ÎCCJ, Decizia nr. 50/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2017, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtei A., judecător în cadrul Curții de Apel București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și l) din același act normativ.

În motivarea acțiunii disciplinare, s-a susținut, în esență, că pârâta a manifestat o conduită contrară dispozițiilor C. proc. pen., cu ocazia soluționării contestației în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2015, respectiv că a adresat colegului său, judecător B., o "atenționare" prin care îi solicita să se abțină de la soluționarea contestației în anulare, fapte care se circumscriu abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. a) și l) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 17 J din 14 iunie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut, în esență, următoarele:

Din analiza comparativă a faptelor pentru care au fost efectuate verificări prealabile, respectiv a fost efectuată cercetarea disciplinară și, ulterior, exercitată acțiunea disciplinară în cauza de față, cu faptele ce au făcut obiectul verificărilor prealabile în Lucrarea nr. x/2015, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016, soluționat definitiv, rezultă că acestea sunt identice. Prin urmare, pentru faptele reținute în sarcina pârâtei prin acțiunea disciplinară analizată în cauza de față, au mai fost efectuate verificări prealabile în lucrarea susmenționată, care s-a finalizat cu exercitarea unei acțiuni disciplinare soluționate în mod definitiv, în sensul constatării nulității absolute.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, aspectele semnalate în sesizarea din oficiu sau cea formulată de o altă persoană sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari, care se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acțiunii disciplinare (alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare (alin. (2), termen care poate fi prelungit, cu cel mult 45 de zile, pentru motive întemeiate.

Termenul în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile este un termen legal imperativ, iar, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

De asemenea, a reținut instanța disciplinară, potrivit art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 (Regulamentul), în situația în care Inspecția Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară, noua sesizare primește același număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare, caz în care inspectorul judiciar desemnat întocmește un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către șeful direcției de inspecție judiciară corespunzătoare.

Doar în situația în care noua sesizare cuprinde și aspecte noi, care nu au făcut obiectul verificărilor anterioare, aceasta se înregistrează sub număr nou și se efectuează verificări prealabile cu privire la aspectele nou-sesizate, potrivit art. 17 alin. (4) același Regulament; aceste dispoziții regulamentare au fost încălcate, în cauză, prin înregistrarea din oficiu a sesizării, sub un număr nou, în condițiile în care aceleași aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acțiunii disciplinare, ceea ce atrage nulitatea procedurii verificării prealabile.

S-a reținut că nulitatea procedurii verificării prealabile atrage și nulitatea cercetării disciplinare, astfel încât, atât rezoluția de începere a cercetării disciplinare, cât și rezoluția prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării acțiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate.

Instanța disciplinară a apreciat că sancțiunea nulității, ca instituție juridică, nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ.

Mai mult, a reținut instanța disciplinară, în cauză nu a fost efectuată o veritabilă cercetare disciplinară, în condițiile în care nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci doar au fost atașate la dosar probele administrate în lucrarea anterioară (nr. x/2015), ceea ce contravine prevederilor art. 24 alin. (6) și art. 30 alin. (5) din Regulament.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, considerând-o nelegală, a declarat recurs Inspecția Judiciară, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și trimiterea cauzei secției pentru judecători în materie disciplinară, în vederea continuării judecății.

În motivarea recursului se arată, în esență, că în mod greșit a reținut instanța disciplinară că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare este lovită de nulitate absolută, de vreme ce nici dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, nici cele ale art. 10 alin. (3) din Regulament nu prevăd nici o nulitate absolută sau relativă într-o asemenea situație. Susține recurenta că etapele verificării prealabile și cercetării disciplinare au caracter administrativ și nu sunt supuse dispozițiilor C. proc. civ., care se aplică numai în procedura derulată în fața secției pentru judecători, conform art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Ca urmare, în lipsa unor prevederi exprese, dispozițiile din C. proc. civ. privind incidența cauzelor de nulitate sau anulabilitate nu pot fi aplicate în faza administrativă a procedurii disciplinare.

De asemenea, susține recurenta, în mod greșit a reținut instanța disciplinară că, prin înregistrarea sesizării din oficiu sub un număr nou, în condițiile în care aceleași aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acțiunii disciplinare, au fost încălcate și dispozițiile art. 17 din Regulament, de vreme ce, la momentul sesizării din oficiu, prima sesizare se afla în calea de atac a recursului, nefiind soluționat fondul cauzei.

Greșit a reținut instanța disciplinară, în opinia recurentei, și că verificările prealabile și cercetarea disciplinară nu ar fi fost veritabile, deoarece nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci la atașarea unor probe din lucrarea anterioară; susține recurenta că această modalitate de lucru este permisă de dispozițiile art. 12 alin. (4) lit. b) din Regulament, iar unele dintre probele din lucrările anterioare nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluției de exercitarea a acțiunii disciplinare.

IV. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la primul motiv de recurs, a arătat că este neîntemeiat, întrucât, pe lângă nulitățile exprese, există și nulități virtuale, iar normele juridice procedurale speciale în materia activității de inspecție judiciară se completează cu cele din C. proc. civ., în temeiul art. 2 alin. (2) din acest cod.

Arată intimata că, dacă s-ar admite că, în absența unei norme juridice exprese privind nulitatea acestora, actele de inspecție judiciară nu ar putea fi supuse unei asemenea sancțiuni, s-ar încălca art. 16 alin. (2) din Constituție, care dispune că nimeni nu este mai presus de lege.

De asemenea, se arată că Inspecția Judiciară are obligația de a efectua verificările prealabile și cercetare disciplinară în mod complet, independent și imparțial, atât în favoarea, cât și în defavoarea magistratului verificat/cercetat; dacă inspectorul judiciar căruia i-a fost atribuită o lucrare se mulțumește să preia mijloacele de probă administrate de alt inspector judiciar, într-o altă lucrare (în care s-a exercitat acțiunea disciplinară), fără să desfășoare propria activitate de inspecție judiciară, înseamnă că el, în realitate, nu a făcut verificări/cercetări proprii, ci a pornit de la ideea preconcepută a vinovăției magistratului verificat/cercetat, pentru că a preluat integral atât mijloacele de probă, cât și soluția de exercitare a acțiunii disciplinare dintr-o altă lucrare anterioară. Faptul că declarațiile martorilor care nu au fost audiați personal de inspectorii judiciari din prezenta cauză, ci într-o altă lucrare anterioară, nu au fundamentat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu prezintă relevanță, întrucât, dacă s-ar fi efectuat veritabile verificări/cercetări disciplinare, este posibil ca inspectorii judiciari să fi ajuns la o soluție opusă, de clasare.

V. Considerentele Înaltei Curți

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, precum și cu Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 17 J din 14 iunie 2018, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017, s-a reținut că, pentru faptele reținute în sarcina intimatei-pârâte prin acțiunea disciplinară analizată în cauza de față, au mai fost efectuate verificări prealabile într-o altă lucrare, care s-a finalizat cu exercitarea unei acțiuni disciplinare soluționate în mod definitiv, în sensul constatării nulității absolute; or, prin înregistrarea din oficiu a sesizării, sub un număr nou, în condițiile în care aceleași aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acțiunii disciplinare, au fost încălcate prevederile art. 17 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, ceea ce atrage nulitatea procedurii verificării prealabile.

De asemenea, a reținut instanța disciplinară, termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile, este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanța disciplinară a reținut, totodată, că nulitatea procedurii verificării prealabile atrage și nulitatea cercetării disciplinare, astfel încât, atât rezoluția de începere a cercetării disciplinare, cât și rezoluția prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării acțiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate.

Mai mult, a apreciat instanța disciplinară, în cauză nu a fost efectuată o veritabilă cercetare disciplinară, în condițiile în care nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci doar au fost atașate la dosar probele administrate în lucrarea anterioară, încălcându-se prevederile art. 24 alin. (6) și art. 30 alin. (5) din Regulament.

Se constată că, deși invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., drept temei al cererii de recurs, recurenta nu precizează care sunt respectivele "norme de drept material" care au fost încălcate sau greșit aplicate prin hotărârea atacată.

În motivarea acestui caz de recurs, recurenta susține, în primul rând, că, în lipsa unor prevederi exprese, dispozițiile din C. proc. civ. privind incidența cauzelor de nulitate sau anulabilitate nu pot fi aplicate în faza administrativă a procedurii disciplinare.

Critica este nefondată.

Astfel, potrivit art. 17 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, "În situația în care Inspecția Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară, noua sesizare primește același număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare" (alin. (1), iar "În cazul prevăzut de alin. (1), inspectorul judiciar desemnat întocmește un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către șeful direcției de inspecție judiciară corespunzătoare" (alin. (2)).

De asemenea, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data desfășurării verificării și cercetării disciplinare, "Aspectele semnalate potrivit alin. (1) și (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acțiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".

Așa cum rezultă din modul de redactare al normelor și din interpretarea literală a acestora, prevederile regulamentare și legale citate sunt imperative și consacră termene legale imperative.

Nerespectarea de către autoritatea recurentă, Inspecția Judiciară, în desfășurarea activității sale a acestor norme atrage, așa cum corect a reținut și instanța disciplinară, sancțiunea nulității, ca urmare a înfrângerii dispozițiilor regulamentare și legale aplicabile, lipsindu-se actul juridic astfel întocmit de efectele urmărite la întocmirea lui; instituția juridică a nulității nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ.

Nu poate fi primit argumentul recurentei, potrivit căruia, în lipsa unor prevederi exprese, dispozițiile din C. proc. civ. privind incidența cauzelor de nulitate sau anulabilitate nu pot fi aplicate în faza administrativă a procedurii disciplinare.

Aceasta, deoarece, prin chiar dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 1027 din 15 noiembrie 2012, ce constituie temeiul desfășurării de către recurentă a activității sale, s-a prevăzut în mod expres, la art. 5, în cadrul Secțiunii a 3-a - Principiile care guvernează activitatea Inspecției Judiciare, că activitatea acesteia este guvernată de principiul legalității, desfășurându-se în conformitate cu legea.

Mai mult, în forma modificată a textului, ca urmare a adoptării Legii nr. 234/2018, dispozițiile art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevăd că "Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii", în cauză fiind vorba despre termenul în care trebuie efectuate verificările - de "cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare", care poate fi prelungit cu "cel mult 45 de zile".

Această intervenție a legiuitorului confirmă natura termenului în care se poate efectua verificarea prealabilă de către inspectorii judiciari, precizând în mod expres că acesta este un termen legal, imperativ, de decădere.

Un alt argument invocat de recurentă în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cel potrivit căruia, prin înregistrarea sesizării din oficiu sub un număr nou, Inspecția Judiciară nu a încălcat dispozițiile art. 17 din Regulament, chiar dacă aceleași aspecte făcuseră obiectul unei verificări anterioare, finalizate cu exercitarea acțiunii disciplinare, întrucât, la momentul sesizării din oficiu în legătură cu cea de-a doua lucrare, prima sesizare se afla în calea de atac a recursului, nefiind soluționat fondul cauzei.

Nici acest argument nu este întemeiat, fiind evident, din lecturarea prevederilor art. 17 alin. (1) și (2) din Regulament, citate mai sus, că inspectorul judiciar are obligația de a întocmi un referat cu propunerea de arhivare a lucrării, ori de câte ori constată că sesizarea privește aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară, neavând relevanță dacă, urmare acestor măsuri, s-a soluționat sau nu a fondul cauzei.

Or, în litigiul dedus judecății, este deplin aplicabil principul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Neîntemeiată este și critica recurentei privind argumentul instanței disciplinare care a reținut că verificările prealabile și cercetarea disciplinară nu ar fi fost veritabile, întrucât nu s-a procedat la o administrare nemijlocită a probelor, ci la atașarea unor probe din lucrarea anterioară.

Trimiterea pe care recurenta o face la dispozițiile art. 12 alin. (4) lit. b) din Regulament, pentru a justifica această modalitate de lucru, și argumentul că unele dintre probele din lucrările anterioare nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluției de exercitarea a acțiunii disciplinare nu sunt suficiente pentru a fundamenta această critică.

Astfel, așa cum rezultă din dispozițiile art. 12 alin. (4) din Regulament, folosirea surselor alternative de documentare prevăzute la lit. a) - d) ale acestui text normativ se poate face numai "în completarea relațiilor comunicate de instanță/parchet" măsura este, așadar, una complementară și aplicabilă exclusiv în etapa verificării prealabile, neputându-se substitui, în cazul în care se ajunge la etapa cercetării disciplinare, unei cercetări veritabile, complete, în cadrul căreia este necesar să se stabilească faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia existența sau inexistența vinovăției, conform art. 24 alin. (6) din Regulament.

De asemenea, referindu-se la procedura ascultării altor persoane în cadrul cercetării disciplinare, art. 30 alin. (5) din Regulament prevede că aceasta se realizează în mod direct, nemijlocit de inspectorul judiciar care efectuează cercetarea disciplinară în cauză, nefiind, așadar, suficientă atașarea unor fotocopii ale unor declarații date într-o altă lucrare, în care s-au efectuat verificări disciplinare.

Nu în ultimul rând, activitatea inspectorilor judiciari trebuie să fie independentă și imparțială, conform art. 7 alin. (1) din Regulament, principiu care presupune ca activitatea de verificare/cercetare să fie una obiectivă, vizând toate aspectele și împrejurările cauzei, nu doar cele în defavoarea magistratului supus procedurii, ci și cele în favoarea acestuia.

Împrejurarea că declarațiile persoanelor care au fost ascultate într-o altă lucrare, anterioară, nu au fundamentat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare în prezenta cauză nu șterge, așadar, caracterul incomplet al cercetării disciplinare.

Întrucât, deși invocă drept motiv de recurs și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta nu dezvoltă argumente sub aspectul nemotivării sau al greșitei motivări a hotărârii recurate, instanța de judecată consideră că nu se impune verificarea formală a acestui motiv.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt fondate motivele și criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 17J din 14 iunie 2018, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM