ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.05.2014.

Prin sentința nr. 3082 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

A fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În contextul prezentării situației de fapt, s-a susținut de către recurentă că instanța de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de Regulamentele CE nr. 65/2011, nr. 1290/2005 și nr. 2988/1995, neanalizând toate aspectele invocate de autoritate, înțelegând a se raporta la considerentele Hotărârii pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-343/12, în mod neîntemeiat, apreciind că prin această hotărâre Curtea a dat o interpretare obligatorie pentru toate țările Uniunii Europene, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, în opinia recurentei, faptul că hotărârea nu are caracter obligatoriu rezultând din art. 30 al acesteia.

Au fost invocate hotărârea din 21 iulie 2005 pronunțată în cauza C-515/03, Rec., p. I-7355, punctul 39 și hotărârea din 14 decembrie 2000 pronunțată în cauza C-110/99, Rec., p. I-11569, punctul 54, ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

S-a apreciat de către recurenta - pârâtă că este neîntemeiată reținerea instanței de fond în sensul că nu este îndeplinită condiția elementului obiectiv întrucât a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor, întrucât instanța nu se poate exprima cu privire la toate cele trei proiecte depuse în cadrul FEADR, acestea formând obiectul unor acțiuni distincte aflate pe rolul Curții de Apel București, respectiv al Curții de Apel Brașov.

A mai fost criticată și reținerea judecătorului fondului cu privire la neîndeplinirea elementului obiectiv, aspect analizat tot prin prisma Hotărârii pronunțată de CJUE în cauza C-343/12, în opinia recurentei, din actele depuse la dosar, rezultând că S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A. au fost înființate artificial, acționarii unici și administratorii acestora fiind numiți formal în cadrul societăților, singurul beneficiar real al proiectelor de finanțare prin programul FEADR fiind S.C. C. S.A., care coordonează activitatea desfășurată de cele două societăți, poziție prin care și-a propus să realizeze investiții similare prin fracționarea investiției totale, astfel încât la finalizarea investițiilor acestea pot funcționa eficient numai ca o singură entitate.

Cu privire la reținerea primei instanțe referitoare la neîndeplinirea elementului subiectiv, întrucât niciunul dintre cei trei beneficiari ai Măsurii 312 nu a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, s-a considerat că aceasta este neîntemeiată, prin raportare la definiția elementelor subiective, prin prisma Hotărârii pronunțată de CJUE în cauza C-343/12, a Notei directoare pentru Auditori nr. 22/10.10.2013 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - Consilier Antifraudă și transmisă instituției pârâte, a Ghidului solicitantului aferent Măsurii 312, precum și a art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/27.01.2011, prevederi cu privire la care susține recurenta că nu au fost analizate de instanță.

În acest sens, s-a susținut că atribuțiile și activitățile desfășurate de serviciile din cadrul AFIR sunt clar definite, iar nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecție sau implementare a proiectului, nu constituie un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului față de autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât din aspectele constatate de echipa de control emitentă a procesului-verbal de constatare a neregulilor rezultă neregulile constatate din verificările ulterioare.

De asemenea, s-a invocat neanalizarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 18 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 referitor la reducerile și excluderile în cazul nerespectării criteriilor de eligibilitate a angajamentelor și obligațiilor conexe, precum și nereținerea de către instanță a obligației recurentei cu privire la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale, care rezidă din prevederile art. 5 alin. (1) din Regulamentul menționat.

Cu privire la acest aspect, au fost invocate prevederile art. 24 alin. (1) și (2) lit. c) și d), art. 26 alin. (2) din Regulamentul nr. 65/2011, art. 17 (4) din Anexa I la contractul de finanțare, art. 2 (1) și art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 și art. 4 din Regulamentul 2988/95, din enunțarea cărora rezultă, în opinia recurentei, că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora, obligația de recuperare a sumelor intervenind automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu.

În fine, a considerat recurenta - pârâtă că a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce îi revin potrivit dispozițiilor legale în ceea ce privește administrarea de fonduri europene, emiterea procesului-verbal contestat, fiind consecința conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare, iar nu consecința voinței unilaterale a agenției, instanța de fond ignorând atât prevederile legale invocate de către acesta, cât și situația de fapt.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - reclamantă s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

S-a invocat de intimata - reclamantă excepția nulității recursului față de nemotivarea acestuia, în raport cu motivul de nelegalitate invocat și dezvoltarea acestuia.

Pe fond, s-a apreciat, în esență, că prima instanță a constatat, în mod corect, că pârâta a făcut numai un examen superficial al modului în care societatea și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de finanțare și că a întocmit, în mod nelegal, procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare, obligând-o la restituirea sumelor reprezentând ajutor financiar nerambursabil.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 3082 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal încheiere prin care Completul de filtru constatat netemeinicia excepției nulității recursului invocată de către intimata - reclamantă prin întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.05.2014.

Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanțare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, în vederea finanțării proiectului "Achiziții utilaje pentru prestări servicii de către S.C. A. S.R.L. în localitatea Naipu, comuna Ghimpati, județul Giurgiu".

Cuantumul finanțării nerambursabile acordate a fost de 362.553,52 RON, din care 80% contribuție din fondurile Uniunii Europene și 20% contribuție publică națională de la bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectului a fost cuprinsă între iulie- decembrie 2011, în prezent proiectul fiind finalizat, iar ultima plată a fost efectuată la data de 30 decembrie 2011.

În urma controlului documentar efectuat, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit-CRPDRP 3 Sud Muntenia a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.05.2014, în cuprinsul căruia a reținut în esență că "S.C. C. S.A. a creat condiții artificiale de eligibilitate, în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, respectiv cele două societăți beneficiare ale finanțării FEADR (SC B. S.R.L. și S.C. A. SRL) au fost create artificial, acționarii unici și administratorii acestora fiind numiți formal în cadrul societăților, singurul beneficiar real al proiectelor finanțate fiind S.C. C. S.A., care coordonează activitatea desfășurată de cele două societăți, poziție prin care și-a propus să realizeze investiții similare, prin fracționarea investiției totale, astfel încât la finalizarea investițiilor acestea pot funcționa eficient ca o singură entitate".

Astfel, echipa de control a constatat mai multe "elemente comune între cele două societăți beneficiare de finanțare FEADR", S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., respectiv: denumiri asemănătoare; adrese apropiate ale sediilor; același proprietar cu care au fost încheiate contracte de locațiune pentru amplasamentul investiției (SC C. SA); același contabil; faptul că S.C. C. S.A. se regăsește ca unic client pentru S.C. A. S.R.L. și client preponderent pentru S.C. B. S.R.L.; faptul că plătitorul utilajelor și echipamentelor achiziționate prin programul FEADR de către cele două societăți este S.C. C. S.A., care a alimentat conturile bancare ale celor două societăți la momentul achitării facturilor; comisiile de evaluare și atribuire a ofertelor cuprinde aceiași membri, doar președintele fiind diferit; marea majoritate a salariaților care figurează în prezent la cele două societăți beneficiare au fost încadrați anterior la S.C. C. S.A.,

Instanța de fond a reținut în speță incidența jurisprudenței CJUE în cauza C-434/12 referitoare la interpretarea Regulamentului UE nr. 65/2011 din 27.01.2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005, respectiv art. 4 alin. (8) potrivit căruia:

"fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor" .

Prin Hotărârea din 12.09.2013 pronunțată în cauza C - 434/12 Slancheva, CJUE a statuat că:

"1) Art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

2) Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare".

Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312), a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi; precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de micro-întreprinderi; dezvoltarea celor existente în sectorul agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

În esență recurenta susține că cele două companii, S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. operează în cadrul unui grup economic controlat de S.C. C. S.A. care, ar fi creat condiții artificiale de eligibilitate în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul măsurii 312.

Conform art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză".

În speță însă, nu poate fi reținută incidența art. 4

4

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 numai pentru că cele două entități au același domeniu de activitate cu coduri CAEN pentru că, chiar textul de lege, prevede că două entități sunt întreprinderi legate dacă își desfășoară activitatea sau o parte a activității pe aceeași piață relevantă ori pe piața adiacentă dar și cu condiția dovedirii raporturilor descrise la art. 4

4

alin. (1)-(3).

Or, în cauză, recurenta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor cerute de art. 4

4

alin. (1)-(3) pentru a putea considera că cele două entități sunt "întreprinderi legate".

Decizia CJUE invocată de către judecătorul fondului nu are valoare absolută, insă din verificarea sentinței primei instanțe rezultă cu claritate faptul că judecătorul fondului a făcut o analiză a elementelor subiective și obiective ale speței urmărind atingerea sau nu a obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. ii din Regulamentul nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Astfel, împrejurarea că utilajele achiziționate prin proiect (combină, heder păioase, stâlp de iluminat cu panouri fotovoltaice) există în materialitatea lor și sunt folosite conform destinației asumate prin proiect, intărește concluzia că proiectul a fost implementat.

În aceste condiții, se desprinde ideea că recurenta AFIR a speculat excesiv legătura identificată intre angajații reclamantei și cei ai S.C. C. S.A. precum și raporturile contractuale dintre cele două societăți, adoptând o soluție administrativă neconformă cu principiile care se degajă din regulamentele invocate și jurisprudența CJUE aferentă.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii în, urmând a o încuviința.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 3082 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul apărător către intimata reclamantă și taxa judiciară de timbru in cuantum de 2034 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.