ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1435/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la data de 29 august 2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. COMPANIA DE APĂ OLT S.A., în contradictoriu cu pârâtul Langă A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.021.846,79 RON reprezentând plata nelegală de servicii juridice către B., obligarea acestuia la plata sumei de 530.813,48 RON reprezentând foloase necuvenite, calculate de la data plății către B. a sumei totale de 1.021.846,48 RON, până la data de 01.09.2019, actualizarea sumei reprezentând foloase necuvenite de la data de 01.09.2019 până la plata efectivă a debitului, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 20 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Olt a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civile și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Olt.

După declinare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. x/2019*.

Prin sentința nr. 279/2022 din 7 iunie 2022, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția prescripției, invocată de pârât.

A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. COMPANIA DE APĂ, în contradictoriu cu pârâtul Langa A..

Această sentință a fost îndreptată prin încheierea din 7 iulie 2022, în sensul în care, în dispozitivul hotărârii se va scrie și se va citi "cu drept de apel de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt".

Împotriva acestei sentințe, reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A. a declarat apel principal, iar pârâtul Langa A. a declarat apel incident împotriva aceleiași sentințe.

Prin încheierea nr. 2 din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a secției și a trimis cauza spre competentă soluționare secției a II-a Civile din cadrul Curții de Apel Craiova.

Prin decizia civilă nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantă COMPANIA DE APĂ OLT S.A. și de pârâtul LANGA A. împotriva sentinței nr. 279/2022 din 7 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la plățile efectuate în anul 2015.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A., în contradictoriu cu pârâtul LANGA A..

Obligă pârâtul Langa A. la plata către reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A. a sumei de 292.110 RON reprezentând plăți nelegale de servicii juridice, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată la contravaloarea debitului principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.08.2019, până la data achitării integrale a debitului, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație.

Respinge acțiunea în ceea ce privește plățile efectuate în anul 2015, ca fiind intervenită prescripția dreptului material la acțiune.

Obligă pârâtul Langa A. la plata către reclamanta COMPANIA DE APĂ OLT S.A. a sumei de 6526,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond, respectiv taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Langa A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât Langa A. susține că prin hotărârea atacată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, având în vedere necomunicarea înscrisurilor la care se face referire în decizia atacată; nulitatea motivelor de apel depuse direct la instanța de apel; necomunicarea întâmpinării formulate de către reclamanta la apelul incident sau depășirea rolului activ al instanței prin invocarea unui caz de suspendare a termenului de prescripție extinctivă pe care partea interesată nu l-a invocat; depășirea limitelor sesizării prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut (extra petita) sau mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori necomunicarea unei/unor modificări ale cererii de chemare în judecată.

În acest context, arată că aspectele evocate reprezintă încălcări ale dreptului la apărare, ale principiului contradictorialității și ale limitelor sesizării reglementate de art. 13, art. 14 si 22 C. proc. civ. și atrag nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 teza I, C. proc. civ., recurentul susține că a invocat acest motiv, în considerarea faptului că instanța de apel a înlocuit propria analiză asupra condițiilor de admitere a acțiunii cu puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ale cărei argumente le-a preluat tale quale, iar în contextul în care, instanța supremă apreciază că acest motiv de casare vizează încălcarea prevederilor art. 435 alin. (1) C. proc. civ., atunci motivul de casare poate fi încadrat tot în pct. 5 al art. 488.

În acest sens, recurentul arată că, instanța de fond și în special instanța de apel nu au făcut o astfel de analiză. Prima instanță a constatat că nu este dovedită acțiunea de către reclamantă și a respins-o, însă instanța de apel a substituit propria analiză cu considerentele unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o altă cauză, în care pârâtul nu a fost parte, context în care se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 1350, 1470 și art. 2528 C. civ.

În acest sens, recurentul apreciază că instanța nu a lămurit pe deplin existența faptei ilicite, respectiv încheierea contractelor de asistență juridică fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, aspect care nu a mai fost analizat de instanță, fiind invocată în mod eronat puterea de lucru judecat a unei hotărâri pronunțate într-un alt dosar în care acesta nu a avut calitatea de parte.

De asemenea, se susține că, în lipsa unei analize concrete, nu se poate stabili în ce constă prejudiciul și care este întinderea acestuia. Tot în același context, se apreciază că prin hotărârea atacată s-au încălcat normele naționale și europene în materie de TVA, reținându-se valoarea taxei în prejudiciul imputat recurentului.

Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că este îndreptățit să solicite admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentul-pârât LANGA A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350, 1470 și art. 2528 C. civ., având în vedere că instanța nu a lămurit pe deplin existența faptei ilicite, respectiv încheierea contractelor de asistență juridică fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012 și că, în lipsa unei analize concrete, nu se poate stabili în ce constă prejudiciul și care este întinderea acestuia.

În acest context, recurentul arată că instanța de apel nu a stabilit cu certitudine nici care este fapta ilicită și nici data de la care a început să curgă termenul de prescripție și nici nu a explicat de ce o plată efectuată de către o altă persoana îi este imputabilă tot pârâtului.

În ceea ce privește existența faptei ilicite, se constată că instanța de apel a reținut că acest aspect este dovedit prin semnarea contractelor de asistență juridică, deși în structura organizatorică exista personal de specialitate juridică, iar încheierea contractelor de asistență juridică a fost efectuată cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012.

Aceasta deoarece, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Olt a reținut că achiziționarea și plata acestor servicii de asistență juridică s-a făcut cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, întrucât nu s-a făcut dovada situațiilor temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare necesare nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat, fiind astfel emisă Decizia nr. 2/2018.

În ceea ce privește această decizie, emisă în baza Raportului de Control nr. x/2018, se reține că a fost contestată în contencios administrativ, soluția fiind de respingere definitivă a acțiunii în cadrul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Olt, statuându-se definitiv că măsurile impuse de către Curtea de conturi și constatările efectuate sunt legale, respectiv achiziționarea de servicii juridice fiind nelegală.

De asemenea, în speță, s-a reținut că pentru plățile efectuate în anul 2016 și 2017 termenul de prescripție a început să curgă cel mai devreme la data de 20 septembrie 2016, când a fost revocat contractul de mandat nr. x/16.04.2013, iar prezenta acțiune a fost introdusă la 29 august 2019, cu respectarea termenului de prescripție, iar în ceea ce privește plățile efectuate în anul 2015, instanța de apel a constatat întemeiate apărările recurentului, context în care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru plățile efectuate în anul 2015, respingând acțiunea pentru intervenirea prescripției dreptului material la acțiune.

În continuare, recurentul arată că instanța de apel nu explică de ce o plată efectuată în anul 2017, când pârâtul nu mai deținea calitatea de director general îi este imputată tot acestuia, deși contractul de asistență juridică în baza căruia a fost efectuată această plată a fost încheiat în 14 septembrie 2015.

Această susținere nu poate fi primită, având în vedere că, în perioada 17.04.2013-20.09.2016 pârâtul Langa A. a deținut calitatea de director general al societății COMPANIA DE APĂ OLT S.A., în temeiul contractului de mandat nr. x/16.04.2013, pe durata căruia au fost încheiate nouă contracte de asistență juridică apreciate de către reclamantă ca nefiind legale.

Cu referire la plata efectuată în anul 2017, într-adevăr recurentului îi încetase funcția de director general încă din 2016, însă plata a fost efectuată în baza contractului de asistență juridică seria x nr. x semnat de acesta, a cărui semnătură nu a fost contestată prin înscrierea în fals, astfel că, în mod corect s-a reținut că plata trebuia efectuată chiar și ulterior revocării sale din funcția deținută.

În aceste condiții, instanța supremă constată că hotărârea atacată nu încalcă dispozițiile art. 1350 C. civ., referitoare la răspunderea contractuală a recurentului, ale art. 1470 C. civ., reprezentând plata nelegală de servicii juridice și nici ale art. 2528 C. civ. privind dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, în speță acest termen curgând cel mai devreme la data de 20 septembrie 2016, acțiunea fiind introdusă cu respectarea termenului de prescripție.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt reținută, ceea ce nu s-a realizat prin prezenta cale de atac promovată.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, având în vedere necomunicarea înscrisurilor la care se face referire în decizia atacată; nulitatea motivelor de apel depuse direct la instanța de apel; necomunicarea întâmpinării formulate de către reclamanta la apelul incident sau depășirea rolului activ al instanței prin invocarea unui caz de suspendare a termenului de prescripție extinctivă pe care partea interesată nu l-a invocat; depășirea limitelor sesizării prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut (extra petita) sau mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori necomunicarea unei/unor modificări ale cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea regulilor de procedură prin necomunicarea înscrisurilor evocate de recurent, instanța supremă apreciază că printr-o minimă diligență, acesta putea formula cerere de accesare a dosarului electronic - prin internet, sau de comunicare a actelor de procedură în format electronic - prin e-mail, context în care putea lua cunoștință de întregul conținutul al dosarului de față, astfel că, susținerile formulate pe acest aspect nu pot fi primite.

Tot în acest context, se reține că recurentul a avut cunoștință de termene, fiind legal citat în cauză, iar art. 13 C. proc. civ. stabilește că părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului, acestea putând lua cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Referitor la nulitatea motivelor de apel depuse direct la instanța de apel, se observă că acestea au fost depuse la Tribunalul Olt la 4 august 2022, dosar, iar în apelul incident declarat de recurentul Langa A. acesta nu invocă excepția tardivității apelului principal, sens în care se apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 471 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica ce viza depășirea rolului activ al instanței prin invocarea unui caz de suspendare a termenului de prescripție extinctivă pe care partea interesată nu l-a invocat, instanța supremă apreciază că acest aspect nu mai prezenta relevanță, din moment ce instanța a reținut puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul x/2019 și a stabilit că pentru anul 2015 termenul de prescripție a început să curgă cel târziu la 31.05.2016 și s-a împlinit la 31.05.2019, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, în timp ce pentru anul 2016 a început să curgă cel mai devreme la data de 20.09.2016 când a fost revocat actul de mandat.

Într-o altă critică, recurentul susține că decizia atacată a fost pronunțată cu depășirea limitelor sesizării prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut (extra petita) sau mai mult decât s-a cerut (plus petita) ori necomunicarea unei/unor modificări ale cererii de chemare în judecată.

Această critică este întemeiată, având în vedere că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.021.846,79 RON reprezentând plata nelegală de servicii juridice, precum și a sumei de 530.813,48 RON reprezentând foloase necuvenite până la data de 1 septembrie 2019.

Prin soluția pronunțată de instanța de apel s-a admis în parte capătul 1 de cerere, fiind obligat pârâtul la plata unei sume reprezentând plăți nelegale de servicii juridice, precum și la plata dobânzi legale penalizatoare calculată la contravaloarea debitului principal de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29 august 2019 până la data achitării integrale a debitului.

În acest context, se poate observa că instanța de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut - dobânda legală penalizatoare față de foloase necuvenite - și mai mult decât s-a cerut, respectiv de la data formulării cererii de chemare în judecată - 29 august 2019 și până la data achitării integrale a debitului, față de până la 1 septembrie 2019.

Așadar, în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, instanța urmând a se pronunța asupra cererilor formulate de către reclamant, context în care se constată că, în speță, instanța de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut și mai mult decât s-a cerut, iar din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul a invocat o neregularitate de ordin procedural ce conduce la nulitatea actului, respectiv la casarea în parte a deciziei atacate, în raport cu obiectul cauzei, context în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea cererii de apel, în limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de către reclamantă.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că a invocat acest motiv, în considerarea faptului că instanța de apel a înlocuit propria analiză asupra condițiilor de admitere a acțiunii cu puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, pronunțate într-o altă cauză, în care pârâtul nu a fost parte, sens în care se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Față de acest aspect, recurentul formulează critici de nelegalitate, în ceea ce privește capătul accesoriu, reprezentat de obligarea sa la plata dobânzii legale penalizatoare, fără ca decizia să respecte cerințele de motivare cu privire la acest aspect, sens în care, Înalta Curte constată fondat recursul prin raportare la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor privind regimul juridic actual al dobânzilor reglementat de C. civ. și de O.G. nr. 13/2011, iar în motivarea soluției asupra acestei cereri, aceasta s-a limitat la a enunța dispozițiile actului normativ evocat și la a evidenția formularea de către reclamantă a unor cereri de despăgubire, fără a analiza apărările pârâtului referitoare la verificarea îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii civile contractuale.

Aceasta, în contextul în care, se poate observa că prima hotărâre statua doar asupra uneia din condițiile angajării răspunderii civile, respectiv asupra existenței faptului ilicit, în cauză neexistând însă nicio analiză asupra existenței și întinderii pagubei, asupra legăturii de cauzalitate și mai ales a vinovăției.

În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, pronunțate într-o altă cauză, în care acesta nu a fost parte, se poate observa incidența dispozițiilor art. 435 C. proc. civ., care vizează obligativitatea și opozabilitatea hotărârii judecătorești, a efectelor acesteia, față de părți și de succesorii acestora.

În acest context, trebuie avute în vedere considerentele Deciziei nr. 18 din 17 februarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2019, la pct. 100, unde - se mai cuvine a fi notată și distincția făcută doctrinar în ceea ce privește înțelegerea noțiunii de terț, în spațiul opozabilității. În acest sens, este terț desăvârșit acela în raport cu care efectele hotărârii nu se repercutează în niciun fel, în vreme ce terțul interesat este cel care, fiind atins în mod indirect de modalitatea tranșării litigiului, are interesul de a se prevala de efectele unei hotărâri favorabile sau, dimpotrivă, de a înlătura, față de el, efectele unei judecăți care îl prejudiciază.

Aceste chestiuni vizează și cazul litigiului pendinte, în care recurentul este un terț interesat în raport cu hotărârea din dosarul nr. x/2019 în care s-a pronunțat sentința nr. 356/27.01.2021 de către Tribunalul Olt, prin care s-a respins acțiunea formulată de S.C. COMPANIA DE APĂ OLT S.A. privind anularea Deciziei nr. 2/2018, emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Olt, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 26/2012, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 2288/22.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Astfel, prin dispozițiile art. 431 C. proc. civ., legiuitorul a găsit necesar să reglementeze, pentru a asigura securitatea și stabilitatea juridică, efectele hotărârii judecătorești, precum și aspectele importante referitoare la instituția autorității de lucru judecat în formele ei de manifestare adică, efectul pozitiv și efectul negativ. Însă, pentru a constata autoritatea de lucru judecat, trebuie ca în cauza pendinte să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, referindu-se la efectul negativ al autorității de lucru judecat, adică interzicerea reluării judecării unui litigiu care se desfășoară asupra acelorași trei elemente care au determinat cadrul procesual cu ocazia primei judecăți.

Principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile ce s-ar ivi între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, pronunțată într-un alt proces. Astfel, justificarea existenței puterii lucrului judecat constă chiar în interdicția reluării aceluiași litigiu între părți.

Prin urmare, susținerea recurentului referitoare la reținerea de către instanța devolutivă de atac a puterii de lucru judecat a hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, în care acesta nu a avut calitatea de parte nu poate fi primită, întrucât în cauză prin decizia recurată instanța de apel, făcând propria analiză a elementelor răspunderii civile imputate recurentului, a valorificat, totodată, din perspectiva prevederilor art. 435 C. proc. civ., și considerentele deciziei ale hotărârii anterior menționate.

Critica recurentului ce vizează încălcarea normelor naționale și europene în materie de TVA, prin care s-a reținut valoarea taxei în prejudiciul imputat pârâtului nu poate fi analizată, fiind incidentă dispoziția art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Instanța supremă reține că recurentul, deși cunoștea pretențiile intimatei și aspectul învestirii instanței de control judiciar cu examinarea integrală a cererii de chemare în judecată, nu a formulat apărări pe aspectul includerii TVA în totalul sumei pretinse, acestea fiind invocate doar în calea extraordinară de atac.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât LANGA A. împotriva deciziei civile nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care o va casa în parte în ceea ce privește soluția privind accesoriile la debitul principal, fiind menținute în rest dispozițiile deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât LANGA A. împotriva deciziei civile nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA DE APĂ OLT S.A..

Casează în parte decizia atacată în ceea ce privește soluția privind accesoriile la debitul principal.

Menține în rest dispozițiile deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2024.