ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2018

Decizia nr. 150/2018 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea reconvențională exercitată la termenul din 30 ianuarie 2008 în fața Judecătoriei Ploiești în Dosarul nr. x/281/2007, (pârâta) reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtului B. la plata către reclamantă a sumei de 100.500 lei pentru lipsa de folosință a imobilului situat în Județul Prahova, municipiul Ploiești, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, Acest capăt de cerere era al doilea al cererii reconvenționale, primul fiind cei privitor la evacuarea pârâtului din imobil, pe considerentul că pârâtul ar fi ocupat acest imobil fără titlu și în mod abuziv.

În urma disjungerii celor două capete de cerere, disjungere dispusă prin încheierea de ședință din data de 21 decembrie 2011 de către Tribunalul Prahova, capătul de cerere privind evacuarea aceluiași pârât a fost soluționat în prima instanță, prin Sentința civilă nr. 214 din 28 mai 2012, în sensul admiterii cererii în evacuare și dispunerii evacuării pârâtului B. din imobilul proprietatea reclamantei. Această decizie a rămas definitivă prin respingerea recursului SC A. SA de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 2826 din 23 mai 2013. Prin Sentința nr. 940/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. X/105/2011* în rejudecare, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SA, împotriva pârâtului B. și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 5.648,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC A. SA, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau reținerea spre rejudecare în cadrul apelului la Curtea de Apel Alba Iulia, precum și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată de la formularea acțiunii reconvenționale pentru toate ciclurile procesuale, având în vedere caracterul devolutiv al apelului. În temeiul art. 296 C. proc. civ., prin Decizia nr. 220 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de SC A. SA București împotriva Sentinței nr. 940/2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/105/2011*. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., a fost obligată la plata sumei de 5.825,96 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului. Prin Decizia nr. 1511 din 6 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/105/2011** a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 220 din 2 7 aprilie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. A fost obligată recurenta reclamantă SC A. SA la plata sumei de 2.488 lei către intimatul pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. În sinteză, realizând încadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că: - Nu poate fi primit primul motiv de nelegalitate ce vizează incidența art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., deoarece în cauză, apelul a fost soluționat de curtea de apel în complet de 2 judecători, compunere cu privire la care nu a fost ridicată nici de instanță, nici de părți incidența vreunui caz de incompatibilitate sau de recuzare în condițiile art. 24 sau 27 C. proc. civ. - Dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt incidente, susținerea depășirii de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, prin aceea că aceasta ar fi reținut că prezența pârâtului la punctul de lucru al societății reclamante are caracter licit, încălcându-se astfel voința acționarilor care au decis interzicerea accesului pârâtului la punctele de lucru ale societății neconstituind o incursiune în sferele de competență ale celorlalte puteri.

- Al treilea motiv de recurs invocat, reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este incident deoarece recurenta reclamantă nu indică norma de procedură încălcată care are drept consecință sancțiunea nulității prevăzută la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile atacate, respingându-se calea de atac, întrucât instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată, pentru a da mai mult decât s-a cerut. - Nici dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, deoarece, pe de o parte, criticile formulate nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Pe de altă parte, instanța de apel nu s-a pronunțat pe o acțiune în evacuare, așa cum susține recurenta, ci pe o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998 și 999 C. civ. - Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, câtă vreme instanța de apel a răspuns motivelor invocate de părți, verificând, conform art. 295 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. - Ultimul motiv de nelegalitate, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nu poate fi primit deoarece, în mod just, curtea de apel a analizat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prin prisma dispozițiilor art. 998 și 999 din C. civ., concluzionând că nu sunt întrunite aceste elemente, de asemenea, că nu sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea 297/2004 a pieței de capital, în lipsa dovezii intervenției ilicite a fostului acționar al SC A. SA. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, analiza puterii de lucru judecat a fost efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 1200 C. civ., instanța de apel judecând apelul ținând cont de dezlegarea deja dată problemei de drept deduse judecății în cauza anterioară, dar în contextul analizei presupuse de cauza de față.

Pe de altă parte, nu se putea reține autoritatea de lucru judecat invocată de reclamantă, cu privire la cele trei cauze soluționate anterior, nefiind îndeplinite condițiile legale necesare pentru a opera această prezumție. În măsura în care recurenta invocă puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești din acele cauze, aceste susțineri tind la reaprecierea situației de fapt stabilite de către instanța de apel și a probatoriilor administrate, finalitate incompatibilă cu atribuțiile acestei instanțe, de control judiciar.

- Nici criticile recurentei privind neraportarea instanței la probele administrate în cauză, la ignorarea recunoașterii de către pârât a vinei și a caracterului ilicit al faptei sale în Dosarul nr. x/281/2007 al Judecătoriei Ploiești, a ignorării dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 297/2004 prin aceea că instanța a confundat patrimoniul societății cu acela al intimatului -pârât, precum și celelalte susțineri ce vizează situația de fapt reținută de instanța de apel nu pot constitui critici de nelegalitate a deciziei recurate, pentru a atrage modificarea acesteia. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurenta SC A. SA, la data de 6 noiembrie 2017, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5 și 7 C. proc.

civ., fiind pe larg dezvoltate motivele cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 5 C. proc. civ., prin raportare la motivele recursului declarat împotriva Deciziei nr. 220 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente: Conform art. 322 C. proc. civ. simt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și hotărârile instanțelor de recurs atunci când evocă fondul.

Hotărârea care evocă fondul în sensul art. 322 din C. proc. civ. este aceea prin care instanța de recurs rejudecă fondul după casare sau prin admiterea recursului și modificarea deciziei, în categoria hotărârilor care evocă fondul fiind exclusă încadrarea deciziilor prin care recursul a fost respins, anulat, perimat, în aceste ipoteze calea de atac a revizuirii fiind inadmisibilă. În speță, decizia atacată pe calea revizuirii respectiv nr. 1511 din 6 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/105/2011** nu este o hotărâre care să evoce fondul așa cum prevede drept condiție de admisibilitate a revizuirii art. 322 C. proc. civ., întrucât prin decizia respectivă a fost respins recursul.

Prin urmare, neîndeplinind condiția prevăzută de art. 322 C. proc. civ. de a evoca fondul pricinii, decizia instanței de recurs atacată pe calea revizuirii nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac, care în această situație devine inadmisibilă. În consecință, față de considerentele de mai sus, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire cu care a fost investită, ca inadmisibilă. Față de analiza cu prioritate a excepției inadmisibilității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că devine de prisos a proceda la analiza motivelor cererii de revizuire, analiză ce poate fi realizată numai în condițiile promovării unei căi de atac admisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. S. A. împotriva Deciziei nr. 1511 din 6 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/105/2011**. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018. Procesat de GGC - GV