ÎCCJ, Decizia nr. 68/2020

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 19J din 19 iunie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Bujor și în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. (t) teza a II-a din același act normativ.

Pentru a pronunța această soluție, s-a apreciat că fapta domnului judecător A. de a încălca dispozițiile art. 257 alin. (5), art. 264 alin. (1) și art. 271 din C. proc. pen. cu consecința respingerii, ca tardive, a plângerii formulate de petent împotriva Ordonanței nr. 290/P/2016 din 24 august 2018 se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, s-a reținut că, alegând să nu dea eficiență dispozițiilor legale anterior menționate, domnul judecător A. a adăugat practic la lege într-un mod ce a avut drept consecință limitarea drepturilor petentului și privarea acestuia de o cale de atac efectivă la o instanță independentă, de altfel singura cale de atac prevăzută de lege, ignorând Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 a Curții Constituționale și restrângând pe baza unor criterii independente de voința petentului accesul efectiv al acestuia la o instanță.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că domnul judecător A. a acționat din culpă, nesocotind în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil normele de drept procesual, deși cunoștea că prevederile legale nu cuprind dispoziții exprese în sensul că data formulării contestației înaintate prin poșta electronică ar fi data înregistrării la instanță prin aplicarea mențiunii lucrătorului instanței.

Împotriva acestei hotărâri, domnul judecător A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și anularea sancțiunii aplicate, invocând drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea căii de atac exercitate, a arătat că nu a încălcat niciuna din prevederile legale imputate, deoarece art. 257 alin. (5) din C. proc. pen. prevede expres regulile de citare, făcând parte din teza I a capitolului I "Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere", iar nu din teza a II-a privind comunicarea actelor procedurale, iar sintagma "cu acordul persoanei citate" din conținutul articolului anterior menționat are o singură direcție, anume când organul judiciar citează justițiabilul și nu invers.

În ceea ce privește art. 271 din C. proc. pen., a considerat că la adoptarea soluției a respectat prevederile acestuia, dând eficiență dispozițiilor art. 270 din același act normativ.

Referitor la încălcarea Deciziei nr. 71 din 17 ianuarie 2017 a Curții Constituționale, s-a susținut că, în speța dedusă judecății, prevederile ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate (art. 204. 205, 206 și 213 din C. proc. pen.) nu au fost puse în discuție, nefiind vorba de o nerespectare a acestora, astfel încât nu sunt relevante sub aspectul acțiunii disciplinare exercitate.

Totodată, eticheta de formalism excesiv nu poate fi asimilată de plano cu o interpretare greșită a legii, în condițiile în care nu exista un text de lege expres prevăzut de normele în vigoare pe care să-l fi încălcat, iar Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, opinia minoritară exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și o parte a doctrinei susțin temeinicia soluției dispuse.

Prin întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că prin modul de exercitare a funcției de către judecător, acesta a restrâns pe baza unor criterii subiective căile de transmitere către instanță a plângerii, precum și termenul de exercitare, iar dispozițiile legale aplicate de judecător nu erau incidente în cauză, în timp ce prevederile incidente au fost ignorate.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu [...] gravă neglijență.

Art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului de 5 Judecători în aplicarea acestei reglementări, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o importanță deosebite, ce au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților și pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Conduita profesională a judecătorului față de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare trebuie privită, așadar, din perspectiva obligațiilor care revin judecătorului în exercitarea atribuțiilor judiciare, a prevederilor procesuale generale și speciale care guvernează modul de soluționare a cauzelor și a normelor de drept incidente în cauza la care se face referire în sesizarea care a stat la baza inițierii prezentei proceduri.

În situația în care plângerea petentului a fost respinsă ca tardiv formulată, cerințele prevăzute de lege pentru existența abaterii disciplinare analizate nu sunt îndeplinite, soluția pronunțată fiind rezultatul unui raționament juridic motivat, însușit, de altfel, de o parte a doctrinei și a jurisprundenței, iar circumstanțele soluționării dosarului la care se face referire în rezoluția de începere a cercetării disciplinare evidențiază că dosarul nu a fost instrumentat cu gravă neglijență, fapt care rezultă din modul în care au fost analizate dispozițiile legale incidente în speță, în lipsa unei prevederi exprese privind înregistrarea plângerii transmise prin intermediul poștei electronice.

Astfel, domnul judecătorul A. a reținut că regula de calcul al termenelor calculate pe zile este stabilită de art. 269 din C. proc. pen., ce prevede că se pornește de la ziua prevăzută în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel; nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește; când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Participanților la procesul penal, care nu depun direct la organul judiciar actul de procedură și care trebuie depus sub sancțiunea decăderii într-un anumit termen, art. 270 alin. (1) din C. proc. pen. le-a oferit posibilitatea să îl depună la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată, fiind considerat ca făcut în termen; în acest caz înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului.

Prin instituția termenului, astfel cum este reglementată în art. 268-271 din C. proc. pen., legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție.

Sub aspectul comunicării actelor procedurale de către organele judiciare, legiuitorul în materie penală prin dispozițiile art. 257 alin. (5) din C. proc. pen. a prevăzut că "Citarea se poate realiza și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate." O dispoziție similară nu se regăsește, însă, în conținutul art. 268 - art. 271 din C. proc. pen., în sensul că un act de procedură care trebuie efectuat într-un anumit termen este suficient a fi comunicat prin e-mail sau alt mijloc tehnic/electronic pentru a fi considerat în termen.

Ca urmare, s-a considerat că legiuitorul în materie penală a lipsit de efecte juridice, în aplicarea art. 270 din C. proc. pen., depunerea unui act de procedură prin fax sau email, sub aspectul considerării depunerii în termen a actului procedural, dar a acceptat că actele procedurale care nu sunt supuse unui termen pentru îndeplinirea lor valabilă se pot expedia de organele judiciare în mod legal și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică.

Așadar, în situația supusă analizei, ceea ce produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură domnul judecător A. a apreciat că este data înregistrării înscrisului la instanță, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poșta electronică sau prin fax.

În aceste condiții, nu subzistă elementul material specific laturii obiective a abaterii disciplinare analizate constând în "nesocotirea" normelor de drept procesual, iar interpretarea dată nu se subsumează conceptului de exercitare a atribuțiilor cu gravă neglijență, care să confere cadrul legal pentru aplicarea sancțiunii, lipsind caracterul imputabil al faptei recurentului.

Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017 a Curții Constituționale privește termene procedurale diferite pe care trebuie să le respecte judecătorul de drepturi și libertăți și, în speța dedusă judecății, nu s-a pus problema nerespectării acestora, astfel încât se apreciază că nu sunt relevante sub aspectul acțiunii disciplinare exercitate.

Cenzurarea modalității concrete de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale echivalează cu nesocotirea principiului independenței judecătorului și nu poate constitui o faptă care să afecteze prestigiul justiției.

De altfel, constatând existența a două orientări jurisprudențiale cu privire la textele legale incidente în cauză, prin Decizia nr. 12 din 28 aprilie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosarul nr. x/2019 și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 269 și art. 270 din C. proc. pen., dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului.

Pentru aceste considerente, va fi admis recursul, casată hotărârea atacată și, în rejudecare, va fi respinsă, ca nefondată, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului judecător A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 19J din 19 iunie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători în materie disciplinară.

Casează hotărârea atacată și respinge acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - CL