ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2018

Decizia

nr. 150/2018

După

deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea reconvențională exercitată la termenul din 30 ianuarie

2008 în fața Judecătoriei Ploiești în Dosarul nr. x/281/2007,

(pârâta) reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtului B. la plata

către reclamantă a sumei de 100.500 lei pentru lipsa de

folosință a imobilului situat în Județul Prahova, municipiul Ploiești,

acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile legale care

reglementează răspunderea civilă delictuală,

Acest

capăt de cerere era al doilea al cererii reconvenționale, primul

fiind cei privitor la evacuarea pârâtului din imobil, pe considerentul că

pârâtul ar fi ocupat acest imobil fără titlu și în mod abuziv.

În

urma disjungerii celor două capete de cerere, disjungere dispusă prin

încheierea de ședință din data de 21 decembrie 2011 de

către Tribunalul Prahova, capătul de cerere privind evacuarea aceluiași

pârât a fost soluționat în prima instanță, prin Sentința

civilă nr. 214 din 28 mai 2012, în sensul admiterii cererii în evacuare

și dispunerii evacuării pârâtului B. din imobilul proprietatea

reclamantei.

Această

decizie a rămas definitivă prin respingerea recursului SC A. SA de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, prin Decizia nr. 2826 din 23 mai 2013.

Prin

Sentința nr. 940/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar

nr. X/105/2011* în rejudecare, s-a respins acțiunea civilă

formulată de reclamanta SC A. SA, împotriva pârâtului B. și a fost

obligată reclamanta la plata sumei de 5.648,63 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată, în favoarea pârâtului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel SC A. SA, solicitând admiterea apelului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau

reținerea spre rejudecare în cadrul apelului la Curtea de Apel Alba Iulia,

precum și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de

judecată de la formularea acțiunii reconvenționale pentru toate

ciclurile procesuale, având în vedere caracterul devolutiv al apelului.

În

temeiul art. 296 C. proc. civ., prin Decizia nr. 220 din 27 aprilie 2017 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins

apelul declarat de SC A. SA București împotriva Sentinței nr.

940/2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/105/2011*. În

temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată la plata sumei de 5.825,96

lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.

Prin

Decizia nr. 1511 din 6 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, pronunțată în

Dosarul nr. x/105/2011** a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 220 din 2 7 aprilie 2017 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. A fost

obligată recurenta reclamantă SC A. SA la plata sumei de 2.488 lei

către intimatul pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată în

recurs.

În

sinteză, realizând încadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a

reținut că:

-

Nu poate fi primit primul motiv de nelegalitate ce vizează incidența

art. 304 pct. 1 C. proc. civ., deoarece în cauză, apelul a fost

soluționat de curtea de apel în complet de 2 judecători, compunere cu

privire la care nu a fost ridicată nici de instanță, nici de

părți incidența vreunui caz de incompatibilitate sau de recuzare

în condițiile art. 24 sau 27 C. proc. civ.

-

Dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt incidente,

susținerea depășirii de către instanță a

atribuțiilor puterii judecătorești, prin aceea că aceasta

ar fi reținut că prezența pârâtului la punctul de lucru al

societății reclamante are caracter licit, încălcându-se astfel

voința acționarilor care au decis interzicerea accesului pârâtului la

punctele de lucru ale societății neconstituind o incursiune în

sferele de competență ale celorlalte puteri.

-

Al treilea motiv de recurs invocat, reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., nu este incident deoarece recurenta reclamantă nu indică norma

de procedură încălcată care are drept consecință

sancțiunea nulității prevăzută la art.  105 alin. (2)

C. proc. civ.

Cazul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil

hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în

întregime soluțiile atacate, respingându-se calea de atac, întrucât

instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată, pentru a

da mai mult decât s-a cerut.

-

Nici dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente,

deoarece, pe de o parte, criticile formulate nu se referă la interpretarea

greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la

greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de

modificare a deciziei. Pe de altă parte, instanța de apel nu s-a

pronunțat pe o acțiune în evacuare, așa cum susține

recurenta, ci pe o acțiune în răspundere civilă delictuală,

întemeiată pe prevederile art. 998 și 999 C. civ.

-

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este,

de asemenea, nefondat, câtă vreme instanța de apel a răspuns

motivelor invocate de părți, verificând, conform art. 295 C. proc.

civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță.

-

Ultimul motiv de nelegalitate, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

poate fi primit deoarece, în mod just, curtea de apel a analizat îndeplinirea

condițiilor răspunderii civile delictuale, prin prisma

dispozițiilor art. 998 și 999 din C. civ., concluzionând că nu

sunt întrunite aceste elemente, de asemenea, că nu sunt aplicabile

prevederile art. 210 din Legea 297/2004 a pieței de capital, în lipsa

dovezii intervenției ilicite a fostului acționar al SC A. SA.

Contrar

susținerilor recurentei-reclamante, analiza puterii de lucru judecat a

fost efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 1200 C. civ.,

instanța de apel judecând apelul ținând cont de dezlegarea deja

dată problemei de drept deduse judecății în cauza anterioară,

dar în contextul analizei presupuse de cauza de față. Pe de altă

parte, nu se putea reține autoritatea de lucru judecat invocată de

reclamantă, cu privire la cele trei cauze soluționate anterior,

nefiind îndeplinite condițiile legale necesare pentru a opera această

prezumție. În măsura în care recurenta invocă puterea de lucru

judecat a hotărârilor judecătorești din acele cauze, aceste

susțineri tind la reaprecierea situației de fapt stabilite de

către instanța de apel și a probatoriilor administrate,

finalitate incompatibilă cu atribuțiile acestei instanțe, de

control judiciar.

-

Nici criticile recurentei privind neraportarea instanței la probele

administrate în cauză, la ignorarea recunoașterii de către pârât

a vinei și a caracterului ilicit al faptei sale în Dosarul nr. x/281/2007

al Judecătoriei Ploiești, a ignorării dispozițiilor Legii

nr. 31/1990 și a Legii nr. 297/2004 prin aceea că instanța a

confundat patrimoniul societății cu acela al intimatului -pârât,

precum și celelalte susțineri ce vizează situația de fapt

reținută de instanța de apel nu pot constitui critici de

nelegalitate a deciziei recurate, pentru a atrage modificarea acesteia.

Împotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurenta SC A. SA, la data de 6

noiembrie 2017, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5

și 7 C. proc. civ., fiind pe larg dezvoltate motivele cererii de revizuire

întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ.,

prin raportare la motivele recursului declarat împotriva Deciziei nr. 220 din

27 aprilie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a

civilă.

Analizând

cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire,

în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să o admită, având în vedere următoarele

considerente:

Conform

art. 322 C. proc. civ. simt supuse revizuirii hotărârile rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și

hotărârile instanțelor de recurs atunci când evocă fondul.

Hotărârea

care evocă fondul în sensul art. 322 din C. proc. civ. este aceea prin

care instanța de recurs rejudecă fondul după casare sau prin

admiterea recursului și modificarea deciziei, în categoria

hotărârilor care evocă fondul fiind exclusă încadrarea

deciziilor prin care recursul a fost respins, anulat, perimat, în aceste

ipoteze calea de atac a revizuirii fiind inadmisibilă.

În

speță, decizia atacată pe calea revizuirii respectiv nr. 1511

din 6 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr.

x/105/2011** nu este o hotărâre care să evoce fondul așa cum

prevede drept condiție de admisibilitate a revizuirii art. 322 C. proc.

civ., întrucât prin decizia respectivă a fost respins recursul.

Prin

urmare, neîndeplinind condiția prevăzută de art. 322 C. proc.

civ. de a evoca fondul pricinii, decizia instanței de recurs atacată

pe calea revizuirii nu este susceptibilă de exercițiul acestei

căi de atac, care în această situație devine inadmisibilă.

În

consecință, față de considerentele de mai sus, Înalta Curte

va respinge cererea de revizuire cu care a fost investită, ca

inadmisibilă.

Față

de analiza cu prioritate a excepției inadmisibilității cererii

de revizuire, Înalta Curte constată că devine de prisos a proceda la

analiza motivelor cererii de revizuire, analiză ce poate fi realizată

numai în condițiile promovării unei căi de atac admisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. S.

A. împotriva Deciziei nr. 1511 din 6 octombrie 2017 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/105/2011**.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - GV