ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1697/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată de către petenta F., inițial pe rolul Judecătoriei Giurgiu, secția civilă, sub nr. de dosar x/2011, s-a invocat pe cale de excepție nelegalitatea actului administrativ reprezentat de H.G. 253 din 10 aprilie 1996.

Prin Decizia nr. 2974 din 01 octombrie 2015, pe calea regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 1836 din 31 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 253/1996, în cauza de contencios administrativ formulată de petenta F. în contradictoriu cu intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, Statul Român - Prin Ministerul Finanțelor Publice - Reprezentat de Administrația Județeana a Finanțelor Publice Giurgiu, intervenientul Guvernul României, și intervenientul în nume propriu Serviciul Român de Informații Reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară x București, ca inadmisibilă.

Prin încheierea din data de 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător A. formulată de către petenta F., ca inadmisibilă, fiind aplicată petentei în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Prin încheierea din data de 30 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-au respins cererile de recuzare formulate la datele de 09.05.2016, 16.05.2016 și 23.05.2016 împotriva d-lui judecător B. de către petenta F., iar în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost aplicată petentei o amendă judiciară în cuantum de 700 RON.

Printr-o nouă încheiere din data de 30 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de recuzare din 30.05.2016 a d-lui judecător B., formulată de către petenta F., ca neîntemeiată, iar în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost aplicată petentei o amendă judiciară în cuantum de 700 RON.

Împotriva hotărârilor arătate mai sus a formulat recurs reclamanta F., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și anulării H.G. nr. 253 din 10 aprilie 1996.

Consideră că încheierea din data de 24 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător A. este nulă de drept, având în vedere că acest judecător nu putea fi desemnat în cauză pentru că nu figura în planificarea de permanență, recurenta criticând chiar modalitatea de întocmire a planificării de permanență, motiv pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Referitor la încheierile din data de 30 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, recurenta arată de asemenea, că modalitatea de întocmire a planificării de permanență s-a făcut în mod nelegal și că amenda ce i-a fost aplicată este nelegală, motiv pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pe aceste aspecte.

Recurenta-reclamantă critică, în esență, respingerea de către instanța de fond a cererilor sale de recuzare și amenzile aplicate în opinia sa, în mod nelegal.

Referitor la inadmisibilitatea invocată din oficiu de către prima instanță, recurenta consideră că aceasta este neîntemeiată și nelegală, apreciind că este îndreptățită a i se analiza actul administrativ atacat prin prisma excepției de nelegalitate, instituită prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în caz contrar se creează premisele unei discriminări.

Astfel, critică faptul că acțiunea sa nu a fost soluționată de către prima pe fondul cauzei și nu au fost luate în discuție motivele invocate prin acțiunea introductivă.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, considerând că prima instanță în mod corect a apreciat că actul administrativ contestat, și anume H.G. nr. 253/1996 a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, sens în care invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în această privință.

4.2 Intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea pretențiilor cu privire la cheltuielile de judecată în totalitate, astfel cum au fost formulate.

Invocă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei pârâte, având în vedere că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare și în prestație tabulară, se face fără citarea oficiului teritorial, dat fiind faptul că înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale principale și accesorii, a construcțiilor, a drepturilor personale și a raporturilor juridice în legătură cu imobilul ce face obiectul înscrierii în cartea funciară, nu se realizează printr-un act de voință unilateral al acestui pârât, ci prin actul de voință al titularului dreptului tabular, în baza unei cereri și a înscrisurilor doveditoare, conform prevederilor legale în această materie.

De asemenea, arată că prin Decizia nr. LXXII (72) a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă în plângerile de carte funciară, în conformitate cu Legea nr. 7/1996.

Pe fondul cauzei, arată că raportat la speța de față, rectificarea cărții funciare se efectuează conform art. 907 și 908 din Legea nr. 7/1996.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art. 3041 C. proc. civ., ținând seama de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, invocată de către acesta prin întâmpinare, constituie o apărare de fond în ceea ce îl privește, urmând a fi apreciată ca atare de către instanța de recurs.

În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantă împotriva încheierilor din data de 24.05.2016 și a celor două încheieri din data de 30.05.2016, pronunțate în același dosar și prin care s-au respins cererile repetate de recuzare formulate de către reclamantă împotriva membrilor completului de judecată, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei sunt nefondate, deoarece argumentele reclamantei vizează în mod preponderent, aspectele de fond ale procesului, precum și nemulțumirea acestei părți cu privire la invocarea de către instanța de fond a excepției de inadmisibilitate cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat

Astfel, este corectă aprecierea instanței de fond că, în fapt, chestiunile de fond privind nelegalitatea actului administrativ supus controlului instanței de contencios administrativ nu fac obiectul analizei în cadrul soluționării cererii de recuzare, iar împrejurarea că instanța, din oficiu, pune în discuția părților un motiv de inadmisibilitate, nu poate conduce la ideea că ar fi imparțial, instanța de judecată având posibilitatea, potrivit dispozițiilor procedurale, să pună în discuția părților și din oficiu excepțiile de ordine publică.

De asemenea, nu pot fi reținute nici aspectele invocate de către recurentă cu privire la nerespectarea planificării permanență în soluționarea cererilor sale de recuzare; pe de altă parte, se constată că recurenta confundă planificarea ședințelor de judecată cu planificarea de permanență prevăzută de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, calea procedurală pentru verificarea acestor aspecte nefiind recursul.

Pe fondul cauzei, se constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Întrucât legea nu face nicio distincție, pot forma obiect al excepției de nelegalitate atât actele administrative unilaterale individuale cât și actele administrative normative.

În cazul actului administrativ unilateral individual, prevederea menționată a fost interpretată în sensul că excepția de nelegalitate este admisibilă numai pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, din considerentele rezultate din aplicarea principiului stabilității raporturilor juridice și din interpretarea sistematică și istorico-teleologică a legii.

Aceste argumente nu pot fi reținute și în cazul actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, care pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, ci și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Se constată că în speță, obiectul cererii deduse judecății vizează excepția de nelegalitate a H.G. nr. 253 din 10 aprilie 1996, invocată de F. în cadrul litigiului înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu și care formează obiectul Dosarului nr. x/2011, respectiv un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, care la art. 4 permite cercetarea legalității actelor administrativ pe cale de excepție.

Cât privește soluția primei instanțe asupra fondului cauzei, se constată că în mod corect s-a reținut că întrucât actul administrativ este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, aplicarea art. 4 din acest act normativ ar fi de natură să înfrângă principiul securității raporturilor juridice.

Autorul excepției de nelegalitate a considerat că H.G. nr. 253 din 10 aprilie 1996 contravine prevederilor Constituției României, care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și discriminări, precum și Convenției Europene a Drepturilor Omului, uzând de procedura reglementată prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se apreciază că, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica Curții Europene a Drepturilor Omului (blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, în mod corect a procedat prima instanță înlăturând dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, și reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Se reține, deci, că dispozițiile sus-menționate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, §39).

Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, §62, în M. Of. nr. 414/31.08.2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că "atunci când încălcarea acestui principiu (al securității raporturilor juridice - n.r.) se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, (...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a "dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție".

Validitatea argumentelor Curții Europene a Drepturilor Omului în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ emis de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea - în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare - că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg (C-216/82 pct. 5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, C. (C-188/92, pct. 10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct. 14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, D. (C-178/95, pct. 15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții (C-408/95, pct. 26 și urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, E. (C-239/99, pct. 28 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct. 109 și urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții (C-346/03 și C-529/03, pct. 30 și următoarele)].

Față de cele arătate, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță, că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

Este, așadar, întemeiată înlăturarea aplicării, în speță, a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la Hotărârea Guvernului nr. 253 din 10 aprilie 1996, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a căror nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepție.

Față de considerentele prezentate, devine de prisos a mai purcede la analizarea argumentelor invocate de recurentă în legătură cu fondul excepției de nelegalitate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de F. împotriva Sentinței nr. 1836 din 31 mai 2016, a încheierilor din 30 mai 2016 și a încheierii din 24 mai 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F. împotriva Sentinței nr. 1836 din 31 mai 2016, a încheierilor din 30 mai 2016 și a încheierii din 24 mai 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.

Procesat de GGC - NN