ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3848/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 143 din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O.M. SRL prin lichidator Z.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Organismul Intermediar pentru IMM și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că obiectul cauzei îl constituie pretenții izvorâte dintr-un contract administrativ, astfel că în ceea ce privește procedura prealabilă, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar dispozițiile C. proc.

civ. în materia concilierii, la care face trimitere art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, sunt prevăzute de art. 720 1 alin. (1)-alin. (5), procedura reglementată de acestea nefiind respectată de către reclamantă. Astfel, a reținut Curtea, reclamanta nu a făcut dovada convocării pârâtului la procedura concilierii, solicitările adresate de reclamantă pârâtului având ca obiect anularea deciziei de reziliere a contractului de finanțare din 17 septembrie 2009, aducerea la cunoștința pârâtului a stării de insolvență a societății reclamante și derularea în continuare a contractului de finanțare. Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile în condițiile legii, astfel încât această condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ nu este îndeplinită, impunându-se respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 143 din data de 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC O.M. SRL prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a învederat, prin cererea de recurs, că sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât analiza instanței și concluzia acesteia în ceea ce privește inexistența procedurii prealabile au fost eronate. Contrar celor susținute de prima instanță, în urma unei analize mai aprofundate asupra vastei corespondențe purtate între reclamantă și pârâte, a apreciat recurenta că rezultă cu certitudine faptul că reclamanta a depus toate diligențele în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, ceea ce este de esența procedurii concilierii.

S-a relevat că prin adresa din 5 septembrie 2011 înaintată Corpului de Control al Primului Ministru, adresa din 5 septembrie 2011 înaintată Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Corpul de Control al Ministrului și adresa din 5 septembrie 2011 înaintată Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Organism Intermediar pentru I.M.M. reclamanta a solicitat luarea măsurilor ce se impun în vederea reanalizării situației constatate prin nota din 28 iulie 2011 referitoare la rezilierea contractului de finanțare din 17 septembrie 2009, anularea deciziei de reziliere a contractului și totodată semnarea unui act adițional pentru implementarea proiectului.

Fiecare adresă în parte, susține recurenta reclamantă, este o veritabilă plângere prealabilă, prin care se apreciază abuzivă rezilierea contractului de finanțare, se face referire la prevederile art. 86 alin. (1) teza a II-a din Legea insolvenței nr. 85/2006 privitoare la menținerea contractelor în derulare la data deschiderii procedurii, asigurând pârâta de faptul că firma are capacitatea necesară de a derula achiziția utilajelor și și solicita astfel aqnularea deciziei de reziliere a contractului și semnarea unui act adițional pentru implementarea proiectului. Mai mult, s-a precizat că la data de 16 noiembrie 2011 recurenta comunica ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri un memoriu din 16 noiembrie 2011, care totodată reprezintă și o veritabilă plângere prealabilă, respectiv încercarea de soluționare pe cale amiabilă a litigiului.

Prin acest memoriu, s-a arătat, reclamanta reiterează aspectele invocate prin adresele mai sus menționate, face referire la expedierea acestora și la lipsa de răspuns din partea pârâtelor intimate și solicită în mod expres „anularea deciziei de reziliere a contractului și totodată semnarea unui act adițional pentru implementarea proiectului”. S-a mai arătat că la data de 21 decembrie 2011 Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Corp Control Ministru comunică un răspuns, după lipsa de reacție totală la multiplele adrese și memorii înaintate, prin care își motivează decizia de reziliere a contractului de finanțare, invocând mai multe aspecte de fond care însă nu au relevanță în cadrul procesual actual.

Cert este, a susținut recurenta, că prin acest răspuns pârâta recunoaște primirea întregii corespondențe purtate între aceasta și recurentă, analizează argumentele reclamantei, pârâta argumentându-și la rândul său decizia de reziliere a contractului. Astfel, analiza în detaliu a corespondenței purtate între recurentă și intimate determină fără echivoc concluzia conform căreia procedura prealabilă, așa cum este ea reglementată de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a fost îndeplinită de reclamantă. De aceea, având în vedere corespondența purtată între părți anterior formulării cererii de chemare în judecată, a solicitat recurenta a se constata că scopul concilierii directe a litigiului a fost atins, iar intimata pârâtă nu a suferit nicio vătămare, din contră aceasta a fost pe deplin informată cu privire la poziția reclamantei, cu privire la solicitările acesteia, referitor la aprecierile de fapt și de drept ce privesc acest litigiu.

A mai subliniat recurenta că problema litigioasă pusă în discuția părților este simplă, anume dacă rezilierea contractului de finanțare a fost întemeiată sau a fost abuzivă, problemă cu privire la care părțile au discutat, cu privire la care recurenta a trimis multiple adrese, astfel că s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile și a încercării soluționării litigiului pe cale amiabilă. Faptul că pârâtele au răspuns doar unei singure adrese comunicate, anume memoriului formulat prin reprezentant legal, nu poate fi imputat recurentei, obligația acesteia fiind doar de a face dovada încercării soluționării litigiului pe cale amiabilă, în cadrul unei proceduri prealabile, obligație pe care reclamanta a considerat că și-a îndeplinit-o.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul Ministerul Fondurilor Europene, A.M.P.O.S.C.C.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că în mod corect prima instanță a constatat că reclamanta nu a făcut dovada convocării pârâtului la procedura concilierii și dovada parcurgerii procedurii prealabile în condițiile legii, și că nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ. Recursul declarat de reclamanta SC O.M. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Z.M., împotriva sentinței civile nr. 143 din data de 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este fondat și va fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este de necontestat, în litigiu, că contractul de finanțare nerambursabilă din 17 septembrie 2009 pentru implementarea proiectului intitulat „Dezvoltarea capacității tehnice și adaptarea la cerințele pieței a SC C.C. SRL”, încheiat între Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri prin Direcția pentru gestionarea fondurilor comunitare pentru I.M.M. în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Economiei în calitate de A.M.P.O.S.C.C.E., și SC C.C. SRL (devenită ulterior SC O.M. SRL) în calitate de beneficiar, contract din care derivă pretențiile bănești ce formează obiectul acțiunii de față, are natura juridică a unui contract administrativ.

Prin urmare, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător.

În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă: a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui; b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una din părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului; c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului; d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului; - de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului”.

Potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte. În acest scop reclamantul trebuie să convoace partea adversă, comunicându-i pretențiile sale și temeiul legal precum și actele pe care se întemeiază acestea, urmând ca rezultatul concilierii să fie consemnat într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce și a punctelor de vedere ale părților referitoare la obiectul litigiului.

Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că recurenta a făcut dovada, prin corespondența purtată de reclamantă anterior introducerii acțiunii în contencios administrativ, depusă la dosarul cauzei, respectiv prin adresele din 5 septembrie 2011 și prin memoriul din 16 noiembrie 2011, la care se adaugă și răspunsurile primite, îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, în spiritul avut în vedere de prevederile art. 720 1 C. proc. civ., anume acela de încercare de soluționare a litigiului pe cale amiabilă. Cu toate că, strict formal, adresele și memoriul, mai sus menționate, nu îndeplinesc în totalitate condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., lipsind în primul rând invitația formală, expresă, la conciliere, Înalta Curte consideră că se impune, în cauză, o interpretare logică și teleologică a textului legal în discuție, prin raportare și la definiția dată plângerii prealabilă prin art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aceea de „ cerere prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”, precum și la modul de formulare a art. 7 alin. (6) fraza întâi din același act normativ, care menționează că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc.

civ. fiind aplicabile în mod corespunzător, deci în acord cu specificul procedurii contenciosului administrativ. În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în litigiu, și că în mod greșit instanța de fond a soluționat procesul pe cale de excepție și fără cercetarea fondului, urmează a se dispune, în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1)-alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamanta SC O.M. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Z.M.

împotriva sentinței civile nr. 143 din data de 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC O.M. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvență Z.M. împotriva sentinței civile nr. 143 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.