ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2015

Decizia nr. 1375/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Blaj sub Dosar nr. x/191/2013, reclamantele A. și B., au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții C. Alba prin prefect - președintele D. Alba, E., F. Jidvei prin primar, G. Jidvei prin primar - președintele acestei G., H. și I., prin hotărâre judecătorească, să se dispună:

- Obligarea pârâților la punerea în executare a hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/191/2006 al Judecătoriei Blaj, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantelor asupra suprafeței de 24,78 ha teren de diferite categorii de folosință, din care 2,1819 ha vie nobilă;

- Obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor cominatorii de 1 euro, urmând ca valoarea cestora să fie stabilită după efectuarea expertizei privind valoarea terenului, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea efectivă;

- Obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor cominatorii, cu aplicarea dobânzilor legale din momentul plății efective;

- Obligarea pârâților la plata de daune morale de 10.000 de euro;

- Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Blaj la data de 02 aprilie 2013 în Dosarul nr. x/191/2013, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, având în vedere că la nivelul Judecătoriei Blaj nu se putea constitui un complet care să soluționeze cauza și înaintarea dosarului la Tribunalul Alba pentru a desemna o altă instanță care să soluționeze cauza.

Prin Încheierea nr. x/CC/F/2013 pronunțată la data de 17 aprilie 2014 în Dosarul nr. x/191/2013 al Tribunalului Alba, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Alba Iulia.

Prin precizarea de acțiune depusă la filele 20-24, reclamantele A. și B., au solicitat judecarea cauzei, alături de pârâții inițiali, și în contradictoriu cu pârâții J., K. din cadrul I. și Statul Român prin L. prin M. Alba, solicitând instanței, alături de petitele inițiale, să dispună:

- obligarea pârâtei G. Jidvei de fond funciar la punerea în posesie pe vechile amplasamente și obligarea D. Alba de fond funciar la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren arabil extravilan, înscrisă în anexa nr. 19 a localității Jidvei, poziția 124, validată prin Hotărârea nr. 1898/2001 în baza adeverinței de proprietate din 24 octombrie 1991.

- obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri pentru cele 10 ha teren, în situația în care reclamantele nu vor fi puse în posesie pe vechile amplasamente;

- obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 5 euro/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești din Dosarul nr. x/191/2006 al Judecătoriei Blaj, până la executarea efectivă;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor cominatorii, cu aplicarea dobânzilor legale din momentul plății efective;

- obligarea pârâților la plata de daune morale de 100.000 de euro;

Prin cererea de intervenție depusă la fila 95, reclamantele A. și B., au solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a numitului N., patronul firmei SC O. SRL, având în vedere că această persoană deține și exploatează terenul proprietatea reclamantelor.

Prin cererea de intervenție depusă la fila 191, reclamantele A. și B., au solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a SC O. SRL, având în vedere că această persoană societate deține și exploatează terenul proprietatea reclamantelor.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2584/2014 Judecătoria Alba Iulia a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Alba-Iulia și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

A reținut instanța, în esență, că potrivit art. 1 alin. (3), Titlul VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile acordate în baza legii fondului funciar, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege, iar art. 3 alin. (1) lit. h) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevede că titlurile de plată sunt certificate emise de I., în numele și pe seama statului român.

În considerentele Deciziei nr. 27/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, obligatorie potrivit art. 330

7

alin. (4) din C. proc. civ., s-a prevăzut că stabilirea cuantumului despăgubirilor potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de J., iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de J. În acest caz se poate observa stabilirea clară a competenței în favoarea instanței de contencios administrativ.

I. este un organ de specialitate al Administrației Publice Centrale ce atrage astfel competența curții de apel ca instanță de contencios administrativ.

Ca urmare a declinării de competență, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în data de 4 decembrie 2014, la primul termen invocându-se din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia.

2.2. Prin sentința nr. 30 din 10 februarie 2015, Curtea de apel Alba-Iulia a admis excepția lipsei competenței materiale de soluționare a acțiunii, invocată de instanță din oficiu și, în temeiul art. 158 C. proc. civ. a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. Alba prin prefect - președintele D. Alba, E. - director executiv la C. Alba, F. Jidvei prin primar, G. Jidvei prin primar - președintele acestei G., H. - primar și președintele G. Jidvei, I. și P., intervenienți N. și SC O. SRL, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

A constatat existența conflictului negativ de competență potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ. și a suspendat din oficiu orice procedură în Dosarul nr. x/191/2013/a1* înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență că, obiectul cauzei îl constituie pe de o parte cererea de punere în executare a sentinței nr. 170/2008 pronunțată de Judecătoria Blaj modificată prin Decizia nr. 862/2008 a Tribunalului Alba, în scopul de a li se atribui reclamantelor în natură terenul reconstituit în suprafață de aproximativ 10 ha, în legătură cu care sunt cererile privind obligarea primarului, G. Jidvei să pună în posesie reclamantele, să întocmească documentația și să elibereze titlu de proprietate sub sancțiunea unor daune cominatorii și despăgubiri, acțiune care, exercitată în condițiile Legii nr. 18/1991, ar atrage potrivit art. 64 din aceeași lege competența judecătoriei.

În același timp reclamantele solicită și punerea în executare a sentinței civile nr. 170/2008 a Judecătoriei Blaj care a fost modificată prin decizia Tribunalului Alba, în ce privește stabilirea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 14,78 ha.

Așa cum reclamantele susțin în concluziile formulate pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, nu doresc ca în acest litigiu acțiunea lor să fie analizată în contextul juridic al unei acțiuni în contencios administrativ, ci al unui proces civil care să oblige separat și distinct de procedura administrativă la R., punerea în executare a sentinței civile pe calea dreptului comun în materia executării hotărârilor judecătorești.

Dând efect, în temeiul art. 129 C. proc. civ., principiului disponibilității părților, instanța a apreciat că față de precizările părților și obiectul acțiunii cu care insistă să sesizeze instanțele de judecată, competența materială revine Judecătoriei Alba Iulia potrivit regulilor de competență ce guvernează procesul civil început sub V.C.P.C. și în condițiile stabilite de Tribunalul Alba prin Încheierea nr. x/CC/F din 17 aprilie 2013, respectiv art. 371 și urm. C. proc. civ., art. 64 din Legea nr. 18/1991.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, Înalta Curte reține că reclamantele a învestit instanța de judecată cu o acțiune având mai multe capete de cerere, ulterior precizată, petitele principale vizând obligarea autorităților pârâte la punerea în executare a hotărârilor pronunțare în Dosarul nr. x/191/2006 al Judecătoriei Blaj, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantelor asupra suprafeței de 24,78 ha teren, de diferite categorii de folosință și obligarea Comisiei Locale Jidvei de fond funciar la punerea în posesie pe vechile amplasamente și a D. Alba la eliberarea titlului de proprietate, iar dacă acest lucru nu mai este posibil acordarea de despăgubiri pentru cele 10 ha de teren.

Restul petitelor reprezintă cereri accesorii.

Capătul principal al acțiunii formulate este cel în funcție de care se stabilește și competența materială în soluționarea pricinii.

Deși actele autorităților publice, învestite de lege cu atribuții în soluționarea cererilor de restituire formulate în baza actelor normative menționate, sunt prin natura organului emitent, acte administrative, Legea nr. 18/1991 instituie o procedură specială de atacare a acestora în fața instanțelor judecătorești, derogatorie de la legea cadru a contenciosului administrativ, dar și de la dispozițiile de drept comun prevăzute de C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991 republicată, în materia stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin reconstituirea sau constituirea acestuia, precum și în legătură cu atribuirea efectivă a terenurilor celor îndreptățiți și eliberarea titlurilor de proprietate, litigiile sunt de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul respectiv.

În cauză, se constată că demersul judiciar al reclamantelor urmărește punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, pronunțată în materia fondului funciar de către Judecătoria Blaj, nefiind contestat vreun act emis de autoritățile pârâte, care să excedeze prevederilor Legii nr. 18/1991, pentru a putea fi atacat la instanța de contencios administrativ.

Instanța de executare este cea stabilită de

art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea”.

Din conținutul acestor texte legale rezultă fără putință de tăgadă că, în cenzurarea actelor emise în materia reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aparținând fondului funciar, inclusiv sub aspectul refuzului de a pune în executare dispozițiile unei hotărâri judecătorești și obligarea la daune cominatorii, competența materială de plină jurisdicție revine judecătoriei - ca instanță de drept comun, și nu instanței specializate de contencios administrativ.

În acest sens, Înalta Curte reține că procedura de restituire a imobilelor în ceea ce le privește pe reclamante nu a ajuns în etapa prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv nu s-a emis vreo decizie de despăgubire care să poată face obiectul unei eventuale acțiuni în contencios administrativ exercitată în condițiile Legii nr. 554/2004.

De altfel, norma legală corelativă dispozițiilor art. 53 și ale art. 54 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare se află în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care exceptează de la controlul instanței de contencios administrativ actele administrative pentru „ modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”, din această categorie făcând parte și actele sub formă de acțiuni sau inacțiuni săvârșite de autoritățile cu atribuții în materia fondului funciar, în baza Legii nr. 18/1991, cum este și cazul în speța de față.

În acest context, din coroborarea dispozițiilor art. 54 cu cele ale art. 1 alin. (1) și ale art. 13 C. proc. civ., rezultă că instanța competentă să soluționeze o astfel de acțiune este judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul asupra căruia poartă litigiul, în speță Judecătoria Alba-Iulia.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții R. din cadrul I., K. în numerar din cadrul I., Statul Român prin L., prin M. Brașov - S. Alba, C. Alba prin prefect - președintele D. Alba, E. - director executiv al C. Alba, F. Jidvei, prin primar, G. Jidvei, prin primar - președintele acestei Comisii, H. - primar și președinte al G. Jidvei, I., P. și intervenienții N. și SC O. SRL în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.