ÎCCJ, Decizia nr. 63/2020

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004"), pârâților A. și B. - judecători în cadrul Curții de Apel București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea instanței disciplinare 2.1. Soluția pronunțată La termenul din 9 octombrie 2019, instanța disciplinară a rămas în pronunțare asupra excepției nulității rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a amânat pronunțarea, inițial, la 23 octombrie 2019, iar, ulterior, la 24 octombrie 2019 și 31 octombrie 2019. Prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis excepția nulității rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare invocate de pârâții A. și B. și a constatat nulitatea absolută a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A. și B., reținând considerentele arătate în continuare. 2.2. Derularea procedurii disciplinare, astfel cum a fost reținută în hotărârea atacată Prin referatul întocmit la 05.02.2019 de către inspectorii judiciari desemnați cu soluționarea Lucrării nr. 9057/IJ/4085/DIJ/2018, s-a propus înregistrarea separată a cererii formulate de doamna judecător C. privind sancționarea judecătorilor A. și B., apreciindu-se că aceasta reprezintă o sesizare distinctă, sub aspectul abaterilor prevăzute de art. 99 lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 303/2004, în raport cu obiectul lucrării, prin care s-a solicitat, în temeiul art. 96 alin. (7) din aceeași lege, inițierea procedurilor prevăzute de art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 317/2004"), cu privire la împrejurările care au condus la condamnarea Statului Român în baza Deciziei nr. 1136A/11.10.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. La data de 08.02.2019, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a aprobat propunerea inspectorilor judiciari, referatul menționat anterior fiind înregistrat la Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x/11.02.2019. Ulterior, prin referatul din 20.03.2019, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a dispus prelungirea termenului de efectuare a verificărilor cu încă 45 de zile, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. În urma verificărilor prealabile efectuate, finalizate la 07.05.2019, prin Rezoluția nr. 1369/07.05.2019, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de judecătorii B. și A. din cadrul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 303/2004. Cercetarea disciplinară s-a desfășurat la sediul Curții de Apel București, la 26.06.2019, la aceeași dată fiind întocmit și procesul-verbal de efectuare a cercetării disciplinare. La 26.06.2019, după punerea la dispoziție a dosarului cuprinzând verificările prealabile, judecătorii cercetați au precizat că nu doresc alte copii din dosarul de cercetare disciplinară. Totodată, au precizat că nu doresc să dea declarație în cursul cercetării disciplinare, apreciind că formularea în scris a punctului de vedere în raport de considerentele rezoluției de începere a cercetării disciplinare și depus la dosarul disciplinar este suficient pentru evidențierea poziției lor. La 28.06.2019, a fost întocmit procesul-verbal de finalizarea a cercetării disciplinare. Prin Rezoluția nr. 2239/B/08.07.2019 s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de judecătorii B. și A. din cadrul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 303/2004. Rezoluția menționată a fost întocmită la 08.07.2019 de inspectorii judiciari judecător D. și judecător E., fiind supusă avizării, respectiv confirmării în condițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. 2.

Considerentele instanței disciplinare Referitor la susținerea pârâților în sensul că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu a fost avizată de directorul Direcției de inspecție pentru judecători, instanța disciplinară a reținut, cu majoritate, că, potrivit art. 47 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, rezoluția prin care se dispune una din soluțiile prevăzute de alin. (3) al aceluiași articol se avizează de directorul de direcție și se confirmă de inspectorul-șef. Art. 69 alin. (1) lit. a) și lit. a)1) din Legea nr. 317/2004 prevede că inspectorul-șef are atributul de a asigura continuitatea conducerii Direcțiilor Inspecției Judiciare. Astfel, în condițiile în care directorul de direcție se află în concediu de odihnă sau există o altă cauză de imposibilitate a exercitării atribuțiilor, prin ordin al inspectorului-șef se stabilește înlocuitorul acestuia, în acest sens fiind emis Ordinul nr. 22/01.02.2019, depus la dosarul cauzei. Din actele depuse la dosar rezultă că, în perioada 5 - 12 iulie 2019, doamna judecător F., directorul Direcției de inspecție pentru judecători, s-a aflat în concediu de odihnă, fiind înlocuită, conform Ordinului inspectorului-șef nr. 22/01.02.2019, de doamna judecător G., inspector judiciar în cadrul aceleiași direcții. În aceste condiții, rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare a fost avizată, în condițiile legii, de înlocuitorul directorul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători, doamna judecător G.. Prin urmare, instanța disciplinară, cu majoritate, a reținut că avizarea Rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 2239/B/8.07.2019 s-a făcut cu respectarea legii, de către inspectorul judiciar judecător care îl înlocuia pe directorul Direcției de inspecție pentru judecători. Instanța disciplinară a reținut, cu majoritate, că, întrucât rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare împotriva pârâților judecători nu a fost confirmată de inspectorul-șef, ci de către inspectorul-șef adjunct procuror, este întemeiată excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare invocată de pârâți pentru considerentele arătate în continuare. Dispozițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care sunt reluate, subsecvent, în cuprinsul art. 47 alin. (8) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, prevăd expres că rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef, care poate să confirme, să dispună completarea cercetării disciplinare sau să infirme, în scris și motivat, rezoluția inspectorului judiciar. În plus, dacă dispune completarea cercetării disciplinare inspectorul-șef poate dispune, în scris și motivat, una dintre soluțiile prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) și lit. b), respectiv admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare sau respingerea sesizării (alin. (4)). Față de dispozițiile legale și regulamentare expuse anterior, s-a reținut că această activitate de confirmare nu este pur formală, ci presupune o analiză concretă, prin raportare la fiecare speță în parte, pe care inspectorul-șef o realizează, nefiind vorba în această situație de o activitate strict administrativă. Într-adevăr, potrivit art. 69 alin. (4) din Capitolul VII - "Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari" al Legii nr. 317/2004, inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, însă textul de lege vizează doar atribuțiile pur administrative ale acestuia, astfel cum sunt enumerate la art. 69 alin. (1) lit. a) - j) din același act normativ. Pe de altă parte, dispozițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care reglementează procedura confirmării rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari, au fost introduse în lege la Capitolul IV - Secțiunea a 4-a - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților". De asemenea, dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 prevăd expres că și rezoluțiile de clasare dispuse în materia răspunderii disciplinare sunt supuse confirmării inspectorului-șef, care poate să le infirme, dispunând, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor. Prin urmare, intenția legiuitorului a fost ca, în cazul confirmării rezoluțiilor întocmite în materia răspunderii disciplinare, să confere atributul confirmării doar inspectorului-șef, prevăzând în mod expres acest lucru așa cum s-a evidențiat anterior. Mai mult, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor și nici procurorii în cariera judecătorilor. În considerarea acestui principiu, cercetarea disciplinară și decizia de exercitare a unei acțiuni disciplinare împotriva unui judecător nu poate să aparțină unui procuror. În speță, rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare împotriva pârâților judecători a fost confirmată de inspectorul-șef adjunct procuror. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de Inspecția Judiciară, în perioada 5 - 12 iulie 2019 inspectorul-șef al Inspecției Judiciare s-a aflat în concediu de odihnă, Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 2239/B/08.07.2019 fiind confirmată de inspectorul-șef adjunct, doamna procuror H. Pentru respectarea principiului separației carierelor ce guvernează statutul judecătorilor și procurorilor, orice act sau procedură ce privește cariera ori statutul judecătorilor nu poate proveni decât de la o persoană căreia îi sunt recunoscute și garantate, în exercitarea atribuțiilor sale, independența și inamovibilitatea. Orice altfel de abordare ar însemna să se atribuie procurorilor putere de decizie în chestiunea drepturilor, obligațiilor și carierei judecătorilor, fără ca acestora să le fie recunoscute, la nivel constituțional, atributele inamovibilității și independenței. Prin recunoașterea la nivel legislativ a acestui principiu s-a urmărit consolidarea independenței judecătorilor în condițiile în care aceștia sunt cei care înfăptuiesc actul de justiție tocmai în considerarea statutului lor constituțional, iar domeniul răspunderii disciplinare se circumscrie, fără îndoială, noțiunii de carieră a judecătorilor, respectiv a procurorilor. Din această perspectivă, nu este permisă nicio interferență a unui procuror în luarea unor decizii ce vizează cariera unui judecător, cu atât mai mult în cazul verificărilor și cercetării disciplinare, tocmai din perspectiva consecințelor grave pe care le poate avea declanșarea unei astfel de proceduri disciplinare. În același sens, prin Decizia nr. 304 din 8 mai 2018, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt constituționale deoarece "prin prevederi normative subsecvente s-a dat expresie relației logice implicate de textul criticat, în sensul că activitățile specifice ale Inspecției Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistrați, respectiv judecătorii și procurorii, de către inspectori judiciari provenind din același tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competențelor Inspecției Judiciare, după caz ". Prin urmare, principiul separației carierei magistraților este respectat dacă orice act de verificare, de cercetare disciplinară și mai ales dacă decizia finală de exercitare sau nu a unei acțiuni disciplinare împotriva unui judecător aparține exclusiv unui judecător. Așadar, orice prevedere legală din domeniul carierei judecătorilor și procurorilor trebuie interpretată și aplicată circumscris principiului separării carierelor, introdus prin Legea nr. 234/2018, orice altă soluție lipsind de eficacitate noua viziune a legiuitorului. Mai mult decât atât, se observă că art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 a fost modificat, la rândul lui, prin Legea nr. 234/2018, reglementând în sarcina inspectorului-șef adjunct trei categorii distincte de atribuții, și anume: înlocuitor de drept al inspectorului-șef; ajutor al inspectorului-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari; îndeplinirea altor atribuții stabilite de inspectorul-șef. Prin urmare, aptitudinea legală a inspectorului-șef adjunct de a-l înlocui de drept pe inspectorul-șef nu vizează și substituirea în atribuțiile inspectorului-șef de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari, cele două categorii de atribuții excluzându-se reciproc, textul de lege fiind extrem de clar sub acest aspect. Reglementând distinct atribuțiile inspectorului-șef adjunct în art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 se relevă, cu evidență, intenția legiuitorului de a stabili că activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari se efectuează doar de inspectorul-șef, care poate fi doar "ajutat" de inspectorul-șef adjunct. O interpretare contrară ar însemna îndepărtarea de la viziunea legiuitorului. Cu referire la dispozițiile art. 67 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004, care reglementează posibilitatea asigurării unui eventual interimat al funcției de inspector-șef de către inspectorul-șef adjunct, s-a apreciat, pe de o parte, că o atare reglementare vizează exclusiv necesitatea asigurării continuității lucrărilor cu caracter administrativ, iar, pe de altă parte, o eventuală perioadă de interimat ar trebui să aibă o durată limitată în timp, ceea ce exclude preluarea de către inspectorul-șef adjunct și a atribuțiilor specifice funcției de inspector-șef. În plus, chiar dacă s-ar aprecia în sensul posibilității de preluare pe perioada interimatului funcției a atribuțiilor de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari de către inspectorul-șef adjunct, nu s-ar putea interpreta în contra celor anterior expuse, de vreme ce, pentru o asemenea ipoteză, există un temei legal, nou introdus în Legea nr. 317/2004 prin O.U.G. nr. 77/2018. În condițiile în care activitatea de confirmare a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare presupune o apreciere în concret asupra cauzei și reținând că inspectorul-șef are posibilitatea legală de a infirma o astfel de rezoluție, o astfel de activitate nu poate fi realizată, în concret, decât de către un inspector judiciar judecător. Confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare de către inspectorul-șef adjunct care are calitatea de procuror reprezintă o încălcare a principiului separației carierelor, astfel cum este reglementat de Legea nr. 303/2004. Astfel, nu se poate susține cu temei că este irelevant că inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct provin din rândul judecătorilor, respectiv procurorilor, întrucât, pe de o parte, Inspecția Judiciară este organizată și funcționează distinct în funcție de cele două categorii de magistrați și, pe de altă parte, activitatea de avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari depășește sfera unor simple avize cu caracter pur administrativ, ci aceasta implică aprecieri ce țin de statutul judecătorului. Acțiunea disciplinară este actul de procedură, întocmit de Inspecția Judiciară, prin care este învestită instanța disciplinară. În același timp, acțiunea disciplinară nu este doar actul procesual care marchează debutul procesului în fața secției, ci este și actul administrativ care marchează finalul procedurii administrative derulate de Inspecția Judiciară. De legalitatea actelor și operațiunilor juridice efectuate în cursul procedurii administrative depinde însăși legalitatea actului final al procedurii administrative, respectiv legalitatea acțiunii disciplinare, în cazul de față. Sancțiunea nulității, ca instituție, nu este specifică doar C. proc. civ., ci intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ, ca manifestare de voință și operațiune juridică în cadrul procedurii administrative desfășurate de Inspecția Judiciară în materia abaterilor disciplinare ale magistraților. Din interpretarea art. 174 și art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., rezultă că nulitatea oricărui act de procedură intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o încălcare a unei dispoziții legale; dispoziția legală încălcată să privească o condiție extrinsecă actului de procedură. Nefiind prevăzute în mod expres de art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., cerințele extrinseci avute în vedere de aceste dispoziții pot fi deduse, în principiu, din interpretarea normelor de drept. În ceea ce privește noțiunea de condiții extrinseci actului de procedură, aceasta reprezintă, în esență, acele elemente care nu vizează conținutul actului, ci cerințe exterioare acestuia, dar de a căror îndeplinire depinde validitatea sa. Prin raportare la aceste dispoziții legale, confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare reprezintă o condiție de formă, extrinsecă a actului. Prin urmare, lipsa confirmării sau confirmarea realizată de o persoană care nu avea abilitatea legală să facă acest lucru atrage nulitatea absolută a actului în condițiile nerespectării dispoziției legale care o reglementează. 3. Recursul declarat de Inspecția Judiciară Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 din prezenta decizie, a declarat recurs Inspecția Judiciară, criticând soluția secției pentru judecători în materie disciplinară pentru încălcarea dispozițiilor imperative din Legea nr. 317/2004 referitoare la înlocuitorul inspectorului-șef, printr-o adăugare nepermisă la lege și la Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare și, pe de altă parte, pentru încălcarea Deciziilor nr. 304/2018 și nr. 421/2019 ale Curții Constituționale. Printr-o primă critică, se afirmă că în mod greșit s-a reținut că activitatea de confirmare a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nu poate fi realizată, în concret, decât de către un inspector judiciar judecător, iar confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare de către inspectorul-șef adjunct, care are calitatea de procuror, reprezintă o încălcare a principiului separației carierelor, astfel cum este reglementat de Legea nr. 303/2004. Câtă vreme, potrivit art. 67 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, legiuitorul a urmărit ca interimatul funcției de inspector-șef să fie asigurat de inspectorul-șef adjunct este evident că i-a atribuit acestuia din urmă, independent de calitatea de procuror, toate prerogativele legale pentru a îndeplini oricare dintre atribuțiile inspectorului-șef. Textele de lege menționate anterior nu comportă nicio interpretare contrară în ceea ce privește intenția legiuitorului, care este clară și lipsită de echivoc. Din această perspectivă, inspectorul-șef adjunct exercită toate atribuțiile stabilite de lege în sarcina inspectorului-șef, în lipsa acestuia din urmă. Legiuitorul nu a prevăzut nicio excepție de la această regulă, astfel că inspectorul-șef adjunct are și calitatea legală de a confirma și rezoluțiile de exercitare a acțiunilor disciplinare față de un judecător. În acest context, se argumentează că activitatea de confirmare pe care o realizează inspectorul-șef este o activitate administrativă ce rezultă chiar din caracterul administrativ al întregii proceduri disciplinare în fața Inspecției Judiciare, astfel cum este acesta reglementat la nivel legal și regulamentar, astfel că nu se poate susține că, prin confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare de către inspectorul-șef adjunct, s-a realizat o ingerință în cariera judecătorilor, în condițiile în care această confirmare s-a făcut cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Mai mult, verificările prealabile, cercetarea disciplinară și ulterior întocmirea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare au fost realizate de inspectori judiciari, care au calitatea de judecători, iar rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare a fost înaintată spre competentă analiză secției pentru judecători în materie disciplinară. În raport cu Deciziile Curții Constituționale nr. 304/2018 și nr. 421/2019, nu se poate susține că, prin confirmarea acțiunii disciplinare de către inspectorul-șef adjunct procuror, în lipsa inspectorului-șef judecător, s-ar fi realizat o interferență a procurorului în activitatea și cariera judecătorilor. Referitor la susținerea pârâților în sensul că înlocuitorul inspectorului-șef și directorul de direcție nu au semnat în clar pentru a fi identificată persoana, aceasta nu poate fi primită în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar de Inspecția Judiciară confirmă numele persoanei care a semnat lucrarea, respectiv al persoanei care a avizat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. În susținere, recurenta Inspecția Judiciară a invocat practica instanței disciplinare, și anume: Hotărârile secției pentru judecători în materie disciplinară nr. 28J/03.10.2017 și nr. 26J/13.11.2019, ultima pronunțată într-o cauză în care, deși rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare a fost confirmată tot de inspectorul-șef adjunct procuror, nu s-a invocat excepția nulității absolute.

Întâmpinarea formulată de intimați și recursul incident 4.1. Întâmpinarea cu privire la recursul Inspecției Judiciare Intimații B. și A. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Inspecția Judiciară. În susținere, se invocă faptul că recursul declarat în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor este o cale de atac devolutivă, așa cum s-a reținut și în Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, iar, în ipoteza admiterii recursului și casării hotărârii pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară, vor invoca excepția inadmisibilității cercetării disciplinare, iar, pe fond, vor solicita să se constate că nu au săvârșit nicio abatere disciplinară. Totodată, arată intimații că vor invoca excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 136 din 11 decembrie 2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție. Pe fondul recursului, expun argumente în combaterea criticilor formulate de recurenta Inspecția Judiciară și precizează că își mențin toate susținerile cu privire la inadmisibilitatea, respectiv netemeinicia acțiunii disciplinare invocate în fața instanței disciplinare. 4.2. Recursul incident Intimații B. și A. au formulat recurs incident, în temeiul art. 491 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 23J din 31 octombrie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției nulității Rezoluției nr. 2239/P/08.07.2019 privind exercitarea acțiunii disciplinare și constatării nulității rezoluției pentru primul dintre motivele de nulitate absolută invocate, și anume lipsa totală a confirmării. În esență, se susține că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare este lovită de nulitate absolută, în sensul art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. coroborat cu art. 47 din Legea nr. 317/2004, pentru lipsa confirmării, determinată de semnătura ilizibilă, neasociată vreunui nume sau vreunei funcții ori titulaturi. În acest sens, este criticat faptul că Inspecția Judiciară nu a indicat nici în notele scrise depuse în ședința din 09.10.2019 numele și prenumele persoanelor care au confirmat și avizat, prin semnături ilizibile, rezoluția. În drept, se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 82 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 148 din C. proc. civ. Este criticat faptul că hotărârea atacată nu înlătură și nu analizează temeiurile de drept - art. 82 din C. civ. și art. 148 din C. proc. civ. - invocate în susținerea acestui motiv de nulitate absolută.

Întâmpinarea formulată de recurenta Inspecția Judiciară cu privire la recursul incident Prin întâmpinare, recurenta Inspecția Judiciară solicită respingerea recursului incident, în principal, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat. În privința inadmisibilității, se arată că recurenții nu tind la schimbarea hotărârii atacate, ci la menținerea soluției pronunțate de instanța disciplinară, și sunt expuse argumente care au fost invocate și prin întâmpinarea formulată la recursul exercitat de Inspecția Judiciară. Pe fondul recursului, se arată că, potrivit art. 47 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție și art. 69 alin. (1) lit. a) și a1) din Legea nr. 317/2004, în condițiile în care directorul de direcție se află în concediu de odihnă sau există o altă cauză de imposibilitate a exercitării atribuțiilor, prin ordin al inspectorului-șef se stabilește înlocuitorul acestuia. În consecință, din dispozițiile legale și regulamentare anterior menționate nu rezultă că cel ce avizează ori confirmă o rezoluție are obligația de a trece în clar numele, interpretarea recurenților adăugând la lege și regulament. Mai mult, se afirmă că Inspecția Judiciară a dat dovadă de transparență și a depus la dosar un înscris din care a rezultat numele înlocuitorilor semnatari ai rezoluției.

Considerentele Înaltei Curți 6.1. Cu referire la recursul declarat de Inspecția Judiciară Analizând recursul declarat de Inspecția Judiciară, în raport cu lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte îl va admite, pentru considerentele arătate în continuare. În esență, problema de drept în raport de care urmează a fi analizată soluția dată prin hotărârea atacată asupra excepției nulității actului de sesizare a instanței disciplinare vizează legalitatea confirmări rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare față de un judecător de către inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, care are calitatea de procuror, atunci când îl înlocuiește în exercitarea acestei atribuții pe inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, care are calitatea de judecător. În cauză, nu este pusă în discuție împrejurarea că verificările prealabile și cercetarea disciplinară au fost efectuate, iar rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare a fost întocmită de inspectori judiciari, având funcția de judecători, din cadrul Direcției de inspecție pentru judecători. În ceea ce privește criticile magistraților cercetați referitoare la avizarea rezoluției de către doamna judecător G., întemeiat a reținut instanța disciplinară că avizarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât, în perioada 5 - 12 iulie 2019, doamna judecător F., directorul Direcției de inspecție pentru judecători, s-a aflat în concediu de odihnă, fiind înlocuită, conform Ordinului inspectorului-șef nr. 22/01.02.2019, de doamna judecător G., inspector judiciar în cadrul aceleiași direcții. Referitor la confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, nu este contestat faptul că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de Inspecția Judiciară, în perioada 5 - 12 iulie 2019, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, domnul judecător I., s-a aflat în concediu de odihnă, motiv pentru care rezoluția nr. 2239/B/08.07.2019 a fost confirmată de inspectorul-șef adjunct, doamna procuror H., în calitate de înlocuitor al inspectorului-șef. Este adevărat că art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 prevede că "Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef". Totodată, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 dispune expres în sensul următor: "Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor și nici procurorii în cea a judecătorilor." Cu referire la funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct, sunt relevante, din perspectiva chestiunii de drept analizate, următoarele dispoziții: - art. 65 alin. (2) și art. 67 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, conform cărora: "Art. 65. - [...] (2) Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-șef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-șef. Art. 67. - [...] (8) În caz de încetare a mandatului de inspector-șef ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către inspectorul-șef adjunct până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-șef adjunct ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-șef până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii." - art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 134/2018, conform cărora: "Art. 5. - (1) Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef - judecător, ajutat de un inspector-șef adjunct - procuror. Art. 6. - (1) Inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, ajută inspectorul-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari și îndeplinește toate celelalte atribuții stabilite de inspectorul-șef." Din interpretarea dispozițiilor menționate, rezultă că inspectorul-șef adjunct "este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef", are competența de a-l ajuta pe "în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de inspectorii judiciari", fiindu-i chiar conferit de lege dreptul de a asigura interimatul funcției de inspector-șef, în caz de încetare a mandatului (ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului) persoanei numită în funcția de inspector-șef. Este de observat că dispozițiile citate conferă inspectorului-șef adjunct competența necondiționată de a îndeplini toate atribuțiile funcției de inspector-șef, atât în cazul încetării mandatului acestei funcții (ca urmare a altor situații decât expirarea), cât și în orice altă situație de imposibilitate de exercitare a atribuțiilor funcției. Or, conform principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, de vreme ce legea nu interzice exercitarea de către inspectorul-șef adjunct, în calitate de înlocuitor al inspectorului-șef, a vreuneia dintre atribuțiile conferite funcției de inspector-șef, nici pe cale de interpretare nu poate fi introdusă o eventuală restrângere a sferei atribuțiilor ce revin înlocuitorului. În contextul argumentelor avute în vedere de instanța disciplinară, nu se poate considera că exercitarea de către inspectorul-șef adjunct, în calitate de înlocuitor al inspectorului-șef, a atribuției prevăzute de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 constând în confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare față de un judecător, reprezintă o încălcare a principiului separației între cariera funcției de judecător și cariera funcției de procuror instituit expres de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Respectarea principiului separației între cele două funcții judiciare este asigurată în domeniul răspunderii disciplinare atât în faza administrativă, cât și în etapa administrativ-jurisdicțională. Astfel, în faza administrativă, desfășurată de Inspecția Judiciară, verificările prealabile sunt efectuate, în raport cu funcția magistratului cercetat, fie de Direcția de inspecție pentru judecători (cum s-a întâmplat în cauza dedusă judecății), fie de Direcția de inspecție pentru procurori. Ulterior, în faza administrativ-jurisdicțională, acțiunea disciplinară este soluționată fie de secția pentru judecători în materie disciplinară (cum s-a întâmplat în cauza dedusă judecății), fie de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 421 din 4 iulie 2019, publicată în M. Of. nr. 854/22.10.2019, care se cuvin a fi citate pentru lămurirea tuturor aspectelor în discuție: "20. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în ambele procese în cursul soluționării cărora a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, rezoluția de clasare a cercetării disciplinare declanșate împotriva autoarelor excepției în calitatea lor de judecători, contestată de acestea, a fost supusă confirmării inspectorului-șef adjunct al Inspecției Judiciare - care are calitatea de procuror - ca urmare a faptului că inspectorul-șef s-a abținut în cauză. Față de această constatare rezultă că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă, întrucât textele de lege ce formează obiectul acesteia vizează atribuții ale inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, iar nu ale inspectorului-șef adjunct, astfel că nu are incidență în soluționarea litigiului, neîntrunind condiția legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 21. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate cu referire la dispozițiile art. 69 alin. (4) lit. e) și f) din Legea nr. 317/2004 care stabilesc că inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, esențiale pentru înțelegerea statutului inspectorilor judiciari sunt prevederile art. 71 alin. (1) din aceeași lege, potrivit cărora, pe durata exercitării mandatului de inspector-șef, inspector-șef adjunct și inspector judiciar, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete. Așadar, toate atributele specifice funcției de judecător sau procuror sunt temporar sistate, persoana care obține un mandat de inspector judiciar desprinzându-se complet de tot ceea ce caracterizează exercițiul acestor funcții. Funcția de inspector judiciar îi conferă acestuia competențe proprii, stabilite prin Legea nr. 317/2004, caracteristice unui domeniu distinct de cel judiciar, în care activează judecătorii și procurorii. De aceea, este irelevant dacă inspectorul judiciar a exercitat anterior funcția de judecător sau de procuror, întrucât, în noua calitate, deținută cu titlu provizoriu, pe parcursul unui mandat limitat în timp, dobândește un statut juridic diferit de cel al funcției de bază, statut care nu mai conservă caracteristicile acestei funcții din al cărei exercițiu a fost suspendat de drept în momentul debutului mandatului de inspector judiciar. 22. Din considerente de eficiență practică, prevederile normative subsecvente, care detaliază și explicitează dispozițiile referitoare la Inspecția Judiciară, au configurat o specializare funcțională, precizând că în componența celor două direcții din cadrul Inspecției Judiciare, corespunzătoare judecătorilor, respectiv procurorilor, vor intra inspectori judiciari proveniți, după caz, din rândul judecătorilor, respectiv al procurorilor. Astfel, prin art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, s-a stabilit că "În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători funcționează inspectorii judiciari care au fost selectați dintre judecători", în condițiile în care, potrivit art. 15 din același act normativ, "Direcția de inspecție judiciară pentru judecători are atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate a instanțelor, precum și cu privire la activitatea profesională și conduita judecătorilor (...)". Totodată, art. 20 din același regulament prevede că "Direcția de inspecție judiciară pentru procurori are atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate a parchetelor, precum și cu privire la activitatea profesională și conduita procurorilor (...)", iar, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din același regulament, "În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru procurori funcționează inspectorii judiciari selectați dintre procurori". 23. Această specializare funcțională decurge firesc din preexistența unei experiențe profesionale anterioare a inspectorilor judiciari în activitatea de judecător sau, după caz, de procuror, utilă și benefică desfășurării noii activități. Așadar, această modalitate de constituire a celor două direcții din cadrul Inspecției Judiciare își găsește o justificare pragmatică, pe deplin rațională, izvorâtă din nevoia cunoașterii cât mai corecte, complete și riguroase a competențelor, drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre cele două categorii de magistrați, care se realizează într-o măsură mult mai înaltă și cu un grad sporit de eficacitate în ipoteza în care experiența profesională personală este chiar în funcția corespunzătoare, de judecător sau procuror, după caz. 24. În acest context prezintă relevanță Decizia nr. 304 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018 (paragrafele 46 și 47), prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la dispozițiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate. Excepția de neconstituționalitate a fost analizată prin prisma unor susțineri similare celor formulate în prezenta cauză, în sensul că textul de lege menționat ar fi neconstituțional în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcții de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputații, de verificare a respectării independenței și prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Curtea a observat, prin decizia menționată, că aceste critici sunt infirmate de realitatea normativă existentă, prin care s-a dat expresie relației logice implicate de textul criticat, în sensul că activitățile specifice Inspecției Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistrați, respectiv judecătorii și procurorii, de către inspectori judiciari provenind din același tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competențelor Inspecției Judiciare, după caz. […] 27. Sintetizând argumentele mai sus dezvoltate, Curtea conchide că nu se poate reține critica de neconstituționalitate formulată, întrucât, pe de o parte, independența și inamovibilitatea judecătorilor sunt atribute ce caracterizează strict activitatea jurisdicțională desfășurată de aceștia, pe când ipoteza avută în vedere de autoarele excepției vizează o procedură administrativă în care aceștia sunt subiecții cercetării disciplinare, iar, pe de altă parte, inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare au, în exercițiul acestor funcții, un statut distinct de cel al judecătorilor și al procurorilor, fiind, așadar, irelevant dacă aceștia provin din rândul judecătorilor sau al procurorilor, pentru argumente mai sus expuse, care se referă generic la toți inspectorii judiciari, indiferent dacă au sau nu funcții de conducere. 28. Totodată, Curtea observă în acest context că, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2018, referitor la conducerea Inspecției Judiciare, a fost modificat, precizându-se că "Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-șef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-șef". Această clarificare nu face altceva decât să dea expresie opțiunii legiuitorului de a realiza un echilibru în cadrul conducerii Inspecției Judiciare, fără să fie de natură să schimbe statutul inspectorilor judiciari, ce caracterizează inclusiv inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct, așa cum a fost el descris în cele precedente." În acord cu jurisprudența citată a Curții Constituționale, pentru argumentele expuse în cele ce preced, se reține că în mod neîntemeiat a fost admisă de către instanța disciplinară excepția nulității rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare invocate de pârâți pentru nelegala confirmare a acesteia de către inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza la secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecății în Dosarul nr. x/2019. 6.2. Cu referire la recursul incident formulat de intimații A. și B. Din analiza recursului incident, se constată că prin acesta nu se urmărește schimbarea soluției pronunțate de instanța disciplinară, ci modificarea considerentelor hotărârii atacate în lumina dispozițiilor art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora: "Art. 461. - […] (2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate." Cu toate acestea, în condițiile în care, potrivit celor expuse la pct. 6.1. din prezenta decizie, Înalta Curte va admite recursul Inspecției Judiciare, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei la secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecății în Dosarul nr. x/2019, criticile din recursul incident cu privire la considerentele hotărârii nu mai pot conduce la schimbarea acestei hotărâri. Referitor la susținerea pârâților în sensul că înlocuitorul inspectorului-șef și înlocuitorul directorului de direcție nu au semnat în clar pentru a fi identificată persoana, se cuvine a fi menționat că aceasta nu poate fi primită în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar de Inspecția Judiciară fac dovada identității persoanelor care au semnat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. Totodată, se reține că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare este un act emis de o autoritate publică, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 269 - 270 din C. proc. civ. referitoare la autenticitatea semnăturii și puterea doveditoare a înscrisului autentic, până la declararea sa ca fals în procedura reglementată de art. 304-308 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, va fi respins, ca nefondat, recursul incident declarat de intimații A. și B.