ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1909/2016

Decizia nr. 1909/2016

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Obiectul cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 3867 din 3 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/55/2011, s-a respins recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 364 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Totodată, recurenta SC A. SA a fost obligată la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B. SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Argumentând soluția pronunțată, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prin actul denumit "Acord de acces la sistemul național de transport al gazelor naturale nr. DD 23113/2 din 22 august 2011" adresat SC B. SRL cu sediul în localitatea Botiz, județul Satu Mare, SC C. SA Mediaș a comunicat acordul său privind accesul la SNT (Sistemul Național de Transport), acord ce constă în rezervarea de capacitate pentru alimentarea cu gaze naturale a obiectivului SC B. SRL conform H.G. nr. 1043/2004.

Prin același act, mai sus-menționat, s-a prevăzut că soluția de racordare a obiectivului impune realizarea unui racord în lungime de 300 m și un diametru de 4", precum și realizarea unei stații de reglare-măsurare cu următoarele caracteristici importante: presiune maximă operare 40 bar, presiune minimă aval 1 bar, presiune maximă aval 2 bar, debit minim 10 SNm

3

/h și debit maxim 3000 SNm

3

/h.

S-a mai reținut că prima instanță a înlăturat, în mod întemeiat, primul motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat, invocat de reclamantă, vizând inexistența unei racordări a societății pârâte implicând o presiune mai mare de 6 bari, conform prevederilor legale reprezentate de art. 3 pct. 52 din Legea nr. 351/2004 a gazelor naturale și de art. 5.13 și 5.21 din Normele tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport de gaze naturale aprobate prin Decizia nr. 1220/2006 a președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, fiind evident că relevanță prezintă presiunea de operare maximă prevăzută în acordul de acces, respectiv de 40 bar, și nu presiunea din aval, care are o altă semnificație.

De altfel, potrivit Proiectului tehnic pentru obținerea autorizației de construire nr. 856/2011 privind "Acord de acces - Conducta de Racord și SRMP pentru alimentarea cu gaze naturale a SC B. SRL Botiz, jud. Satu Mare" - proiect aprobat prin Avizul Consiliului Tehnico-economic nr. 97 din 16 august 2011 - se confirmă încadrarea în presiunea maximă, prin mențiunile "presiune maximă de operare (PMop) = 26 bar; presiune minimă de operare (Pmop) = 7 bar", fiind vorba deci despre o SRMP (stație de reglare, măsurare și predare gaze) de înaltă presiune care funcționează la presiuni de intrare de peste 6 bari, conform normativelor tehnice în materie.

S-a constatat, de asemenea, că în mod just nu au fost primite, de judecătorul fondului, nici criticile de nelegalitate ale reclamantei vizând încălcarea prevederilor art. 5.21 alin. (3) din Normele tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport de gaze naturale aprobate prin Decizia nr. 1220/2006 a președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prin aceea că amplasamentul obiectivelor de consum ale societății pârâte SC B. SRL era în intravilanul localității, statuându-se corect, pe de o parte, că potrivit dispozițiilor art. 12 din Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale aprobat prin H.G. nr. 1043/2004 coroborat cu conținutul Anexei nr. 3 la regulamentul menționat, răspunsul favorabil al operatorului care concretizează acordul de acces cuprinde, printre altele, "traseul aproximativ al racordului și caracteristicile tehnice de bază", și pe de altă parte, că Normele tehnice aprobate prin Decizia președintelui ANRDGN nr. 1220/2006, de care se prevalează reclamanta, nu sunt incidente în cauza întrucât acestea vizează proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport gaze naturale, conform anexei actului normativ, iar potrivit prevederilor Cap. IV din Regulamentul privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, racordarea la SNT este o etapă ulterioară obținerii acordului de acces, care include proiectarea și executarea instalației de racordare, conform art. 14 lit. d), și "care poate fi realizată de către operatorul SNT sau prin intermediul agenților economici autorizați de ANRGN. Selectarea de către operatorul SNT a agenților economici pentru proiectarea și executarea instalațiilor de racordare se face în sistem concurențial, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare".

În plus, că acest motiv de pretinsă nelegalitate nu mai poate fi susținut la acest moment procesual, în condițiile în care SC B. SRL a făcut dovada cu extrasele de carte funciară pentru informare ale imobilelor înscrise în C.F. nr. x (transcris din C.F. nr. x1), în C.F. nr. x2 (transcris din C.F. nr. x3) și în C.F. nr. x4 (transcris din C.F. nr. x5) că a reintrodus terenurile avute în vedere la emiterea acordului de acces contestat din intravilanul în extravilanul localității Botiz, și că după reintroducerea terenurilor în extravilan societatea în discuție a obținut Autorizația de construire nr. 24 din data de 2 aprilie 2014 emisă de Primăria comunei Botiz, act în baza căruia a fost executată conducta de racord gaze naturale și S.R.M.P. pentru alimentarea cu gaze naturale a SC B. SRL Botiz, județul Satu Mare.

Înalta Curte a mai reținut că susținerile recurentei reclamante în sensul că prin emiterea actului administrativ a fost vătămată în interesele sale comerciale și implicit financiare prin preluarea de către SC C. SA a clientului SC B. SRL din sistemul (piața) de distribuție a gazelor naturale în sistemul național de transport, nu sunt de natură să conducă, strict pe acest temei, la anularea actului administrativ atacat pe calea contenciosului administrativ în prezentul litigiu, în condițiile în care o atare posibilitate, de racordare a clienților/solicitanților la sistemul național de transport al gazelor naturale, evident cu efectul achiziționării de gaze mai ieftine (urmare eliminării taxei de distribuție), este legală, ea fiind prevăzută expres prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1043/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, a Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale și a Regulamentului privind accesul la conductele de alimentare din amonte, cu modificările și completările ulterioare.

Conchide instanța că nu prezintă relevanță, în soluționarea litigiului, conținutul Raportului de verificare nr. 134 din data de 6 decembrie 2011 întocmit de Departamentul Control și Protecția Consumatorului din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, înscris administrat în recurs, întrucât, pe de o parte, acest raport s-a emis în concretizarea raporturilor existente între ANRE ca autoritate de reglementare competentă în materie și structurile subordonate și, pe de altă parte, acesta nu cuprinde nicio măsură de desființare a acordului de acces ci doar o recomandare în acest sens.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 iunie 2016, intimata SC C. SA Mediaș a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire nu evocă fondul.

Motivele și temeiul legal al cererii de revizuire

Înalta Curte la data de 4 ianuarie 2016 a fost învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de recurenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 3867 din 03 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/55/2011.

Invocând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a deciziei atacate și, rejudecând în fond cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, după o descriere a situației de fapt și drept revizuenta a susținut că, urmare administrării probei cu înscrisurile depuse de intimata SC B. SRL, respectiv cele trei extrase de Carte Funciară emise în cursul judecății recursului, s-a avut în vedere o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanță, astfel că sunt îndeplinite dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, revizuenta a mai susținut că înscrisul constând în Raport de verificare nr. 134 din 6 decembrie 2011 emis de ANRE, depus și administrat în dosarul de recurs, întărește susținerile revizuentei privind nulitatea actului administrativ contestat.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de revizuire, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", corelate cu cele ale art. 326 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată", aplicabile și în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Acest motiv de revizuire constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale, principiu în conformitate cu care instanța este "în drept" să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.

Nerespectarea acestor exigențe poate conduce la exercitarea revizuirii în condițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiași litigiu, care se desfășoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.

În această situație, revizuirea formulată cu scopul de a obține o nouă analiză și rejudecare a cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului securității raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.

De altfel, în astfel de situații și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că "o cale extraordinară de atac introdusă de una din părțile în proces, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea în absența unui "defect fundamental".

Mai mult decât atât, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin "lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.

În speță, nu există niciun dubiu în privința soluționării cererii de învestire a instanței.

Așadar, verificând susținerile revizuentei, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. în sensul existenței unui "plus petita" și condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în sensul existenței unor "înscrisuri noi doveditoare" de natură a infirma situația de fapt și temeinicia soluției instanței de recurs, care a apreciat ca fiind nefondat recursul.

Curtea apreciază că soluția supusă revizuirii nu a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității prevăzute de art. 129 alin. final C. proc. civ., în sensul pronunțării pe cereri care nu au făcut obiectul litigiului.

Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea pe fond a cererii de revizuire.

Analizând solicitarea intimatei SC B. SRL, prin avocat D., privind incidența art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este însă, neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 274 din C. proc. civ. partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Sub imperiul acestei reglementări, dovezile cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză (dos. recurs) nu îndeplinesc condițiile prevăzute de textul de lege anterior menționat.

Onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Față de cele menționate instanța respinge cererea formulată de intimata SC B. SRL privind obligarea revizuentei SC A. SA la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 3867 din 03 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/55/2011, ca inadmisibilă.

Respinge cererea formulată de intimata SC B. SRL. privind obligarea revizuentei SC A. SA la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT