ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3767/2015

Decizia nr. 3767/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contextul procesual. Decizia instanței de recurs atacată pe calea revizuirii

Prin decizia nr. 433 din 6 aprilie 2015, a respins recursul declarat de reclamanta Direcția Generală A Finanțelor Publice Tulcea, împotriva deciziei civile nr. 2097 din 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.,ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin cererea adresată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 70.340 lei reprezentând prejudiciu cauzat statului roman, în perioada 10.09.2001-27.04.2009.

S-a mai reținut că, prin raportul de control nr. 1134 din 25 martie 2011 a Curții de Conturi a României - Curtea de Conturi Tulcea, s-a constatat că potrivit documentelor existente la dosarul fiscal al SC B. SRL, s-au regăsit mențiuni prin care Oficiul Registrului Comerțului Tulcea, prezintă informații din care rezultă starea juridică a contribuabilului, (mențiunea O.R.C. nr. 27476 din 06 noiembrie 2006, transmisă cu borderoul nr. 11 din 30 noiembrie 2006, primit în data de 07.12.2006), care înștiința Administrația Finanțelor Publice Tulcea, că asupra debitoarei SC B. SRL Tulcea s-a deschis procedura insolvenței.

Prin sentința civilă nr. 2097 din 27 martie 2013 Tribunalul Tulcea, a respins excepțiile privind tardivitatea și lipsa calității procesuale pasive ca nefondate și, în consecință, a respins acțiunea promovată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea în temeiul cap. IV art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 46/2009 privind îmbunătățirea procedurilor fiscale și diminuarea evaziunii fiscale, art. 84 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, împotriva pârâtului în considerarea funcției sale de fost șef al Administrației Finanțelor Publice Tulcea, astfel că din acest punct de vedere, pârâtul poate sta în proces în calitate de pârât urmând a se analiza temeinicia pretențiilor.

Cu privire la tardivitatea formulării cererii invocate de către pârât, instanța a reținut că potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 a funcționarului public, stabilirea prejudiciului și a răspunderilor pentru producerea acestuia se face în cadrul termenului de prescripție de 3 ani care curge de la constatarea pagubei ori aceasta a avut loc ca urmare a raportului de control din 25.03.2011 a Curții de Conturi a României - Curtea de Conturi Tulcea și a încheierii din 13.07.2011 a Curții de Conturi privind respingerea contestației.

Mai reține instanța că, prin sentința civilă nr. 2715 din 6 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă generală față de debitoarea SC B. SRL, fiind desemnat administrator judiciar C. SPRL Constanța.

Din raportul de control din 25.03.2011 întocmit de Camera de Conturi Tulcea rezultă că Administrația Finanțelor Publice, cu adresa nr. 10363 din 4 august 2009 a solicitat biroului juridic din cadrul D.G.F.P. informații despre starea juridică a societății în considerarea faptului că, aceasta apare în faliment cu data de 15.07.2007 în aplicația informatică „Comerț”, iar cu adresa nr. 12192 din 19 august 2009 s-a răspuns că instituția nu a fost notificată de către lichidatorul judiciar și nu are calitatea de creditor.

D.G.F.P. chiar a fost notificată de către lichidatorul judiciar, fără însă a se derula procedura privind înscrierea în tabelul creditorilor și în aceste condiții nu se poate reține vinovăția pârâtului atâta timp cât D.G.F.P. nu a depus diligențe spre a interveni în procedura lichidării judiciare a SC B. SRL.

S-a mai reținut că împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

S-a reținut de către instanța de control judiciar că din înscrisurile existente rezultă că recurenta D.G.F.P. Tulcea a primit și gestionat notificările și informațiile primite de la administratorul judiciar care trebuiau comunicate oficiului juridic care conform fișei postului avea răspunderea directă a întocmirii documentației pentru înscrierea la masa credală cu sumele menționate mai sus.

La dosar, există solicitarea A.F.P. Tulcea către biroul juridic al D.G.F.P. Tulcea care prin adresa nr. 12197 din 19 august 2009 s-a răspuns că nu au fost notificați de lichidatorul judiciar, însă înscrisurile dovedesc contrariul.

Rezultă că recurenta D.G.F.P. Tulcea nu a notificat A.F.P. Tulcea cu cele privind situația societății debitoare SC B. SRL.

Totodată, organul de control a constatat unele disfuncționalități privind colaborarea ineficientă între compartimentele funcționale din cadrul D.G.F.P. Tulcea ce au atribuții în domeniul în care s-a constatat abaterea prezentată.

Însă, potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarilor publici se poate angaja limitativ pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului sau instituției publice în care funcționează.

Concluzionează instanța în sensul că, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă a pârâtului A. trebuie să se facă dovada neîndeplinirii sau omisiunii îndeplinirii cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu, constând în culpa gravă sau gravă neglijență. Or, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, în cauză nu s-a făcut această dovadă.

Revizuirea exercitată în cauză

La data de 5 mai 2015, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea a înțeles să formuleze cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 433/CA din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a susținut următoarele:

În argumentele prezentate în susținerea cererii de revizuire, revizuenta a susținut că prin decizia nr. 433 din data de 06.04.2015 instanța de recurs nu a ținut cont de soluția pronunțata în Dosarul nr. x/88/2014, respectiv a deciziei civile nr. 64/CA din 26.01.2015 a Curții de Apel Constanța, prin care au fost menținute încheierea nr. ll/26 din 13.07.2011 emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul II - Comisia de soluționare contestații și pct. II al Deciziei nr. 10/2011 a Camerei de Conturi a Județului Tulcea ca fiind temeinice și legale, acte ce au avut a baza raportul de control nr. 1134 din 25 martie 2011 al Curții de Conturi a României - Curtea de Conturi Tulcea încălcându-se astfel principiul disponibilității în virtutea căruia instanța de judecata este ținută să se pronunțe asupra celor solicitate de subscrisa iar încălcarea acestei obligații fie printr-o pronunțare extra petita, fie plus petita este de natură a ne prejudicia, fiind astfel îndeplinite cumulativ motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 din vechiul C. proc. civ.

În concret instanța de recurs prin evocarea fondului, respectiv prin raportului juridic dedus judecații prin prisma probelor administrate în cauză a pronunțat o hotărâre nesocotind decizia civilă nr. 64/CA/26.01.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/88/2014 (soluție a aceleiași instanțe, și în lipsa căreia a dispus suspendarea judecății recursului subscrisei), a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată (sentința civilă nr. 2097 din 27 martie 2013 a Tribunalului Tulcea) în sensul că nu a luat în considerare ca și probe constatările raportului de control nr. 1134 din 25 martie 2011 al Curții de Conturi a Romaniei - Curtea de Conturi Tulcea ce au avut ca și argument emiterea încheierii nr. ll/26 din 13.07.2011 emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul II - Comisia de soluționare contestații și a pct. II al deciziei nr. 10/2011 a Camerei de Conturi a Județului Tulcea.

Drept urmare, revizuenta solicită admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei civilă nr. 433 din data de 06.04.2015 și rejudecarea cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimatului A., în sensul admiterii acesteia și obligarea acestuia la plata sumei de 70.430 lei reprezentând prejudiciu cauzat statului român.

Apărările formulate în cauză

Intimatul A., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât, în cauză, nu există două hotărâri potrivnice în una și aceeași pricină.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Învestită cu soluționarea cauzei, Înalta Curte analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, constată că prezenta cerere de revizuire nu poate fi primită, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nu sunt îndeplinite aceste condiții, sens în care va respinge ca atare cererea de revizuire formulată de revizuenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ. se poate formula revizuire împotriva unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.

Se retine ca rațiunea reglementarii cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauza și aceleași părți.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea că, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat.

În speță, din ansamblul probator al cauzei, rezultă fără echivoc că în cel de-al doilea proces nu s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 64/CA din 26 ianuarie 216 a Curții de Apel Constanța.

Prin sintagma „una și aceeași pricină” se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauza și de părți, cu privire la cele doua cereri de chemare în judecata, astfel încât soluționarea celei de a doua sa aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.

Potrivit art. 1201 C. civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Or, în speță, deși între cele doua cauze exista identitate de părți, nu este dată identitatea de obiect (obligația de a face - obligarea pârâtului A., la plata sumei de 70.340 lei reprezentând prejudiciu cauzat statului român, în perioada 10.09.2001-27.04.2009 și respectiv anulare act administrativ - anularea încheierii nr. II/26 din 13.07.2011 emisă de Curtea de Conturi a României Departamentul II - Comisia de soluționare contestații și a pct. II al deciziei nr. 10/2011 a Camerei de Conturi a Județului Tulcea) și nici de cauză, astfel încât nu este dată îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 1201 C. civ.

Este evident, așadar, că în privința acestor două hotărâri judecătorești (decizia nr. 433 din data de 06.04.2015 și decizia civilă nr. 64/CA/26.01.2015 a Curții de Apel Constanța), nu există identitate de obiect și cauză, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Deopotrivă, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aplicabil în cauză, „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

În jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuientă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat” (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă, adnotat, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, pag. 735).

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca atare, cererea de revizuire formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea împotriva deciziei civile nr. 433/CA din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea împotriva deciziei civile nr. 433/CA din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2015.