ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3483/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 12.08.2014 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - APDRP), a solicitat instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.01.2014 și a Deciziei nr. 13.361/22.04.2014 de respingere a contestației, acte emise de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 496 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.01.2014 și a Deciziei nr. 13.361/22.04.2014 și a obligat pârâta AFIR la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 496 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), solicitând instanței să admită recursul astfel cum a fost formulat, să rețină cauza spre rejudecare și să caseze hotărârea recurată cu consecința modificării în tot a sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Într-o primă critică, pârâta a arătat că instanța de fond a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004 și O.U.G. nr. 66/2011. În baza Notei de descoperire a anumitor nereguli și fundamentare pentru desfășurarea unui control nr. 34.005/22.10.2013, aprobată de Directorul General al Agenției de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit (în prezent AFIR), s-a procedat la efectuarea unui control ce a avut drept scop luarea măsurilor ce se impun ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate pentru cofinanțarea comunității privind proiectul: "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii SC A. SRL" ce face obiectul contractului de finanțare nr. x, încheiat între societatea reclamantă și APDRP. Controlul efectuat pe teren a relevat că mai multe societăți beneficiare ale Programului FEADR - măsura 312 au intrat sub incidența Legii nr. 346/2004, în sensul că sunt societăți legate - SC B. SRL, SC A. SRL; SC C. SRL și D., localizate în Valea Ciorii jud. Ialomița. Societățile menționate, printre care și reclamanta din prezenta cauză, au obținut un avantaj nejustificat, fiind create condiții artificiale pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil, cu consecință încălcării scopului măsurii de sprijin și a neeligibilității plăților efectuate. S-a arătat că a existat o coordonare deliberată a activităților cu scopul de a beneficia de fonduri nerambursabile peste limita legală, depășindu-se plafonul "de minimis" de 200.000 de euro de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali. Au fost create entități juridice care au accesat simultan finanțări în cadrul FEADR, creându-se condiții artificiale de către beneficiarul contractului prin fracționarea artificială a investiției, obținând astfel depășirea plafonului maxim nerambursabil al sprijinului financiar. Instanța de fond nu a analizat susținerile formulate, ignorând, atât dispozițiile legale, cât și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauza C-343/12 Slancheva Sila EOD care a stabilit un cadru clar de analiză a elementelor obiective și subiective ce trebuie examinate pentru a stabili dacă obiectivele proiectului au fost atinse și dacă au fost încălcate dispozițiile contractului de finanțare. Într-o a doua critică, recurenta AFIR a arătat, în esență, că instanța nu a motivat corespunzător soluția pronunțată și nu a răspuns apărărilor formulate de pârâtă în cauză, ceea ce a prejudiciat partea, remediul fiind casarea hotărârii recurate.

Apărările formulate în cauză La data de 23.07.2015, reclamanta a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta AFIR, ca nefondat, cu motivarea că proiectul a fost implementat cu succes și nu s-a săvârșit nicio neregulă în derularea contractului de finanțare. La data de 03.05.2010, între reclamantă, în calitate de beneficiar și APDRP, în calitate de autoritate contractantă s-a încheiat contractul de finanțare nr. x pentru proiectul "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii SC A. SRL", în condițiile Măsurii 312 din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Conform contractului de finanțare, valoarea totală a proiectului a fost de 1.076.769 RON, din care suma de 602.990 RON a fost acoperită din contribuție UE prin FEADR, suma de 150.747,6 RON a constituit contribuție națională și suma de 323.031 RON a fost contribuție proprie a reclamantei la finanțarea proiectului. Criticile formulate în recurs sunt lipsite de substanță, pârâta reluând susținerile de la fond, invocând încălcarea mai multor acte normative, cu ignorarea probelor administrate în fața primei instanțe. În esență, societatea reclamantă a arătat că este o întreprindere autonomă, nicidecum "legată" în sensul că situația în speță nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, probatoriul administrat în cauză fiind suficient pentru a demonstra contrariul celor susținute de pârâtă.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului la 07 noiembrie 2016. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 03 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ, părțile nedepunând puncte de vedere cu privire la concluziile raportului. Prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a acestora, în ședință publică, pentru data de 23 octombrie 2018. II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Înalta Curte reține că motivele de recurs se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. i) Cu privire la criticile formulate în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că este întemeiată critica recurentei-pârâte că instanța nu a motivat corespunzător soluția pronunțată și nu a răspuns apărărilor formulate de pârâtă în cauză, hotărârea neîndeplinind cerințele art. 425 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Este obligatoriu pentru instanță ca în motivarea hotărârii judecătorești să expună argumentele determinante care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile incidentelor procesuale ridicate în fața instanței, în caz contrar, sentința fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor C. proc. civ. Motivarea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Instanța de fond a reprodus textul art. 4 4 din Legea nr. 364/2004, a preluat câteva susțineri ale reclamantei, fără să răspundă apărărilor formulate de pârâta AFIR și fără a prezenta raționamentul jurisdicțional ce a stat la baza pronunțării soluției. Or, această manieră de soluționare a cauzei echivalează cu neanalizarea susținerilor părților și cu necercetarea fondului, ceea ce impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește criticile formulate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la soluția ce urmează să fie adoptată de Înalta Curte, nu se mai impune analizarea acestora. ii) Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul formulat de pârâta AFIR, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.