ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

7 iunie 2012, reclamanta M.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Justiției, Tribunalul București și Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

anularea Ordinului M.J. nr. 249/C/2012, respectiv art. VIII prin care i-au fost

stabilite drepturile salariale, precum și obligarea pârâtului Ministerul

Justiției, să procedeze la emiterea unui alt ordin prin care, atunci când

stabilește drepturile salariale cuvenite acestuia, potrivit gradației, clasei

de salarizare și coeficientului de ierarhizare ce i se cuvin, să-i acorde un procent

de 5% pentru vechime continuă în funcția de judecător cu vechime în funcție de

15 la 20 ani (procent ce corespunde unui spor de 30% conform legislației

anterioare, menționat în prezent sub forma claselor de salarizare).

Totodată, a solicitat

obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul București la plata

începând cu data de 1 ianuarie 2012 și în continuare, a unei indemnizații brute

lunare în același cuantum cu al celorlalți judecători din cadrul Tribunalului

București având aceeași vechime în funcția de magistrat, respectiv de la 15 la

20 ani, dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, precum și obligarea

acestora la plata diferențelor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2012,

calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și

coeficient de ierarhizare, actualizate cu indicele de inflație existente la

data executării.

În motivarea

acțiunii, a arătat că deține funcția de judecător în cadrul Tribunalului

București, iar de la data de 1 ianuarie 2012 a îndeplinit condițiile legale

pentru trecerea într-o nouă tranșă de vechime în funcție, de la 15 ani la 20

ani, urmând ca plata majorării indemnizației de încadrare brută pentru vechimea

în funcție și în muncă, să fie efectuată cu începere de la data anterior menționată,

potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010.

A mai arătat că,

discriminarea realizată de pârâți s-a referit nu numai la persoanele cu vechime

în muncă și în funcție diferite, ci și la persoane cu aceeași vechime în muncă

și în funcție.

Pârâtul, legal citat,

a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

5.460 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta M.I.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,

Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut în ceea ce privește caracterul

discriminatoriu al Legii 285/2010, că potrivit deciziei 818/2008 a Curții

Constituționale, instanțele de judecată nu pot decide cu privire la caracterul

discriminatoriu al unei legi, în condițiile în care acest aspect este de

competența Curții Constituționale care soluționează excepțiile de nelegalitate.

Deși principiul

nediscriminării este cuprins și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

instanțele ordinare sunt competente să facă aplicarea directă a dispozițiilor

Convenției, înlăturând de la aplicare o normă internă contrară normelor

europene, s-a apreciat că în speță nu se poate vorbi de o discriminare în

condițiile în care categoriile de salariați între care se face comparația nu se

află în situații comparabile ci există diferențe care impun aplicarea unui

tratament diferențiat.

S-a arătat că

persoanele care au împlinit o anumită vechime înainte de intrarea în vigoarea a

legii 285/2010 sunt îndreptățite să păstreze același cuantum al salariului și

după intrarea în vigoare a legii noi pentru a nu înregistra o diminuare a

veniturilor de natură salarială, iar în cazul persoanelor nou încadrate în

muncă sau care dobândesc o anumită vechime după intrarea în vigoare a legii noi

nu mai există nici o rațiune pentru acordarea unor drepturi pe care legea nu le

prevede și pe care persoanele respective nu le-au avut niciodată.

Și în ceea ce

privește comparația pe care reclamanta a făcut-o cu persoane care se încadrează

la o altă gradație și care cunosc o creștere salarială de două clase succesive,

s-a reținut că este vorba de persoane aflate în situații diferite.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta M.I.L., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, în esență reclamanta a arătat:

Recurenta consideră

că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

Prin Ordinului M.J.

249/C/2012 recurenta a fost încadrată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, în

gradația 4, clasa de salarizare 104, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime

în funcție de la 15 la 20 de ani.

Aceste drepturi

corespund unei majorări de numai 2,5%, în loc de 5% cum ar fi corect.

Se arată că atât

Legea nr. 283/2011, privind salarizarea pe 2012, cât și Legea-cadru nr.

284/2010 instituie o discriminare pe motive de vârstă și categorii

profesionale, discriminare interzisă de Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE

a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea

egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea

forței de muncă).

Astfel, se poate

observa că discriminarea se referă nu numai la persoane cu vechime în muncă și

în funcție diferite, ci și la persoane cu aceeași vechime în muncă și în

funcție.

Ministerul Justiției

a comunicat tuturor instanțelor din țară faptul că, din calcul, rezultă că

procentele în cazul modificării gradației în anul 2011, sunt în sensul scăderii

de la 5% la 2,5% pentru cei cu vechime mare.

Contrar celor

reținute de prima instanță, arată recurenta, că discriminarea poate rezulta nu

numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea

unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane.

Deși protecția

acordată lucrătorilor cu o vechime mai mică în muncă, ca și obiectiv urmărit în

vederea stimulării promovării tinerilor, poate constitui un obiectiv legitim al

politicii în materia încadrării în muncă și în stimularea pieței muncii, o

asemenea măsură, trebuie să fie în principiu, justificată "în mod obiectiv

și rezonabil", "în cadrul dreptului național", potrivit

Directivei 2000/78.

Apreciez că limitarea

drepturilor salariale dispusă în ceea ce privește persoanele cu o vechime mai

mare în muncă, comparativ cu cele cu o vechime mai mică de până la 15 ani,

depășește raportul de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

vizat.

Raportând efectele

prevederilor legale invocate, respectiv art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr.

284/2010, la definiția discriminării, se constată preferința unei categorii

socio-profesionale (cea a bugetarilor cu o vechime în muncă între 0 - 15 ani)

în acordarea unui număr mai mare de clase de salarizare comparativ cu cealaltă

categorie socio-profesională și anume cea a bugetarilor cu o vechime în muncă

de peste 15 ani.

Niciunul dintre

criteriile menționate mai sus în legea specială nu se mai regăsește în prezent

transpus în stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraților.

Mai mult decât atât,

precizez faptul că magistrații care au îndeplinit aceleași condiții de vechime

în muncă și în funcție ca mine, de la 15 la 20 de ani, până la data de 31

decembrie 2010, au o altă salarizare, mult superioară celor care au îndeplinit

condițiile menționate după 1 ianuarie 2011, situație în care se găsește și

recurenta.

Potrivit acestor

dispoziții legale, ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul

egalității în drepturi și cel al nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă,

prin aplicarea aceluiași sistem de salarizare pentru toți salariații aflați în

aceeași situație juridică (aceeași vechime, același grad).

Opinia primei

instanțe căreia, prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi

discriminatorie nesocotește nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din

Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. (2) din Declarația

universală a drepturilor omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul,

fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe

cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și

dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție,

privind protecția proprietății.

Apreciez că nu se

poate reține în cauză că art. 6 exclude aplicarea art. 2 din Legea nr. 285/2010

deoarece, dacă s-ar exclude de la aplicare art. 2 cu cele două alineate, s-ar

ajunge la o discriminare a salariaților care împlinesc o anumită vechime în

muncă în anii 2011 și 2012 în raport cu cei care au împlinit aceeași vechime în

anii anteriori, întrucât acestora din urmă li s-ar acorda salariul

corespunzător vechimii, majorat cu 15%, în timp ce primii salariați nu ar mai

primi salariul corespunzător vechimii, cu majorarea de 15%, ceea ce ar însemna

ca persoane aliate în situații similare să aibă tratamente diferite fără o

justificare legală.

Potrivit

jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional precum și a

celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în fața

legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție

de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar

expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în

mod rațional și obiectiv.

În jurisprudența

Curții de Justiție a Comunităților Europene - cauza Von Colson et Kaman c. Land

Nord Reihen, Westfalm 14/83 - s-a statuat că, ordinea juridică comunitară

permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare

rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul

tribunalelor naționale.

Apărările intimatului

Ministerului Justiției

Se arată că recursul

declarat este nefondat

Prin ordinul a cărei

anulare se solicită, recurenta-reclamantă a fost încadrată în clasa de

salarizare 104, gradația 4, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în

funcție de la 15 la 20 de ani, stabilindu-i-se o indemnizație de încadrare

brută lunară de 7.140 RON, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele,

vătămătoare și periculoase de 1.020 RON și cuantumul sporurilor pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate de 1.019 RON.

Potrivit art. 1 alin.

(5) din Legea nr. 285/2010, "în salariul de bază, indemnizația lunară de

încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază

aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care

potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din

salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din

solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter

tranzitoriu, acordate potrivit O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de

reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și

stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar cu

modificările ulterioare."

Prin urmare,

legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că suma tranzitorie se include în

indemnizația de încadrare brută lunară, însă nu poate fi luată în considerare

la calculul altor drepturi ce se acordă în funcție de aceasta.

Astfel, chiar dacă

recurenta ar fi beneficiat de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu (ceea

ce nu este cazul), raționamentul său în sensul că veniturile sale sunt mai mici

întrucât cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și

periculoase nu a fost calculat raportat la indemnizația de încadrare care să

cuprindă și suma compensatorie, este greșit.

În ce privește

prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 pe care le invocă

recurenta-reclamantă, vă rugăm să aveți în vedere că aceste dispoziții legale

se referă doar la personalul nou-încadrat pe funcții, personalului

numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același

fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, în

situația în care legiuitorul avea intenția ca aceste dispoziții să se aplice și

pentru personalul care a trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă sau

funcție, menționa expres acest lucru.

Pronunțarea unei

hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres

de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii

judecătorești.

Prin acordarea unei

indemnizații brute stabilite conform art. 6 din Legea nr. 285/2010, explicitat

prin Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010,

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice,

aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 42/2011 și Ordinul M.F.P. nr. 77/2011,

pentru situația în care se găsește reclamanta, nu poate fi reținută o încălcare

a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a

cetățenilor, întrucât sunt elemente de diferență, între judecătorii încadrați

în aceeași tranșă de vechime în muncă sau funcție sub imperiul legii vechi

(Legea nr. 330/2009) și cei nou încadrați și cu aceeași vechime în muncă în

anul 2011, conform Legii nr. 285/2010, constând fie în legea aplicabilă

raportului juridic, fie în situația propriu-zisă a personajului nou încadrat

față de cel deja încadrat și care trece într-o tranșă nouă de vechime în muncă

sau funcție, elemente de diferență care fac ca situațiile să nu fie identice,

nefiind deci îndeplinită una dintre condițiile pentru constatarea unei situații

discriminatorii.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele incidente în cauză, Înalta Curte constată că

este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin ordinul

a cărei anulare se solicită, recurenta-reclamantă a fost încadrată în clasa de

salarizare 104, gradația 4, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în

funcție de la 15 la 20 de ani, stabilindu-i-se o indemnizație de încadrare

brută lunară de 7.140 RON, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele,

vătămătoare și periculoase de 1.020 RON și cuantumul sporurilor pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate de 1.019 RON.

În drept,

(dispozițiile legale relevante), Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea

unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1)

Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de

salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general

consolidat al statului.

Art. 7. - (1)

Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea

succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de

bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare,

prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea

salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază

și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a

personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul

2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul

2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul

numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același

fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte,

salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare

din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se

aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători

claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea

unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare

lege-cadru.

(3) Personalul plătit

din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de

salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în

raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la

31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul

2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare

tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare

corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din

legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut,

corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare

multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără

acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii

clase de salarizare.

Prevederile alin. (1)

se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în

funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale

"Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul

didactic de predare universitar și preuniversitar.

Legea 283/2011

privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr.

37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul

2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul

numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același

fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte,

salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare

din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul

2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația

corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele

de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11

alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul

beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de

clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la

art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului

corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

O.U.G. 84/2012

privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013,

prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal -

bugetare .

Art. 1. - În anul

2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012

drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind

aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu

modificări prin Legea nr. 182/2012.

O.U.G. nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014,

precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Art. 1. - (1) În anul

2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor

funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul

plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă

pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară

activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și

coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în

anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - În anul

2014, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază

prin acordarea de clase de salarizare suplimentare și alte drepturi acordate

potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul

drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea

nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri

publice și ale art. 10 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea

art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în

domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în

domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

Art. 5. - (1) În anul

2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul

numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același

fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte,

salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare

din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din

instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție

similară în plată.

Art. 6. - (1) În anul

2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația

corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele

de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11

alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul

beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de

clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la

art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare,

fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la

Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2014, prevederile

alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și

la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă

funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiției".

(3) Personalul care,

în cursul anului 2014, desfășoară activități noi care presupun, potrivit

Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de

salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă beneficiază de o

majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcție, respectiv a

indemnizației de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare

suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea

sus-menționată.

În esență,

contestatoarea a arătat că aplicarea greșită a dispozițiilor din Legea nr.

285/2010 cât și din Legea cadru nr. 384/2010 au condus la o discriminare

evidentă care este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția

României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la Directiva

2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general

în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și

ocuparea forței de muncă.

De asemenea, s-a

subliniat și încălcarea prevederilor art. 73 și 74 din Legea nr. 303/2004

privind statutul magistraților precum și a principiilor stabilite de art. 3 din

Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară personalului plătit din fonduri

publice.

Înalta Curte nu va

împărtăși aceste argumente expuse pe larg de către reclamantă în contestația

sa, întrucât se observă, odată cu adoptarea Legii cadru nr. 284/2010, o

schimbare de optică. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, respectiv anterior

abrogării Legii nr. 330/2009, regulile privind sistemul de salarizare, referitoare

la trecerea dintr-o tranșă în alta de vechime stabileau expres un spor de

vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară de 5% mai mare decât

cel avut anterior, rezultând la o vechime în muncă mai mare și un spor mai

mare.

În ceea ce privește

noua abordare a legiuitorului privind trecerea într-o altă tranșă de vechime,

se reține că dimpotrivă pentru tranșele de vechime în muncă se acordă 5

gradații, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între

7,5% și 2,5% - deci cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul

corespunzător tranșei de vechime este mai mic (art. 1 alin. (2) - (5) din Legea

nr. 284/2010).

De asemenea, se

reține că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie

2010 sunt îndreptățite să păstreze același cuantum a salariului însă pentru

persoanele nou încadrate pe funcții precum și pentru personalul promovat în

funcții sau grade/trepte, după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu le-a prevăzut

expres aceste drepturi, considerându-se că nu le-au avut niciodată, fiind vorba

de categorii diferite de salariați cărora li se aplică act normative diferite,

respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea cadru nr. 284/2010 (Legea nr. 285/2010).

Așa cum s-a reținut

și în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii,

principiul susținut și de Banca Națională a fost potrivit căruia creșterile

salariale, ca efect al stabilirii tranșelor de vechime în muncă, vor fi mai

mari în scopul celor cu vechime mai mică pentru a stimula promovarea tinerilor

în funcțiile din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Se observă de

asemenea că prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 se

reglementează în mod expres modalitatea de majorare a salariului la trecerea în

anul 2012 într-o altă tranșă de vechime în funcție a personalului care ocupă

funcții în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nefiind

aplicabile deci dispozițiile art. 2 din Legea nr. 283/2010.

Majorarea la care se

referă art. 6 privește salariul de bază și nu are legătură cu criticile privind

calculul greșit al sporurilor.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată

excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind

salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în cadrul

căreia s-a statuat "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție

în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul

indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în

vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate

potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic

al unor drepturi câștigate". De altfel Curtea a subliniat că legiuitorul

poate interveni oricând din rațiuni ce țin de politica economico - financiară a

statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de

calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la

data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe

care le abrogă".

În ceea ce privește

starea de discriminare invocată de contestatoare, nu se poate reține o

încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, întrucât

în practica sa Convenția Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența

de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție doar atunci

când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea

să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva

Belgiei, 1979).

Fiind vorba despre

situații juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de

salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, cărora li se

aplică două acte normative diferite, nu poate fi reținută încălcarea art. 20

din Constituția României.

De altfel, Curtea

Constituțională prin Deciziile nr. 6/2013, nr. 669/2012, nr. 884/2012 a fost

consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010 neexistând elemente noi

care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.

Din această

perspectivă Înalta Curte constată că discriminarea creată și injustețea

situației salariale contestatoarei, ca de altfel pentru toți magistrații aflați

în aceeași situație, provine din lege și nu din aplicarea greșită a acesteia.

Cum dispozițiile

incidente în cauză nu au fost declarate neconstituționale de către Curtea

Constituțională, instanțele judecătorești nu pot încălca principiul separației

puterilor de stat și prin depășirea limitelor puterii judecătorești să

desființeze norme juridice instituite prin lege, ci acestea înfăptuind justiția

(conform art. 126 alin. (1) din Constituția României) trebuie să soluționeze,

aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența,

întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective (în acest sens sunt

Deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008, nr.

1325/2008).

De menționat că și jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție este în același sens, respectiv Deciziile

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4376/2014, 4365/2014, 4346/2014,

474/2014.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.I.L. împotriva Sentinței nr. 5.460 din 2 octombrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI