ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 iunie 2012, reclamanta M.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului M.J.

nr. 249/C/2012, respectiv art. VIII prin care i-au fost stabilite drepturile salariale, precum și obligarea pârâtului Ministerul Justiției, să procedeze la emiterea unui alt ordin prin care, atunci când stabilește drepturile salariale cuvenite acestuia, potrivit gradației, clasei de salarizare și coeficientului de ierarhizare ce i se cuvin, să-i acorde un procent de 5% pentru vechime continuă în funcția de judecător cu vechime în funcție de 15 la 20 ani (procent ce corespunde unui spor de 30% conform legislației anterioare, menționat în prezent sub forma claselor de salarizare).

Totodată, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul București la plata începând cu data de 1 ianuarie 2012 și în continuare, a unei indemnizații brute lunare în același cuantum cu al celorlalți judecători din cadrul Tribunalului București având aceeași vechime în funcția de magistrat, respectiv de la 15 la 20 ani, dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, precum și obligarea acestora la plata diferențelor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2012, calculate ca urmare a încadrării corecte în gradație, clasă de salarizare și coeficient de ierarhizare, actualizate cu indicele de inflație existente la data executării.

În motivarea acțiunii, a arătat că deține funcția de judecător în cadrul Tribunalului București, iar de la data de 1 ianuarie 2012 a îndeplinit condițiile legale pentru trecerea într-o nouă tranșă de vechime în funcție, de la 15 ani la 20 ani, urmând ca plata majorării indemnizației de încadrare brută pentru vechimea în funcție și în muncă, să fie efectuată cu începere de la data anterior menționată, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010. A mai arătat că, discriminarea realizată de pârâți s-a referit nu numai la persoanele cu vechime în muncă și în funcție diferite, ci și la persoane cu aceeași vechime în muncă și în funcție. Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 5.460 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M.I.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut în ceea ce privește caracterul discriminatoriu al Legii 285/2010, că potrivit deciziei 818/2008 a Curții Constituționale, instanțele de judecată nu pot decide cu privire la caracterul discriminatoriu al unei legi, în condițiile în care acest aspect este de competența Curții Constituționale care soluționează excepțiile de nelegalitate.

Deși principiul nediscriminării este cuprins și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și instanțele ordinare sunt competente să facă aplicarea directă a dispozițiilor Convenției, înlăturând de la aplicare o normă internă contrară normelor europene, s-a apreciat că în speță nu se poate vorbi de o discriminare în condițiile în care categoriile de salariați între care se face comparația nu se află în situații comparabile ci există diferențe care impun aplicarea unui tratament diferențiat.

S-a arătat că persoanele care au împlinit o anumită vechime înainte de intrarea în vigoarea a legii 285/2010 sunt îndreptățite să păstreze același cuantum al salariului și după intrarea în vigoare a legii noi pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor de natură salarială, iar în cazul persoanelor nou încadrate în muncă sau care dobândesc o anumită vechime după intrarea în vigoare a legii noi nu mai există nici o rațiune pentru acordarea unor drepturi pe care legea nu le prevede și pe care persoanele respective nu le-au avut niciodată. Și în ceea ce privește comparația pe care reclamanta a făcut-o cu persoane care se încadrează la o altă gradație și care cunosc o creștere salarială de două clase succesive, s-a reținut că este vorba de persoane aflate în situații diferite.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta M.I.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, în esență reclamanta a arătat: Recurenta consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. Prin Ordinului M.J. 249/C/2012 recurenta a fost încadrată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, în gradația 4, clasa de salarizare 104, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 15 la 20 de ani. Aceste drepturi corespund unei majorări de numai 2,5%, în loc de 5% cum ar fi corect. Se arată că atât Legea nr. 283/2011, privind salarizarea pe 2012, cât și Legea-cadru nr. 284/2010 instituie o discriminare pe motive de vârstă și categorii profesionale, discriminare interzisă de Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă).

Astfel, se poate observa că discriminarea se referă nu numai la persoane cu vechime în muncă și în funcție diferite, ci și la persoane cu aceeași vechime în muncă și în funcție. Ministerul Justiției a comunicat tuturor instanțelor din țară faptul că, din calcul, rezultă că procentele în cazul modificării gradației în anul 2011, sunt în sensul scăderii de la 5% la 2,5% pentru cei cu vechime mare. Contrar celor reținute de prima instanță, arată recurenta, că discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane.

Deși protecția acordată lucrătorilor cu o vechime mai mică în muncă, ca și obiectiv urmărit în vederea stimulării promovării tinerilor, poate constitui un obiectiv legitim al politicii în materia încadrării în muncă și în stimularea pieței muncii, o asemenea măsură, trebuie să fie în principiu, justificată "în mod obiectiv și rezonabil", "în cadrul dreptului național", potrivit Directivei 2000/78. Apreciez că limitarea drepturilor salariale dispusă în ceea ce privește persoanele cu o vechime mai mare în muncă, comparativ cu cele cu o vechime mai mică de până la 15 ani, depășește raportul de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.

Raportând efectele prevederilor legale invocate, respectiv art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, la definiția discriminării, se constată preferința unei categorii socio-profesionale (cea a bugetarilor cu o vechime în muncă între 0 - 15 ani) în acordarea unui număr mai mare de clase de salarizare comparativ cu cealaltă categorie socio-profesională și anume cea a bugetarilor cu o vechime în muncă de peste 15 ani. Niciunul dintre criteriile menționate mai sus în legea specială nu se mai regăsește în prezent transpus în stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraților. Mai mult decât atât, precizez faptul că magistrații care au îndeplinit aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție ca mine, de la 15 la 20 de ani, până la data de 31 decembrie 2010, au o altă salarizare, mult superioară celor care au îndeplinit condițiile menționate după 1 ianuarie 2011, situație în care se găsește și recurenta.

Potrivit acestor dispoziții legale, ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul egalității în drepturi și cel al nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, prin aplicarea aceluiași sistem de salarizare pentru toți salariații aflați în aceeași situație juridică (aceeași vechime, același grad).

Opinia primei instanțe căreia, prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie nesocotește nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. (2) din Declarația universală a drepturilor omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.

Apreciez că nu se poate reține în cauză că art. 6 exclude aplicarea art. 2 din Legea nr. 285/2010 deoarece, dacă s-ar exclude de la aplicare art. 2 cu cele două alineate, s-ar ajunge la o discriminare a salariaților care împlinesc o anumită vechime în muncă în anii 2011 și 2012 în raport cu cei care au împlinit aceeași vechime în anii anteriori, întrucât acestora din urmă li s-ar acorda salariul corespunzător vechimii, majorat cu 15%, în timp ce primii salariați nu ar mai primi salariul corespunzător vechimii, cu majorarea de 15%, ceea ce ar însemna ca persoane aliate în situații similare să aibă tratamente diferite fără o justificare legală.

Potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios constituțional precum și a celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv. În jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene - cauza Von Colson et Kaman c. Land Nord Reihen, Westfalm 14/83 - s-a statuat că, ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Apărările intimatului Ministerului Justiției Se arată că recursul declarat este nefondat Prin ordinul a cărei anulare se solicită, recurenta-reclamantă a fost încadrată în clasa de salarizare 104, gradația 4, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 15 la 20 de ani, stabilindu-i-se o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.140 RON, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de 1.020 RON și cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate de 1.019 RON.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, "în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit O.U.G.

nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar cu modificările ulterioare." Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că suma tranzitorie se include în indemnizația de încadrare brută lunară, însă nu poate fi luată în considerare la calculul altor drepturi ce se acordă în funcție de aceasta. Astfel, chiar dacă recurenta ar fi beneficiat de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu (ceea ce nu este cazul), raționamentul său în sensul că veniturile sale sunt mai mici întrucât cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase nu a fost calculat raportat la indemnizația de încadrare care să cuprindă și suma compensatorie, este greșit.

În ce privește prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 pe care le invocă recurenta-reclamantă, vă rugăm să aveți în vedere că aceste dispoziții legale se referă doar la personalul nou-încadrat pe funcții, personalului numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, în situația în care legiuitorul avea intenția ca aceste dispoziții să se aplice și pentru personalul care a trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă sau funcție, menționa expres acest lucru. Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.

Prin acordarea unei indemnizații brute stabilite conform art. 6 din Legea nr. 285/2010, explicitat prin Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 42/2011 și Ordinul M.F.P.

nr. 77/2011, pentru situația în care se găsește reclamanta, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât sunt elemente de diferență, între judecătorii încadrați în aceeași tranșă de vechime în muncă sau funcție sub imperiul legii vechi (Legea nr. 330/2009) și cei nou încadrați și cu aceeași vechime în muncă în anul 2011, conform Legii nr. 285/2010, constând fie în legea aplicabilă raportului juridic, fie în situația propriu-zisă a personajului nou încadrat față de cel deja încadrat și care trece într-o tranșă nouă de vechime în muncă sau funcție, elemente de diferență care fac ca situațiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinită una dintre condițiile pentru constatarea unei situații discriminatorii.

Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, prin ordinul a cărei anulare se solicită, recurenta-reclamantă a fost încadrată în clasa de salarizare 104, gradația 4, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 15 la 20 de ani, stabilindu-i-se o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.140 RON, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de 1.020 RON și cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate de 1.019 RON.

În drept, (dispozițiile legale relevante), Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. (2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010. Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar. Legea 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare . Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din O.U.G.

nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012. O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Art. 1. - (1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - În anul 2014, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 10 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

Art. 5. - (1) În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.

Art. 6. - (1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiției". (3) Personalul care, în cursul anului 2014, desfășoară activități noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcție, respectiv a indemnizației de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată.

În esență, contestatoarea a arătat că aplicarea greșită a dispozițiilor din Legea nr. 285/2010 cât și din Legea cadru nr. 384/2010 au condus la o discriminare evidentă care este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. De asemenea, s-a subliniat și încălcarea prevederilor art. 73 și 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților precum și a principiilor stabilite de art. 3 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară personalului plătit din fonduri publice.

Înalta Curte nu va împărtăși aceste argumente expuse pe larg de către reclamantă în contestația sa, întrucât se observă, odată cu adoptarea Legii cadru nr. 284/2010, o schimbare de optică. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, respectiv anterior abrogării Legii nr. 330/2009, regulile privind sistemul de salarizare, referitoare la trecerea dintr-o tranșă în alta de vechime stabileau expres un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară de 5% mai mare decât cel avut anterior, rezultând la o vechime în muncă mai mare și un spor mai mare.

În ceea ce privește noua abordare a legiuitorului privind trecerea într-o altă tranșă de vechime, se reține că dimpotrivă pentru tranșele de vechime în muncă se acordă 5 gradații, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între 7,5% și 2,5% - deci cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranșei de vechime este mai mic (art. 1 alin. (2) - (5) din Legea nr. 284/2010). De asemenea, se reține că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptățite să păstreze același cuantum a salariului însă pentru persoanele nou încadrate pe funcții precum și pentru personalul promovat în funcții sau grade/trepte, după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu le-a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-se că nu le-au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariați cărora li se aplică act normative diferite, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea cadru nr. 284/2010 (Legea nr. 285/2010).

Așa cum s-a reținut și în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii, principiul susținut și de Banca Națională a fost potrivit căruia creșterile salariale, ca efect al stabilirii tranșelor de vechime în muncă, vor fi mai mari în scopul celor cu vechime mai mică pentru a stimula promovarea tinerilor în funcțiile din cadrul familiei ocupaționale "Justiție". Se observă de asemenea că prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 se reglementează în mod expres modalitatea de majorare a salariului la trecerea în anul 2012 într-o altă tranșă de vechime în funcție a personalului care ocupă funcții în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nefiind aplicabile deci dispozițiile art. 2 din Legea nr. 283/2010.

Majorarea la care se referă art. 6 privește salariul de bază și nu are legătură cu criticile privind calculul greșit al sporurilor.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 669 din 26 iunie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în cadrul căreia s-a statuat "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate". De altfel Curtea a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând din rațiuni ce țin de politica economico - financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă". În ceea ce privește starea de discriminare invocată de contestatoare, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament,

întrucât în practica sa Convenția Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție doar atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979). Fiind vorba despre situații juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, cărora li se aplică două acte normative diferite, nu poate fi reținută încălcarea art. 20 din Constituția României. De altfel, Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 6/2013, nr. 669/2012, nr. 884/2012 a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010 neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.

Din această perspectivă Înalta Curte constată că discriminarea creată și injustețea situației salariale contestatoarei, ca de altfel pentru toți magistrații aflați în aceeași situație, provine din lege și nu din aplicarea greșită a acesteia. Cum dispozițiile incidente în cauză nu au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, instanțele judecătorești nu pot încălca principiul separației puterilor de stat și prin depășirea limitelor puterii judecătorești să desființeze norme juridice instituite prin lege, ci acestea înfăptuind justiția (conform art. 126 alin. (1) din Constituția României) trebuie să soluționeze, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective (în acest sens sunt Deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

De menționat că și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în același sens, respectiv Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4376/2014, 4365/2014, 4346/2014, 474/2014. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I.L. împotriva Sentinței nr. 5.460 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - MI