ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2015

Decizia nr. 1427/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1206 din 21 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC A. SA Codlea împotriva sentinței nr. 90/F din 4 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, referitor la calitatea motivării sentinței recurate, faptul că, deși sunt succinte, considerentele fondului răspund exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei, referitor la neregulile imputate, instanța de control judiciar a înlăturat apărările recurentei, potrivit cărora aspectele semnalate de Oficiul European de Luptă Antifraudă nu corespund realității și nu îi pot fi imputate motivat de faptul că nu avea nici un instrument prin care să le prevină ori să le depisteze.

Înalta Curte a reținut nerelevanța înscrisurilor noi administrate în recurs, care, în opinia recurentei ar fi făcut dovada faptului că toate aspectele semnalate ar fi simple erori materiale aparținând societății ofertante, respectiv unui fost angajat al acestuia, în contextul în care nu se contestă conflictul de interese în care se găsea reprezentantul legal al firmei italiene, având aceeași calitate și la SC B. SRL, firmă care avusese legături cu celelalte două ofertante.

Instanța de control judiciar a înlăturat și apărarea recurentei potrivit căreia informația privind structura acționariatului nu îi era accesibilă pe motiv că SC C. SA era organizată ca o societate anonimă pe acțiuni.

A apreciat instanța de recurs că, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele acestuia, beneficiarul este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului, incluzând aici modul de desfășurare a procedurilor de selecții și achiziții, acesta având obligația să se asigure că societățile invitate la selecția de oferte acționau într-o manieră independentă și erau eligibile să participe în calitate de furnizori în cadrul unui proiect SAPARD, fiind astfel justificată concluzia Curții de apel în sensul că reclamanta a acționat nediligent, expunându-se riscului de a pierde întreaga sumă acordată cu titlu de finanțare nerambursabilă, cu titlu de sancțiune pentru încălcarea parag. 1, Anexa IV a Contractului de finanțare.

S-a apreciat de către instanță că împrejurarea că D. a avizat favorabil dosarele de achiziții nu poate reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere, câtă vreme prin aceasta nu s-a acordat gir de eligibilitate celor trei ofertante, ci doar s-a confirmat depunerea documentelor impuse prin Instrucțiunile de achiziții (Anexa IV a contractului de finanțare), la data respectivă nefiind cunoscute de agenție constatările Oficiului European de Luptă Antifraudă.

Înalta Curte a constatat că în mod corect a reținut Curtea de apel că existența prejudiciului nu poate fi negată, câtă vreme s-a demonstrat că fondurile destinate realizării unor proiecte de modernizare au fost defectuos folosite, prin încălcarea obligațiilor contractuale asumate.

În opinia instanței de recurs, teza recurentei, potrivit căreia proiectul a fost integral implementat și este deplin funcțional, ceea ce exclude prejudicierea bugetului Uniunii Europene, reflectă o abordare simplistă a problematicii cauzei.

Referitor la cererea de suspendare a executării, Înalta Curte a reținut că prima instanță a stabilit corect că în speță nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, așa încât nu poate fi acordată suspendarea executării actului administrativ atacat, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă SC A. SA Codlea, invocând dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestatoarea solicită admiterea contestației formulate, desființarea Deciziei atacate, nr. 1206 din 21 februarie 2013 și, rejudecând recursul, admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate, respectiv a sentinței civile nr. 90/F din 4 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivarea contestației în anulare se arată faptul că hotărârea este rezultatul unei greșeli materiale și a faptului că nu a fost cercetat motivul de recurs privind inexistența conflictului de interese în sensul legii aplicabile.

Arată contestatoarea că a motivat în cadrul recursului, printre altele, că nu există nici un conflict de interese între ofertanți, că împrejurările evocate în actul Oficiului European de Luptă Antifraudă nu constituie un motiv ori mai multe, imputabile acesteia, că ofertele sunt toate autentice, nepunându-se problema unui fals ori act neautentic, iar instanța de recurs a reținut existența conflictului de interese dintre ofertanți și a conflictului de interese în care se afla reprezentantul societății Cattaruzzi din Italia, reținând, din greșeală materială și necercetând toate motivele de recurs, că aceste conflicte de interese dintre ofertanți și cel în care se afla reprezentantul societății din Italia justifică considerentele și soluția Curții de Apel Brașov.

Mai arată contestatoarea că instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs conform căruia „Posterior încheierii contractului (de finanțare n.n.) s-au desfășurat activități cu efecte majore în patrimoniul societăți noastre, noi acționând conform contractului si exclusiv pentru realizarea strictă a acestuia, Proiectul fiind demarat, iar in prezent este finalizat și abatorul funcționează".

Apreciază contestatoarea că greșeala materială constă în considerarea existenței conflictului de interese, în afara cadrului legal aplicabil, iar considerentele pentru care instanța a constatat existența conflictului de interese imputabil contestatoarei sunt, alături de necercetarea motivelor de recurs evocate, greșite.

Contestatoarea concluzionează că situațiile care pot da naștere la conflicte de interese sunt cele în care beneficiarul se află în relații care pot prejudicia îndeplinirea în mod obiectiv de către oricare parte a obligațiilor și responsabilităților cu persoane fizice și/sau juridice implicate în implementarea proiectului, precum și faptul că nici Contractul cadru și nici Ghidul solicitantului nu menționează nici o prevedere referitoare la relațiile de orice natură dintre ofertanții participanți în cadrul aceleiași proceduri de achiziție organizate de beneficiarul de fonduri SAPARD, fiind evidentă lipsa unui conflict de interese care să poată fi reținut legal.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.

Astfel, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA Codlea împotriva Deciziei nr. 1206 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2015.