ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1005/2023

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 15 decembrie 2014, sub nr. dosar x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Sibiu, obligarea pârâtei să recunoască dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.670 mp, ce face parte din imobilul înscris în CF x Sibiu, nr. top. x, în suprafață totală de 5.131 mp, și să se abțină pe viitor de la orice act de natură a împiedica exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra acelei suprafețe de teren de către reclamant; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 C. civ. Prin întâmpinare, pârâta a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă. Prin sentința nr. 3386/05.06.2015, Judecătoria Sibiu a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014*.

Sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu Prin sentința nr. 590/28.10.2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de succesoare în drepturi a S.C. D. S.A. și S.C. B. S.A.; a obligat pârâta să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de 2.450 mp, ce face parte din imobilul înscris în CF x Sibiu, nr. top. x, în suprafață totală de 5.131 mp, și care se suprapune peste imobilul proprietatea pârâtei înscris în CF x Sibiu, nr. top. x și imobilul înscris în CF x Sibiu, nr. top. x, iar pe viitor pârâta să se abțină de la orice act de natură să împiedice reclamantul să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 23.790 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul să plătească expertului E. suma de 1.500 RON, cu titlu de diferență onorariu expert.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia Prin decizia nr. 1226/2022 din 2 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul pârâtei împotriva sentinței și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 26 noiembrie 2020, pronunțată de către Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr. x/2014; a schimbat în tot, hotărârile apelate și rejudecând cauza, a respins acțiunea; a obligat reclamantul la plata sumei de 13.410 RON în favoarea pârâtei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamantul A.. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ., respectiv a fost încălcat principiul disponibilității, întrucât, deși reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, instanța nu s-a conformat limitelor învestirii, atrăgând astfel incidența cazului de casare invocat. Drept urmare, instanța de apel a analizat acțiunea în revendicare ca fiind o cerere clasică de revendicare a imobilului formulată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar. Pornind de la aceasta calificare greșită a cererii introductive, instanta de apel a considerat că acțiunea în revendicare prin comparare de titluri trebuie respinsă, deoarece reclamantul nu este proprietar neposesor, astfel că nu are la îndemână o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, ci doar o acțiune în constatare provocatorie. Prin această reținere, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, nu a analizat fiecare titlu în parte, nu a procedat la compararea acestora, în vederea stabilirii titlului mai caracterizat, astfel că demersul procesual al reclamantului este lipsit de orice finalitate, iar hotărârea instanței de apel nu are nicio eficiență juridică, părțile fiind în continuare în aceeași situație juridică incertă cu privire la dreptul lor de proprietate, pe care și-l dispută de mai mulți ani, asupra imobilului în litigiu. Împrejurarea că atât reclamantul, cât și societatea pârâtă, prezintă titluri de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost constatată încă din anul 2004, prin raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sibiu. În baza acestor concluzii, prin sentința nr. 957/C/2005, pronunțată în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sibiu, s-a statuat că "acțiunea în revendicare formulată de S.C. B. S.A. (antecesoarea în drepturi a apelantei), nu poate fi fondată în speță decât pe proba comparării titlului de proprietate (în ceea ce privește eficacitatea și întinderea efectului translativ de proprietate pe care l-au produs) [...]." De altfel, aceeași concluzie se desprinde și din rapoartele de expertiză întocmite în prezentul dosar de expert F. și de expert E.. Natura juridică a acțiunii ce face obiectul dosarului de față nu este aceea a unei simple revendicări îndreptate împotriva posesorului neproprietar, ci este o acțiune în compararea titlurilor de proprietate, care trebuie soluționată în condiții de contradictorialitate cu partea care deține și ea un titlu asupra suprafeței revendicate și care justifică, sub acest aspect, calitate procesuală pasivă. De altfel, instanța de apel a reținut că, deși pârâta nu este în posesia terenului, are calitate procesuală pasivă dar, contrar acestei rețineri, apreciază că acțiunea trebuie respinsă deoarece pârâta nu deține imobilul în litigiu, neavând calitatea de posesor neproprietar. Calificarea, de către pârâtă, a acțiunii în compararea titlurilor de proprietate drept o acțiune provocatorie nu atrage inadmisibilitatea acesteia, deoarece acțiunea provocatorie se exercită împotriva celui care ridică, în mod public și serios, pretenții asupra dreptului reclamantului, tulburându-i exercițiul liber al dreptului său de proprietate. Tulburarea nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, o tulburare de fapt, ci poate fi o tulburare de drept, respectiv a exercițiului celorlalte prerogative ale dreptului de proprietate, printre care și dreptul de dispoziție. Numeroasele litigii dintre părti, încercările reciproce ale acestora de a obține evacuarea celeilalte părți din imobilul în litigiu, de anulare a titlurilor de proprietate, de anulare a încheierilor de intabulare sau de stabilire a liniei de graniță, demonstrează că ne aflăm în fața unei tulburări a exercițiului dreptului de proprietate, care impune soluția de comparare a titlurilor de proprietate deținute de reclamant și de către pârâtă cu privire la imobilul în litigiu. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel a încălcat prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996 (care consacră opozabilitatea înscrierilor în cartea funciară față de terți) și a aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 430 C. proc. civ. Arată recurentul că efectul de opozabilitate al înscrierii în cartea funciară a suprafeței reale a imobilului proprietatea sa, în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 7/1996, se extinde și asupra pârâtei. Suprafața reală a imobilului proprietatea reclamantului a fost înscrisă în cartea funciară și a dobândit efect de opozabilitate erga omnes, iar intimata nu a întreprins niciun demers procesual de contestare a acestei suprafețe, de rectificare, respectiv de îndreptare sau corectare a suprafeței de teren proprietatea reclamantului. Contrar celor reținute de către instanța de apel, suprafața nu a fost elementul care a definit suprapunerea, conform concluziilor expertului F.. Expertul precizează în mod expres că "prin majorarea de suprafață s-a realizat doar corespondența dintre realitatea din teren și dimensiunile concrete ale acestuia". În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 430 C. civ., recurentul arată că instanța de apel retine că toate argumentele folosite de reclamant în justificarea caracterului "mai puțin caracterizat" al titlului de care se prevalează pârâta sunt identice cu cele pe care se sprijină decizia civilă pronunțată în dosarul nr. x/2009 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a soluționat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei. Pornind de la această statuare, instanța de apel a considerat că argumentele reclamantului nu pot fi primite față de efectele hotărârii de admitere a unei excepții de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Reținerea instanței este gresită, iar textul legal nu este aplicabil în cauză. Argumentele reclamantului s-au fundamentat pe înscrisurile depuse la dosar, pe care instanța era obligată să le cerceteze, fiind irelevant că ele au fost depuse și în dosarul nr. x/2009 al Curții de Apel Brașov, în care s-a soluționat excepția de nelegalitate, deoarece hotărârea pronunțată în acel dosar nu a fost invocată cu titlu de autoritate de lucru judecat, în sensul prevederilor art. 430 C. proc. civ. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către Oficiul de Carte Funciară Sibiu nu a existat o documentație de intabulare privitoare la imobilul situat administrativ pe fosta str. x, ci doar pentru str. x, unde se afla sediul S.C. B. S.A.. Potrivit înscrisurilor de la filele x și fila x, imobilul de pe str. x era distinct de imobilul de pe str. x, neputându-se susține că este vorba despre același imobil, care ar fi suferit modificări sub aspectul denumirii străzii. Împrejurarea că S.C. B. S.A. (antecesoarea apelantei) a întocmit o documentație de intabulare pentru imobilul de pe str. x și a profitat de neatenția sau concursul funcționarilor de la Oficiul de Carte Funciară care au intabulat, la cererea acesteia, și imobilul de pe str. x, nu acoperă lipsa documentației de intabulare pentru imobilul în litigiu. Analiza acestor aspecte ar fi trebuit să se facă de instanța de apel, care avea obligația să analizeze și să compare cele două titluri, însă acest lucru nu s-a realizat, fiind încălcate prevederile art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a mai arătat că hotărârea atacată nu analizează apărările acestuia și nu indică motivele pentru care au fost înlăturate, fiind încălcate astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., împrejurare care atrage, în opinia recurentului, incidența prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. Totodată, nu sunt arătate argumentele pentru care reclamantul a considerat că titlul său este mai caracterizat și nu sunt arătate motivele pentru care aceste argumente nu au fost reținute de instanța de apel. De asemenea, reținerea eronată a trimiterii, cu titlu de autoritate de lucru judecat, la decizia nr. 526/2009 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a soluționat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, sau confuzia între lipsa documentației de intabulare și existența documentației de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei nu reprezintă o analiză a argumentelor, apărărilor reclamantului și nici o motivare a înlăturării acestora.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în 16 februarie 2023 și în 20 februarie 2023 (conform dovezilor de la dosar), nefiind formulate puncte de vedere la raport de către acestea.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că legiuitorul a prevăzut, pentru situația reclamantului, o cale procedurală distinctă de acțiunea în revendicare prin comparare de titluri, cu un alt temei juridic și o formulare diferită a petitelor, respectiv acțiunea provocatorie. Reținând acest aspect și cu respectarea principiului disponibilității (a cărui încălcare este invocată de către recurent), în mod corect instanța de apel a constatat că acțiunea introductivă de instanță este inadmisibilă. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996, intimata a arătat că susținerea recurentului, în acest sens, este contrazisă de art. 32 din Legea nr. 7/1996, de art. 54 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, precum și de suplimentul raportului de expertiză întocmit în cauză, în care expertul menționează expres că nu a susținut niciodată faptul că suprapunerea nu a fost generată de majorarea succesivă a suprafețelor de către reclamant. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Recurentul-reclamant susține întemeiat că prin soluția pronunțată instanța de apel a nesocotit principiul disponibilității atunci când a apreciat că este învestită cu judecata unei acțiuni clasice în revendicare și că, reclamantul din poziția afirmată, a proprietarului posesor, nu are la dispoziție calea procesuală aleasă pentru protecția dreptului. În realitate, pretinzând o comparare a titlurilor de proprietate exhibate de ambele părți, și precizând că se află în posesia imobilului, reclamantul a solicitat o lămurire a situației juridice, în contextul unui istoric litigios îndelungat în relația dintre părți, care nu a condus la tranșarea în vreo modalitate a disputei asupra proprietății imobilului în suprafață de 2450 mp (parte a suprafeței de 5131 mp) din Sibiu, str. x. Astfel, s-a făcut referire la litigiile care au avut ca obiect acțiunea în evacuare promovată de S.C. B. (autoarea intimatei-pârâte), respinsă definitiv prin decizia nr. 198/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, întrucât și pârâtul (intervenient) A. justifica titlu de proprietate; acțiunea în anularea încheierii de intabulare emise pe numele lui A. - respinsă, de asemenea, conform sentinței nr. 688/2010 a Judecătoriei Rupea (urmare a admiterii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate de care se prevala S.C. B. S.A. și constatării nelegalității parțiale a acestuia în partea privitoare la terenul din str. x - conform deciziei nr. 826/R/CA/2009 a Curții de Apel Brașov); acțiunea în anularea aceluiași certificat de atestare, respinsă, ca prescrisă, potrivit deciziei nr. 10429/2013 a Curții de Apel Alba Iulia; acțiunea în anularea încheierii de intabulare nr. x/28.12.2000 și rectificarea cărții funciare, promovată de A., respinsă conform sentinței nr. 3342/2013 a Judecătoriei Sibiu. Această situație conflictuală dintre părți care, în pofida demersurilor în justiție anterioare nu și-a găsit rezolvarea, l-a determinat pe reclamant să promoveze prezenta acțiune în care a solicitat instanței ca, observând titlurile de proprietate deținute de ambele părți, să le compare, să dea eficientă unuia dintre ele, cu consecința respectării situației juridice confirmate judiciar de către cealaltă parte. Altfel spus, reclamantul nu se află în ipoteza clasică, a proprietarului care a fost lipsit de posesia bunului său, pentru a cere obligarea pârâtului la restituirea posesiei, ci în situația particulară în care pârâtul nu produce o tulburare de fapt, ci o tulburare de drept, susținând că deține, la rândul lui, un titlu de proprietate preferabil (pe temeiul căruia a inițiat, de altfel, demersuri în justiție anterioare, dar fără finalitatea tranșării dreptului). În acest context, ceea ce a solicitat reclamantul, când a pretins compararea titlurilor părților, a fost o clarificare și definitivare a raporturilor juridice dintre părți, demersul său fiind, nu unul în revendicare propriu-zisă, ci subsumat, prin finalitatea urmărită, unei acțiuni provocatorii, astfel încât pârâtul să își prezinte și să dovedească dreptul de care se prevalează public atunci când face acte de rezistență împotriva dreptului de proprietate al reclamantului. Or, deși a reținut în mod corect că acesta este mijlocul procedural - respectiv, acțiunea în constatare provocatorie - aflat la îndemâna reclamantului, ca deținător al posesiei bunului, pentru a-și proteja dreptul de proprietate, instanța de apel reține, în același timp, că a fost formulată, în realitate, o acțiune în revendicare, întrucât s-a cerut compararea de titluri și au fost indicate dispozițiile art. 563 C. civ. ca temei juridic al acțiunii. Concluzia instanței de apel este greșită întrucât, în identificarea cauzei juridice a acțiunii trebuie să se țină seama nu doar de temeiul de drept formal indicat de parte, ci de circumstanțele factuale care trebuie să primească încadrarea juridică adecvată, iar acestea au fost determinate, raportat la datele speței, de situația conflictuală a părților, desfășurată pe parcursul mai multor ani, fără să se fi tranșat asupra priorității dreptului vreuneia dintre ele. Aceasta presupunea, pentru securizarea raporturilor juridice dintre părți, tocmai observarea și compararea titlurilor de care se prevalează fiecare, în cadrul unei acțiuni în constatare provocatorii. În același timp, deși instanța de apel, pornind de la premisa (afirmată chiar de către reclamant) că pârâta nu se află în posesia terenului, a considerat că totuși, îi este justificată acesteia calitatea procesuală pasivă, ulterior, consideră că acțiunea trebuie respinsă tocmai pentru că pârâta nu este posesor al imobilului. Or, în speță, verificarea cadrului procesual pasiv al judecății se realizase de către prima instanță, atunci când s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, cu referire la faptul că ambele părți prezintă titluri de proprietate, iar nu în considerarea unei situații de fapt legate de posesie. Deși a păstrat soluția dată excepției prin schimbarea considerentelor asupra acesteia, ca și asupra obiectului propriu-zis al învestirii, instanța de apel a procedat la o judecată cu nesocotirea principiului disponibilității, întrucât nu fusese sesizată cu soluționarea unei acțiuni în revendicare a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, ci cu o acțiune prin care pârâtului i se cere prezentarea titlului de proprietate, astfel încât instanța, prin verificarea titlurilor ambelor părți și prin compararea acestora, să statueze care dintre ele are prioritate, în așa fel încât să fie tranșată disputa în legătură cu proprietatea asupra imobilului respectiv. Ca atare, pentru argumentele arătate, se constată că este fondată critica recurentului formulată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care principiul disponibilității și dispozițiile art. 22 alin. (5), (6) C. proc. civ. au fost nesocotite. - De asemenea, se constată că motivarea subsidiară pe care o realizează instanța de apel pe fondul pretențiilor - după ce constată că reclamantului nu îi este deschisă calea acțiunii promovate - este una eronată sub mai multe aspecte. Astfel, procedând la o comparare a titlurilor părților, instanța de apel reține că înscrierea dreptului reclamantului în CF nu i-ar fi opozabilă pârâtei deoarece aceasta nu a fost parte în hotărârea (sentința civilă nr. 2617/2003 a Judecătoriei Sibiu) pe baza căreia s-a făcut înscrierea. O astfel de statuare este inexactă ignorând funcția primară și esențială a publicității imobiliare, aceea de informare a terților, precum și de opozabilitate față de ei a actelor și faptelor juridice care, odată făcute publice în sistem de carte funciară, se prezumă a fi cunoscute de toată lumea (art. 30, 31 din Legea nr. 7/1996, republicată). Împrejurarea că pârâta nu a fost parte în procesul finalizat cu sentința în temeiul căreia s-a rectificat cartea funciară în favoarea reclamantului (pentru suprafața de 5131 mp) are drept consecință faptul că acesteia nu-i pot fi opuse cu caracter obligatoriu (sub semnul relativității efectelor) statuările instanței din acea procedură judiciară (în care reclamantul a opus pretențiile sale Primăriei municipiului Sibiu), dar o situează pe aceasta în poziția de terț, căruia îi sunt opozabile înscrierile de carte funciară până la momentul la care aceasta poate dovedi contrariul (conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată). Altfel spus, pârâta nu poate pretinde inopozabilitatea înscrierii în cartea funciară întrucât este în categoria terților cărora li se adresează asemenea înscrieri prin sistemul publicității imobiliare, dar poate face dovada contrară în privința realității dreptului care a stat la baza acestei înscrieri. Faptul că, potrivit art. 32 din Legea nr. 7/1996 republicată, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu privire la suprafața de teren nu are semnificația pretinsă prin apărarea pârâtei, respectiv a ignorării unor înscrieri, ci doar a posibilității contestării întinderii dreptului (în suprafața menționată în cartea funciară) și a necesității verificării titlurilor care au stat la baza unor astfel de înscrieri, astfel încât cuprinsul cărții funciare să corespundă cu situația juridică reală a titularului dreptului. - De asemenea, cu referire la titlul pârâtei, reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanța de apel reține că, deși acesta a fost constatat parțial nelegal (în privința suprafeței de teren care face obiectul litigiului), decizia instanței de contencios administrativ pe acest aspect (decizia nr. 826/2009 a Curții de Apel Brașov) nu a avut decât consecința declarării inoperante a actului în cauza respectivă, astfel încât hotărârea judecătorească este lipsită de efecte juridice în cauză. Fără să combată modalitatea de dezlegare de către instanța de apel a incidenței instituției autorității de lucru judecat asupra chestiunii litigioase vizând legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate - ba, dimpotrivă, arătând că nu a susținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. - recurentul a arătat doar că în analiza proprie pe care instanța a făcut-o în legătură cu valabilitatea certificatului de atestare, aceasta a confundat documentația de intabulare (despre care s-a susținut că nu există) cu cea care a stat la baza emiterii certificatului de atestare. Într-adevăr, considerentele deciziei atacate relevă această incoerență în analiză întrucât pe de o parte, instanța de apel reține critica invocată de reclamant în legătură cu inexistența documentației de intabulare a societății pârâte, iar pe de altă parte, constată că la dosar s-a depus documentația care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Or, susținerile reclamantului, neverificate de instanță, erau în sensul inexistenței documentației cadastrale - mai ales în contextul solicitărilor făcute de prima instanță la Oficiul de cadastru, rămase fără rezultat - și respectiv, întocmirii unei documentații de intabulare doar pentru imobilul din str. x, altul decât cel în litigiu. - Este fondată și critica recurentului conform căreia instanța de apel nu analizează titlul de proprietate al reclamantului și argumentele pentru care acesta a considerat că titlul său este mai caracterizat. Într-adevăr, în analiza, subsidiară, pe care o face fondului pricinii, care presupunea o comparare a titlurilor părților, instanța de apel arată doar de ce nu poate recunoaște efect de opozabilitate, față de pârâtă, înscrierii în cartea funciară a dreptului reclamantului, analizând în continuare, titlul pârâtei în privința căruia reține că a avut la bază o documentație, care a permis emiterea certificatului de atestare. Nicio analiză nu realizează instanța cu privire la titlul de proprietate de care s-a prevalat reclamantul, limitându-se doar la a arăta, eronat, de ce nu ar putea recunoaște efect de opozabilitate față de terți înscrierii de carte funciară. În consecință și criticile referitoare la nemotivarea hotărârii, încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (iar nu pct. 5 C. proc. civ., eronat indicat) au fost găsite întemeiate. Pentru toate considerentele arătate anterior, s-a constatat caracterul fondat al recursului, care urmează să fie admis, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare. La reluarea judecății, instanța va tine seama de cadrul învestirii, reprezentat de acțiunea în constatare provocatorie, în cadrul căreia urmează să verifice titlurile de proprietate ale părților, să le compare și să stabilească pe acela care se bucură de preferabilitate, pentru tranșarea situației litigioase a părților și conservarea securității raporturilor juridice dintre acestea.