ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3709/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 2.10.2014 sub numărul de dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), fostă Agenția de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit (APDRP):

- pe cale de excepție, să se constate prescrisă sancțiunea administrativă aplicată, respectiv stabilirea creanței bugetare în sumă de 845.206,31 RON;

- pe fond, să se anuleze, ca nelegale, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26.05.2014 întocmit de APDRP și Decizia AFIR nr. 25623 din 24 iulie 2014, cu consecința de a se anula ca nelegală creanța bugetară în sumă de 845.206,31 RON, stabilită prin aceste acte administrative.

Prin sentința nr. 1485 din 26 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției aplicării sancțiunii administrative și a stabilirii creanței bugetare, invocată de reclamantă.

Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit).

Împotriva sentinței nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se lipsa de obiectivitate privind motivarea și greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material în ceea ce privește sentința recurată.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă lipsa de precizie în ceea ce o privește motivarea primei instanțe care nu susține deplin soluția de respingere a acțiunii.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul vizează greșita respingere a excepției aplicării sancțiunii administrative.

Se susține de reclamantă legat de acest aspect că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, prin care este reglementat termenul de 5 ani de a stabili creanțe bugetare deoarece această aplicare reprezintă o aplicare retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Se arată că în cauză dispozițiile art. 45 alin. (1) prin care este reglementată prescripția constituie normă de drept material care, în raport de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015 prin care au fost declarate în parte ca neconstituționale dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Se apreciază că în raport de abaterea menționată în procesul-verbal de constatare a neregulilor, care a avut loc în perioada 30 iulie-30 octombrie 2009, anterior adoptării O.U.G. nr. 66/2001 sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) paragraful întâi din Regulamentul Consiliului nr. 2988/1995. În raport de acest temei în cauză era prescrisă aplicarea sancțiunii administrative fiind depășit termenul de 4 ani de la data săvârșirii abaterii, procesul de constatare a neregulilor fiind emis la 26.05.2014 .

Al doilea aspect de nelegalitate privește faptul că prima instanță nu a sancționat neaplicarea de către intimată a dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul de a suspenda procedura administrativă până la soluționarea definitivă a sesizării penale sesizare ce a avut la bază Raportul final OLAF.

Se arată că intimata a emis titlul de creanță la 26 mai 2014 și a sesizat DNA cu acest titlu de creanță.

Al treilea aspect de nelegalitate care privește pe fond soluția recurată privește nelegalitatea și netemeinicia susținerilor din procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 26 mai 2014 care a preluat greșit toate constatările din Raportul final OLAF nr. O.G./2011/0854/B4 nr. 8347 din 26 martie 2014.

Se arată că au fost greșite constatările privind prezentarea de documente false în sprijinul cererii de finanțare greșita interpretare a clauzelor contractelor civile încheiate între societatea reclamantă și B., greșita apreciere a achiziției publice efectuată de reclamantă.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare și concluzii scrise în termenul de amânare a pronunțării.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În cauză sentința atacată este motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. Nu poate fi reținută pretinsa lipsă de obiectivitate, în cauză fiind respectate exigențele prevăzute de art. 6 din CEDO privind echitatea procedurii, iar hotărârea recurată prin considerente argumentează soluția de respingere dispusă conform dispozitivului.

Al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentința recurată prin care a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, aspectele de nelegalitate invocate nefiind întemeiate.

Primul aspect de nelegalitate invocat privind greșita respingere a excepției prescripției aplicării sancțiunii administrative.

În esență recurenta-reclamantă arată că nu i se aplică termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 de la închiderea programului deoarece abaterea a fost continuă și a fost săvârșită în perioada 30 iulie-30 octombrie 2009, motiv pentru care este aplicabil termenul de 4 ani prevăzut de Regulamentul 2988/1995 fiind prescrisă aplicarea sancțiunii la data emiterii procesului-verbal din 26.05.2014.

În mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 deoarece legiuitorul european a lăsat la dispoziția statului național posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât termenul de 4 ani prevăzut în alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995.

Conform art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare."

Astfel, conform normelor legale de mai sus, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor efectuării ultimei plăți în cadrul instrumentului de finanțare, motiv pentru care nu se poate pune în discuție aplicarea prescripției dreptului material la acțiune în condițiile în care finanțarea prin FEADR este încă în derulare.

Currtea nu va reține argumentul recurentei pentru care i s-ar aplica termenul de 4 ani prevăzut de Regulamentul nr. 2988/1995 deoarece termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului derulat de statul român, este unul care se aplică indiferent dacă finanțarea este acordată printr-un contract cu durată limitată de executare sau printr-un contract a cărei executare se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp și care beneficiază de alocări anuale, în condițiile în care programul FEADR este în derulare aspect necontestat de reclamantă.

În ceea ce privește susținerea aplicării retroactive a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce privește neregulile săvârșite sub imperiul legii noi respectiv O.G. nr. 79/2003 aceasta nu este fondată în ceea ce o privește interesul constatării ca prescrisă a măsurii sancționării administrative.

Fără a nega aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015 și natura excepției prescripției ca fiind o excepție de fond, în cauză Curtea constată că dreptul de a stabili obligația de plată nu era prescris la data emiterii procesului-verbal 26 mai 2014 deoarece în cauză era aplicabil tot un termen de 5 ani, "de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare" art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003.

De asemenea, conform art. 2 alin. (8) - Durata de execuție a contractului și durata de valabilitate a contractului:

"Durata de valabilitate a contractului reprezintă durata de execuție a contractului de finanțare, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăți făcută de Autoritatea Contractantă." (Ultima plată făcută de AFIR în contul reclamantei a fost în data de 30.09.2010)

Al doilea aspect de nelegalitate care privește refuzul pretins nelegal al autorității de a face aplicarea art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 Curtea îl constată nefondat.

În concret recurenta-reclamantă critică faptul că nu a fost suspendată de drept procedura administrativă a emiterii titlului de creanță în condițiile în care în baza aceleiași sesizări a Raportului final OLAF nr. x din 26.03.2014 a fost emis titlul de creanță și au fost sesizate și organele de urmărire penală, procesul penal fiind în curs de soluționare la data soluționării prezentului recurs, situație necontestată de păți.

Curtea, constată că în cauză existența sau inexistența abaterilor de la legalitate, ca neregulă în sensul dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 nu depind de existența unei fapte penale care presupune existența unei fraude în legătură cu obținerea sau utilizarea unor fonduri comunitare.

În cauză sun aplicabile dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 respectiv:"În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

În cuprinsul deciziei de soluționare intimata a identificat abaterile de la legalitate, regularitate și conformitate în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 în principal față de prevederile contractului de finanțare din 24.06.2009.

Al treilea aspect de nelegalitate cu privire la neregulile de fond contestate nu este fondat.

Intimata nu a interpretat greșit pe situația de fapt aspecte ce țin de executarea unor contracte civile încheiate de recurentă și terțe societăți.

În mod corect verificându-se conduita părților implicate și data emiterii unor facturi privind echipamentul finanțat în cadrul FEADR s-au constatat nereguli privind desfășurarea procedurii de achiziție. Fără a se putea afirma că aspectele sesizate reprezintă fapte penale, Curtea constată că există nereguli privind procedura pentru achiziționarea echipamentului astfel:

Echipamentul, finanțat în cadrul FEADR a fost livrat la S.C. A. S.R.L. în 2007 și 2008, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în 2009. Livrarea inițială s-a efectuai printr-un contract de leasing.

Procedura de licitație organizată în august 2009 de către S.C. A. S.R.L. în cadrul contractului de finanțare din 24 iunie 2009 pentru achiziționarea echipamentului din tabelul 1, a fost manipulată și aranjată cu scopul de a îndeplini condițiile schemei.

S.C. A. S.R.L. a simulat o procedură de licitație pentru achiziționarea de echipament, conștientizând faptul că deja deținea echipamentul printr-un contract de leasing.

Echipamentul livrat S.C. A. S.R.L. în 2007 era second hand la momentul achiziției sale oficiale de către S.C. A. S.A. în 2009.

În concret, în mod corect prin soluția de respingere prima instanță a menținut ca legal emise actele contestate, neregulile în legătură cu desfășurarea procedurii de achiziție fiind corect indentificate în raport de actele prezentate de părțile și de cronologia efectuării lor.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.