ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 12.01.2015, sub nr. x/46/2015, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, cererea formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă AFDRP) București și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia Târgoviște, solicitând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 02.07.2014, în baza dispozițiilor art. 14 și 15 din Legeanr. 554/2004; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 02.07.2014, precum și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 2815/2014, cu consecința exonerării de la plata sumei de 425.250,88 RON și menținerea situației anterioare controlului efectuat în data de 02.07.2014.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs vizează reținerea instanței de fond în sensul că s-a realizat un control abuziv, iar autoritatea ar fi avut obligația să sesizeze aspectele invocate cu prilejul analizării documentației, a condițiilor cerute de dispozițiile legale existente la momentul acordării finanțării.

Recurenta-pârâtă invocă aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 5 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 65/2011 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Regulamentul UE nr. 1698/2005.

Potrivit acestor dispoziții legale instituția recurentă are obligația recuperării integrale a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea legii, scop în care efectuează verificări pe baza unor proceduri interne acreditate.

Posibilitatea reanalizării întregii documentații aferentă cererilor de finanțare sau a cererilor de plată depuse de beneficiari reiese din disp. art. 24 alin. (1) și (2) lit. c) și d) din Regulamentul Comisiei UE nr. 65/2011.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează aplicarea greșită a disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, precum și ignorarea art. 5 alin. (1) din același Regulament.

Instanța de fond a considerat nelegal că neregula nu este dovedită, atât timp cât intenția directă a beneficiarului de a eluda dispozițiile legale este dovedită prin prisma aspectelor constatate privite în ansamblu, astfel că similitudinile reținute nu pot fi considerate doar coincidențe.

Prima instanță nu a analizat aspectul ce vizează îndeplinirea obiectivelor asumate prin cererea de finanțare, privind asumarea și menținerea autonomiei societății, întrucât prin înființarea unei societăți aparent autonome și crearea unor condiții artificiale de eligibilitate în vederea obținerii finanțării nerambursabile, beneficiarul final al acestor fonduri fiind de fapt S.C. B. S.R.L., nu a fost îndeplinit obiectivul general sau specific al Măsurii 312.

Recurenta-pârâtă susține încălcarea disp. art. 44 și 45 din Legea nr. 346/2006, prin care se enumeră cazurile în care întreprinderile sunt considerate legate, de unde rezultă că intimata-reclamantă nu și-a respectat propria declarație privind autonomia societății, prin prestarea serviciilor în mod constant către aceeași societate, ca urmare a achiziționării de utilaje și echipamente agricole ce funcționează în mod complementar în sensul funcționării în cadrul unui flux tehnologic complet.

Faptul că intimata-reclamantă nu este autonomă, creând un avantaj nejustificat pentru S.C. B. S.R.L., al cărei asociat unic/administrator este dl. C., soțul dnei D., asociat unic/administrator la societatea intimată, rezultă, în opinia recurentei, din existența indicatorilor fizici, funcționali-legali și de afacere evidențiați prin actul constatator.

De asemenea, elementul subiectiv este îndeplinit, acesta rezultând din coordonarea deliberată între asociații societății, cu scopul evident de a obține fonduri nerambursabile, peste limita legală admisă de lege.

Recurenta-pârâtă menționează și existența unui prejudiciu produs bugetului UE/bugetului național, prin încălcarea prevederilor contractului de finanțare, astfel încât recuperarea sumelor acordate nelegal s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile legale enunțate.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului de față, s-a concluzionat că în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) din C. proc. civ., a fost declarat în termen, motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu, recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 58/F-Cont din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 26.10.2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analiza motivelor de casare

Recursul este nefondat

Potrivit disp. art. 1 alin. (3) din contractul de finanțare, beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu dispozițiile contractului și cu legislația națională și comunitară în vioare, iar pe perioada de monitorizare de 5 ani de la data ultimei plăți, beneficiarul trebuie să-și respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil.

Iar în conformitate cu prevederile art. 11 din contractul de finanțare, în cazul constituirii unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului [...].

La rândul său, Regulamentele (UE) nr. 65/2011 și nr. 1698/2005, prin dispozițiile înscrise la art. 5 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. a), invocate prin motivele de recurs, obligă recurenta la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au eludat dispozițiile legale, întrucât beneficiarii au obligația să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, iar pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată să nu modifice substanțial proiectul.

Din cuprinsul prevederilor legale naționale și europene sus-menționate se desprinde concluzia obligației recurentei-pârâte de a efectua controlul în cazul în care există indicii de nerespectare a contractului de finanțare, atât pentru momentul încheierii acestuia, cât și pe tot parcursul derulării proiectului.

Față de acestea, se va constata că cele susținute de prima instanță în sensul că a avut loc un control abuziv, iar recurenta-pârâtă a dat dovadă de rea-credință sunt nelegale, fiind întrunite motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la existența condițiilor artificiale, se reține faptul că societatea reclamantă a încheiat contractul de finanțare în anul 2010, când și-a propus crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală, crearea a 5 locuri de muncă, aceasta reprezentând îndeplinirea obiectivului specific - crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural.

Prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite "condițiile artificiale", întrucât dispozițiile legale incidente existau și în anul 2010 și trebuiau temeinic verificate, iar condițiile nu au fost dovedite.

Judecătorul fondului a apreciat că în procesul-verbal se folosesc expresii de genul "sunt suspiciuni", nu a fost dovedită intenția directă a beneficiarilor, sediul societății, schița sediului, angajații și numele persoanelor din comisia de evaluare a ofertelor sunt menționate în cuprinsul proiectului.

Se mai arată că, la momentul semnării contractului de finanțare, reclamanta nu avea obligația de a angaja șomeri, ci doar să creeze 5 locuri de muncă, ceea ce s-a întâmplat.

Nici prestarea unor servicii, în proporție de 90% către S.C. B. S.R.L. nu constituie un impediment, deoarece nu există nicio interdicție legală în acest sens, mai susține prima instanță, de asemenea, nu există nicio interdicție ca doi soți să desfășoare activități comerciale, iar sediile societăților să fie alăturate.

Este adevărat că nu există asemenea interdicții exprese, de aceea nici autoritatea contractantă nu a putut să aprecieze asupra existenței vreunei nereguli la momentul încheierii contractului de finanțare, totuși, disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 prevăd că nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au luat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține plăți nerambursabile, în scopul unui avantaj ce contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Din modul în care s-a derulat contractul de finanțare încheiat cu intimata-reclamantă se concluzionează însă că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă.

Astfel, nu există doar o bănuială a recurentei-pârâte, astfel cum susține prima instanță, în sensul că societatea reclamantă a urmărit crearea unui astfel de avantaj, ci acele suspiciuni au pornit de la anumite elemente obiective și subiective, care, cumulate cu împrejurarea că finalitatea schemei de ajutor nu a fost atinsă, se ajunge la concluzia îndeplinirii "condițiilor artificiale".

Din actele dosarului se constată că în anul 2008, S.C. B. S.R.L. a încheiat un contract de finanțare, având același obiectiv specific al Măsurii 312.

Prin crearea celei de-a doua societăți, S.C. A. S.R.L., se reține că administratorii și asociații celor două societăți sunt soț și soție, sediile societăților sunt alăturate, cele două societăți au același număr de telefon, comisiile de evaluare a ofertelor au fost alcătuite de aceleași persoane, salariații reclamantei au fost angajații celeilalte societăți în proporție de peste 90% către cealaltă societate, utilajele celor două societăți sunt complementare, o societate nu poate presta servicii agricole fără cealaltă societate.

Din cuprinsul celor arătate, reiese faptul că sunt îndepliniți indicatorii fizici, structurali, legali, juridici, ceruți pentru a se dovedi crearea unor "condiții artificiale", astfel cum au fost identificați de jurisprudența CJUE prin Hotărârea dată în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, prin care s-au interpretat disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

Aceste criterii, precum și faptul că prin proiectul implementat nu au fost atinse obiectivele finanțate în cadrul Măsurii 312, deoarece nu au fost create/diversificate serviciile pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi și nu au fost îndeplinite condițiile de eligibilitate, prin crearea/menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, conduc la concluzia că societatea reclamantă nu este o societate autonomă, iar beneficiarul real al finanțării nerambursabile a fost, de fapt, S.C. B. S.R.L.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se admite recursul declarat, a se dispune casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 58/F-Cont din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând în fond cauza, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.