ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2016

Decizia nr. 1337/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, modificarea Ordinului ministrului justiției nr. 1777/C din 04 mai 2012 și obligarea pârâtului să-i stabilească începând cu data de 01 ianuarie 2012 și în continuare o indemnizație brută lunară, în același cuantum cu al celorlalți judecători din cadrul Tribunalului Arad de 7.320 RON (în loc de 7.140 RON, având aceeași vechime în funcția de magistrat, respectiv cei în tranșa de vechime în funcție și muncă între 15-20 ani, dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, cu mențiunea actualizării sumei în raport cu rata inflației).

Prin sentința civilă nr. 6455 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, reținând că ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Ordinului ministrului justiției nr. 1777/C din 04 mai 2012,

emis în baza Legii nr. 284/2010, precum și a Legii nr. 283/2011, s-a dispus că, începând cu data de 01 ianuarie 2012, doamna A., judecător la Tribunalul Arad, se încadrează în gradația 4, clasa de salarizare 104, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție și în muncă între 15-20 de ani și beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de încadrare lunară în cuantum de 7.140 RON;

- un cuantum de 1.019 RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate;

- un cuantum de 1.020 RON al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Alin. (2) din aceluiași articol prevede că în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”.

După cum se observă, cele două texte citat sunt lipsite de echivoc în ce privește modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, în sensul că, în anul 2012, nu se acordă salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Așa fiind, prima instanță a constatat că sunt nefondate susținerile reclamantei cu privire la interpretarea greșită de către pârât a prevederilor legale.

În legătură cu caracterul discriminatoriu al prevederilor legale, Curtea de apel a avut în vedere faptul că instanța de contencios administrativ exercită controlul de legalitate al unui act administrativ prin raportare la prevederile legale în baza căruia acest act a fost emis. Prin urmare, a reținut judecătorul fondului că, în cadrul acțiunii de contencios administrativ, nu poate fi analizată existența unei eventuale discriminări de salarizare a reclamantei în raport cu drepturile salariale ale altor persoane care anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost modificată, erau într-un cuantum superior celor obținute de reclamantă odată cu trecerea la o treaptă superioară de vechime în funcție și în muncă. În acest sens, Curtea de apel a avut în vedere și Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că instanțele de judecată nu pot decide cu privire la caracterul discriminatoriu al unei legi.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

susține că i

nstanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 283/2011 și Ordinului ministrului justiției nr. 279/C/2010, în privința cuantumului sporurilor stabilite prin ordinul atacat.

Susține recurenta că, analizând cuantumul sporurilor stabilite prin ordinul atacat, a constatat că acestea sunt la același nivel cu cele pe care le-a avut anterior, înainte de a trece în noua tranșă de vechime în funcție și în muncă, fără a se avea în vedere noua indemnizație de încadrare brută lunară, deși, potrivit art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și art. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 279/C/2010, aceste sporuri se stabilesc, procentual, prin raportare la indemnizația de încadrare brută lunară.

În raport cu dispozițiile art. II art. 1 alin. (2) și art. 11 din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, reclamanta susține că nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții de vechime în funcție ca și în luna decembrie 2011, indemnizația de încadrare brută lunară crescând față de această lună, ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime, astfel că sporurile se majorează corespunzător majorării indemnizației de încadrare. În situația în care sporurile ar fi menținute la nivelul lunii decembrie 2011, s-ar crea o discriminare în raport cu magistrați care au împlinit anterior condiția de vechime de 15 ani, fiind încălcat principiul echității și coerenței sistemului de salarizare, prevăzut de art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010.

Totodată, susține recurenta că dispozițiile art. II art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 prevăd doar modul în care se va stabili indemnizația de încadrare lunară în raport cu noua vechime în muncă și în funcție, fără a se putea reține că se referă și la sporuri. În susținere, recurenta se prevalează de modul de stabilire a drepturilor salariale ale unui magistrat care împlinise, înainte de 31 decembrie 2010, vechimea în funcție de 15 ani.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta-reclamantă susține că a fost încălcat principiul nediscriminării în muncă, motivat de faptul că indemnizația de încadrare calculată în privința sa este diferită de cea de care beneficiază alți magistrați care au îndeplinit aceleași cerințe anterior datei de 1 ianuarie 2011. În acest sens, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 și Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010, și susține că, potrivit interpretării ordonatorului de credite, salariații care au îndeplinit o anumită vechime ce îi îndreptățește la o suma mai mare în cursul anului 2011 sunt supuși unei restrângeri a drepturilor lor în comparație cu colegi aflați în aceeași situație profesională, în virtutea unui reper aleatoriu, respectiv data de 31 decembrie 2010.

4.1. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

4.2. În raport cu circumstanțele litigiului, astfel cum au fost expuse în cele ce preced, în esență, problema de drept supusă dezlegării vizează legalitatea modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei care, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, a trecut în tranșa de vechime în funcție și în muncă „de la 15 la 20 de ani”, comparativ cu situația magistraților care au îndeplinit aceeași condiție de vechime anterior datei de 31 decembrie 2010, prin raportare la principiul nediscriminării materializat în cuprinsul art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010, conform cărora „Art.3. - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

c) echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar

”.

Cu referire specială la susținerile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. II art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, Înalta Curte are în vedere faptul că, prin Decizia nr. 556 din 16 iulie 2015, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, reținând că: „diferențele de salarizare invocate de autorii excepției, existente în cadrul personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție" și care avansează în gradațiile 4 și 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2010 [art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabilind că diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%, iar art. 11 alin. (3) din aceeași lege stabilind că tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații sunt următoarele: gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare; gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare; gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare; gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare; gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare], raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011 (potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 314/07.04.2006, la trecerea într-o altă treaptă de vechime în muncă sau vechime în funcție, majorarea era de 5%, indiferent de treaptă). În jurisprudența sa, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 72/18.02.2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 39/18.01.2007)”. Pe cale de consecință, pentru identitate de rațiune, Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile prin care recurenta-reclamantă tinde să demonstreze existența unei situații de discriminare prin raportare la situația unor persoane care au îndeplinit aceleași condiții de vechime sub imperiul unei alte reglementări.

Cu alte cuvinte, în speță, este de observat că s

ituația reclamantei este diferită de situația personalului încadrat în aceleași condiții de vechime anterior datei de 1 ianuarie 2011, elementul de diferență constând în legea aplicabilă raportului juridic, care face ca situațiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinite condițiile pentru constatarea unei situații discriminatorii, în sensul prevederilor O.G. nr. 137/2000.

În raport cu dispozițiile art. II art. 2 și art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 și ale

pct.

III. lit.

A

din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun al

ministrului muncii, familiei și protecției sociale

și

ministrului finanțelor publice

nr. 42/77/2011, Înalta Curte reține că

situația personalului care a avansat în anul 2012 în gradația corespunzătoare unei noi tranșe de vechime în muncă este reglementată expres de art. II art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2010, identic cu modul în care a fost reglementată situația acestui personal în anul 2011 prin art. 6 din Legea nr. 285/2010. Încadrarea acestui personal în conformitate cu prevederile art. II art. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 ar însemna excluderea de la aplicare a prevederilor art. 6, care reglementează expres situația personalului care trece într-o altă tranșă de vechime în muncă, ceea ce nu poate fi primit.

În atare condiții, în deplin acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2012, ca urmare a trecerii într-o tranșă nouă de vechime în muncă și în funcție.

Cât privește păstrarea cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității la aceeași valoare nominală raportată la indemnizația precedentă, iar nu prin aplicarea procentelor de spor la noua valoare a indemnizației brute de încadrare, Înalta Curte constată că această modalitate de stabilire a valorii sporurilor corespunde prevederilor explicite cuprinse în art. II art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 coroborate cu prevederile pct. II – „

Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011

” lit. H) – „Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale Justiție” din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun

al

ministrului muncii, familiei și protecției sociale

și

ministrului finanțelor publice

nr. 42/77/2011.

La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că, „în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale. Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010”.

4.3. În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 6455 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2016.