ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1956/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.09.2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, anularea deciziei de compensare nr. 7275/18.02.2016 emisă de către pârâtă și stabilirea de către instanță a existenței, întinderii și a valorii reale a drepturilor ce li se cuvin pentru suprafața de teren de 14,78 ha, situat în comuna Jidvei, județul Alba; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii legale de compensare prin puncte privind această suprafață de teren; obligarea pârâtei la plata daunelor materiale simbolice de 1 euro și dobânda bancară din ziua plății aferentă valorii terenului, calculată de la data introducerii acțiunii până la data emiterii deciziei de compensare, precum și la plata unor daune morale de 10.000 euro pentru neefectuarea expertizei privind terenurile proprietatea lor în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Blaj și în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Târgu Mureș, precum și pentru neemiterea deciziei de compensare timp de peste șapte ani, cu cheltuieli de judecată. La data de 03.06.2016, reclamantele au depus o cerere de modificare a acțiunii inițiale, prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenienți forțați în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., a Primăriei comunei Jidvei, prin primar și a Instituției Prefectului Județului Alba, prin prefect. La data de 07.09.2016 a fost formulată de către reclamante o nouă cerere de modificare a acțiunii, prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precum și o solicitare de introducere în cauză, în calitate de intervenienți forțați, a Comisiei Locale de Fond Funciar Jidvei și a Comisiei Județene de Fond Funciar Alba. La data de 02.22.2016, reclamantele au depus cerere de precizare a acțiunii inițiale, învederând faptul că prin sentința nr. 2655/11.10.2016 a Judecătoriei Alba s-a admis, în parte, acțiunea, Primarul Comunei Jidvei - Președintele comisiei locale de fond funciar fiind obligat să plătească reclamantelor suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale și daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației de punere în posesie a reclamantelor asupra terenului extravilan de 10 ha înscris în anexa 19 a localității Jidvei, poziția 124, suprafață validată prin Hotărârea nr. 1898/2001, fiind respinsă cererea în rest. De asemenea, s-a dispus scoaterea din cauză a ANRP și CNCI, apreciindu-se că acestea nu au calitate procesuală pasivă întrucât punerea în posesie cu 10 ha teren arabil din cele 24,78 ha pentru care li s-a recunoscut dreptul de proprietate nu este de competența acestor pârâți. Prin încheierea de ședință din 04.11.2016, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată, a calificat solicitarea reclamantelor de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Blaj, ca fiind o excepție a necompetenței teritoriale a instanței, pe care a respins-o, ca neîntemeiată. Prin aceeași încheiere, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a fost calificată drept o apărare de fond excepția inadmisibilității stabilirii despăgubirilor de către instanță, invocată prin întâmpinare de către CNCI. Prin încheierea din 02.12.2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor Comisia Locală de Fond Funciar Jidvei, prin Primar și Comisia Județeană de Fond Funciar Alba.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 862/16.06.2017, Tribunalul București, secția a V a civilă a admis, în parte, acțiunea; a anulat decizia de compensare nr. 7275/18.02.2016 emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri compensatorii constând în 294.838 puncte pentru imobilul teren în suprafață de 14,4937 ha situat în localitatea Jidvei, județul Alba; a obligat-o pe pârâtă să emită o decizie de compensare în favoarea reclamantelor prin care să le recunoască punctajul anterior stabilit; a respins acțiunea modificată formulată în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar Jidvei, prin Primar și Comisia Județeană de Fond Funciar Alba, prin Prefect, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Decizia Curții de Apel București Prin decizia nr. 1238/A/01.10.2021, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și apelul incident declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței tribunalului, ca nefondate; a admis apelul reclamantelor A. și B. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o parțial, în sensul că a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei CNCI la plata de daune morale în sumă de 500 RON către reclamante; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Prin încheierea din 14.12.2021, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de petenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), solicitând admiterea căii de atac și respingerea acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată. A arătat, cu titlu prealabil, că hotărârea atacată nu este supusă recursului, față de dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Pe fondul cauzei a precizat că, în situația în care reclamantele în apel nu au criticat valoarea stabilită de instanța de fond, în cauză sunt aplicabile valorile notariale prevăzute de Grila notarială din 2013. Cu strictă referire la aplicarea, de către pârâtă, a valorii minime din Grila notarilor publici, a învederat că în urma reanalizării dosarului de despăgubiri nr. x/FFCC, pârâta a concluzionat că din moment ce în referatul emis de Comisia Locală Jidvei se precizează că terenul în suprafață de 14,78 ha, înscris în anexa 23, în favoarea reclamantelor nu poate fi reconstituit în natură pe vechiul amplasament, întrucât au fost puse în posesie alte persoane, că se află în perimetrul fostului IAS Jidvei, fără însă a preciza concret destinația și categoria actuală de folosință a imobilului, pârâta s-a văzut obligată să aplice prevederile art. 21 alin. (6) 1 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, având în vedere că valoarea minimă înscrisă în Grila notarială aferentă anului 2013 este cea aplicabilă terenurilor extravilane, categoria "alte terenuri", ce au valoarea de 0,1 RON/mp, pârâta a aplicat respectiva valoare în calcularea numărului de puncte cuvenite reclamantelor. A criticat și faptul că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 500 RON daune morale către reclamante, întrucât premisa enunțată de art. 1357 C. civ. este aceea a îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, iar faptul că reclamantele afirmă că li s-ar fi cauzat un prejudiciu de ordin material, nu dă dispensă de probațiune a condițiilor necesare existenței răspunderii, specificitatea constând doar în modalitatea de evaluare a întinderii acestuia. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele relatează aspecte din viața lor, însă nu dovedesc existența unei legături de cauzalitate între faptul că până în prezent nu au intrat în posesia despăgubirilor. A apreciat că instanța nu se poate raporta la un prejudiciu care are numai caracter ipotetic și că raportul de cauzalitate nu este probat. În ceea ce privește vinovăția inerentă atragerii răspunderii delictuale, a precizat că prin Legea nr. 165/2013 s-a instituit o procedură administrativă dilatorie, CNCI având la dispoziție un termen de 36 de luni pentru soluționarea dosarelor de despăgubire.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție, a fost fixat termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 19.10.2022. Intimatele-reclamante au formulat punct de vedere la raport prin care au arătat că își mențin apărările din cadrul întâmpinării depuse la dosar, în sensul că recursul este inadmisibil.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat admiterea, în parte, a recursului, în ceea ce privește calea de atac și menținerea, în totalitate, a celorlalte dispoziții ale deciziei atacate. Au susținut că instanța de apel a pronunțat decizia cu drept de recurs numai pentru a se tergiversa soluționarea cauzei și că chiar recurenta a formulat cerere de îndreptare eroare materială cu privire la calea de atac permisă de lege pentru cenzurarea hotărârii primei instanțe. Au arătat că decizia instanței de apel nu poate fi atacată cu recurs, având în vedere că Legea nr. 165/2013 este o lege specială, care primează asupra dreptului comun. Au considerat că recurenta recunoaște că reclamantele au dreptul la despăgubirea de 294.838 RON, numai că îi este teamă ca aceasta să nu fie mărită la suma de 318.209,5 RON, iar de categoria de folosință a terenurilor nici nu se mai ocupă, fiind interesată doar de aplicarea grilei notariale din anul 2013 și nu cea din anul 2021. Au susținut că daunele morale date de instanța de apel au fost acordate ca o bătaie de joc, fără a se tine cont de durata procesului, condițiile de desfășurare ale acestuia și paguba materială cauzată prin pierderea dobânzilor bancare de la data introducerii acțiunii și până astăzi, dobânzi care nu trebuiau calculate de instanță, ci de organul de executare al băncii. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. În cauză, prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, s-a solicitat anularea deciziei de compensare nr. 7275/18.02.2016 emisă de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, stabilirea, de către instanță, a existenței, întinderii și a valorii reale a drepturilor ce se cuvin reclamantelor pentru suprafața de teren în litigiu, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii legale de compensare prin puncte privind această suprafață de teren, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale simbolice de 1 euro, obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 10.000 euro. Din modalitatea în care a fost formulată acțiunea introductivă de instanță, cu respectarea principiului disponibilității, se constată că petitul privind acordarea daunelor morale reprezintă un capăt de cerere accesoriu petitului principal privind solicitarea de anulare a deciziei de compensare emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Aceasta întrucât daunele morale sunt solicitate pentru neefectuarea expertizei privind terenurile proprietatea lor precum și pentru neemiterea deciziei de compensare timp de peste șapte ani, respectiv urmare a neexecutării, de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a unor atribuții specifice ale acesteia în cadrul procedurii de restituire reglementată de Legea nr. 165/2013, inclusiv neemiterea deciziei de compensare într-un interval de timp rezonabil. Este vorba așadar, despre solicitarea de despăgubiri în legătură cu modalitatea defectuoasă în care au fost îndeplinite procedurile de reconstituire a dreptului conform Legii nr. 165/2013. Raportat la petitul principal al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, incidente în cauză, "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării" iar alin. (4) al aceluiași articol statuează că "Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Din această normă rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă. Cum decizia nr. 1238/A/01.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, este dată în apel și este definitivă, devin incidente dispozițiile legale anterior menționate. De asemenea, întrucât capătul de cerere privind acordarea de daune morale se află, așa cum s-a arătat, într-o legătură de accesorialitate cu pretenția dedusă judecății pe cale principală, devin incidente în cauză dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală", textul de lege fiind o consacrare legală expresă, în planul dreptului procesual, a principiului general de drept accesorium sequitur principale, în virtutea căruia bunul sau pretenția aflate într-o legătură de accesorialitate cu bunul sau pretenția principală, urmează tratamentul juridic al acestora. Cu alte cuvinte, dacă pretenția principală nu are deschisă calea de atac a recursului, nici pretenția subsidiară, respectiv solicitarea de acordare a daunelor morale, nu se circumscrie exercițiului acestei căi de atac. Împrejurarea că în dispozitivul deciziei din apel este menționată calea de atac a recursului este lipsită de consecința juridică a deschiderii căii de atac într-o materie în care legea nu o prevede, față de principiul legalității căilor de atac înscris în dispozițiile art. 457 C. proc. civ. De altfel, în legătură cu această mențiune din dispozitivul deciziei recurate, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, respinsă prin încheierea de ședință din 14.12.2021, instanța reținând incidența dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului". În cauză însă nu se regăsește ipoteza reglementată de acest text legal, respectiv existența mai multor cereri principale sau incidentale, care să deschidă calea de atac a recursului, ci este vorba, așa cum s-a arătat, de o pretenție accesorie, derivând din formularea capătului principal de cerere, astfel încât incidente sunt dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința atragerii caracterului inadmisibil al recursului sub toate aspectele. De altfel, ambele părți-recurenta în chiar cererea sa de recurs, iar intimatele-reclamante, în întâmpinarea depusă, au susținut inadmisibilitatea recursului promovat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1238/A din 01 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. ÎNALTA CURTE,