ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2735/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3479 din 5 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1135 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că:

- au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacate de niciuna dintre părți, dispozițiile din Sentința civilă nr. 1135 din data de 7 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei capacității procesuale a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală Logistică, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată;

- în mod întemeiat instanța de fond, prin sentința recurată, urmare interpretării și aplicării corecte a legii la circumstanțele de fapt ale cauzei și cu o motivare clară și convingătoare, a procedat la respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Logistică, prin care s-a solicitat anularea actului administrativ constând în desemnarea drept câștigătoare a procedurii de achiziție de cartușe pentru biathlon (antrenament și competiție) calibru 221 R organizată de către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Logistică în intervalul noiembrie - decembrie 2011, a societății B. SRL;

- prin cererea adresată inițial Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor la data de 13 decembrie 2011, reclamanta SC A. SRL, în calitate de ofertant la procedura pentru furnizarea produselor "Cartuș biatlon pentru antrenament calibru 22LR și cartuș biatlon pentru competiție calibru 22LR, a formulat contestație împotriva actului autorității contractante denumit "comunicarea rezultatului procedurii", respectiv a adresei nr. 3298.090/2 din 8 decembrie 2011, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Logistică;

- la data de 17 ianuarie 2014, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere precizatoare, prin care, referitor la obiectul cauzei, s-a învederat că acesta privește anularea actului administrativ constând în desemnarea drept câștigătoare a procedurii de achiziție de cartușe pentru biathlon (antrenament și competiție) calibru 22LR, organizată de către pârât în intervalul noiembrie - decembrie 2011, a societății B. SRL, act administrativ comunicat de către pârât prin documentul numit "comunicarea rezultatului achiziției" și înregistrat în evidențele acestuia sub nr. 3.298.090/2 din 8 decembrie 2011.

- judecătorul fondului a statuat în mod judicios în sensul că motivele invocate prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL nu sunt întemeiate, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare la data achiziției directe);

- instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale, concluzionând just în sensul că atunci când autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze produse a căror valoare totală în RON nu depășește echivalentul în RON al sumei de 15.000 euro, o poate face în mod direct, fără a-i incumba obligația de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind procedurile de atribuire menționate la art. 18 din acest act normativ, singura obligație rezultată din ordonanța menționată și care incumbă autorității contractante fiind aceea de a asigura obținerea și păstrarea documentelor justificative care dovedesc efectuarea acelei achiziții de valoare redusă.

Împotriva acestei decizii A. SRL a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii se arată că prin decizia atacată, instanța a desconsiderat toate prevederile legale, precum și faptul că dreptul european este prioritar în fața celui național. De altfel, chiar prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 reprezintă o transpunere în legislația națională a unor acte cu putere de lege din dreptul european.

Totodată, instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 2 alin. (2), privind prioritatea dreptului european și a dat mai mult decât s-a cerut prin scoaterea cauzei de sub incidența legislației achizițiilor publice și judecarea ei exclusiv prin prisma prevederilor C. civ. Or, prevederile dreptului comun sunt aplicabile doar dacă legea specială nu prevede altfel, în cazul de față legea specială prevăzând cu totul altfel.

Revizuenta mai arată că a supus analizei instanței nu aplicabilitatea art. 18, ci aplicabilitatea art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care se aplică atât tuturor formelor de achiziție publică prin care se cheltuiește banul public, cât și în mod special contractelor care nu intră sub incidența prevederilor ordonanței de urgență, cum este chiar cazul achizițiilor directe prevăzute la art. 19.

Ceea ce a reținut Înalta Curte, în sentința atacată cu revizuire, și anume că pe fond s-ar fi reținut în mod judicios că nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 reprezintă atât o nepronunțare pe ceea ce s-a cerut, neexistând nicio analiză a pretinsei inaplicabilități a acestor prevederi, cât și o acordare de mai mult decât s-a cerut, deoarece este evident că textul de lege face referire clară asupra faptului că în cazul contractelor a căror atribuire nu intră sub incidența prevederilor ordonanței de urgență, autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiile fundamentale ale achizițiilor publice.

Înalta Curte avea obligația de a se pronunța asupra pretinsei neaplicabilități a prevederilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, cu o motivare suficient de clară și de elaborată, având în vedere că esența litigiului este dată tocmai de aceste prevederi.

Revizuenta mai susține că Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, anume asupra conduitei pe care trebuia să o abordeze MAI prin raportare la regulile de participare impuse în mod imperativ și unilateral chiar de către el. Este inadmisibil să se nege forța juridică a prevederilor documentației de atribuire referitoare la obligativitatea ca ofertele depuse să fie conforme tehnic prin prezentarea documentelor probante relevante, și nu a testelor prin care să se acorde dispense de la conformitatea tehnică. În același timp, este inadmisibil să se păstreze discreționar forța juridică a prevederilor documentației de atribuire doar în ceea ce privește criteriul prețului celui mai scăzut.

Totodată, instanța de recurs nu s-a pronunțat pe aplicabilitatea normelor dreptului european în materia achizițiilor publice, deși s-a cerut în mod expres acest lucru, precizând in extenso actele cu putere de lege care impuneau o astfel de conduită autorității contractante. Aceste norme ale dreptului european sunt rezumate și în cuprinsul art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 și sunt prioritare.

Mai mult, instanța a dat mai mult decât s-a cerut și atunci când a apreciat că prevalează normele dreptului comun asupra normelor legii speciale a achizițiilor publice, atunci când, invocă aplicabilitatea art. 1183, 1186 și 1190 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Or, chiar MAI în actele achiziției și în susținerile sale în fata instanței a recunoscut că a derulat achiziția directă cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, prin Punctul de vedere nr. 40013 din 16 decembrie 2011, MAI a arătat în mod expres că invitațiile de a oferta au fost transmise operatorilor economici în conformitate cu prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În același mod, instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut și atunci când a apreciat că a fost judicioasă soluția fondului care reține că "bunurile ce rezultă a fi corespuns nevoilor autorității prin prisma verificării acestora și adresei de răspuns transmise de Șeful C.". Or, regulile de participare impuse de MAI nu prevedeau testări în vederea stabilirii conformității, iar invocarea de către chiar autoritate a aplicabilității principiilor de la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 o obligau să asigure un tratament egal și nediscriminatoriu ambilor ofertanți.

În sensul incidenței acestor principii, alături de dispozițiile art. 9 lit. a) teza I din O.U.G. nr. 34/2006 și cele ale art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, relevantă este și Comunicarea interpretativă a Comisiei Europene 2006/C 179/02 privind dreptul comunitar aplicabil în cazul atribuirii contractelor care fie nu sunt, fie sunt supuse parțial dispozițiilor directivelor privind achizițiile publice. Potrivit Comunicării, referitor la principiile ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, aceste standarde se aplică pentru atribuirea contractelor de concesiune de servicii, contractelor sub valoarea pragurilor [...] în ceea ce privește aspectele netratate în aceste Directive, CEJ a declarat în mod explicit că "deși anumite contracte sunt excluse din scopul directivelor Comunitare în domeniul achizițiilor publice, autoritățile contractante care le încheie sunt, cu toate acestea, obligate să respecte regulile fundamentale ale Tratatului. Prin urmare, atribuirea contractului trebuie să fie în conformitate cu normele și principiile Tratatului de funcționare a Uniunii Europene, astfel încât să se asigure respectarea condițiilor de concurență loială pentru toți operatorii economiei interesați de contract.

Tot prin Comunicare se arată că "este important ca decizia finală de atribuire a contractului să respecte normele procedurale stabilite la început și de asemenea ca principiile nediscriminării și egalității de tratament să fie pe deplin respectate" (Secțiunea 2.2.3 Decizia de atribuire a contractului). Potrivit jurisprudenței Curții, atribuirea contractului de achiziție publică trebuie să respecte normele și principiile Tratatului de funcționare a Uniunii Europene, astfel încât să se asigure condiții de concurență loială pentru toți operatorii economici interesați de contract.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării Naționale a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

De asemenea, a solicitat respingere cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ., ca tardivă.

I. În ceea ce privește cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulată cererea de revizuire, constată că aceasta a fost declarată peste termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "termenul de revizuire este de o lună" și se va socoti distinct pentru cazurile prevăzute la art. 322 C. proc. civ.

Or, din actele dosarului rezultă că decizia atacată a fost pronunțată la 5 noiembrie 2015, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 24 iunie 2016 potrivit rezoluției aflate la dosar, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul legal sus-citat.

Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

În cauză, revizuenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 324 C. proc. civ. cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. va fi respinsă, ca tardiv formulată.

II. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004

Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege este nefondată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

PENTru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii.

Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de revizuire și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, problema caracterului cererii de revizuire prevăzută de art. 21 din Legea nr. 554/2004 a fost analizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. x/2016 și prin Decizia nr. 45/2016 și s-a precizat:

"77. Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

Din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă și din faptul că la judecarea recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că, argumentele expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată în cauză.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ca tardivă și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. SRL împotriva Deciziei nr. 3479 din 05 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ca tardivă.

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT