ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Ccivilă, sub nr. x/3 din 08 iulie 2011, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și intervenienți în interes propriu G., H., I., J. și K. au solicitat obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.

Prin sentința nr. 4289 din 28.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B., C., F., și intervenienții în interes propriu G., H., I., J., și K., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

A fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să continue procedura de emitere a deciziei de acordare de măsuri compensatorii prin puncte conform deciziilor nr. 105 din 25 mai 2011 și nr. 182 din 22 august 2011 și să finalizeze această procedură în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de L. și M., ca neîntemeiată.

A fost respinsă, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 4289 din 28 iunie 2016 au declarat recurs pârâții Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, intervenienții I., M., L., reclamanții A., F., D., G., H., E.

Încheierea recurată

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2013, s-a dispus, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea judecății recursurilor pentru neîndeplinirea de către recurenții-reclamanți a obligațiilor stabilite în sarcina acestora prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2017.

Pentru a lua această măsură curtea de apel a reținut că judecătorul poate dispune suspendarea judecății atunci când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.

A constatat instanța că prin încheierea de la termenul din 28 februarie 2017 s-a pus în vedere mai multor recurenți să indice moștenitorii persoanelor indicate ca fiind decedate, obligații pe care aceștia nu le-au adus la îndeplinire.

În fine, curtea de apel a avut în vedere și declarațiile recurenților în sensul că sunt de acord cu suspendarea.

Recursurile

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat de către recurentele-pârâte admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea încheierii recurate în sensul precizării în mod corect a dispozițiilor legale incidente.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat că instanța de recurs, prin încheierea dată, a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apreciindu-se că prevederile art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ. reținute pentru suspendarea judecății nu sunt aplicabile în cauza de față în raport de dispozițiile art. 24 din noul C. proc. civ.

S-a mai considerat de către recurentă că arătat că instanța de recurs nu a ținut cont de faptul că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile vechiului C. proc. civ., dispoziții care au legătură cu aplicarea termenului de perimare de 1 an de la data suspendării.

S-a susținut că, reținându-se de către instanță dispozițiile art. 242 din noul C. proc. civ., termenul de perimare este de 6 luni, potrivit art. 416 din același cod.

Or, în raport de data înregistrării dosarului pe rolul Tribunalului București, respectiv 8 iulie 2011, temeiul pentru suspendarea judecății este art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, iar termenul de perimare este de 1 an, conform prevederilor art. 248 din același cod.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 5 și 9, art. 3041, art. 1551 și art. 248 C. proc. civ..

Intimații nu au formulat întâmpinări la recursuri.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În prealabil, constată instanța de control judiciar admisibilitatea căii de atac, prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întreruperea cursului judecății și, deci, a soluționării procesului, indiferent de faza procesuală în care acest incident a intervenit, neputând rămâne în afara controlului judecătoresc.

În același sens, trebuie avute în vedere și prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

Înalta Curte constată că în cauză se aplică principiul general introdus prin art. 24-25 din noul C. proc. civ. și de art. 3 din Legea nr. 76/2012, respectiv al aplicării noilor norme numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare.

Or, reținând că dosarul în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu recurs a fost înregistrat pe rolul instanțelor la data de 8 iulie 2011, Înalta Curte constată că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2013, s-a dispus, în baza art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ. suspendarea judecății recursurilor pentru neîndeplinirea de către recurenții-reclamanți a obligațiilor stabilite în sarcina acestora prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2017.

Față de motivele mai sus arătate, făcându-se o aplicare greșită a normelor de drept material, textul de lege aplicabil fiind cel prevăzut de art. 1551 din C. proc. civ. de la 1865, instanța de control judiciar constată că este incident, cel puțin formal, cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Deși textele de lege, respectiv art. 1551 alin. (1) din vechea reglementare și art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ. sunt asemănătoare, distincția este necesar a fi efectuată cel puțin din punctul de vedere al efectelor suspendării, cu referire la termenul în care operează sancțiunea perimării.

Instanța nu va efectua și o analiză a condiției vătămării cerută de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cât timp principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate, este cel subscris pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Particularitatea speței o reprezintă împrejurarea că suspendarea a fost dispusă de curtea de apel, ca instanță de recurs, investită cu cereri de recurs formulate de reclamanți și intervenienți, cât și cu recursurile formulate de către pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, autorii prezentului recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 298 și art. 316 din C. proc. civ. de la 1865, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în recurs în măsura în care nu sunt potrivnice normelor care reglementează calea de atac a recursului.

Interpretând aceste dispoziții coroborat cu cele cuprinse în art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., se desprinde concluzia că acest caz de suspendare facultativă a judecății, sancțiune procedurală care are la bază condiția culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății, poate fi aplicată și în recurs doar în măsura în care culpa apartine recurentului, corespondentul reclamantului în această etapă procesuală.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, în speță sunt declarate recursuri atât de către reclamanți, cât și de către pârâți, în condițiile în care prin sentința pronunțată de tribunal a fost admisă în parte acțiunea, fiind stabilite obligații în sarcina pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Recursul acestora din urmă nu poate fi blocat/suspendat cu consecința perimării, pentru neîndeplinirea unei obligații culpabile care aparține intimaților, chiar dacă și acestia au formulat la rândul lor recurs.

Se observă că prin încheierea din data de 28 februarie 2017 s-a pus în vedere recurenților - intimați-intervenienți în nume propriu să indice moștenitorii persoanelor decedate G. și I., astfel că nu se poate reține nicio culpă în sarcina recurenților-pârâți.

Pentru acest motiv se constată că în mod greșit s-a dispus aplicarea sancțiunii suspendării recursurilor.

Temeiul legal al soluției pronunțate

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa încheierea atacată și va trimite cauza în vederea continuării judecății la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și de intervenienții E., N., O., toți moștenitori ai lui G., împotriva încheierii din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza în vederea continuării judecății la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.