ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2016

Decizia nr. 2324/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 septembrie 2015, sub nr. x/2/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M.J., a solicitat obligarea pârâților la soluționarea sesizărilor pe care le-a adresat acestora la datele de 9 martie 2015, 11 august 2015 și 24 noiembrie 2015.

În cadrul acțiunii, reclamanta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și excepția de neconstituționalitate a sintagmei "de orice natură" a art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din noul C. pen.

Prin cererea precizatoare reclamanta a invocat și excepția de neconstituționalitate in intregrum a O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Sentința civilă nr. 647 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența materială de soluționare a cererii formulată de reclamanta A., astfel cum a fost formulată și modificată ulterior, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, în raport de care a fost formulată și cererea de intervenție voluntară a numitei B., în favoarea Tribunalului Botoșani.

Prin aceeași sentință, a fost disjunsă cererea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâții M.J. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunându-se formarea unui dosar distinct, cu termen de judecată la data de 11 aprilie 2016.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cererea disjunsă a fost înregistrată sub nr. x/2/2016.

Prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 13 iunie 2016, în Dosarul nr. x/2/2016 (disjuns din Dosar nr. x/2/2015), Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, a art. 105 din Legea nr. 255/2013 și a art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții M.J. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva Încheierii din 13 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinței atacate, cu consecința sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate astfel cum au fost invocate.

În cuprinsul cererii de recurs, în esență, recurenta-reclamantă reiterează criticile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță, susținând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2016 la data de 13 iunie 216, ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, întrucât, în raport de obiectul litigiului dedus judecății, dispozițiile atacate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei, adică nu sunt de natură a fundamenta soluția pronunțată în cauză, oricare ar fi această soluție.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Examinând cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv textele de lege atacate pe calea excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea fondului cererii care vizează constatarea refuzului de emitere act administrativ și nesoluționare în termen cerere emitere act administrativ.

Se observă că o nemotivare a excepției de neconstituționalitate nu permite judecătorului cauzei să examineze condițiile de admisibilitate și, ca atare, în această situație este exclusă sesizarea Curții Constituționale.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, după cum a subliniat și prima instanță, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Nici în recurs recurenta-reclamantă nu a argumentat în nici un fel care este relevanța normelor legale a căror neconstituționalitate a solicitat a se constata în cauza cu care a învestit instanța de judecată.

Înalta Curte constată, astfel, că încheierea recurată este temeinică și legală și că, în mod judicios, prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, a art. 105 din Legea nr. 255/2013, precum și a art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, respingând-o ca inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs subsumate de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii din 13 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N