Decizia nr. 3753/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 256/2015 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 septembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR) și Centrul Regional de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia, să dispună: - anularea Deciziei nr. 2792 din 12 august 2014 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emise de pârâtă și înlăturarea obligației de plată a sumei de 836.940,09 RON; - aplicarea unei sancțiuni proporționale cu neregula săvârșită, în conformitate cu jurisprudența CJUE.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 256 din 4 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 256 din 4 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și rejudecând cauza să se admită contestația astfel cum a fost formulată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului la 24 noiembrie 2016. Raportul întocmit conform dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, așa cum s-a dispus prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (4) din același act normativ, părțile nedepunând puncte de vedere cu privire la concluziile raportului. Prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen de judecată pe fond, în ședință publică, la data de 23 octombrie 2018.

Motivele de casare invocat de recurenta-reclamantă și criticile formulate împotriva sentinței recurate Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Într-o primă critică s-a arătat că instanța de fond nu a respectat jurisprudența Curții Europene de Justiție cu privire la cauza C-434/12, Slancheva și nici art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005. Astfel, din jurisprudența menționată rezultă necesitatea relevării de către instanța națională a unor elemente obiective și subiective pentru a contura încălcarea condițiilor de finanțare cu fonduri europene, aspecte care nu au fost demonstrate în cauză, procesul-verbal încheiat de AFIR fiind nelegal. În ceea ce privește elementul obiectiv s-a arătat, în primul rând, că nu s-a putut demonstra că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu a fost atinsă ca urmare a derulării proiectului. Astfel, obiectivul proiectului a fost acela de a impulsiona dezvoltarea rurală prin prestări de servicii și crearea de locuri de muncă, SC A. achiziționând utilaje agricole și înființând un număr de patru locuri de muncă în mediul rural, obiectiv care a fost atins de societatea reclamantă. În Regulamentul CE 65/2011 nu există nicio interdicție cu privire la prestarea serviciilor ca urmare a dobândirii unor utilaje către persoane între care să existe grade de rudenie și această situație nu trebuia luată în considerare pentru aprecierea situației de fapt. Încheierea contractelor de prestări servicii cu SC B. SRL și SC C. SRL nu poate conduce la suspiciunea de fraudă, în lipsa demonstrării intenției, deci a elementului subiectiv și a prejudiciului cauzat bugetului UE. Referitor la relațiile comerciale derulate cu SC D. SRL, trebuie subliniat că această societate închiriază, împrumută sau încheie contracte de comodat pentru clădirile și terenurile pe care le exploatează, astfel încât închirierea unui spațiu de birouri de la societatea menționată nu este un element definitoriu pentru a duce la concluzia că au fost create condiții artificiale pentru obținerea de fonduri europene. În ceea ce privește elementul subiectiv, trebuia ca instanța să constate din probele administrate că au fost create condiții artificiale pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor FEADR, astfel încât candidatul la acordarea unei finanțări europene a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate - aspect nedemonstrat în litigiul dedus judecății. În această privință, trebuiau avute în vedere elemente precum legăturile juridice, economice și personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, dar și indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. Or, în speță, nu s-a relevat prin elemente obiective că ar fi fost avantajate alte societăți cum ar fi SC B. SRL, fie prin practicarea unor prețuri sub nivelul pieței, fie prin relocarea angajaților de la o societate la alta. Nu a fost avută în vedere investiția efectuată de către E. care pentru a putea susține proiectul a contractat un credit la o instituție bancară, având propriul aport la derularea proiectului european finanțat cu fonduri nerambursabile. Un argument în plus este acela care se desprinde din paragraful nr. 23 din expunerea de motive din Regulamentul nr. 1698/2005, precum și din art. 52 din același act normativ. Astfel proiectul implementat de SC A. SRL a valorificat resursele din mediul rural, respectiv terenul agricol, dar și resursele umane prin crearea de locuri de muncă în comuna Grivița din județul Ialomița. O a doua critică privește aplicarea greșită de către instanța de judecată a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 care nu sancționează o neregulă apărută în obținerea și utilizarea de fonduri europene care să vizeze crearea de condiții artificiale de eligibilitate sau despre condiții artificiale în vederea obținerii finanțării. Procesul-verbal emis de AFIR este nelegal pentru că situația de fapt reținută de către organele de control nu constituie o încălcare a angajamentelor asumate, ca rezultat al intenției ori neglijenței societăți reclamante care să ducă la rezilierea contractului și declanșarea procedurii de recuperare a finanțării acordate. O a treia critică privește individualizarea sancțiunii administrative aplicate reclamantei, arătându-se că instanța de fond trebuia să constate că pârâta AFIR a încălcat principiul proporționalității, în sensul că legislația Uniunii Europene obligă autoritățile administrative să ia măsuri proporționale cu gravitatea greșelilor sau a neregulilor săvârșite de societatea sancționată. Încheierea contractelor de prestări servicii cu SC B. SRL și SC C. SRL nu poate constitui un motiv de rambursare a întregii finanțări, deoarece sumele de bani acordate au fost utilizate, proiectul fiind implementat efectiv - obiectivele proiectului fiind îndeplinite conform contractului de finanțare. Or, această situație de fapt ar trebui luată în considerare la aplicarea sancțiunii pentru a respectat principiul proporționalității ce se degajă din jurisprudența CJUE - C-146/05, Collee KG și Finanzanet și Comissia/Partheon T7/05. Astfel, instanța trebuia să aibă în vedere că sancțiunile aplicate conform dreptului intern trebuie să fie proporționale cu gravitatea abuzului, iar măsura să nu depășească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit. În esență, prin menținerea Procesului-verbal de constatare a neregulilor este afectată securitatea juridică a circuitului civil, deoarece autoritatea administrativă nu are o abordare constantă - la momentul acordării finanțării s-a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile de finanțare și ulterior s-a constatat că au fost create condiții artificiale pentru obținerea fondurilor nerambursabile. Mai mult, dacă s-ar fi constatat existența unei încălcări a contractului de finanțare, obligația pârâtei AFIR era să ceară remedierea acesteia și apoi să aplice sancțiunea prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011. 5. Apărările formulate în cauză La data de 24 august 2015, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă ADPRP) a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat. Pârâta a arătat că situația de fapt a fost stabilită prin analiza documentelor prezentate de reclamantă, dar și prin controale efectuate pe teren, stabilindu-se că SC C. SRL și SC B. SRL prin grupul de persoane F. și G., beneficiarii reali ai celor două finanțări nerambursabile FEADR în cuantum de 379.828,74 euro, au acționat în vederea creării de condiții artificiale de eligibilitate pentru depășirea plafonului maxim al ajutorului nerambursabil, respectiv maximum de 200.000 euro, acordat în cadrul schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul nr. 567 din 2 septembrie 2008, din care face parte și măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi." Echipa de control a constatat că SC A. SRL operează în cadrul unui grup economic mai mare controlat de SC B. SRL, respectiv SC C. SRL - crearea de condiții artificiale de eligibilitate în vederea obținerii finanțării nerambursabile contravine obiectivelor măsurii 312 - Program FEADR. Aceasta constituie neregula constatată de AFIR, în concordanță cu prevederile legale și regulamentare, dar și cu prevederile contractului de finanțare, sancțiunea fiind aceea a restituirii integrale a valorii finanțării necuvenite primite de societatea reclamantă. Au fost invocate în drept dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, art. 72 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, Regulamentul (UE) nr. 65/2011, H.G. nr. 875 din 31 septembrie 2011 și clauzele contractului de finanțare încheiat între AFIR și reclamanta SC A. SRL. II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. i) Cu privire la actele administrative contestate Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent AFIR) și SC A. SRL s-a încheiat contractul de finanțare nr. x din 16 iunie 2009 pentru Proiectul "Achiziții utilaje pentru SC A. SRL care se încadrează în Măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi". La data de 9 aprilie 2014 AFIR a efectuat un control ex-post la locul de realizare a investiției de către SC A. SRL în comuna Grivița, sat Grivița, județul Ialomița, proiect pentru care a fost acordată finanțare nerambursabilă în valoare de 836.940,09 RON echivalentul a 191.943,46 euro, sumă plătită în două tranșe către beneficiar. Ca urmare a controlului s-a încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 15 iulie 2014 emis de APDRP prin care s-a constatat că SC C. SRL și SC B. SRL, prin grupul de persoane F. și G., au creat condiții artificiale în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul măsurii 312. Astfel, cele două societăți beneficiare ale finanțării FEADR, adică SC D. SRL și SC A. SRL au fost create cu scopul de a susține activitatea celor două societăți menționate anterior, respectiv SC C. și SC B., ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor contractului de finanțare, dar și a legislației de drept unional incidente în cauză. Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 15 iulie 2014 la APDRP, reclamanta SC A. SRL a formulat contestație care a fost respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 25.771 din 28 iulie 2014. Procesul-verbal de constatare și Decizia nr. 25.771 din 28 iulie 2014, acte emise de pârâtă au fost contestate în fața instanței de judecată, acțiunea în anularea actelor administrative fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 256 din 4 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Într-un litigiu separat, SC D. SRL a contestat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și Decizia de soluționare a contestației, acte emise de AFIR, însă acțiunea în anulare a fost respinsă, Sentința civilă nr. 1139 din 22 aprilie 2015 a Curți de Apel București fiind definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2936 din 11 octombrie 2017 depusă la dosarul cauzei. ii) Jurisprudența CJUE și jurisprudența CEDO Trebuie subliniat că la data de 12 septembrie 2013, în cauza C 434/12, Slancheva sila EOOD (ECLI:EU:C:2013:546), cauză în care judecătorul bulgar a adresat instanței europene o întrebare preliminară, CJUE a stabilit că: "(1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă. Potrivit celui de-al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. (2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fie luate în considerare". În speță, Înalta Curte trebuie să ia în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește principiul securității juridice, deoarece pentru situații de fapt similare, ca fac obiectul unor litigii diferite pe rolul instanțelor s-au pronunțat hotărâri ce vor fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze. Astfel, trebuie analizată relevanța Sentinței civile nr. 1139 din 22 aprilie 2015 a Curți de Apel București - SCAF, definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2936 din 11 octombrie 2017, deoarece vizează aceeași situație de fapt și fac referire la același societăți care au solicitat finanțări nerambursabile Din considerentele Deciziei civile nr. 2937/2017, pronunțată de Înalta Curte rezultă că împrejurările consemnate în procesul-verbal de constatare emis de AFIR pentru SC D. SRL: "(...) atestă și intenția de creare a condițiilor artificiale în vederea obținerii finanțării, existând atât elementul obiectiv, cât și elementul subiectiv impuse de jurisprudența CJUE (cauza C - 434/12)." Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice ca parte a garanțiilor ce asigură dreptul la un proces echitabil ceea ce înseamnă, printre altele, că soluția pronunțată definitiv în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție. Trebuie, însă ca, în lumina circumstanțelor cauzei, modul cum se raportează instanțele naționale la autoritatea de lucru judecat să asigure dreptul la un proces echitabil. Cu alte cuvinte dacă situația de fapt este aceeași, atunci raționamentul juridic trebuie să fie similar, chiar dacă nu operează autoritatea de lucru judecat. Acest aspect a fost reliefat în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, în cauzele Beian contra României - Hotărârea din 6 decembrie 2007, cererea nr. x din 5, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Driha contra României - Hotărârea din 21 august 2008, cererea nr. x/02 etc. Așadar, instanța, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, în sensul respectării principiului securității juridice, trebuie să aibă în vedere și soluțiile pronunțate în spețe similare, cu respectarea principiului relativității hotărârilor judecătorești care presupune că hotărârea produce efecte numai între părțile din proces, fără să aducă atingere drepturilor sau obligațiilor terților. În virtutea principiului menționat, față de terți, hotărârea judecătorească are valoarea unui înscris probatoriu, în sens de instrumentum, aspect ce va fi valorificat în prezenta cauză raportat la circumstanțele particulare ale acesteia. iii) Cu privire la săvârșirea unei nereguli de către SC A. SRL Este neîntemeiată critica formulată de reclamantă că instanța trebuia să constate că nu a săvârșit nicio neregulă în derularea proiectului, Procesul-verbal de constatare a neregulilor fiind nelegal, cu consecința anulării sale. Prin raportare la considerentele din hotărârea Slancheva sila EOOD revine instanței naționale să aprecieze elementele de probă obiective și subiective care permit să se stabilească încălcarea dispozițiilor Regulamentului nr. 65/2011. Înalta Curte constată, în acord prima instanță, că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 15 iulie 2014, emis de pârâta APDRP cuprinde descrierea elementelor obiective și subiective de natură să contureze neregulile săvârșite de societatea-reclamantă, reprezentând, atât încălcări ale clauzelor contractuale, cât și ale legislației incidente în cauză - elemente ce pot fi subsumate aspectelor stabilite în cauza Slancheva sila EOOD. În ceea ce privește elementele obiective trebuie menționat că în procesul-verbal s-a consemnat că un procent foarte mare din prestațiile de servicii agricole efectuate de aceasta sunt către SC B. SRL și SC C. SRL, ori către membrii familiei. Controlul efectuat de autoritatea administrativă la SC A. SRL a relevat faptul că sediul social se află în județul Ialomița. Amplasamentul investiției se află de asemenea în județul Ialomița, recurenta încheind un contract de comodat cu domnul F. pentru suprafața de 2.244 mp. Această suprafață de teren face parte din totalul de 9.267 mp încheiat cu domnul F. pentru care a fost încheiat Contractul de comodat nr. 4369 din 3 noiembrie 2009. În cadrul societății reclamante figurează ca asociat unic și administrator: H., iar în calitate de împuternicit doamna G. conform procurii autentificate cu nr. x; Este adevărat că acest lucru nu este interzis nici de legea internă și nici de Regulamentele europene, însă această situație trebuie coroborată cu faptul că SC B. SRL are sediul social în localitatea Amara, în incinta SC I. SA, județul Ialomița, iar sediul secundar este situat în județ Ialomița. Asociații sunt F. 51% și G. (soția domnului F.) cotă participare 48,99%, iar administrator este F. SC C. SRL are sediul social în județul Ialomița, iar asociatul unic este G., administrator fiind G. În urma verificărilor efectuate, echipa de control a menționat faptul că SC D. SRL, deține sediul social, cât și locul de parcare al utilajelor în județul Ialomița în baza Contractului de comodat nr. x din 9 decembrie 2009 și al Contractului de închiriere nr. x din 13 aprilie 2012 încheiate cu domnul F. în calitatea de administrator și acționar majoritar la SC B. SRL. Acționar unic al SC D. este J., care a delegat doamnei G. mama sa, administrarea firmei. Nu sunt relevante susținerile reclamantei cu privire la contractarea unui credit de către E. pentru a susține propriul aport la contractul de finanțare, deoarece nu este suficient numai acest aspect pentru a înlătura concluzia că cele două societăți SC A. și SC D. au fost create pentru a susține activitatea altor două întreprinderi - cele patru societăți funcționând astfel ca un grup economic. În ceea ce privește elementul subiectiv trebuie subliniat că din considerentele deciziei civile nr. 2937/2017, pronunțată de Înalta Curte rezultă că împrejurările consemnate în procesul-verbal de constatare emis de AFIR pentru SC D. SRL: "(...) atestă și intenția de creare a condițiilor artificiale în vederea obținerii finanțării, existând atât elementul obiectiv, cât și elementul subiectiv impuse de jurisprudența CJUE (cauza C - 434/12)." Este adevărat că Sentința civilă nr. 1139 din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel București - SCAF, definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2936 din 11 octombrie 2017, nu are autoritate de lucru judecat în litigiul dedus judecății, dar are o valoare probatorie ce trebuie analizată prin coroborare cu celelalte dovezi administrate în cauză. Așa fiind, urmează să fie înlăturate apărările reclamantei că nu sunt îndeplinite premisele de fapt și de drept pentru a stabili că au fost create condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile, în scopul creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor - instanța de fond stabilind în mod corect că în speță există elementele obiective și subiective de natură să contureze neregulile săvârșite de societatea-reclamantă, reprezentând, atât încălcări ale clauzelor contractuale, cât și ale legislației incidente în cauză - elemente ce pot fi subsumate aspectelor stabilite în cauza Slancheva sila EOOD. iv) Cu privire la aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 Este neîntemeiată critica formulată de reclamantă cu privire la aplicarea greșită de către instanța de judecată a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 care nu sancționează o neregulă apărută în obținerea și utilizarea de fonduri europene care să vizeze crearea de condiții artificiale de eligibilitate. Autoritatea de control a procedat la încetarea valabilității contractului de finanțare în temeiul prevederilor art. 11 alin. 3 din anexa I la contract potrivit cărora în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept. Or, în mod evident, crearea unor condiții artificiale în vederea obținerii unei finanțări din fonduri europene constituie o neregulă, atât în sensul art. 17 din anexa I la contract, cât și în sensul prevăzut de legea internă. Astfel, dispozițiile art. 5 din Regulamentul CE nr. 1975/2006 (reluate de art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011) prevăd că nu se efectuează plăți dacă beneficiarul a creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de aceste plăți. Așa fiind, urmează să fie înlăturate apărările reclamantei că nu sunt îndeplinite premisele de fapt și de drept pentru a stabili că au fost create condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile, în scopul creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Constatarea acestor aspecte este suficientă pentru ca AFIR să rețină incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu consecința retragerii finanțării. De asemenea, urmează să fie înlăturate susținerile reclamantei că prin menținerea Procesului-verbal de constatare a neregulilor este afectată securitatea juridică a circuitului civil, deoarece autoritatea administrativă nu are o abordare constantă - la momentul acordării finanțării s-a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile de finanțare și ulterior s-a constatat că au fost create condiții artificiale pentru obținerea fondurilor nerambursabile - fără a se încerca remedierea neregulilor constatate. În speță, autoritatea administrativă a efectuat un control ex-post, ceea ce, pe de o parte nu mai permitea înlăturarea unor eventuale nereguli, iar pe de altă parte, numai elementele apărute ulterior înființării celor patru societăți au putut indica faptul că au fost create condiții artificiale pentru accesarea fondurilor europene. v) Cu privire la aplicarea principiului proporționalității Este neîntemeiată susținerea reclamantei că instanța de fond trebuia să constate că pârâta AFIR a încălcat principiul proporționalității, în sensul că legislația Uniunii Europene obligă autoritățile administrative să ia măsuri proporționale cu gravitatea greșelilor sau a neregulilor săvârșite de societatea sancționată. Instanța de fond a reținut că există o cauză de încetare a valabilității contractului de finanțare, deoarece s-a constatat că au fost create condiții artificiale pentru obținerea fondurilor nerambursabile, ceea ce determină incidența dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, potrivit cărora: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine schemei de ajutor." Așadar, în speță nu poate fi aplicată o altă sancțiune decât cea prevăzută de Regulament, instanța de fond reținând în mod corect că nu se poate susține îndeplinirea obiectivelor finanțării din Programul FEADR, atâta timp cât reclamanta nu a acționat ca o microîntreprindere, ci în cadrul unui gen economic coordonat, serviciile fiind prestate către societățile din grup ori către asociații ori administratorii acestora, membrii ai acelorași familii. Prin urmare, în mod legal s-a reținut în sarcina reclamantei SC A. SRL existența unei nereguli în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, actele administrative în litigiu, respectiv Decizia nr. 25.771 din 28 iulie 2014 de soluționare a contestației și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 24.396 din 15 iulie 2014, emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent AFIR) -, nefiind afectate de niciun motiv de nulitate, criticile recurentei-pârâte circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apărând ca neîntemeiate. vi) Temeiul de drept al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.