a pus în discuție calitatea pârâtei B. S.A. de furnizor a gazelor naturale, ci a solicitat relocarea conductei în considerarea calității sale de proprietar a respectivului bun.

A susținut recurenta că această trecere a conductei de gaze pe terenul său constituie o lipsire a dreptului de a folosi această suprafață de teren, proprietatea sa exclusivă, limitarea dreptului de proprietate fiind una gravă având în vedere natura conductei ce traversează terenul.

Amintind dispozițiile Legii nr. 123/2012, recurenta a arătat că existența conductei pârâtei pe terenul proprietatea sa îi îngrădește dreptul de proprietate privată asupra terenului respectiv.

După redarea dispozițiilor art. 621 C. civ., recurenta a mai arătat că s-a pronunțat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că dreptul de uz și de servitute, instituite prin lege asupra proprietății private a unui terț, reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia, iar în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcina excesivă și împovărătoare pentru proprietar.

În cauza Mellacher și alții c/Austriei sau în cauza James și alții c/Marii Britanii, C.E.D.O. recunoaște competența statului de a reglementa folosința unor bunuri proprietate privată atunci când se urmărește un scop de interes general.

În aceeași măsura C.E.D.O. precizează că nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raportului de proporționalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul la indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În argumentarea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, susținându-se din această perspectivă că motivarea deciziei recurate este sumară și nu se circumscrie exigențelor imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care, deși instanța de apel reține lipsa calității procesuale pasive a intimatei, nu menționează care este raționamentul juridic ce a stat la baza acestei concluzii și nici nu indică textele de lege incidente.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acest motiv de nelegalitate vizând prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.

În primul rând trebuie reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Totodată, Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.

În speță, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu menționează care este raționamentul juridic ce a stat la baza acestei concluzii și nici nu indică textele de lege incidente, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Analiza deciziei atacate relevă faptul că instanța de prim control judiciar a răspuns tuturor cererilor și apărărilor formulate, a făcut referire la dispozițiile art. 36 C. proc. civ. care reglementează calitatea procesuală și, de asemenea, și-a însușit argumentat raționamentul juridic al primei instanțe.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Însușirea argumentată a raționamentului juridic al primei instanțe de către instanța de apel nu poate fi apreciată ca o lipsă a propriului raționament juridic, iar raportările pe care instanța le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., câtă vreme instanța de apel a expus raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Simplul fapt că acele considerente expuse de instanța de apel nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

Or, în speță, instanța de apel a respectat aceste exigențe, motivarea deciziei cuprinzând în considerentele sale motivele care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, astfel că dezlegarea dată prin hotărârea recurată este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că motivarea instanței de apel privind excepția lipsei calității procesule pasive a intimatei-pârâte B. S.A. constituie rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material prevăzute la art. 555 C. civ., ce reglementează conținutul dreptului de proprietate privată, precum și că a înțeles să solicite obligarea pârâtei la relocarea conductei de gaze naturale tocmai din considerarea calității de proprietar al conductei de gaze naturale, aceasta fiind singura îndreptățită să dispună relocarea de pe terenul său și numai aceasta poate fi obligată la plata de despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, traversat de respectiva conductă; de asemenea, a menționat că relocarea conductei de gaze naturale nu se încadrează în atribuțiile distribuitorului de gaze naturale și nici nu decurge din desfășurarea activității de distribuție de gaze naturale.

Înalta Curte observă că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

În acest context, Înalta Curte reține că, potrivit art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În egală măsură, reține că activitatea prestată de B. S.A. se desfășoară în regim reglementat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 și ale legislației secundare adoptate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, domeniul de activitate principal al pârâtei fiind comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte, aceasta acționând, așadar, în calitate de furnizor de gaze naturale.

Din economia dispozițiilor art. 100 pct. 43 și pct. 44 din Legea nr. 123/2012, care definesc noțiunea de furnizare a gazelor naturale și de furnizor, art. 143 alin. (2) din aceeași lege, care stabilesc drepturile pe care le are, în principal, furnizorul de gaze naturale, art. 100 pct. 41, pct. 63, pct. 64, pct. 65, pct. 77, pct. 82, pct. 83, pct. 84, dar și din celelate dispoziții ale Legii nr. 123/2012, care reglementează procedura de obținere a licențelor, de concesionare ș.a. în domeniul gazelor naturale, rezultă că nici clientul casnic/final și nici furnizorul de gaze naturale nu sunt răspunzători de instalarea, dezvoltarea, modificarea, întreținerea rețelei de transport și/sau distribuție de gaze naturale, astfel că aceștia nu pot interveni asupra conductei instalată pe proprietatea reclamantei, astfel cum, în mod corect, au reținut ambele instanțe devolutive.

Contrar susținerilor recurentei, așa cum reiese din ansamblul dispozițiilor legale arătate, intimata-pârâtă nu poate avea vreo atribuție în privința unor lucrări de relocare a conductei de gaze naturale, în condițiile în care activitatea de relocare, de mutare în alt loc, ține de reconfigurarea sistemului și intră, astfel, în noțiunea de dezvoltare, iar intimata-pârâtă desfășoară activitatea de furnizare de gaze naturale, având cu totul alte drepturi și obligații, care nu vizează relocarea.

Astfel, intimata-pârâtă nu poate efectua modificări cu privire la conducta instalată pe proprietatea reclamantei, fiind de aceea lipsită de relevanță stabilirea ori nu a eventualei calități a acesteia de proprietar asupra conductelor parte a rețelei de transport de gaze naturale, așa cum corect a reținut instanța de apel.

În acest context, sub aspectul cadrului procesual pasiv, în mod just, s-a reținut că intimata B. S.A., conform atribuțiilor sale legale, nu poate să dispună cu privire la modificarea rețelei de transport și distribuție gaze naturale și, prin urmare, nu poate avea calitate de pârâtă în cauză.

Așa fiind, cum cerințele imperativ necesare pentru exercitarea acțiunii civile s-a constatat că nu sunt îndeplinite, în condițiile admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte B. S.A. de către prima instanță și confirmării soluției de către instanța de apel, criticile recurentei privind greșita aplicare a normelor de drept material prevăzute la art. 555 C. civ., care vizează conținutul dreptului de proprietate privată, respectiv fondul raportului juridic litigios nu se impun a fi analizate.

Aserțiunea recurentei-reclamante potrivit căreia existența conductei intimatei-pârâte pe terenul proprietatea sa îi îngrădește dreptul de proprietate privată asupra terenului este o simplă afirmație, fără nicio relevanță juridică în prezentul litigiu, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, intimata-pârâtă nu este îndrituită să procedeze la relocarea conductei de gaze naturale, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

Pentru aceleași argumente, nici dispozițiile art. 621 C. civ., care reglementează dreptul de trecere pentru utilități, și nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, amintite de recurentă, nu prezintă relevanță.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că prin recursul dedus judecății nu se relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 119/2023 din 21 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2023.