ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2167/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2167/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 6 aprilie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.04.2014, reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit, Centrul Regional de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit 3 Sud Muntenia, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 8546/13.03.2014 și a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 07.01.2014, privind proiectul "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii II A.", contract x/28.06.2011, beneficiar A..
În subsidiar, reclamanta a solicitat reindividualizarea sancțiunii administrative aplicate, în sensul respectării principiului proporționalității.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3242 din 9 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală "A.", în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile nr. 3242 din 9 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală "A.", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Invocând Cauza C-434/12, Slancheva - Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin, pentru dezvoltare rurală, recurenta - reclamantă a susținut, referitor la elementul obiectiv, că în ceea ce privește scopul - finalitatea Proiectului, respectiv dezvoltarea activității prin achiziție de utilaje pentru prestări servicii pentru populația rurala, prin procesul-verbal contestat nu s-a dovedit existența unei deturnări a scopului contractului și a sumelor alocate.
Încheierea contractelor de prestări servicii inclusiv cu S.C. B. S.R.L., în condițiile în care aceasta nu este unicul beneficiar al serviciilor prestate de către recurentă, nu poate constitui o bază serioasă și rezonabilă care să justifice rezilierea unui contract ce și-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic și funcțional. În acest context, a arătat că activitatea de prestări servicii s-a derulat și în favoarea următorilor beneficiari: S.C. C. S.R.L., D., S.C. E. S.R.L., II F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. si S.C. I. S.R.L..
Referitor la elementul subiectiv, din împrejurările săvârșirii presupusei fapte, rezultă că recurenta nu a urmărit să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.
În ceea ce privește netemeinicia procesului-verbal contestat, recurenta a susținut, referitor la legătura cu S.C. B. S.R.L., că organele de control au acordat o valoare absolută prevederilor art. 4
4
din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, fără a proceda însă la o evaluare completa a situației, raportat la împrejurările concrete.
Simpla constatare că A. este titular al II A. și asociat unic și administrator la S.C. B. S.R.L. nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că II A. nu este o microîntreprindere autonomă care nu și-ar putea desfășura activitatea în mod independent fără aportul altei societăți. S.C. B. S.R.L. nu a adus aport la II. A. pentru existența pe piața sau pentru dezvoltare, ci între cele două au existat doar relații comerciale realizate conform Codul fiscal.
La data depunerii dosarului în vederea obținerii finanțării, în cadrul documentației atașate acestui dosar, a prezentat Precontractul încheiat cu S.C. B. S.R.L. având ca obiect prestarea de servicii. Din Precontractul de prestări servicii reies, în mod clar și fără echivoc, datele de identificare ale societății beneficiare, faptul că administratorul S.C. B. S.R.L. este numitul A. și, evident, faptul că cele două entități funcționează pe piețe adiacente. Acest Precontract a fost supus verificării Centrului Regional de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia, respectiv Agenției de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit care au decis că îndeplinește condițiile de eligibilitate în vederea acordării finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a Proiectului mai sus indicat.
Totodată, Centrul Regional de Plați pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit 3 Sud Muntenia, respectiv Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit aveau obligația de a informa solicitantul asupra existenței vreunei împrejurări de natură să conducă la suspiciuni de fraudă, obligație reglementată de prevederile art. 5 punctul b din O.U.G. nr. 66/2011.
În ceea ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta a fost creată în mod artificial întrucât, dacă ar fi aplicat pentru finanțarea proiectului prin S.C. B.., nu ar fi obținut punctaj suficient la celelalte criterii de selecție, aceasta reprezintă o simplă supoziție, în condițiile în care S.C. B.. nu a aplicat pentru finanțarea unui astfel de proiect, care eventual să fi fost respins.
În concluzie, față de împrejurările arătate, încheierea contractelor de prestări servicii cu S.C. B.. nu poate fi calificată ca o "modificare substanțială a proiectului" sau ca o nerespectare a condițiilor de eligibilitate.
În situația în care se va aprecia că situația de fapt a fost corect reținută prin procesul-verbal contestat în cauză, recurenta a solicitat reindividualizarea sancțiunii administrative aplicate, având în vedere că, dispunând recuperarea integrala a fondurilor, a fost încălcat principiul proporționalității sancțiunilor administrative, statuat în legislația comunitară care obligă autoritățile competente să aplice sancțiuni proporționale cu gravitatea greșelilor, a neregulilor sau a fraudei.
Apărările formulate în cauză
Intimata - pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.
Astfel, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actualmente AFIR) și A. I.I., la data de 28.06.2011 a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii II A.".
Prin implementarea acestui proiect, II A., a dorit dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale precum și crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, dar și creșterea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi.
La data de 10.09.2013, conform Scrisorii de Informare nr. x/28.08.2013 transmisă către beneficiarul proiectului II A., Biroul Control Proiecte Finalizate din cadrul J., a efectuat un control ex-post la locul de realizare al investiției sat C-tin Brâncoveanu, comuna Dragalina, jud. Călărași.
În urma verificării legăturilor între acționariatul/administratorul beneficiarului II A. și acționariatul/administratorul agenților economici/persoane fizice, către care a prestat servicii conform contractelor încheiate, procese-verbale de terminare a lucrărilor și a facturilor prezentate, s-a constatat că există legături între administratorul/acționariatul II A. și administratorul/acționariatul agentului economic către care prestează servicii S.C. B. S.R.L., respectiv asociatul unic și administratorul celor doua societăți este unul și aceeași persoană - d-nul A.; se consideră că întreprinderile sunt legate, conform art. 4
4
din Legea 346/14.07.2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Cele două societăți își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.
Aceste neregularități au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. x/14.01.2014, întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011.
Prin Decizia nr. 8546/14.02.2014 a fost respinsă contestația reclamantei împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/14.01.2014.
Un motiv de recurs, invocat de recurentă în susținerea ipotezei sale de nelegalitate a actelor administrative contestate, este acela că autoritatea contractantă a cunoscut, de la selectarea cererii de finanțare, împrejurarea potrivit căreia beneficiarul urmează să presteze servicii către S.C. B. S.R.L.
În acest sens, se observă că potrivit reglementărilor legale, una din principalele atribuții ale A.F.I.R. este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR, după efectuarea plății, pentru a stabili dacă eligibilitatea și condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.
Deși la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, totuși la acel moment Agenția nu a avut la dispoziție toate datele privind implementarea proiectului și modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptățită ca în perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.
Mai mult, potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a Eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, A.P.D.R.P. trebuie să se asigure că: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."
Pe de altă parte, conform art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011:
"În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în scopul recuperării creanței bugetare rezultate din nereguli, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel."
Totodată, dispozițiile art. 5 alin. (2) din contractul de finanțare stipulează că autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli, iar prevederile art. 8 alin. (5) din Anexa I la contractul de finanțare prevăd dreptul autorității contractante de a rezilia contractul și de a recupera integral de la beneficiar ajutorul financiar nerambursabil plătit, în cazul constatării nerespectării condițiilor de implementare, respectiv a neîndeplinirii obiectivelor proiectului.
În raport de dispozițiile legale și de prevederile contractului semnat de părți, Înalta Curte constată că, stabilirea faptului că la momentul încheierii contractului au fost create condiții artificiale pentru accesarea finanțării, poate fi efectuată și ulterior acestui moment, cu atât mai mult cu cât existența condițiilor artificiale se verifică atât în raport de conduita recurentei reclamante la momentul încheierii contractului cât și în raport de activitatea sa ulterioară.
Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condițiilor de accesare a finanțării, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea să verifice menținerea acestor condiții și a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor declarate inițial, care coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenței unei nereguli.
De altfel, chestiunea neobservării sau a aprecierii diferite anterioare de către autoritatea de monitorizare a încălcării a fost tratată de CJUE în cauzele C-465/10 și C-94/05. Conform acestei jurisprudențe, împrejurarea că autoritatea competentă ar fi fost informată de beneficiarul finanțării cu privire la o anume situație nu influențează, ca atare, calificarea faptelor drept neregulă.
În cauza C-94/05, Curtea a reținut totodată că principiul protecției încrederii/așteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții clare a dreptului european. Nici comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii și care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.
În același sens pledează și dispozițiile art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, conform cărora statul membru trebuie să se asigure că contribuția FEADR nu rămâne blocată într-o operațiune de investiții cofinanțată, în cazul în care această operațiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanțare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.
Mai mult, în cauză, stabilirea existenței condițiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente (inclusiv a acțiunilor desfășurate de părți pe parcursul derulării contractului) care luate în ansamblu au creat convingerea autorității că s-au încălcat dispozițiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condițiilor de la momentul acordării finanțării.
Nefondate sunt și susținerile privitoare la greșita aplicare a prevederilor Regulamentului CE nr. 65/2011 și a principiilor statuate în jurisprudența CJUE, referitoare la analizarea condițiilor create în mod artificial.
Este de principiu că, în legătură cu existența condițiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.
În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:
• pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial;
• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plaților.
În continuare, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existenta acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii.
Concluzionând în hotărârea CJUE se stabilește că "Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.
Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.
Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.
Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare".
Raportat la cele două elemente, Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect Crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții, cuprinsul căreia se statuează:
"în ceea ce privește elementele obiective, faptele din acest caz trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanțării FEADR nu pot fi îndeplinite".
Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal si real al cererii de finanțare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal.
Din verificările efectuate cu privire la legăturile între acționariatul/administratorul beneficiarului II A. și acționariatul/administratorul agenților economici/persoane fizice către care a prestat servicii conform contractelor încheiate, procese-verbale de terminare a lucrărilor și a facturilor prezentate, atât intimata cât și instanța de fond, au concluzionat că există legături între administratorul/acționariatul II A. și administratorul/acționariatul agentului economic către care prestează servicii S.C. B. S.R.L., respectiv asociatul unic și administratorul celor două societăți este unul și aceeași persoană - dl. A., considerând că întreprinderile sunt legate, conform art. 4
4
din Legea nr. 346/14.07.2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Legăturile existente între cele două societăți, II A. și S.C. B. S.R.L., conduc la suspiciunea că au fost create condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile, în scopul creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor, cele două societăți funcționând de comun acord și desfășurându-și activitatea pe același segment de piață.
În mod evident, există o singura persoana care coordonează activitatea desfășurată de cele două societăți, respectiv domnul A., care deține funcțiile cumulate de administrator și asociat unic la S.C. B. S.R.L. și titular întreprindere individuală la II A., funcții prin care și-a propus să realizeze investiții similare prin fracționarea investiției totale și depășirea intensității sprijinului financiar astfel încât, la finalizarea investițiilor, acestea pot funcționa eficient numai ca o singura entitate.
În dosarul Cererii de Finanțare se regăsește declarația completată în data de 28.06.2010 (data ulterioară înființării S.C. B. S.R.L. - 26.02.2009), prin care beneficiarul indica tipul întreprinderii ca fiind întreprindere autonomă care poate să-și desfășoare activitatea în mod independent fără aportul altei societăți legate sau partenere, condiție asumată a fi respectată pe întreaga perioada de valabilitate a contractului de finanțare nr. x/28.06.2011.
Înalta Curte reține că Măsura 312 se încadrează în Axa III - "Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale" și are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, iar ca obiective specifice:
a. Crearea si menținerea locurilor de munca în spațiul rural;
b. Creșterea valorii adăugate în activitatea non-agricole;
c. Crearea si diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi.
Astfel, în privința elementului obiectiv, în mod legal s-a concluzionat că nu se poate considera că, prin activitatea sa, societatea reclamantă a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale s-au desfășurat într-o proporție covârșitoare între beneficiar și o entitate deținută și administrată de dl. A..
Nu are nicio relevanță faptul că recurenta a desfășurat activități de prestări servicii și cu alți beneficiari, important fiind că serviciile prestate către S.C. B. S.R.L. au cea mai mare pondere în totalul încasărilor acesteia, pe aceiași piață relevantă.
Întrucât întreprinderea recurentă-reclamantă nu a fost înființată în scopul declarat, de a funcționa ca o entitate economică independentă, rezultă cu evidență că această situație contravine obiectivelor schemei de ajutor, fiind întrunit, astfel, elementul obiectiv, pentru că obiectivele schemei de sprijin nu au fost atinse.
Înalta Curte apreciază că în cauză există și elementul subiectiv, astfel cum este definit de jurisprudența CJUE mai sus menționată - din actele dosarului rezultă urmărirea în exclusivitate de către recurenta-reclamantă a unui avantaj ce contravine obiectivelor schemei de ajutor. Aceasta întrucât beneficiarii reali ai finanțării sunt II A. și S.C. B. S.R.L., entități la care persoana fizică A. este titular al întreprinderii beneficiare și deține și calitatea de unic asociat și administrator al respectivei societăți, împrejurare ce rezultă din extrasul de la Oficiul Registrului Comerțului depus la dosar.
În consecință, s-a stabilit existența atât a elementului obiectiv, cât și a celui subiectiv, de natură a conduce la concluzia că a existat intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.
Așadar, nu se poate aprecia că, în cauză, nu ar fi fost analizate în mod legal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, așa cum au fost interpretate în cauza nr. C 434/12.
În ceea ce privește critica privind neaplicarea principiului proporționalității, Înalta Curte constată că, în cazul de față, întrucât viciul creării de condiții artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema aplicării principiului proporționalității, textul articolului mai sus menționat precizând că nu se efectuează nicio plată.
Instanța de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă și menținută de către instanța de fond respectă exigențele legale, câtă vreme obligația returnării integrale a finanțării a fost asumată contractual de părți, relevantă fiind deopotrivă și împrejurarea că toate constatările din procesul-verbal sunt fapte intenționate, prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunității.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A. împotriva sentinței civile nr. 3242 din 9 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2021.