ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2016

Decizia nr. 379/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 septembrie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia și Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 20534 din 03 iulie 2013 și a procedurii de emitere a acestui act administrativ, precum și exonerarea societății de plata creanței reținută în sarcina sa, în cuantum de 3.208.949,69 lei;

(ii) anularea Deciziei nr. 27229 din 29 august 2013, reprezentând răspunsul dat contestației administrative formulate împotriva procesului verbal de constatare anterior menționat.

Prin Sentința nr. 42/F-CONT din 06 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - în insolvență, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Împotriva Sentinței nr. 42/F-CONT din 06 martie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. (2010).

Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a afirmat că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, sunt analizate parag. 4 de la pagina 12 a sentinței, în care instanța afirmă că apărarea reclamantei cu privire la lipsa unei verificări efective nu poate fi primită, precum și penultimul parag.de la pag. 12 a aceleiași sentințe în care instanța precizează că "nu poate fi reținută apărarea referitoare la principiul proporționalității prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011".

Referitor la aceste constatări ale primei instanțe, recurenta susține că sunt nemotivate, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale și a instanței comunitare (Cauzele 367/1997 și 509/1993), precum și la Rezoluția nr. 77 a Comitetului de Miniștri, în care se arată că o detaliere a motivelor care au condus la sancționarea unui contribuabil printr-un act administrativ trebuie să existe și să fie susținută de o verificare la fața locului.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește următoarele aspecte:

Fundamentul de la care pleacă instanța este unul de natură a crea o analiză greșită, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenței nu poate constitui un motiv în sine de sancționare a reclamantei.

Art. 26 și 36 din O.U.G. nr. 66/2011 impun o verificare faptică din partea APDRP, și nu o condiție absolută de declarare ca neeligibilă a sumei decontate din cauza stării de insolvență.

Într-adevăr, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc o excepție de la regula generală instituită de art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, însă această excepție presupune doar o posibilitate virtuală pentru Autoritate de a demara activitatea de constatare a neregulilor, nu însă și obligația de a identifica asemenea nereguli.

Susținerea instanței, potrivit căreia "s-a constatat că beneficiarul finanțării nerambursabile se află în procedura generală de insolvență, beneficiarul nemairespectând criteriile de eligibilitate inițiale, având în vedere că împotriva acestuia s-a deschis procedura insolvenței", este nelegală.

Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, starea de insolvență reprezintă un element de fapt de natură obiectivă, fără legătură cu atitudinea subiectivă a debitoarei și neatestând o culpă a acesteia.

"Neregula" ce se urmărește a se constata prin activitatea de control nu poate fi tocmai deschiderea procedurii insolvenței, căci aceasta este doar cauza pentru care se declanșează procedura de control, potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Ceea ce se poate constata/verifica prin activitatea de control este, pe de o parte, îndeplinirea de fapt a condițiilor de eligibilitate pentru perioada cofinanțării și tragerilor în etapa de execuție a contractului iar, pe de altă parte, verificarea dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat și acestea au fost sau nu vândute sau închiriate.

Procedura insolvenței nu reprezintă un motiv pentru solicitarea de restituire a sumei finanțate decât dacă această stare ar fi fost produsă cu intenție de beneficiar.

În prezenta cauză, din probele administrate (rapoartele administratorului judiciar) rezultă că motivele insolvenței nu au depins de societatea reclamantă, și că insolvența a fost declarată ca o obligație legală prevăzută de Legea nr. 85/2006.

În mod eronat prima instanță reține că "durata de valabilitate a contractului se referă și la cei 5 ani ulteriori ultimei plăți și că art. 3 alin. (1) impune respectarea condițiilor de finanțare pe toată această perioadă".

Astfel, art. 3 din contractul de finanțare - prevederi generale stabilește că singura obligație a beneficiarului în perioada de supraveghere care urmează finalizării proiectului este aceea de a nu modifica substanțial proiectul.

Dispozițiile art. 14 parag. 2 din Prevederile generale ale contractului de finanțare prevăd că modificările substanțiale ale proiectului constau exclusiv în modificări ale situației faptice, și nu în modificări ale situației juridice, cum greșit interpretează instanța de fond.

De altfel, intimata nu precizează, nici în procesul-verbal de stabilire a neregulilor și nici în documentele ulterioare că ar fi fost identificată vreo modificare substanțială a proiectului.

Referitor la principiul proporționalității, prima instanță a înlăturat fără nicio motivare apărarea formulată de reclamantă.

O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres în art. 17 aplicarea principiului proporționalității, principiu care este definit la art. 2 lit. n) din același act normativ.

Se impune a se observa că, de principiul proporționalității trebuie să se țină seama atât în ceea ce privește alocarea de resurse și realizarea controlului, cât și în stabilirea creanței bugetare.

Din interpretarea definiției legale a principiului proporționalității se desprinde cu claritate ideea că o încălcare accidentală/ocazională a criteriilor de eligibilitate și cu un impact nesemnificativ asupra proiectului nu poate genera stabilirea unei creanțe egale cu valoarea totală a finanțării nerambursabile.

Organele de control aveau obligația, în temeiul principiului proporționalității, să ajusteze valoarea creanței bugetare la impactul financiar efectiv pe care încălcarea criteriilor de eligibilitate l-a avut.

Neaplicând acest principiu, procesul-verbal și decizia aferentă sunt lovite de nulitate.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Ipotezele invocate de recurentă au în vedere motivarea contradictorie și insuficientă a hotărârii atacate.

Din această perspectivă, analiza considerentelor hotărârii evidențiază faptul că motivarea realizată de prima instanță este în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că evidențiază situația de fapt și chestiunile esențiale supuse judecății, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, prezintă cu claritate punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, dar și motivele pentru care susținerile reclamantei nu și-au găsit corespondent în soluția adoptată.

Totodată, nu sunt identificate considerente contradictorii care să determine casarea hotărârii, astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Din examinarea obiectului litigiului dedus judecății și a circumstanțelor cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a identificat chestiunea esențială ce se impune a fi lămurită, respectiv aceea de a stabili dacă intrarea reclamantei în stare de insolvență, prin deschiderea procedurii la cererea acesteia poate fi apreciată ca o nerespectare a condițiilor de eligibilitate și de selecție pe care trebuia să le respecte pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, ipoteză de natură să atragă incidența prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Așadar, nu poate fi vorba de o premisă eronată pe care s-ar fi întemeiat analiza primei instanțe, cum pretinde recurenta.

Referitor la interpretarea și aplicarea în cauză a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reține că norma legală este una imperativă, ce conține obligația autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a demara activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, și nu "doar o posibilitate virtuală pentru Autoritate", cum pretinde recurenta.

Referitor la susținerile conform cărora nu ar fi existat o "neregulă", respectiv o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale prin deschiderea procedurii insolvenței la cererea societății reclamante, se constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, conform art. 1 alin. (2) și alin. (3) din Anexa 1 - Prevederi generale, parte integrantă din contractul de finanțare, beneficiarul s-a obligat (i) să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și (ii) să respecte pe durata contractului, criteriile de eligibilitate înscrise în cererea de finanțare.

De asemenea, potrivit Cererii de finanțare, formularul F - Declarația pe proprie răspundere a beneficiarului, reclamanta a declarat că:

"Îndeplinesc condițiile de eligibilitate generale și specifice prevăzute în Fișa tehnică a măsurii din Ghidul Solicitantului".

Totodată, aceasta a precizat:

"Declar că eu și organizația mea nu suntem într-unul dintre următoarele cazuri:

- în curs de a fi supus procedurilor de declarare a falimentului sau reorganizării judiciare conform Legii nr. 64/1995, cu modificările și completările ulterioare, de a fi administrate averile de tribunal sau alte situații similare: lichidare, fuziune sau divizare (...)".

Așadar, necesitatea respectării criteriilor de eligibilitate și de selecție pe toată durata de valabilitate a contractului a fost cunoscută de reclamantă încă din momentul depunerii cererii de finanțare.

Or, așa cum în mod just a reținut prima instanță, solicitarea reclamantei de a se deschide procedura falimentului față de aceasta dovedește situația economico-financiară dificilă în care se află, reprezentată de lipsa disponibilităților bănești pentru acoperirea creanțelor exigibile, care constituie, evident, încălcări ale condițiilor de eligibilitate, respectiv nereguli în derularea contractului de finanțare.

În plus, au fost nesocotite și criteriile de eligibilitate EG 4 și EG 11 din Ghidul informativ privind Programul SAPARD.

Potrivit criteriului de eligibilitate EG 4, beneficiarul trebuie să demonstreze valabilitatea economico-financiară a proiectului, că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfășurarea normală a activității sale economice și că generează un venit semnificativ.

În raport de criteriul de eligibilitate EG 11, beneficiarul ajutorului nerambursabil nu trebuie să aibă pierderi substanțiale sau datorii restante față de bugetul de stat sau față de bugetul asigurărilor sociale conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații emise de administrațiile financiare.

Toate aceste circumstanțe evidențiază, dincolo de orice dubiu existența unei nereguli în accepțiunea dată acestei noțiuni de O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la principiul proporționalității, constatările primei instanțe se impun a fi menținute, având în vedere prevederile art. 17 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanțare potrivit cu care, în cazul înregistrării unei nereguli rezultate din culpa beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării primite din partea autorității contractante, în termen de 15 zile de la data confirmării primirii notificării.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 din același act normativ, respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator special B., împotriva Sentinței civile nr. 42/F - CONT din 6 martie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN