ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2017

HOTĂRÂRE
11.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. " A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Târgoviște (fostul Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 27403 din 7 august 2014, de soluționare a contestației formulată de către reclamantă, înregistrată la Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) sub nr. 25477 din 24 iulie 2014;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 8 iulie 2014 ca fiind netemeinic și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de obligația de rambursare a sumei de 814.384 RON;

- anularea Notificării privind constituirea debitului din 11 iulie 2014

- reindividualizarea sancțiunii administrative aplicate, în sensul respectării principiului proporționalității, potrivit căruia sancțiunile aplicate trebuie să fie proporționale cu neregulile constatate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1139 din 22 aprilie 2015, a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Târgoviște (fostul Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia).

A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. " A." S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Târgoviște (fostul Centru Regional de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia), ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 1139 din 22 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. " A." S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, cu referire la art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, Contractul de finanțare, Legea nr. 346/2004 cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, Regulamentul CE nr. 1698/2005.

Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material rezidând din modalitatea în care a fost motivată hotărârea, din faptul că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept național și normele comunitare, fără a ține cont de faptul ca în:

- Regulamentul CE 65/2011 nu exista o interdicție cu privire la prestarea serviciilor ca urmare a dobândirii unor utilaje către persoane între care să existe grade de rudenie,

- nu s-au analizat corect și concret la speța dedusă judecății cele două aspecte și anume latura obiectivă și latura subiectivă despre care am făcut referire anterior;

- nu a dat eficiență juridică acelor aspecte conform cărora organele de control dacă ar fi constatat nereguli ar fi trebuit inițial să solicite înlăturarea acestora și abia apoi să aplice sancțiunea dacă măsurile impuse nu erau aduse la îndeplinire;

- nu a luat în calcul investiția efectuată de către B. care pentru a susține proiectul a contractat un credit la o instituție bancară având astfel propriul aport un derularea acestui contract;

- nu a analizat în concret dispozițiile contractului în sensul că scopul acestei măsuri a fost atins prin crearea în realitate a locurilor de muncă și prin creșterea nivelului de trai în mediul rural;

- nu a avut în vedere instanța de fond opinia Comisiei Europene conform căreia toate fondurile nerambursabile acordate trebuie să fie folosite în scopul pentru care au fost alocate, iar prin activitatea desfășurată de organele de control trebuie să se urmărească îndreptarea eventualelor nereguli, scopul final fiind acela că banii acordați să rămână beneficiarului acestora și să nu se întoarcă de unde au plecat.

În realitate, aspect necontestat de către recurentă, un procent de 83,28% din prestațiile de servicii agricole efectuate de aceasta sunt către S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., ori către membrii familiei. Acționar unic al recurentei este E., care a delegat lui F. mama sa, administrarea firmei.

Este real că acest lucru, în sine nu este prohibit, însă trebuie privit în coroborare cu faptul că S.C. C. S.R.L. cu Sediul social: localitatea Amara, în incinta S.C. G. S.A. FOST H., județul Ialomița;

Sediu secundar: sat Grivița,Comuna Grivița, județ Ialomița

Asociați: I. 51% și F. (șotia domnului I.) cotă participare 48,99%;

Administrator puteri depline: I.

Activitatea principală conform cod CAEN 0111-Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

SC D. S.R.L. cu Sediu social sat Grivița, comuna Grivița, județul Ialomița;

Asociat unic: F.;

Administrator: F.;

Activitatea principală conform cod CAEN 0111-Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

În urma verificărilor efectuate, echipa de control menționează faptul că SC A. S.R.L., deține sediul social, cât și locul de parcare al utilajelor în sat Grivița, comuna Grivița, județul Ialomița în baza Contractului de comodat din 9 decembrie 2009 și Contract de închiriere din 13 aprilie 2012 încheiate cu domnul I. în calitatea de administrator și acționar majoritar la S.C. C. S.R.L.

Echipa de control a efectuat verificarea pe teren în data de 8 aprilie 2013 și la societatea S.C. J. S.R.L. beneficiar FEADR. Pentru aceasta societate, echipa de control reține următoarele:

Sediul social: sat Grivița, comuna Grivița, județul Ialomița.

Amplasament investiție: sat Grivița, comuna Grivița, județul Ialomița conform contract comodat încheiat cu domnul I. pentru suprafața de 2.244 mp din totalul de 9.267 mp încheiat cu domnul I. conform Contract de comodat din 3 noiembrie 2009. Asociat unic și administrator: K., iar în calitate de împuternicit doamna F. conform procură autentificată cu nr. x din 31 iulie 2012;

Aceasta din urmă societate apreciată de asemenea ca făcând parte din grup a făcut obiectul verificării pârâtei-intimate materializat prin încheierea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 28 iulie 2014 și Decizia nr. 27924 din 12 aprilie 2014 contestarea acestora în fața instanței de contencios administrativ competente făcând obiectul Dosarului nr. x/2014, în care s-a respins acțiunea cu motivarea că în mod corect a reținut autoritatea de control că societatea reclamantă a fost creată în mod artificial, în scopul accesării finanțării mai sus menționate, în condițiile în care din actele dosarului rezultă că beneficiarii reali ai finanțării sunt S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., prin asociații lor, I. și F., care coordonează și activitatea societății reclamante.

Această situație de fapt rezultă din coroborarea următoarelor împrejurări: asociatul unic al reclamantei, K. este fiica asociaților mai sus menționați ai S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., beneficiari reali ai finanțării și a dat procură generală mamei sale în vederea administrării S.C. J.;

societatea reclamantă a fost înființată pe data de 28 octombrie 2009, iar cererea de finanțare a fost înregistrată la data de 6 noiembrie 2009;

reclamanta prestează servicii agricole în proporție de 78% către S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., precum și către membrii familiei L.; angajații reclamantei provin în totalitate de la S.C. C. S.R.L. În opinia Curții, aceste împrejurări atestă și intenția de creare a condițiilor artificiale în vederea obținerii finanțării, existând atât elementul obiectiv, cât și elementul subiectiv impuse de jurisprudența CJUE (cauza C - 434/12).

Autoritatea de control a procedat la încetarea valabilității contractului de finanțare în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din anexa I la contract potrivit cărora în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept. Or, în mod evident, crearea unor condiții artificiale în vederea obținerii unei finanțări din fonduri europene constituie o neregulă, atât în sensul art. 17 din anexa I la contract, cât și în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Aceasta întrucât prevederile art. 5 din Regulamentul CE nr. 1975/2006 (reluate de art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011) prevăd că nu se efectuează plăți dacă beneficiarul a creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de aceste plăți.

Or, în cazul ce face obiectul prezentei situație este practic identică.

În legătură cu identitatea angajaților, cerința contractuală fiind de creare de 8 noi locuri de muncă, susținerile recurentei sunt identice cu cele din Dosarul nr. x/2014 privind pe S.C. J. S.R.L. însă fără a se proba susținerile acesteia, deși sarcina probei îi revenea.

Celelalte apărări, legate de încheierea unui credit bancar pentru a susține propriul aport la contractul de finanțare, ori faptul că organele de control trebuiau să solicite, dacă descopereau nereguli, remedierea lor, nu pot fi apreciate ca reale motive de retractare a sentinței în raport cu prevederile contractuale și dispozițiile legale aplicabile acesteia, dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011- art. 26 prevăzând în cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în scopul recuperării creanței bugetare rezultate din nereguli.

În plus, posibilitatea și chiar obligația instituției de a efectua verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli asupra beneficiarilor, rezultă din dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011:

"(1) Controalele administrative se efectuează pentru toate cererile de ajutor, cererile de plată și celelalte declarații necesare a fi depuse de beneficiar sau de o terță parte și cuprind toate elementele al căror control prin mijloace administrative este posibil și oportun. Procedurile includ înregistrarea activităților de control efectuate, a rezultatelor verificărilor și a măsurilor luate cu privire la eventualele neconcordanțe constatate."

(2) Controalele administrative asupra cererilor de ajutor vizează în special următoarele elemente: ... c)conformitatea operațiunii pentru care se solicită ajutorul cu normele naționale și ale Uniunii Europene aplicabile, privind în special, după caz, achizițiile publice, ajutorul de stat, precum și cu celelalte standarde obligatorii relevante prevăzute de legislația națională sau de programul de dezvoltare rurală; d)caracterul rezonabil al costurilor prezentate, care se evaluează printr-un sistem de evaluare adecvat, cum ar fi utilizarea costurilor de referință, compararea diferitelor oferte sau un comitet de evaluare;

Art. 26 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011: "Controalele la fața locului privind cererile de plată selectate pentru controlul prevăzut la articolul 25 alineatul (3) din prezentul regulament vizează totalitatea angajamentelor și a obligațiilor unui beneficiar care pot fi controlate în momentul vizitei."

Nu se poate reține în prezenta cauză a existat o eroare ce nu a putut fi depistată în mod rezonabil de către beneficiari și ca atare aceste trebuie exonerați de obligația de rambursare a sumelor acordate în mod necuvenit, din moment ce din acțiunile celor doi beneficiari reiese în mod evident faptul că aceștia au conlucrat și au cunoscut că vor realiza investiții complementare, că vor presta servicii către aceeași destinatari, că și a asigurat unul celuilalt spațiul de desfășurare a activității, că vor folosi capitalul financiar prin rulare de la o firmă la cealaltă etc.

Așadar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora " obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil."

Concluzionând, recurenta nu a acționat ca o microintreprindere, ci în cadrul unui gen economic coordonat, serviciile fiind prestate către societățile din grup ori către asociații ori administratorii acestora, membrii ai acelorași familii.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, să-l respingă ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. " A." S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1139 din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2018
Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administr
ÎCCJ 2017-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2017
a dispus anularea Deciziei din 08.08.2014 emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în urma soluționării contestației nr. 28815/2014, formulată de reclamantă, împotriva procesului-verbal amintit anterior, a exonerat pe reclama
ÎCCJ 2016-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 august 2014 pe rolul Curții d
ÎCCJ 2018-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2018
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administ
ÎCCJ 2017-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Sursă