ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2620/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 286 alin. (1) lit. a) Codul fiscal.

Prin sentința nr. 726 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, au fost respinse cererea de amendare a pârâtei și excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și autoritatea de lucru judecat, invocate de pârâtă, s-a luat act că nu se impune soluționarea cererii de decădere privind invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ si Fiscal iar, prin încheierea nr. 2 din 26 februarie 2019, pronunțată de această instanță, s-a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare secției a II-a Civile a Curții de Apel Craiova.

Prin încheierea nr. 7 din 3 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2018, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Prin decizia nr. 889 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2018, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanței la 12 august 2019, sub nr. x/2018**.

Prin decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a admis apelul reclamantei, sentința atacată fiind anulată în parte, doar în ceea ce priveste respingerea pe fond a acțiunii reclamantei, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin decizia nr. 297 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 430 alin. (1) și alin. (2) și art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prevederi imperative care atrag sancțiunea nulității deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs, aceasta a arătat că prin decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost anulată în parte sentința nr. 726 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, stabilindu-se că efectul anulării acesteia vizează doar respingerea acțiunii ca urmare a nediscutării fondului cauzei în contradictoriu, în raport de principiul disponibilității.

Potrivit recurentei considerentele sentinței din primul ciclu procesual privind soluționarea excepțiilor au intrat în puterea lucrului judecat, întrucât părțile nu au atacat decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Ca atare, hotărârea primei instanței fiind anulată doar în parte, nu se poate reține că soluția respingerii cererii de chemare în judecată a fost anulată, cum eronat a apreciat instanța de apel.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 265 Codul fiscal, conform cărora taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, care constituie venit la bugetul de stat, prin urmare creditor este statul și nu o persoană juridică de drept privat. Or, întrucât este dedus judecății un raport de drept fiscal, statul trebuie să fie unul dintre subiectele acestui raport juridic.

Așadar, având în vedere că s-a solicitat plata T.V.A.-ului aferent debitului principal, o asemenea pretenție nu putea fi formulată decât de către stat.

La 18 ianuarie 2021, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtă și a stabilit termen de judecată la 7 decembrie 2021.

Criticile recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a considerentelor din sentința pronunțată din primul ciclu procesual privind soluționarea excepțiilor potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. și a limitelor judecății în apel potrivit art. 9 alin. (2) din același cod, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., sunt nefondate.

În cauză, se reține că pârâta în primul ciclu procesual a invocat excepțiile lipsei calității procesual pasive, autorității de lucru judecat și prescripției, pe care prima instanță le-a respins și a fost soluționat fondul cauzei. În apelul reclamantei, instanța a stabilit limitele rejudecării și a anulat în parte hotărârea atacată, doar în ceea ce privește respingerea acțiunii, întrucât a fost soluționată cererea pe fond, fără a exista o dezbatere contradictorie decât asupra excepțiilor, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, decizia nefiind atacată cu recurs.

În rejudecare, pârâta a invocat pentru prima oară excepția lipsei calității procesuale active, pe care instanța fondului a respins-o ca neîntemeiată, soluția fiind contestată în apel.

Potrivit susținerilor recurentei, în mod greșit instanțele fondului au respins excepția lipsei calității procesual active, întrucât se impuneau cu putere de lucru judecat considerentele reținute de tribunal în soluționarea definitivă a excepției lipsei calității procesuale pasive din primul ciclu procesual, prin care s-a reținut că statul are calitate de creditor al taxei pe valoare adăugată și, prin urmare, în opinia recurentei, doar acesta putea solicita plata în cauză.

Considerentele reținute de tribunal privind respingerea excepției invocate de pârâtă, în primul ciclu procesual, nu erau în măsură a conduce la soluționarea acțiunii în sensul dorit de recurentă, respectiv al admiterii excepției lipsei calității procesual active și respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească care statuează asupra unei excepții procesuale, atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și în ce privește considerentele pe care aceasta se sprijină are autoritate de lucru judecat,

Totuși, acest efect, este recunoscut doar considerentelor decisive care explică, susțin dispozitivul și care se reflectă în dispozitiv, în cauză doar în legătură cu calitatea procesuală pasivă a pârâtei față de care se putea manifesta interesul reclamantei de obligare la plata TVA, componentă a prețului contractual al serviciilor de asistență tehnică prestate, în virtutea legii.

În soluționarea excepției lipsei calității procesual active, instanțele fondului au avut în vedere particularitatea litigiului, respectiv raporturile juridice dintre părți și temeiurile legale ale acțiunii, constatând că reclamanta era titularul dreptului din raportul dedus judecății și, mai departe, pe fond, existența obligației deduse judecății în sarcina recurentei-pârâte.

Astfel, cum s-a reținut prin decizia nr. 889 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, diferendul judiciar viza, în esența sa, executarea convenției civile între părți, în legătură cu care s-a pronunțat instanța în dosarul nr. x/2014, în sensul obligației de plată a restului de preț neachitat către reclamantă, în convenția de servicii nr. x din 24.06.2009, sumă purtătoare de TVA.

Instanța de apel a confirmat raționamentul logico-juridic al primei instanțe care a reținut calitatea procesuală activă a reclamantei dedusă din mecanismul de colectare a taxei pe valoare adăugată de către stat. Astfel, s-a reținut că TVA este suportată de consumatorul final sub forma unui procent adăugat la prețul final al serviciilor, reclamanta prestator (persoană impozabilă) fiind cea care plătește TVA organelor fiscale, după deducerea TVA achitate, la rândul său, furnizorilor proprii.

Prin urmare, în rejudecare, tribunalul a respectat în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. limitele judecății stabilite prin decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, nefiind încălcate dispozițiile art. 430 alin. (1) și alin. (2) și art. 9 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 ori pct. 7 C. proc. civ. fiind nefondate.

Criticile recurentei nu se referă la inexistența, în sarcina sa, a obligației de plată a TVA, ci privesc încălcarea dispozițiilor art. 265 Codul fiscal potrivit cu care taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, ce constituie venit la bugetul de stat, creditor fiind statul și nu o persoană juridică de drept privat (reclamanta).

Motivul este întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă. Nu sunt relevate greșelile instanței de apel privind aplicarea normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate dispozițiile legale incidente, ci în legătură tot cu lipsa calității procesuale active a reclamantei, aspecte analizate anterior, cu consecința înlăturării acestora. Nu sunt expuse critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel în aplicarea art. 266 alin. (1) pct. 32 și art. 286 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal și art. 17 Codul de procedură fiscală, nici privind obligația legală a societății reclamante de a colecta TVA-ul aferent prețului încasat pentru prestările de servicii efectuate pârâtei, nici privind obligația corelativă a pârâtei de a plăti TVA, în cadrul convenției încheiate cu reclamanta.

În considerarea celor evocate, criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Înalta Curte, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania de Apă Olt S.A. împotriva deciziei nr. 297/2020 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Compania de Apă Olt S.A. împotriva deciziei nr. 297/2020 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.