ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2018

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 3.10.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. SRL ("A.") a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia (AFIR), revocarea în totalitate a actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24 iunie 2014 întocmit de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și comunicat reclamantei la data de 2 iulie 2014, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24.10.2014, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că solicită și anularea Deciziei nr. 29027 din data de 25 august 2014, prin care a fost soluționată contestația formulată de A. împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24 iunie 2014.

Prin Sentința civilă nr. 312/09.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea completată formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia.

Împotriva Sentinței civile nr. 312/9.02.2015 a declarat recurs în termen legal reclamanta A. SRL, susținând că aceasta este nelegală, impunându-se casarea în tot a acesteia în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., pentru următoarele motive:

3.1 Reținerea instanței conform căreia cele două societăți sunt întreprinderi legate

Conform art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ("Legea nr. 346/2004"): "Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente".

Acest articol face trimitere la mai multe cazuri în care două societăți pot fi considerate întreprinderi legate.

Presupusa legătură între B. SRL ("B.") și A. nu se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri.

Potrivit art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, la care face trimitere art. 4

4

alin. (4) din același act normativ, sunt considerate întreprinderi legate întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

(i) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

(ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi:

(iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia.

(iv) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

Or, așa zisa legătură între A. și B. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004.

Se impune precizarea faptului că:

(i) B. nu deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților A.; de altfel, A. este o societate deținută de un avocat unic, domnul C.; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăți legate prevăzut de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004;

(ii) B. nu are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul A.; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăți legate prevăzut de art. 4

4

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004;

(iii) B. nu exercită o influență dominantă asupra A., în temeiul unui contract încheiat cu aceasta, sau al unei clauze din statutul acesteia; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăți legate prevăzut de art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004;

(iv) B. nu este asociat al A. și nu deține singură, sau în baza unui acord cu asociatul A., majoritatea drepturilor de vot ale A.; în concluzie, nu ne aflăm în cazul de societăți legate prevăzut de art. 4

4

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2004.

În concluzie, este evident și fără echivoc faptul că presupusa legătură dintre B. și A., reținută de către instanță este nefondată și nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004.

3.2 Incidența cazului de la articolul 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004

Instanța face referire în mod special la cazul reglementat de art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, potrivit căruia; "[...] o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia [...]".

Prima parte a art. 4

4

alin. (1) lit. c) nu este aplicabilă în cauza de față, după cum se va arăta în continuare.

Instanța de fond a reținut aplicabilitatea acestei părți a articolului, deoarece domnul D., în calitate de administrator al A. "[...] a semnat la numele celor două societăți contractul de prestări servicii nr. x/15.09.2013 în valoare de 200.304 RON, fără TVA, având ca obiect prestarea de către reclamantă în favoarea B. SRL a unor lucrări constând în Drum acces exterior".

Se impune a se observa că existența contractului semnat de către D. nu dovedește că B. și A. sunt societăți legate în sensul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, conform căruia una dintre societăți ar exercita o influență dominantă asupra celeilalte, deoarece:

(i) B. și A. au obiecte de activitate complementare;

(ii) încheierea unor contracte de colaborare între cele două societăți este determinată de faptul că una dintre societăți are nevoie de serviciile celeilalte.

Nici valoarea Contractului nr. x din 15 septembrie 2013, respectiv 200.304 RON, încheiat între A. și B. nu este o dovadă a faptului că B. ar exercita o influență dominantă asupra A., deoarece:

(i) cifra de afaceri a B. pe anul 2013, anul încheierii contractului nr. x/15 septembrie 2013, a fost de 3.450.235 RON;

(ii) cifra de afaceri a A. pe anul 2013 a fost de 10.988.372 RON;

(iii) dacă B. ar exercita o influență dominantă asupra A. ar trebui să fie mult mai mică decât cea a B. și să fie inclusă în cea deținută de B., ceea ce nu este cazul.

(iv) valoarea contractului nr. x/2013 reprezintă un procent infim, de doar 3% din valoarea cifrei de afaceri a A.

Prin urmare, se observă că încheierea contractului nr. x între A. și B. nu demonstrează faptul că B. ar exercita o influență dominantă asupra A., așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Nici cea de-a doua parte a art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 nu este aplicabilă în cauză.

Așa cum se poate observa din actele constitutive ale A. și B., nu există clauze conform cărora B. să aibă posibilitatea de a exercita o influență dominantă asupra A..

Mai mult decât atât, faptul că "Numitul D. a deținut funcția de administrator începând cu data de 05 aprilie 2012, persoană care concomitent deținea la aceeași dată 99,0049% din acțiunile B. deținând în cadrul acestei din urmă societate comercială și funcția de administrator" nu demonstrează această reținere a instanței de fond.

Nu există nicio interdicție legală ca o persoană fizică să dețină calitatea de administrator în două societăți. Faptul că, pentru o anumită perioadă de timp,d-nul D. a deținut funcția de administrator al A. și al B. nu prezintă nicio relevanță, deoarece această împrejurare nu dovedește per se că B. ar influența A.

Drept urmare, împrejurarea că domnul D. a avut la un moment dat calitatea de administrator atât în A., cât și în B. nu prezintă nicio consecință juridică în situația premisă și nu poate sub nicio formă justifica apreciere artificială și nefondată făcută de către instanța de fond cu privire la faptul că una dintre aceste societăți ar avea o influență dominantă asupra celeilalte.

3.3 Reținerea cu privire la existența unui ordin de compensare

Instanța de fond a reținut că:

"Ulterior între aceleași societăți a fost încheiat ordinul de compensare, semnat de către aceeași persoană pentru ambele societăți - fila x, în fapt numitul D., aspect necontestat de către reclamantă [...]".

Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta nu a contestat existența acestei compensări, deoarece apreciază ca fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că între A. și B. au existat compensări.

Existența unor compensări nu este de natură a dovedi faptul că cele două societăți sunt legate, ci doar că între ele existau raporturi comerciale și creanțe reciproce, care s-au născut și s-au stins în concordanță cu dispozițiile legale și cu principiul "arm's length" (principiul condițiilor normale de piață)".

3.4 Ambele societăți au obiecte de activitate situate pe piețe adiacente

Instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 364/2004, ținând seama de faptul că atât A., cât și B. "aveau obiecte de activitate situate pe aceeași piață relevantă, respectiv pe o piață adiacentă una celeilalte".

În primul rând se observă că instanța nu precizează în mod concret în care dintre dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 s-ar putea încadra legătura între A. și B., limitându-se doar a reda dispozițiile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, care fac trimitere la cazurile prevăzute la celelalte alineate.

Or, așa cum s-a arătat, presupusa legătură dintre A. și B. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, la care fac trimitere dispozițiile art. 4

4

alin. (4) din același act normativ.

Faptul că A. avea ca obiect de activitate lucrări de construcții, lucrări de pregătire a terenului, cultivarea cerealelor, iar B. cultivarea cerealelor, activități în forme mixte, nu demonstrează că cele două societăți sunt întreprinderi legate, în sensul prevăzut de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004.

Aceste obiecte de activitate care se completează demonstrează doar faptul că între cele două societăți s-au desfășurat relații comerciale în baza necesității uneia dintre societăți de serviciile celeilalte.

Așadar, se observă că și această reținere a instanței de fond este nefondată.

3.5 Analiza efectuată de instanță sub aspectul Cauzei C-434/12.

Instanța de fond a analizat abaterile reținute în sarcina A. sub aspectul Cauzei C-434/12.

Conform acestei cauze, condițiile de punere în aplicare ale articolului 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 trebuie interpretate în sensul că necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Având în vedere Cauza C-434/12, instanța de fond a constatat că pârâta AFIR a făcut dovada prin actele contestate a întrunirii celor două elemente constitutive ale abaterilor reținute în sarcina reclamantei.

Aceste elemente constau, conform Cauzei C-434/12, într-un element obiectiv și unul subiectiv.

Se impune a se constata că A., prin activitatea sa a îndeplinit obiectivele Măsurii 312 de generare de noi locuri de muncă și desfășurarea de activități non-agricole în mediul rural.

În acest sens, este de precizat că A. a achiziționat utilajele pentru care a contractat finanțarea, a folosit utilajele la activități non-agricole desfășurate în mediul rural, activități care au generat locuri noi de muncă. Pentru angajați, A. a plătit contribuțiile obligatorii la bugetul de stat.

În anul 2013 societatea a realizat un profit în cuantum de 122.384 RON și a avut o cifră de afaceri de 10.988.372 RON. Pentru profitul realizat s-au respectat obligațiile institute de normele fiscale în vigoare și s-a achitat impozitul pe profit.

Prin urmare, reținerea instanței de fond cu privire la existența elementului obiectiv al abaterii care se presupune a fi fost săvârșită de către reclamantă este nefondată.

Mai mult decât atât, nu poate fi luată în considerare nici reținerea conform căreia A. nu și-ar fi atins obiectivele asumate prin încheierea contractului de finanțare.

Nu în ultimul rând, nici împrejurarea că domnul D. și domnul E. aveau calitatea de împuterniciți pe conturile A. nu demonstrează legătura acestei societăți cu A.

De altfel, era normal ca domnul D. să aibă împuternicire pe conturile A., dat fiind că acesta deținea calitatea de administrator al societății. La rândul său, domnul D. putea transmite această împuternicire oricărei persoane, deci, inclusiv domnului E.

Concluzia instanței de fond că domnul D. controlează atât A., cât și B., având puteri depline în cadrul acestora este vădit nefondată, dat fiind că A. a fost și este în continuare deținută și controlată de un asociat unic, domnul C.

Prin urmare, față de argumentele expuse, se observă că reținerile instanței de fond potrivit cărora pârâta AFIR a făcut dovada prin actele conteste a întrunirii celor două elemente constitutive ale abaterilor reținute în sarcina reclamantei nu pot fi luate în considerare.

În concluzie, recurenta a solicitat:

- admiterea recursului;

- casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare;

- obligarea AFIR la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezentul litigiu.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Litigiul dedus judecății vizează controlul de legalitate, în condițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, asupra Deciziei nr. 29027/25.08.2014 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care a fost respinsă contestația formulată de SC A. SRL împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.06.2014.

Problema esențială care se impune a fi dezlegată în cauză este aceea de a stabili dacă a existat sau nu o neregulă în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare, în special, la prevederile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, constatările și concluziile primei instanțe nu vor fi însușite de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

Conform art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 "Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente".

Atât prin Procesul-verbal nr. x/24.06.2014, cât și prin Decizia nr. 29027/25.08.2014 s-a reținut, în esență, că societățile A. SRL și B. SRL, prin intermediul administratorului comun cu drepturi depline, d-l D., sunt întreprinderi legate în sensul Legii nr. 346/2004, aflându-se în situația prevăzută la art. 4

4

alin. (4) din acest act normativ, aspect ce constituie un indicator de creare a condițiilor artificiale.

Prin intermediul apărărilor formulate atât pe cale administrativă, cât și pe calea acțiunii în contencios administrativ, reclamanta a susținut constant că presupusa legătură între A. și B. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004 și că autoritatea pârâtă s-a limitat la a reda conținutul art. 4

4

din acest act normativ.

Prin hotărârea pronunțată în cauză, prima instanță, nu numai că nu a oferit un răspuns explicit la motivul de nelegalitate decisiv de care reclamanta s-a prevalat în susținerea acțiunii, dar a făcut și o aplicare eronată a prevederilor art. 4

4

alin. (4) din actul normativ menționat.

Astfel, din interpretarea alin. (4) al art. 4

4

rezultă că acesta trebuie coroborat cu unul dintre cazurile la care face referire alin. (1) lit. a) - d).

Prin urmare, pentru a reține incidența în cauză a prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, prin procesul-verbal contestat trebuia precizat în concret în care dintre cazurile menționate expres și limitativ la alin. (1) al art. 4

4

se încadrează presupusa legătură dintre societățile A. și B..

Potrivit art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, la care face trimitere art. 4

4

alin. (4) din același act normativ, sunt întreprinderi legate întreprinderile între care există următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociațiilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliilor de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

Deși nu a menționat expres art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, prima instanță a reținut că "Numitul D. a deținut funcția de administrator începând cu data de 5 aprilie 2012, persoană care concomitent deținea la aceeași dată 99,0049% din acțiunile B., deținând în cadrul acestei din urmă societăți comerciale și funcția de administrator".

De asemenea, instanța a reținut că numitul D. "a semnat în numele celor două societăți contractul de prestări servicii nr. x/15.09.2013 în valoare de 200.304 RON, fără TVA, având ca obiect prestarea de către reclamantă în favoarea SC B. SRL a unor lucrări constând în Drum acces exterior.

Ulterior, între aceleași societăți a fost încheiat ordinul de compensare, semnat de către aceeași persoană pentru ambele societăți".

Concluzia instanței a fost în sensul că, în fapt, SC B. SRL a exercitat o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, reclamanta din prezenta cauză, în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/2013 încheiat cu această din urmă întreprindere.

Se observă astfel că a fost avut în vedere art. 4 alin. (1) lit. c), partea I, potrivit căruia "(...) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere (...)".

În acord cu poziția procesuală exprimată de recurentă, Înalta Curte constată că situația avută în vedere de acest text nu este incidentă în speța de față, întrucât nu există nicio interdicție legală ca o persoană fizică să dețină calitatea de administrator în două societăți.

Împrejurarea că numitul D., în calitate de administrator, a semnat în numele celor două societăți contractul de prestări servicii nr. x/15.09.2013 nu demonstrează că B. ar exercita o influență dominantă asupra A., cu atât mai mult cu cât cifra de afaceri a A. pe anul 2013 a fost mult mai mare decât cea a B., iar contractul respectiv a reprezentat aproximativ 2% din cifra de afaceri a A.

Pe de altă parte, compensarea obligațiilor reciproce între cele două societăți constituie o modalitate legală de stingere a obligațiilor, iar administrarea comună a celor două societăți nu demonstrează existența unei influențe dominante, în sensul art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile privitoare la greșita interpretare și aplicare în cauză de către prima instanță a prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 364/2004.

De asemenea, sunt întemeiate criticile ce vizează modalitatea de interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, ținând seama de elementele de interpretare furnizate instanțelor naționale de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea pronunțată la data de 12 septembrie 2013, în cauza C - 434/12, Slancheva sila EOOD.

În raport de cele statuate cu caracter general obligatoriu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin această hotărâre, se reține că, pentru a se constata abaterea reținută de pârâtă prin procesul-verbal contestat, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- existența unui element obiectiv, constând în crearea unor condiții artificiale pentru obținerea plăților, cu consecința ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă;

- existența unui element subiectiv, constatând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăți a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Pe de altă parte, în acord cu susținerile recurentei, se observă că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, crearea de condiții artificiale nu poate fi doar presupusă de către organul de control, ci trebuie stabilită, dovedită în baza unor elemente de fapt concrete.

În ceea ce privește elementul obiectiv, în dezacord cu prima instanță, Înalta Curte reține că nu este îndeplinit în cauză, atât timp cât finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR a fost atinsă.

Astfel, reclamanta a dovedit achiziționarea utilajelor pentru care s-a obținut finanțarea nerambursabilă, desfășurarea de activitate non-agricole constând în prestări de servicii în mediul rural, crearea de noi locuri de muncă și asigurarea viabilității economice a investiției.

În ceea ce privește elementul subiectiv, Înalta Curte constată că nu este îndeplinit în cauză, întrucât elementele de fapt expuse în procesul-verbal contestat, analizate chiar și în ansamblul lor, nu sunt suficiente pentru a fundamenta măsurile dispuse, atât timp cât nu sunt însoțite de elemente de probă concrete care să evidențieze intenția cu care s-a acționat, respectiv faptul că reclamanta ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR.

Prin urmare, în mod eronat s-a reținut în sarcina reclamantei existența unei nereguli, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001, astfel că sunt întemeiate criticile formulate în acest sens, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost modificată.

În temeiul art. 451 C. proc. civ., se va dispune obligarea intimaților la plata către recurentă a sumei de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecății în primă instanță și în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 312 din 9 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Admite acțiunea, astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia. Anulează Decizia nr. 29027 din 25 august 2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24 iunie 2014 emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Obligă intimații la plata sumei de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecății în primă instanță și în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV