ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea nr. 42 din 17.01.2017, publicată la data de 14.02.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de petenta A. împotriva Hotărârii Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1312 din 25.10.2016, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Deva la Judecătoria Timișoara.

1.2. Contestația formulată de A.

La data de 27.02.2017, împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 17.01.2017 a formulat contestație petenta A., care a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Deva la Judecătoria Timișoara.

Contestatoarea a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sunt următoarele:

- Cu ocazia ședinței privind transferurile judecătorilor din data de 25.10.2016, Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat în mod eronat că la Judecătoria Timișoara exista un singur post vacant din cele două existente, în condițiile în care a avut în vedere că un post de judecător a fost indisponibilizat, deși, după emiterea Hotărârii Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1004 din 18.10.2016, acest post devenise vacant.

- Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu a analizat în mod global criteriile stabilite de art. 3 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006 în vederea soluționării cererilor de transfer. În concret, intimatul a ignorat în mod complet motivele de ordin personal care au stat la baza formulării cererii și nu a menționat datele care i-ar fi conferit un avantaj în raport cu ceilalți magistrați care nu îndeplineau toate condițiile legale pentru admiterea unei astfel de cereri. Pe acest aspect, contestatoarea a opinat în sensul că cererea sa de transfer a fost soluționată în mod arbitrar, în condițiile în care cele două posturi vacante de la Judecătoria Timișoara au rămas neocupate în urma sesiunii de transfer din data de 25.10.2016.

- Contestatoarea a menționat vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror și vechimea la instanța/parchetul de la care se solicită transferul nu pot fi condiții determinante în admiterea cererii de transfer, deoarece perioada în care activează la o instanță poate fi la aprecierea magistratului în cauză. În concret, partea face referiri la modalitatea în care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., care avea aceeași vechime de 8 luni la instanța de la care a solicitat transferul.

- De asemenea, contestatoarea a apreciat că datele statistice ale instanțelor implicate nu au fost avute în vedere în mod corelativ, cu scopul de a se asigura buna funcționare a activității acestora.

- Contestatoarea a concluzionat în sensul că hotărârile contestate nu sunt motivate, întrucât în cuprinsul acestora nu au fost arătate criteriile decisive avute în vedere de către emitenți la adoptarea soluțiilor.

- În cauză, a fost încălcat principiul egalității de tratament juridic, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii și-a exercitat puterea decizională fără a avea în vedere criterii obiective sau considerente de oportunitate, situație în care au fost depășite limitele de apreciere prevăzute de lege.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Partea a prezentat istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de contestatoare.

1.4. Probele administrate

Contestatoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea Secției pentru Judecători a C.S.M. nr. 1312 din 25.10.2016; Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 42 din 17.01.2017; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1432 din 27.07.2007 la B.N.P. C.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a depus la dosar actul administrativ contestat, precum și documentația care a stat la baza adoptării sale.

După cum s-a precizat la pct. 1.2. al acestei decizii, contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 42 din 17.01.2017 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de aceasta împotriva Hotărârii nr. 1312 din 25.10.2016 prin care Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de transfer de la Judecătoria Deva la Judecătoria Timișoara.

În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actele administrative sunt contestate pe următoarele aspecte:

(i) motivarea deficitară pe soluția de respingere a cererii de transfer, deoarece au fost luate în considerare doar criteriile obiective;

(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de art. 3 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006, ignorarea motivelor de ordin personal invocate;

(iii) încălcarea principiul egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Referitor la respectarea principiului motivării actului administrativ

Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de art. 3 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006, cu modificările și completările ulterioare, fără să procedeze la ierarhizarea acestora, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.

În acest sens, Plenul C.S.M. a menționat în hotărâre că, la soluționarea cererii de transfer, Secția pentru Judecători a ținut seama de faptul că "doamna judecător are o vechime de doar 8 luni la Judecătoria Deva, instanța de la care solicită transferul, iar Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva au comunicat avize nefavorabile cu privire la cererea sa de transfer."

De asemenea, Plenul C.S.M. a evidențiat în hotărâre faptul că Secția pentru Judecători a avut în vedere împrejurarea că au fost formulate 5 cereri de transfer de la Judecătoria Deva la alte instanțe și pentru a nu perturba activitatea acestei judecătorii a apreciat că nu este oportună încuviințarea a mai mult de două cereri de transfer, motiv pentru care a dispus transferul doamnei judecător D. la Judecătoria Piatra Neamț și a doamnei judecător B. la Judecătoria sectorului 4 București, luând în considerare, în special, motivele de ordin personal invocate de magistrații aflați in discuție, precum și distanța dintre localitățile de domiciliu și municipiul Deva, dar și sediul instanței la care funcționau la data respectivă. În același timp, Plenul C.S.M. a reținut și faptul că Secția pentru Judecători a analizat motivele de ordin personal invocate de contestatoare, referitoare la faptul că domiciliază împreună cu întreaga familie în orașul Timișoara și este înscrisă la doctorat la Universitatea de Vest - Timișoara - Facultatea de Drept.

Așadar, din actele dosarului rezultă că motivele familiale și personale invocate de contestatoare au fost consemnate în tabelul privind "Situația judecătorilor care au solicitat transferul la instanțele din raza teritorială a Curții de Apel Timișoara", au fost analizate atât de Secția de Judecători cât și de Plenul C.S.M., însă acestea nu au fost reproduse în cele două hotărâri contestate, pentru a se asigura respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, drept reglementat de art. 26 din Constituție și de art. 8 din C.E.D.O.

În raport de aspectele anterior descrise, Înalta Curte apreciază că principiul motivării actelor administrative a fost respectat de emitenții celor două hotărâri deduse controlului de legalitate al instanței.

Referitor la cererea de transfer

Conform art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006, cu modificările și completările ulterioare:

"

La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport de cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială."

În sesiunea de transferuri din data de 25.10.2016, pe de o parte, un număr de 6 judecători au formulat cereri de transfer pentru Judecătoria Timișoara, iar, pe de altă parte, un număr de 5 judecători au formulat cereri de transfer de la Judecătoria Deva, situație în care, pentru toți solicitanții, au fost verificate în mod concomitent și comparativ criteriile prevăzute de textul normativ anterior citat.

În concret, în hotărârile contestate s-a arătat faptul că la Judecătoria Deva erau ocupate toate cele 19 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, fiind vacante funcțiile de președinte de secție civilă și de secție penală. La această instanță, exista un post de judecător temporar vacant, însă nu existau posturi de judecător efectiv vacante.

În ceea ce privește volumul de activitate al instanței, în hotărârile analizate s-a reținut faptul că la Judecătoria Deva, de unde contestatoarea solicita transferul, în primul semestru al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 388 dosare, față de media națională de 643 dosare, iar în aceeași perioadă încărcătura pe schemă a fost de 409 dosare, spre deosebire de media națională de 572 dosare.

La Judecătoria Timișoara, instanța la care s-a solicitat transferul, din cele 54 de posturi, erau ocupate 52 posturi, fiind vacante 2 posturi, din care pentru 1 post a fost dispusă măsura indisponibilizării, ca urmare a faptului că a fost admisă cererea unui judecător de continuare a activității la această instanță, începând cu data de 01.01.2017, în baza dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La această instanță, în primul semestru al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 535 dosare, față de media națională de 643 dosare, iar în aceeași perioadă încărcătura pe schemă a fost de 525 dosare, spre deosebire de media națională de 572 dosare.

Ca atare, Înalta Curte reține că a fost analizat în mod corect criteriul referitor la volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, precum și numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora.

Totodată, Înalta Curte apreciază că este judicioasă măsura de admitere doar a două cereri de transfer din cele 5 formulate în acea sesiune, pentru a fi asigurată buna desfășurare a activității instanțelor implicate.

De asemenea, Secția pentru Judecători a C.S.M. a reținut faptul că vechimea efectivă în funcție a contestatoarei la data formulării cererii de transfer era de 8 luni, aspect care, de altfel, a fost menționat și în tabelul privind "Situația judecătorilor care au solicitat transferul la instanțele din raza Curții de Apel Timișoara."

Referitor la motivele personale, Înalta Curte are în vedere faptul că, în urma examenului de capacitate, contestatoarea a optat pentru instanța la care a fost repartizată, cu alte cuvinte, și-a asumat faptul că își va desfășura activitatea profesională în altă localitate decât cea de domiciliu.

De asemenea, în mod pe deplin justificat, intimatul a avut în vedere și avizele negative exprimate de Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reține faptul că intimatul a acționat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenței prevăzute de art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 3 din Regulament, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal și interesul public a fost respectat.

În fine, Înalta Curte nu poate primi critica referitoare la încălcarea principiul egalității de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Contestatoarea a invocat inconsecvența practicii administrative a intimatului în această materie și a făcut referiri la hotărârile pronunțate în legătură cu cererile formulate de 2 judecători în aceeași sesiune de transferuri. Însă, instanța nu se va pronunța cu privire la aceste acte administrative aduse în discuție de către contestatoare câtă vreme nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea acestora, cereri ce ar fi trebuit formulate în contradictoriu cu beneficiarii hotărârilor.

În consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 42 din 17.01.2017, publicată la data de 14.02.2017, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 42 din 14 februarie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2017.